Guvernul ar împinge legislația penală spre Parlament | Ziua Veche
Acasa Revista Presei Revista presei. Guvernul ar împinge legislația penală spre Parlament

Revista presei. Guvernul ar împinge legislația penală spre Parlament

scris de Z.V.
1 afisari

Manifestările de protest în toată țara, față de proiectele de grațiere și de modificare a Codurilor Penale, la care au participat, duminică, peste 100.000 de persoane, reacția președintelui Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu, la aceste proteste, precum și accidentarea unui acrobat al Circului Globus, după ce, recent, la acest circ au ars de vii 11 animale, dar și desființarea unei competiții fotbalistice, propusă de președintele FRF, Răzvan Burleanu, sunt principalele subiecte ale zilei de 30 ianuarie 2017.

guvernul grindeanu sedintaGuvernul ar împinge legislația penală spre Parlament. Palatul Victoria pregătește un amplu pachet de măsuri în domeniul justiției și ia în calcul o soluție mixtă de adoptare a grațierii și a modificării Codurilor penale, pe fondul unor noi proteste de stradă, susține Evenimentul Zilei. Proiectul grațierii va fi modificat de Guvern astfel încât violatorii, criminalii și toți cei condamnați pentru fapte ‘grave’ să nu mai beneficieze de înjumătățirea pedepsei dacă au peste 60 de ani.

Peste 50.000 de oameni au protestat în București și au cerut demisia lui Florin Iordache. Proteste și în 22 de orașe, față de proiectele din Justiție, titrează Gândul. Peste 50.000 de români au protestat, duminică seară, în fața Guvernului, după ce au venit de la Palatul Parlamentului în marș pe principalele bulevarde, manifestând inițial în fața sediului Consiliului Național al Audiovizualului, Ministerului Justiției și în fața sediului Avocatului Poporului. Românii au cerut în stradă demisia ministrului Justiției, Florin Iordache, și a întregului Cabinet Grindeanu, demiterea Avocatului Poporului, scandând la unison mesaje precum: “România cere: fără grațiere!”; “Reformă în CNA”; “Dragnea, nu uita, așteptăm și cartea ta!”; “România, trezește-te!; “Democrație, nu oligarhie!”; “Jos, penalii!” și “DNA să vină să vă ia!”. Oamenii au pornit din Piața Universității, acolo unde și-au dat întâlnire pe rețelele de socializare, începând cu ora 17:00, pentru a protesta față de proiectele de ordonanță de urgență privind grațierea și modificarea codurilor penale. Protestatarilor din Capitală li s-au alăturat alte câteva zeci de mii de persoane care au manifestat pașnic la Iași, Cluj-Napoca, Sibiu, Timișoara, Alba Iulia, Ploiești, Craiova, chiar și la Alexandria, în județul Teleorman, fostul fief al lui Liviu Dragnea, ducând la cel mai mare protest din ultimele două decenii din România.

Tăriceanu, despre proteste. Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, duminică seara, că oamenii care au ieșit în stradă pentru a protesta față de proiectele Guvernului privind grațierea și modificarea codurilor penale sunt ‘niște oameni de bună-credință, dar există o manipulare uriașă în spate’, existând riscul ca din cauza acesteia să ‘ajungem într-un război civil’, citim în Adevărul. ‘Văd că se discută în continuare de un proiect de amnistie de care nu a discutat nimeni la la nivelul arcului guvernamental. Lucrul acesta nu mă face decât să constat încă o dată că foarte mulți dintre cei care probabil astăzi sunt în stradă sunt niște oameni de bună-credință, dar există o manipulare uriașă în spate. Această manipulare uriașă nu este decât expresia luptei pentru putere în România’.

‘Am subestimat reacția sistemului!’. Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, consideră că PSD și ALDE “au subestimat reacția sistemului” propunând ordonanțele privind grațierea și modificarea Codurilor penale, scrie Puterea. ‘Cred că ar fi trebuit în prealabil o anumită pregătire în sens comunicațional. E un deficit pe care, eu, coparticipant în această coaliție, mi-l asum. E adevărat că nu am anticipat ceea ce a urmat: descinderea președintelui la ședința de guvern, manifestația de stradă, președintele care se duce în mijlocul participanților să-i ațâțe și continuarea acestui război. Probabil că am subestimat reacția sistemului. Deranjul e foarte mare, după cum se vede”, a afirmat duminică, Tăriceanu.

Grindeanu, despre grațiere: Așteptăm decizia Ministrului Justiției și adoptăm soluția cea mai bună. Premierul Sorin Grindeanu a declarat, potrivit ziarului Puterea, că i-a cerut ministrului Justiției să prezinte concluziile care se vor desprinde după dezbaterea publică legată de grațiere și modificarea Codurilor penale, astfel încât, după aceea, ‘asumat’, să se meargă înainte și să fie adoptată ‘soluția cea mai bună’.

Ce face Grindeanu cu bugetul serviciilor. Premierul Sorin Grindeanu a declarat, duminică, că Guvernul nu își va schimba punctul de vedere cu privire la reducerea bugetelor instituțiilor de securitate națională în ședința CSAT de marți, informeazăCotidianul. Premierul l-a acuzat pe președintele Klaus Iohannis că nu i-a oferit Guvernului său un trament egal ca în cazul Guvernului Cioloș, avizarea bugetelor din 2015. ‘Noi n-am cerut altceva decât ce s-a întâmplat acum un an, nu tratament diferit, și poate că acel comunicat al Administrației Prezidențiale, de după ședința de Guvern, a indus în eroare foarte multă lume. Ca date de intrare, lucrurile stau în felul următor: în 2015, în 9 decembrie s-a ținut ședința de Guvern, fără aviz CSAT, în care s-a adoptat proiectul de buget. În 10 decembrie a fost CSAT. Tot ceea ce am sperat eu, ca șef al Guvernului, am sperat la un tratament egal cu cel de anul trecut”, a spus Grindeanu.

Grindeanu: Nu am de gând să mai accept decât o colaborare de tip instituțional cu președintele. Premierul Sorin Grindeanu a declarat că nu va mai accepta decât o colaborare de tip instituțional cu președintele Klaus Iohannis, notează Jurnalul Național. ‘Eu nu o să merg la Cotroceni, să dau buzna să urc dealul fără să mă anunț sau să-l anunțe aghiotantul meu pe aghiotantul domnului președinte. Eu am înțeles această colaborare de tip instituțional se pare că într-un alt mod. Se pare că modul în care am înțeles această colaborare a fost speculat politic și nu am de gând să mai accept decât o colaborare de tip instituțional’, a spus, duminică, Grindeanu. Premierul a precizat că în dimineața în care șeful statului a venit la Guvern, el a aflat de venirea președintelui de la aghiotant.

Prima defecțiune în relația PSD-UDMR. Kelemen: Nu ordonanță, nu asumare pentru grațiere și modificarea codurilor penale. Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că Uniunea susține că dezbaterea parlamentară este cea mai soluție pentru amendarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală și a le pune în concordanță cu deciziile Curții Constituționale. Aceeași modalitate este agreată și în ceea ce privește grațierea, transmite Gândul. Kelemen Hunor a declarat, sâmbătă, presei, la Târgu Mureș, la finalul ședinței Consiliului Reprezentanților Unionali (CRU) al UDMR, că dacă ceva nu este constituțional, cum a arătat Curtea Constituțională, atunci Parlamentul reglementează această situație. În ceea ce privește grațierea, Kelemen Hunor a spus că statul trebuie să decidă când face grațieri colective, iar Parlamentul este în măsură să ia o astfel de decizie, fiindcă e vorba despre o lege.

Raluca Turcan transmite că până la vară, PNL va avea o conducere legitimă. Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a afirmat că, până în iunie, va avea lor Convenția acestui partid, iar PNL va avea o conducere legitimă, susținută de membrii săi, arată România liberă. “Calendarul asumat și statutar al PNL este următorul: vom face un Birou Permanent Național, care va convoca Consiliul Național de Coordonare, organismul care declanșează alegerile interne. Lucrul acesta îl vom face destul de repede, însă suficient de temeinic astfel încât convenția să poată fi într-adevăr integratoare și unificatoare. Cel târziu în iunie, PNL va avea o conducere legitimă și susținută de cea mai mare parte a membrilor PNL”, a declarat Raluca Turcan, duminică, după o întâlnire informală cu președinții de organizații, care a avut loc la Palatul Parlamentului.

Fosta șefă a AEP, Ana Maria Pătru, și-a pus inițialele pe mașina cumpărată din șpagă. ‘Recunosc toate faptele care s-au reținut în sarcina mea’. Unul dintre cei mai tineri demnitari ai statului român, Ana Maria Pătru, numită la 31 de ani vicepreședinte la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), a recunoscut la DNA că a primit șpagă 275.000 de euro. Cea mai mare parte din bani a fost dată de firma Siveco, societate care derula mai multe contracte cu AEP, anunță Adevărul. Este vorba de o șpagă totală de 275.000 de euro. Fosta șefă a AEP ar fi primit în 2009 o șpagă de 210.000 euro, reprezentând contravaloarea unui imobil situat în București, iar în 2011 ar mai fi luat 65.000 de euro din care și-ar fi achiziționat un autoturism Land Rover.

Fraudele în achiziții publice, mai mari decât bugetul Ministerului Justiției. O adevărată gaură neagră în bugetul României au produs fraudele comise în anul 2016, aflăm dinEvenimentul Zilei. Poliția Română a transmis că, anul trecut, polițiștii de la Direcția de Investigare a Criminalității Economice au întocmit 946 de dosare penale. Paguba produsă statului prin aceste fraude depășește 5 miliarde de lei, jumătate din suma reclamată de Liviu Dragnea ca fiind dispărută de la buget. Dintre dosarele penale înregistrate de polițiști, 840 au fost fraude specifice achizițiilor publice în domeniul administrație publică, 65 în domeniul sănătații și 44 în domeniul învățământului.

Accident grav la Circul Globus. Un acrobat a căzut de la înălțime. Un incident grav a avut loc, duminică, la Circul Globus din Capitală. Un acrobat a căzut de la înălțime în timpul spectacolului. Acesta a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca. Toți spectatorii au fost evacuați, informează Q Magazine. ‘Ionel Orzan, 66 de ani, a început să lucreze în spectacole de circ cu o trupă de zburători (numere de trapez la înălțime) în anul 1972. Este căsătorit cu partenera sa Ana, 62 de ani, cu care intra în Roata Morții. A căzut astăzi (duminică—n.r.) de la cinci metri înălțime, la ultima ieșire, când i-a alunecat mâna. Este conștient, cu o tensiune bună și se află la Floreasca pentru mai multe investigații’, precizează Primăria Capitalei.

Circul Globus, în cădere liberă. Necazurile se țin lanț: 11 animale au ars de vii, un acrobat a căzut de la înălțime, iar Primăria vrea spectacole doar cu artiști. La doar câteva ore după ce Primăria Capitalei a anunțat că Circul Globus va funcționa, în curând, fără animale, doar cu acrobați, un artist a fost la un pas de moarte după ce a căzut de la 7 metri, fără să se asigure cu echipament special. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz, consemnează Libertatea. Condițiile improprii după care își desfășoară activitatea Circul Globus au fost semnalate de mai multe ori, iar acest lucru s-a văzut recent, când o anexă în care erau ținute mai multe animale sălbatice a luat foc, ucigând 11 dintre acestea.

Românii nu sunt prea interesați de ‘Prima mașină’. De la lansarea programului, au fost acordate doar 268 de garanții, în valoare totală de 4,668 milioane de lei, citim în Curierul Național. Plafonul total alocat în cei doi ani a fost de 450 de milioane de lei, din care 350 de milioane de lei în 2015 și 100 de milioane de lei în 2016. Având în vedere rezultatele dezastruoase, în ciuda comasării programului ‘Prima mașină’ cu ‘Rabla’, pentru 2017 se vor aloca doar 50 de milioane de lei.

Cu sau fără grațiere, costurile cu deținuții cresc, titreazăCapital. În prezent, alocăm aproape 50.000 de lei pe an pentru un condamnat. Indiferent dacă va urma sau nu o grațiere, suma va trebui să crească, pentru a schimba din temelii sistemul penitenciar.

Topul autostrăzilor și centurilor care vor primi cei mai mulți bani în 2017. Guvernul Grindeanu vrea să aloce anul acesta pentru autostrăzi și șosele de centură circa 4,3 miliarde de lei, informează Economica.net. Cei mai mulți bani la autostrăzi sunt pentru Sebeș-Turda (A10), respectiv 950 de milioane de lei, iar la variante ocolitoare sunt pentru lărgirea la patru benzi a Centurii București (Nord și Sud) — 216 milioane de lei.

O industrie de peste 100 milioane de euro poate fi distrusă prin adoptarea unui nou act normativ privitor la construcții. Sub pretextul unei cerințe considerate fundamentale pentru ‘securitatea la incendiu’, Ministerul Dezvoltării Regionale și Admnistrației Publice, împreună cu Ministerul de Interne, intenționează să introducă un normativ de securitate la incendiu a construcțiilor, Indicativ P118/1, care să fie obligatoriu la proiectarea și realizarea construcțiilor noi și la lucrările de intervenție asupra construcțiilor existente, indiferent de forma de proprietate, destinație, categorie și clasa de proprietate sau sursa de proprietate, aflăm din Capital. Aceste prevederi vor fi obligatorii pentru toți factorii cu atribuții în proiectarea, realizarea și exploatarea construcțiilor (proiectanți, verificatori de proiecte, experți tehnici, executanți, responsabili tehnici cu execuția, diriginți de șantier, proprietari și utilizatori ai construcțiilor, autorități ale administrației publice, organe de control). Prin toate aceste căi se exclude, în fapt, polistirenul din rândul materialelor care pot fi folosite atât la construcții noi, cât și la cele existente, deci moartea industriei și exclusivitatea vatei bazaltice.

‘Prevăd că Programul Prima Casă va dispărea anul acesta’. Ministerul Finanțelor vrea să scadă cu 15% plafonul pentru Prima Casă, valoarea totală a garanțiilor plătite până acum pe acest program este de peste 44 de milioane de lei, faptul că Programul Prima Casă nu intră sub efectul Legii dării în plată — și-a susținut ideea, pentru Bursa, avocatul Gheorghe Piperea.

Sectoarele industriale care vor crește cel mai mult în România în 2017. Producția industrială va crește în acest an cu 5,4% față de anul precedent, potrivit Comisiei Naționale de Prognoză.Economica.net ne spune care sunt ramurile industriale care vor înregistra cea mai mare creștere.

Burleanu cere desființarea unei competiții din România: ‘Ar trebui să se renunțe la ea, nu produce nicio consecință’. Răzvan Burleanu susține că ar trebui desființată Cupa Ligii, pentru a relaxa calendarul Ligii 1, scrie ProSport. Mai este mai puțin de o săptămână până când va reîncepe campionatul, iar cluburile din Liga 1 se plâng de condițiile nefavorabile în care sunt nevoite să joace.

Burleanu, făcut praf după ultima propunere: ‘Ăsta vrea să ne desființeze pe toți!’. Răzvan Burleanu a spus că vrea desființarea Cupei Ligii, competiție reînființată în România în sezonul 2014-2015, după alte două încercări în 1998 și 2000, citim în Gazeta Sporturilor. Declarațiile președintelui FRF l-au stârnit pe Florin Prunea, președintele lui Poli Iași, care crede că Burleanu vrea să desființeze fotbalul românesc.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult