Începe războiul politic vom trăi şi mai periculos ca până acum. Pactul de coabitare dintre Băsescu şi oamenii aceştia era o plasă de siguranţă faţă de abuzurile lor. Fără coabitare ne aşteaptă, în plină campanie electorală, noi provocări la adresa statului de drept. Fără coabitare poate să aibă loc o nouă lovitură de stat. Fără coabitare alegerile pot să fie falsificate cu mai multă uşurinţă. Fără coabitare poate fi încercată o preluare a Justiţiei sub control politic.
Ponta încheie oficial pactul de coabitare cu Băsescu. Reacția președintelui “După primirea scrisorii, președintele Traian Băsescu i-a recomandat premierului Victor Ponta «să se mai gândească dacă, într-adevăr, dorește denunțarea Acordului de colaborare instituțională între președintele României și prim-ministrul României»” (România liberă)
Ponta a denunţat pactul de coabitare cu Traian Băsescu: Acel acord a fost o păcăleală “Premierul Victor Ponta a anunţat că renunţă la pactul de coabitare cu Traian Băsescu, precizând în acest sens, că i-a trimis o scrisoare şefului statului, în care îl anunţa că renunţă la pactul semnat” (Puterea)
Dovada că Dan Voiculescu știa cât valorează terenul pentru care e judecat în dosarul ICA “O hotărâre de guvern din 2002 a stabilit, pentru terenul de pe malul lacului Băneasa, o valoare de zeci de ori mai mare decât a plătit Grivco un an mai târziu, în 2003. Iată dovada că toate autorităţile statului, inclusiv Guvernul Năstase, ştiau că preţul plătit de Grivco pentru a deveni proprietarul absolut al terenului de sub Institutul de Cercetări Alimentare (ICA ) a fost o pomană pentru Dan Voiculescu” (EvZ)
Deputata Graţiela Gavrilescu, avere nejustificată, fals şi neglijenţă “Rar ne-a fost dat să citim declarații de avere conținând atâtea falsuri așa cum sunt cele ale deputatului Grațiela Gavrilescu. Și când o vezi la televizor cum explică ea ce important e serviciul ei, cât face ea pentru România și cum votează ea legile necesare modernizării țării” (Curentul)
Ioan Niculae, sechestru asigurator extins “Omul de afaceri Ioan Niculae a fost chemat, ieri, la DIICOT, unde procurorii l-au anuntat ca a fost extins sechestrul asigurator asupra altor bunuri ale acestuia, in dosarul Romgaz, in care prejudiciul este de peste 130 de milioane de euro” (Naţional)
Service-urile spun că problemele cu Astra se acutizează “ASSAI: Vom cere din nou ASF să discute cu noi. Ar trebui retrase licenţele celor care nu pot achita despăgubirile. În ultimele două săptămâni, Astra a cerut, prin administratorul special KPMG, insolvenţa a trei brokeri de asigurări” (Curierul naţional)
Vona Gabor, şeful partidului extremist JOBBIK, este din nou „oaspete de onoare” în România. Cum a fost declarat indezirabil şi nu prea radicalul maghiar “După ce, anul trecut, declarase că Ungaria ar trebui să îşi asume un eventual conflict cu România pentru a forţa acordarea autonomiei teritoriale aşa-zisului Ţinut Secuiesc, iar în 10 martie a.c. a fost în centrul tensiunilor de la Târgu Mureş, după un miting autonomist organizat de Consiliul Naţional Secuiesc, parlamentarul ungar Vona Gabor, şeful partidului extremist JOBBIK, va fi din nou oaspete de onoare în România” (Gândul)
Dacă situaţia din Ucraina se va înrăutăţi… Tampiza: “Lukoil va fi obligată să-şi vândă şi activele din România” “Lukoil ar putea fi obligată să-şi vândă activele din ţara noastră, în condiţiile în care conflictul dintre Federaţia Rusă şi Ucraina se va înrăutăţi, consideră Constantin Tampiza, fost director general al Lukoil România” (Bursa)
Doneţkul, supus unui atac aerian. SBU încearcă să îşi infiltreze tot mai mulţi spioni în rândul separatiştilor “Armata ucraineană duce o adevărată luptă de gherilă urbană cu insurgenţii proruşi în Doneţk. În noaptea de marţi spre miercuri, a avut loc şi primul atac aerian asupa oraşului care nu s-ar fi soldat însă cu victime, a anunţat primăria” (Adevărul)
Pagubele războiului din Fâşia Gaza sunt între patru şi şase miliarde de dolari “Războiul din Fâşia Gaza a cauzat pagube cuprinse între patru şi şase miliarde de dolari, a anunţat marţi ministrul palestinian adjunct al Economiei, Tayssir Amro, potrivit căruia ţările donatoare urmează să se reunească în Norvegia în septembrie” (Cronica română
39 comentarii
Auzi ba rujat paduchios? Pactu ba! Iti guita basistii de pact, sa mori de ras.
Iar vorbești singur? Medicamenteeee!!!!
Vierme rujat, baaa, auzi ba cacatule, pactu baaa, guita presa basista baa!
Guita si tu ma avorton mic, nu fi rau.
In afara de tine, ia uite cine guita!
„Ponta a denunţat pactul de coabitare cu Traian Băsescu: Acel acord a fost o păcăleală “Premierul Victor Ponta a anunţat că renunţă la pactul de coabitare cu Traian Băsescu, precizând în acest sens, că i-a trimis o scrisoare şefului statului, în care îl anunţa că renunţă la pactul semnat” (Puterea)”
P.S. Pactu!
Pai vezi ma cacatule. Mai esti si muist, dupa ce ca esti prost.
P.S.4. Pactu! 😉
P.S.5. Nu te-ai prins! 😉 😉 😉
Ajuta?
mori 3,147detule!
Mori!
Sa traiesti pana cand hemoroiDAN intra-n puscarie!
Hahahahaha
hahahaha
ARBEIT MACHT DIE IDIOTEN BASISTI, FREI!
P.S.2.
Iti dai seama ce tampit trebuie sa fii sa-ti dai seama ca un act a fost o pacaleala dupa 9 luni?!?
Ha! Ha! Ha! Ha! Ha! Ha! Ha! Ha! Ha! Ha!
P.S.3. Pactu!
Ponta ca Ponta da de alegatorii lui ce zici ?
Pai aia-s pacalici de cand s-au nascut.
Din pacate…
Tot mie imi spui ma pederastule?
Voi ma, cretinoizii basisti nu v-ati dat seama, ca voi ii macati fecalele Kiorului, noroc ca va spune el cand sa si radeti.
Isi bate joc scursura aia de voi, iar voi va bucurati, in asa hal sinteti de cretini.
Auzi la sifiliticii astia doi, tot ei se hlizesc.
Esti in delir…
suge scarno, cat mai ai loc la curul hemoroiDANului!
hahahaha
ARBEIT MACHT DIE IDIOTEN BASISTI, FREI!!
CONFERINTA DE PRESA A 3,147DETULUI NATIONAL:
Acest 3,147det DAN voiCULescu trebuie spanzurat de urgenta, iar kkt-ul de CONFERINTA DE PRESA este emblema a tot ce face A3: nimeni nu iese din cuvantul hemoroiDAN-ULUI!
3,147detul ne crede prosti pe toti:
– “sa discutam civilizat”
– “ONG de investigatii”
– “nu sunt cu nimic vinovat”
– “suport orice fel de consecinte”
– “lipsa de cooperare si de colaborare intre jurnalisti, … , fiecare e cu ziarul lui, … cu interese diferite, … un sindicat puternic al presei”
– “eu n-am venit ca sa va raspund, … care-I problema? … mai aveti ceva politic?”
– “cred ca am un grad de simpatie undeva spre 1, … merci mult de tot… “
Si-a plecat!
Tremura, moare de frica, GATAAAAAAA!
Sa speram ca nu moare pina iese.
Pai 68+10=78.
Doar daca o fi de vita de octagenar…
Se traieste bine in puscariile romanesti. Uita-te la Becali, a intrat cu guler cervical si acuma zburda la munca in academia lui Hagi. Nastase scrie carti si are energie sa-si lase si barba. Remes tot cu barba a iesit si are o energie de invidiat. Mai vrei exemple ?
Nope…
Mai prieteni,
Io nu ma supar daca moare pana cand intra!
hahahaha
hahahaha
ARBEIT MACHT DIE IDIOTEN BASISTI, FREI!!!
Rujateee, ji danee parazit „Mircea”, ia uite baa, grohaie presa basista dupa pact baaa, grohaiti baaa!
nu face pe prostu’ scarno!
esti in kkt, kktul pe care-l cauti si-l poftesti!
puscarie&moarte!
asta va asteapta 3,147deto!
mori cu tot cu paleativele care nu-ti fac rau.
da’ nici biune!
hahahahaha
hahahaha
🙂
„Pactul de coabitare Băsescu-Ponta, sau cum (nu) l-a păcălit Președintele pe Primul-Ministru. Un document inutil pentru ambii parteneri”
Deci te cam zvarcolesti degeaba…
i-a tras-o!
Cateodata simt nevoia sa-i si explic, ca la copii mici, ce postez.
De data asta am spus ca intelege si fara explicatii.
N-ai sa vezi….
Debilul o tine pe-a lui… vezi dedesupt…
ARBEIT MACHT DIE IDIOTEN BASISTI, FREI!!!!
Ba sifiliticule, eu ma zvarcolesc sau presa basista? Citeste in mortii ma-tii ce mesteca Closetescu.
Grohaie baaa!
te zvarcolesti 3,147deto!
Da’ nu esti singurul!
MORI!
ARBEIT MACHT DIE IDIOTEN BASISTI, FREI!!!!!
Rujatilor, dementilor, ia uite ba, Dementa Sa Traian Basescu cica nu l-a pacalit pe Ponta ba, Dementul cica el n-a zis asa, a grohait doar prostul ala de Mircea Marean(avea limba in cur).
La loc comanda dementilor!
3,147deto,
ai inteles!
nu te mai enerva!
gata!
maine trece tot!
🙂
I-ai tras-o!
cotidian!
🙂
Nu va linistiti? Nu aveti rabdare inca trei luni! Va reduc aminte vorba din batrani:
” Cine rade la urma , rade mai bine”! Sa va vad cum o sa ranjiti cand chioru va intra la parnaie…Iar Voiculescu va fi acuzatorul! Sa va vad atunci „spalatilor
pe creier”! Cat despre cuvintele folosite de voi….se pare ca asta va e hrana si tot ce va mai ramas.Vai de voi!
Aaaaaa! Despre autor BUDA(escu) F. …..numai ura si ranchiuna e in inima sa!
O sa vad ce o sa mai scie din ianuarie 2015….Spalate pe dinti stimabile si fa gargara….multa, multa….ca pute rau!
Muistilor, labarilor, scatofagilor, a grohait insusi Marele Porc dupa pact ba. Vrea Dementu pact. Auzi ba rujat tampit? Guita ba si tu.
Nu, marele Porc a aruncat rahat pe forumul ZV; el semnează „Urbos”
Comments are closed.