Acasa Revista Presei Revista presei internaţionale, 10 aprilie 2024

Revista presei internaţionale, 10 aprilie 2024

scris de Z.V.
167 Afisari

De mai multă vreme, presa internațională a început să reflecte o lume în care, din păcate, pacea pare să devină mai degrabă un deziderat. În acest context, războiul din Ucraina și conflictul ceva mai recent, dintre Israel și militanții mișcării Hamas, continuă să se afle pe prima pagină a ziarelor.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică a convocat o reuniune de urgență în urma atacului, lansat duminica trecută, asupra centralei nucleare din Zaporijia, o centrală ucraineană acum controlată de ruși. După cum era de așteptat, Ucraina și Rusia se acuză reciproc, dar să vedem ce spun ziarele. Ieri (9 aprilie), „Rusia a solicitat o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU pe tema livrărilor occidentale de armament destinate Ucrainei”. Ziarul moscovit Izvestia precizează totodată că „cererea a fost înaintată de Dmitri Polianski, adjunctul reprezentatului permament al Federației Ruse la ONU”. Din ziarul rusesc Kommersant aflăm că, tot ieri (9 aprilie), „o dronă ucraineană a lovit centrala nucleară din Zaporijia, dar nu s-au semnalat victime”. Din Ucraina, publicația Ukrainska Pravda informează că, „pentru prima oară după mai multă vreme, rușii au atacat cu obuze localitatea Slaviansk, rănind doi civili”. Un ziar rusesc de limbă engleză, The Moscow Times, se întreabă dacă „atacurile cu drone ale ucrainenilor asupra unor rafinării rusești afectează mașina de război a Rusiei”. Același ziar subliniază însă că, „potrivit unor analiști, efectul acestor atacuri asupra economiei ruse este neglijabil”.

În Orientul Mijlociu, conflictul dintre Israel și Mișcarea Hamas pare mai degrabă să se acutizeze. Cotidianul israelian Ha’aretz informează că, “în urma presiunilor venite din partea unor miniștri de extremă dreaptă, cabinetul special pe teme de securitate va discuta despre stadiul tratativelor pe tema unui armistițiu în Fâșia Gaza”. Și tot în Ha’aretz, secretarul de stat american, Antony Blinken, afirmă că “Israelul nu a informat Statele Unite în legătură cu data operațiunilor din Rafah, deși”, potrivit ziarului, “premierul israelian Benjamin Netanyahu ar fi afirmat că data operațiunilor din Rafah a fost stabilită”. Un alt ziar israelian, The Jerusalem Post, afirmă că “șeful forțelor navale din Iran a amenințat Israelul înaintând perspectiva unui război regional”.

Pe plan diplomatic însă, un eveniment pare extrem de interesant. Ziarul american The New York Times informează că, ieri (9 aprilie), “la Beijing, președintele chinez Xi Jinping l-a primit pe ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, reafirmând astfel relațiile dintre cele două țări”. Dar tot The New York Times nu uită să amintească și faptul că “Statele Unite au amenințat să impună sancțiuni companiilor chineze care sprijină războiul Rusiei din Ucraina”. Un ziar din Hong Kong, South China Morning Post, trage și o concluzie: “China și Rusia, unite în tentativa lor de a reforma ordinea mondială stabilită de Occident”.

Și, în sfârșit, în Europa, Republica Irlanda a ajuns și ea pe prima pagină a ziarelor. Publicația americană US News & World Report anunță că, ieri, “Simon Harris a devenit cel mai tânăr premier din istoria Irlandei”. Un ziar local, The Irish Times, subliniază că “Harris a dorit să precizeze că va fi premierul tuturor irlandezilor, indiferent de opiniile lor politice”. În plus, de-abia ales, “Harris are deja o poreclă – premierul TikTok – un premier cu peste 1 milion de like-uri pe zi, care”, după cum notează cotidianul francez Le Figaro, “a recunoscut el însuși că uneori e idiot”.

Alexandru Danga, Agenția de presă RADOR

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult