Acasa Revista Presei Revista presei internaționale – 10 ianuarie 2025

Revista presei internaționale – 10 ianuarie 2025

scris de Z.V.
128 Afisari

“Potrivit unui sondaj, un candidat pro-Putin de extremă dreaptă rămâne prima opțiune în cadrul alegerilor prezidențiale din România, reprogramate în luna mai”, observă cotidianul britanic Financial Times. “România stabilește o nouă dată a alegerilor prezidențiale, dar riscă același rezultat”, titrează și portalul american Politico. “Dacă nu va fi interzis, se prea poate ca ultranaționalistul Călin Georgescu să rămână bine înscris în vederea alegerilor, reprogramate în mai”, estimează același portal.

Ucraina rămâne însă pe prima pagină a ziarelor dn cauza unor declarații controversate. Revista americană Newsweek titrează: “Ucraina se oferă să înlocuiască Ungaria în cadrul NATO”. Publicația citează o declarație mai veche a Ministerului ucrainean de Externe în care se spune: “Dacă partea ungară acordă prioritate întăririi relațiilor cu Rusia în detrimentul celor cu UE și cu Statele Unite, Ucraina va fi gata să ocupe orice loc vacant din UE și din NATO în cazul în care Ungaria alege să elibereze acest loc în favoarea aderării la Comunitatea Statelor Independente sau la Organizația Tratatului Colectiv de Securitate)”. După cum și era de așteptat, reacția Ungariei nu a întârziat. Potrivit publicației budapestane Hungary Today, ministrul ungar de externe ar fi declarat: “Printre obligațiile sale, o țară care încheie un acord de asociere cu UE sau chiar dorește să devină membră a Uniunii Europene, trebuie să contribuie la securitatea europeană oferind rute de transport. În consecință, închiderea rutelor de transport pentru gaze naturale și petrol este inacceptabilă și contrară speranțelor legate de integrarea în Uniunea Europeană”. Pe marginea aceluiași subiect, publicația moscovită Izvestia titrează: “Slovacia și Ungaria vor să forțeze Kievul să reia tranzitul gazelor din Rusia”. Aceeași publicație afirmă că “premierul slovac, Robert Fico, a atacat dn nou autoritățile ucrainene, acuzându-le că, refuzând să reînnoiască acordul cu Rusia, fac rău țării sale. ‘În chestiuni legate de Ucraina, ne-am putea folosi de dreptul de veto’”, a amenințat el, citat de același ziar.

Să trecem însă peste Atlantic, în Statele Unite, de unde niște recente declarații ale președintelui american-ales Donald Trump continuă să facă valuri. “Groenlanda și Panama – Donald Trump revine la imperialismul promovat de președintele Theodore Roosevelt”, titrează ziarul francez Le Monde. Numai că un alt ziar francez, Le Figaro, pare să emită o altă ipoteză, afirmând că, “deși amenințată cu anexarea de Donald Trump, Groenlanda pare mai degrabă atrasă de independență”. Dar, oricare ar fi dorințele lui Donald Trump, ieri (joi, 9 ianuarie), el a primit totuși o grea lovitură. “O instanță superioară din New York a respins cererea președintelui-ales de retragere a acuzațiilor potrivit cărora el ar fi dat bani ca să plătească tăcerea unei vedete din filme pentru adulți”, notează The New York Times. Dar, după cum estimează cotidianul britanic The Guardian, “audierile programate să aibă loc astăzi (vineri, 10 ianuarie) nu mai pot fi blocate decât de Curtea Supremă din SUA, unde republicanii dețin majoritatea. Altminteri, audierile vor începe în această dimineață”.

În sfârșit, desfășurate ieri, funeraliile fostului președinte american Jimmy Carter, au avut loc în prezența altor foști președinți americani, respectiv, Bill Clinton, George W. Bush și Barack Obama. Citat de The Washington Post, Donald Trump ar fi declarat: “A fost într-adevăr un om bun și I se va simți mult lipsa”. Dar, cum doliul durează 30 de zile, el nu a uitat să adauge: “Democrații vor fi cu toții în al nouălea cer văzînd că minunatul nostru steag va fi în bernă și în ziua învestirii mele”.(Alexandru Danga – Agenția de presă RADOR)

Parerea ta

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS