Acasa Revista Presei Revista presei internaţionale – 12 iulie 2021

Revista presei internaţionale – 12 iulie 2021

scris de Z.V.
15 afisari

Partidul prooccidental PAS, al preşedintei Maia Sandu, câştigă alegerile parlamentare anticipate desfăşurate duminică în Republica Moldova, anunţă Reuters, în timp ce Euronews consideră că ar putea fi vorba de „un vot istoric, care ar marca ieşirea ţării din zona de influenţă rusă”.

„După larga sa victorie din noiembrie 2020 la alegerile prezidențiale în faţa fostului președinte Igor Dodon, Maia Sandu are nevoie să preia controlul Parlamentului pentru a-și pune în aplicare politica pe care a promis-o, începând cu lupta contra corupției endemice”, scrie La Libre Belgique. „Sper să pot lucra alături de o majoritate formată din oameni onești pentru a face din ziua votului o sărbătoare a democrației pentru fiecare cetățean. Sper ca astăzi să fie finalul unei ere grele pentru Moldova”, a scris Maia Sandu într-o postare pe Facebook, citată de Unimedia. Rusia, la rândul ei, a acuzat SUA şi UE de amestec în alegerile din Republica Moldova, după cum notează Gazeta.RU, citând-o pe purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, dar a ţinut să sublinieze totodată că Rusia este pregătită să coopereze constructiv cu noul parlament și guvern de la Chişinău.
În Bulgaria, alegerile anticipate desfăşurate tot duminică, după ce rezultatele scrutinului din aprilie nu au permis formarea unui guvern, par a nu oferi nici de această dată un învingător net, „reflectând divizările profunde din cel mai sărac stat al Uniunii Europene” constată Reuters. Deşi mulţi s-au orientat spre partide anti-sistem ori anti-corupţie, acuzându-l pe fostul premier Boiko Borisov că a închis ochii sau chiar a susţinut oligarhi puternici, partidul lui Borisov, GERB, continuă să se bucure de un oarecare sprijin popular pentru eforturile sale de a moderniza infrastructura deficitară sau de a creşte salariile în sectorul public, detaliază Reuters. Totuşi, fostul premier este slăbit de protestele masive de anul trecut, consideră La Libre Belgique, opinând că „bulgarii par gata să pună capăt erei Borisov”. Aflată umăr la umăr în competiţie cu GERB, noua formațiune „Există un astfel de popor”(ITN), condusă de cântăreţul Slavi Trifonov, s-a declarat gata să negocieze cu reprezentanții partidelor care au ieșit în stradă în vara lui 2020 și sunt electrizați de suflul schimbării, precum Bulgaria Democrată (formaţiune de dreapta) și „Ridică-te! Mafia afară!” (formaţiune de stânga), refuzând „orice cooperare cu partidele tradiționale cu reputație pătată”, explică ziarul belgian.
„Turismul spaţial e pe cale să înceapă”, titrează The Daily Star. După 17 ani de pregătire, miliardarul împătimit după aventuri Richard Branson şi-a văzut împlinit visul de a călători în spaţiu, după ce duminică o aeronavă a companiei sale Virgin Galactic l-a dus până la limita atmosferei, într-un zbor istoric, explică USA Today. Rezervată cândva superputerilor rivale ale planetei, călătoria spaţială este acum disponibilă oricui şi-o permite, conchide Aljazeera. The Daily Star este însă mai sceptic, considerând că deși evenimentul de duminică este văzut ca un potenţial moment zero pentru transformarea călătoriei cu rachete civile într-o afacere comercială, zborul spațial rămâne totuşi un demers riscant.
România, la rândul ei, este în ultimele zile în atenţia presei internaţionale datorită performanţelor impresionante ale tânărului înotător David Popovici, „noua senzaţie a probei de sprint, ce s-a afirmat cu doar două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de la Tokyo”, după cum scrie The Courier Mail. „Performanță incredibilă la Campionatele Europene de juniori de la Roma pentru sprinterul român, care va ajunge la olimpiade primul în clasament și îi va sfida pe cei mai mari”, comentează cotidianul italian Gazzeta, detaliind că David Popovici, un tânăr de 16 ani, este mai rapid decât campionul olimpic Kyle Chalmers și decât campionul mondial, Caeleb Dressel. Potrivit Essentially Sports, Caeleb Dressel căruia David Popovici i-a furat recordul mondial, s-a declarat „extrem de impresionat”. „În mod sigur eu nu eram atât de rapid la 16 ani” şi „cred că felul în care înoată este şi mai impresionant”, a spus Dressel, citat de Essentially Sports.

(Carolina Ciulu)

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult