Acasa Revista Presei Revista presei internaţionale, 14 februarie 2023

Revista presei internaţionale, 14 februarie 2023

scris de Z.V.
53 Afisari

”Președinta Republicii Moldova avertizează cu privire la un complot rusesc pentru răsturnarea conducerii ţării”, titrează Reuters, detaliind că luni, Maia Sandu a acuzat administraţia din Rusia că plănuiește să folosească sabotori străini pentru a înlătura de la putere conducerea acestei mici țări, cu scopul de a opri aderarea acesteia la Uniunea Europeană și a o folosi în războiul împotriva Ucrainei.

Revista presei

Declarațiile președintei Maia Sandu survin la o săptămână după ce președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, afirmase că țara sa a descoperit o serie de planuri ale serviciilor secrete rusești vizând distrugerea Moldovei – afirmații care ulterior au fost confirmate și de oficiali ai serviciilor de informații moldovene, notează cotidianul american The Hill. „Planul pentru perioada următoare presupune acțiuni din partea diversioniștilor cu pregătire militară, camuflați în civil, care pregătesc acțiuni violente, un atac asupra unor edificii ale statului și luare de ostatici” este fraza din declarațiile Maiei Sandu pe care agenția Unimedia o evidențiază pe prima pagină, în timp ce Ziarul de Gardă notează că președinta Republicii Moldova este în „legătură permanentă” cu lideri de state și guverne din țările europene și cu alți parteneri externi, inclusiv cu președintele Volodimir Zelenski, cu care „are un schimb continuu de opinii și informații privind situația din regiune”. ”Diversiunea Moscovei, pusă în aplicare?” se întreabă cotidianul Jurnal de la Chișinău, constatând că ”la scurt timp după ce președintele Maia Sandu a oferit detalii despre pregătirea unor violențe la Chișinău, plan elaborat în laboratoarele Kremlinului, așa-numita „Mișcare Națională pentru Popor” din care fac parte partidul „Șor”, unii veterani ai MAI și activiști pro-ruși de la Chișinău, au anunțat o acțiune de protest pentru ziua de duminică”. ”Reprezentanții acestei mișcări au organizat o conferință de presă la care au anunțat că deja de o săptămână în corturile roșii instaurate nu doar în capitală, ci și în raioane, se colectează semnături „pentru a obliga Guvernul să plătească integral facturile cetățenilor la energia electrică, termică și la gazele naturale”, mai remarcă Jurnal.md. În replică, lidera partidului Șor Maria Taubner, citată de agenția IPN, susține că Maia Sandu inventează „scenarii apocaliptice pentru a lansa noi abuzuri și limitări ale drepturilor omului”, iar Blocul Comuniștilor și Socialiștilor critică declarațiile Maiei Sandu ca fiind ”o provocare menită să atragă Moldova într-un conflict militar şi să isterizeze societatea”, notează Unimedia. BBC preia reacția Casei Albe, care prin vocea consilierului pentru securitate națională, John Kirby, a declarat că informaţiile privind un posibil complot de răsturnare a guvernului Republicii Moldova sunt „profund îngrijorătoare” şi „nu sunt în afara limitelor comportamentului rusesc”. „Suntem pe deplin alături de guvernul Republicii Moldova şi de poporul moldovean”, a mai spus Kirby, citat de BBC.
Pe frontul ucrainean, Kievul se pregătește pentru o ofensivă de amploare din partea Moscovei în apropierea datei de împlinire a unui an de la invazie, scrie Le Monde. Potrivit The Guardian, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, consideră că ofensiva rusă a început deja. „Rusia trimite deja mii şi mii de noi soldaţi, acceptând o rată foarte ridicată de mortalitate, mulţi morţi, dar punând presiune pe Ucraina”, a spus Stoltenberg, estimând că „ceea ce îi lipseşte Rusiei în calitate, compensează în cantitate”. Șeful NATO a descris războiul din acest moment drept o „cursă a logisticii”, implicând furnizarea de armament, muniție, combustibil și piese de schimb care trebuie să ajungă în Ucraina înainte ca Rusia să poată prelua inițiativa pe câmpul de luptă. „Viteza va salva vieți”, a subliniat Stoltenberg, citat de Stars and Stripes. Revista militară americană notează și îndemnul secretarului general al NATO ca țările aliate să crească stocurile de muniție, avertizând că „ritmul actual de folosire a muniției în Ucraina este de multe ori mai mare decât rata noastră actuală de producție”.
Disputa dintre SUA și China pe tema baloanelor zburătoare spion se adâncește, constată Reuters. În cadrul ultimelor schimburi de acuzații pe tema supravegherii aeriene, China a susținut luni că o serie de baloane de mare altitudine din Statele Unite au survolat spațiul aerian chinez fără permisiune – de peste zece ori începând cu anul trecut. Afirmațiile făcute de purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe au venit după un sfârșit de săptămână extrem de încărcat în materie de evenimente aeriene, după ce o serie de avioane americane de război au doborât trei obiecte zburătoare neidentificate deasupra Americii de Nord. Oficialii americani încă nu știu sigur despre ce obiecte este vorba, cine le-a trimis și cărui scop ar fi putut să servească, notează New York Times. Washington Post scrie că acuzațiile Beijingului au fost combătute câteva ore mai târziu de Casa Albă, care a reafirmat că „China este cea care dispune de un program de baloane spion de înaltă altitudine pentru colectarea de informaţii, dispozitive pe care le-a utilizat pentru a încălca suveranitatea SUA şi a altor peste 40 de ţări de pe cinci continente”. Constatând o atmosferă de tip Război Rece, Financial Times avertizează că Statele Unite și China ”sunt blocate într-o codependență distructivă”, cele două superputeri globale având nevoie una de cealaltă din motive economice pe care nu vor să le recunoască. Cum însă ”într-o astfel de interdependență conflictuală nu există încredere, este foarte greu ca lucrurile să fie repuse pe făgașul unei relații sănătoase”, permanentizând în schimb o relație reactivă, în care cea ”mai mică tensiune este amplificată, riscând să determine un răspuns și o degenerare progresivă”, mai atrage atenția Financial Times.

Carolina Ciulu, RADOR

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS