Acasa Revista Presei Revista presei internaționale – 17 mai

Revista presei internaționale – 17 mai

scris de Z.V.
57 Afisari

În presa internațională. războiul din Ucraina continuă să se afle pe prima pagină a ziarelor și, în acest context, evenimentele par să se precipite.

„Marți, apărarea aeriană a Ucrainei a reușit să intercepteze 18 tentative de atac ale rușilor asupra Kievului, inclusiv șase rachete supersonice, autorităție de la Kiev zădărnicind în bună parte unul dintre cele mai susținute atacuri ale Moscovei de până acum”, notează cotidianul american The Washington Post. Referindu-se la același eveniment, un alt ziar american important, The New York Times, subliniază că „atacul a părut să demonstreze capacitatea sporită a Kievului de a se apăra în fața raidurilor aeriene și de la sol ale armatei ruse”. Același ziar subliniază că, printre altele, „ucrainenii au anunțat doborârea unor rachete de tip Kinjal – una dintre cele mai perfecționate arme ale Rusiei”. Și tot legat de războiul din Ucraina, cotidianul francez Le Monde afirmă, că, potrivit unor surse, „armata ucraineană ar fi recucerit o suprafață de 20 km. pătrați din atât de disputatul Bahmut, suprafață care până acum era controlată de ruși”. Dar ziarul precizează că „forțele inamice continuă să înainteze în Bahmut, căutând să distrugă total orașul”.

După cum era însă de așteptat, ziarele rusești prezintă evenimentele dintr-o altă perspectivă. „Atacurile cu rachete Kinjal au distrus planurile de contraofensivă ale Ucrainei”, notează cotidianul moscovit Pravda, citând un comentator. „Rachetele rusești își ating țintele”, subliniază același ziar. Un alt cotidian moscovit, Izvestia, citează un general-maior ucrainean, „Serhii Krivonos, care l-ar fi acuzat pe președintele Volodimir Zelenski că a făcut o greșeală gravă, subestimând forța armatei ruse”. Tot despre greșelile ucrainenilor este vorba și într-un articol din Kommeersant, un alt ziar rusesc. Kommersant îl citează pe șeful Serviciului de Informații al Ministerului Apărării din Ucraina, Kiril Budanov, care ar fi spus că „rușii au construit o apărare stratificată, corectă și puternică”. Dar același Budanov ar mai fi subliniat că „veștile pe tema unei contraofensive a Ucrainei ajută la dezorientarea Rusiei”. Și în sfârșit, un ziar independent de limbă engleză, Moscow Times, afirmă că „Serviciul Federal de Securitate al Rusiei, FSB, ar fi recrutat foști luptători din cadrul Statului Islamic, pe care i-a infiltrat ulterior în Ucraina, în Turcia și în Statele Unite. ‚Sunteți ochii și urechile noastre acolo, dar nu sunteți singurii’, le-ar fi spus un oficial rus, citat de același ziar.

La celălalt capăt al Europei, respectiv, în Marea Britanie, o politică mai veche revine în actualitate. Se pare că britanicii nu au uitat faimosul Brexit și continuă să evalueze consecințele hotărârii lor. „Retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană nu a fost un eșec”, ar fi declarat, ieri (marți, 16 mai), purtătorul de cuvânt al premierului britanic Rishi Sunak, citat de Reuters. Interesant este însă faptul că personajul care susține eșecul Brexitului este tocmai unul dintre cei mai vajnici susținători ai ieșirii din UE. Cotidianul britanic The Independent relatează că, „într-un interviu acordat celor de la BBC, Nigel Farage a declarat că Regatul Unit nu a profitat economic de pe urma Brexitului, el afirmând că politicienii britanici s-au dovedit la fel de incapabili ca și comisarii europeni de la Bruxelles”. Dar, potrivit ziarului The Telegraph, „oficialii din Downing Street 10 au ripostat, afirmând că, în opinia lor, Brexitul a fost un succes”.

În sfârșit, zvonurile despre starea precară a sănătății președintelui belarus Aleksandr Lukașenko par să fi fost dezmințite. Ziarul italian La Stampa titrează: „Lukașenko reapare în public după ce s-a zvonit că ar fi bolnav”. Iar ziarul francez Liberation titrează: „Lukașenko trăiește, dar toată lumea se gândește la ce se va întâmpla după ce nu va mai fi”.

(Alexandru Danga, Agenția de presă RADOR)

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS