Acasa Revista Presei Revista presei internaționale – 19 ianuarie 2024

Revista presei internaționale – 19 ianuarie 2024

scris de Z.V.
158 Afisari

Presa internațională continuă să scrie despre evoluțiile războiului din Ucraina și despre ajutorul occidental acordat Kievului.
„Franța preia conducerea unei coaliții menite să organizeze sprijinul militar pentru Kiev în materie de artilerie”, titrează Le Monde, care explică: „Această nouă coaliție, care va fi condusă de Franța și Statele Unite, își propune să reunească eforturile națiunilor participante pentru a ajuta Ucraina să aibă, pe termen scurt și lung, o forță de artilerie adaptată nevoilor contraofensivei și ale armatei ucrainene de mâine”, după cum se arată la Paris.
Acest nou grup de lucru face parte din coalițiile de sprijin prevăzute de Grupul de Contact pentru Apărare al Ucrainei, numit și Grupul Ramstein, care coordonează contribuțiile celor cincizeci de țări aliate ale Kievului. Mai multe dintre aceste coaliții au fost lansate în ultimele săptămâni: Regatul Unit și Norvegia conduc coaliția dedicată armamentului maritim, Estonia și Luxemburg cea pentru tehnologiile informației, Statele Unite și Țările de Jos pe cea privind forțele aeriene, mai citim în publicația franceză, care conchide: „Demersul reprezintă o modalitate prin care Franța a dorit să-și arate sprijinul pentru Ucraina, dar și să-și consolideze poziția în fața partenerilor săi”.
Sébastien Lecornu, ministrul francez al apărării, dezvăluie într-un interviu pentru cotidianul
„Le Parisien” că industria franceză accelerează producția de tunuri pentru a produce încă 72 de unităţi de acum până la începutul lui 2025, reamintind că președintele Emmanuel Macron a subliniat că victoria Rusiei trebuie evitată cu orice preț nu numai pentru Ucraina, ci și pentru securitatea proprie a Europei, de aceea trebuie să continue înarmarea guvernului lui Zelenski.
Pe de altă parte, Parlamentul german a respins cu o majoritate răsunătoare propunerea de a trimite rachete de croazieră Taurus în Ucraina, refuzând astfel o cerere a președintelui Volodimir Zelenski, aflăm din La Razon. Acest vot nu are caracter obligatoriu, dar dezvăluie sentimentul societății germane, care conform sondajelor nu dorește o escaladare cu Rusia. Decizia finală privind livrările de rachete Taurus către Ucraina revine cancelarului social-democrat Olaf Scholz, care „a ridicat obiecții în trecut” față de trimiterea de tancuri Leopard, deși acestea au fost în cele din urmă trimise în Ucraina, reamintește publicația spaniolă.
Schimbul de lovituri dintre Pakistan și Iran de marți și joi trezește temeri privind un nou focar de conflict în Orientul Mijlociu. Pakistanul, o putere nucleară sunită, și-a arătat colții în fața Teheranului șiit, titrează Corriere della Sera, care crede că riposta la atacurile de acum două zile lansate de pe teritoriul iranian a fost „una necesară” Islamabadului în perspectiva viitoarelor alegerilor din 8 februarie. Pentru Teheran, însă, pe lângă anihilarea bazelor teroriste de pe teritoriul statului vecin, scopul loviturilor a fost „avertizarea” Israelului, în contextul conflictului regional care se poartă acum în numele apărării Gaza.
Rai News notează că Iranul și Pakistanul se acuză reciproc că au permis grupărilor rebele să opereze de pe teritoriul celuilalt stat pentru a lansa atacuri. Aceste lovituri vin într-un moment în care Orientul Mijlociu este zguduit de războiul dintre mișcarea palestiniană Hamas și Israel din Fâșia Gaza și de atacurile rebelilor Houthi din Yemen, sprijiniți de Teheran, împotriva navelor comerciale din Marea Roșie, și nu poate decât să stârnească îngrijorare.
Liberation, pe de altă parte, consideră că riscul unei conflagrații este limitat: ”Niciuna dintre țări nu pare pregătită să accepte o escaladare care ar putea duce la un război deschis.
Turcia, Rusia și Uniunea Europeană au cerut celor două țări să nu se angajeze într-un conflict deschis, iar China, care are legături atât cu Pakistanul, cât și cu Iranul, a mers mai departe și s-a oferit drept mediator.
Protestul fermierilor și al transportatorilor români are ecouri în presa internațională. Reuters notează că ”Fermierii şi transportatorii au început să protesteze în urmă cu nouă zile, blocând drumuri naţionale şi perturbând traficul cu convoaie de tractoare şi camioane decorate cu drapelul naţional, iar acum au blocat complet un punct de frontieră dintre România și Ucraina. Protestele vizează costul mare al motorinei şi al poliţelor RCA, măsurile UE privind protejarea mediului şi presiunile de pe piaţa internă cauzate de bunurile agricole importate din Ucraina. Și publicația ucraineană RBC consemnează blocajul, subliniind că deplasarea camioanelor spre ieșirea din Ucraina a fost suspendată temporar.

Ruxandra Lambru/RADOR RADIO ROMÂNIA

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS