În lupta cu pandemia, în vederea accelerării campaniei de vaccinare, Uniunea Europeană a anunțat că va asigura doze suplimentare, pe fondul disputei privind furnizarea de vaccinuri, iar președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a numit acordul cu una dintre firmele producătoare un pas înainte, anunță EUObserver.
Totodată, președintele francez Emmanuel Macron a declarat că Europa trebuie să acționeze mai eficient în privința distribuirii către populație a vaccinurilor împotriva Covid-19, citează Liberation. În același timp, încercând să descopere originea Covid-19, o echipă de experți internaționali se află în China, informează Le Parisien. Vizita echipei Organizației Mondiale a Sănătății este un demers crucial, sosirea cercetătorilor străini în China fiind un punct foarte sensibil politic pentru Beijing, opinează ziarul francez. Potrivit unei anchete efectuate de Associated Press, citată de Le Parisien, guvernul chinez monitorizează toate cercetările referitoare la originile coronavirusului și cere ca orice studiu să fie aprobat de un grup de lucru aflat sub autoritatea directă a președintelui Xi Jinping, înainte de a fi publicat. Așadar, Beijingul rămâne aproape tăcut și minimalizează domeniul de aplicare al misiunii specialiștilor străini, după ce, din februarie 2020, regimul comunist a apărat ideea că virusul nu ar proveni de la Wuhan şi nici din China, adaugă Le Parisien.
Zeci de mii de oameni au ieșit pe străzile mai multor orașe din Rusia pentru a-și demonstra sprijinul față de liderul opoziției, Alexei Navalnîi, scrie presa internațională. Poliția a ieșit în forță, iar relatările legate de brutalitatea sa au început să facă valuri, arestările operate provocând o încleştare verbală între Moscova și Washington, subliniază Le Monde. Marea desfășurare a forțelor de poliție a semnalat îngrijorarea Kremlinului legată de capacitatea lui Navalnîi de a-i mobiliza pe criticii președintelui Vladimir Putin din toată Rusia, notează The New York Times. Dar demonstrația de forță a arătat cât se poate de clar că Putin nu are de gând să dea înapoi și, la puțin timp după ce secretarul american de stat Antony Blinken a condamnat “tacticile dure împotriva unor protestatari și jurnaliști pașnici”, Ministerul rus de Externe a dat publicității o declarație în care acuză Statele Unite că sprijină protestele, demersul înscriindu-se în “strategia (lor) de a bloca Rusia”, menționează The New York Times.
Armata a dat o lovitură de stat în Myanmar, arestând-o pe şefa de facto a guvernului civil, Aung San Suu Kyi, proclamând starea de urgenţă şi plasându-şi generalii în posturi-cheie, anunță La Libre Belgique. Tranziția Myanmarului la democrație a fost brutal întreruptă, subliniază The Straits Times. Lovitura de stat vine la doar cinci ani după ce Suu Kyi a câștigat conducerea politică a țării, la cele mai libere alegeri în 25 de ani, după decenii de guvernare militară, amintește revista americană Time. Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, António Guterres, și-a exprimat „îngrijorarea gravă” cu privire la transferul puterilor către armată, despre care a spus că „reprezintă o lovitură gravă a reformelor democratice din Myanmar”, citează Time și consideră că lovitura de stat va fi o testare timpurie a capacității președintelui american Joe Biden și a secretarului de stat Antony Blinken de a aborda o criză de politică externă, în timp ce SUA se luptă cu pandemia COVID-19, cu o recesiune economică brutală și cu procesul împotriva lui Donald Trump. Comunitatea internațională s-a confruntat luni cu brusca periclitare a tranziției democratice a unei țări considerate o frontieră importantă între India și China, comentează Financial Times. În timp ce Casa Albă, Europa, ONU sau Australia au condamnat ferm evoluțiile din Myanmar, reacțiile din unele țări asiatice au fost mai rezervate, constată ziarul britanic. În Thailanda vecină, vicepremierul Prawit Wongsuwan a descris lovitura de stat ca pe o problemă internă. India, al cărei prim-ministru, Narendra Modi, este un aliat al lui Aung San Suu Kyi, a declarat că sprijină ferm tranziția democratică din Myanmar, care trebuie menținută. Ministerul de externe al Chinei a descris Myanmarul ca pe un vecin prietenos și și-a exprimat speranța că va „gestiona situația într-un cadru constituțional, menținând stabilitatea politică și socială”, completează Financial Times.
(Cristina Zaharia)