Acasa Revista Presei Revista presei internaționale – 20 iulie

Revista presei internaționale – 20 iulie

scris de Z.V.
34 afisari

Indiferent de viitoarea evoluție a războiului din Ucraina, unul dintre principalele personaje ale conflictului se află în atenția tuturor ziarelor din străinătate. Este vorba, bineînțeles, de președintele Rusiei, Vladimir Putin. Așadar, să vedem și noi ce spune presa internațională în privința sa.
“Marți, președintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit cu liderii Iranului și ai Turciei în cursul unei vizite menite să demonstreze continua sa influență pe plan internațional în timpul invaziei din Ucraina”, notează cotidianul american The Wall Street Journal. Citând un expert, același ziar afirmă că „Putin este un vultur, el fiind capabil să-și exercite influența la nivelul economiei Rusiei și al actualei sale puteri, alimentând temerile altor state în materie de securitate”. Referindu-se la același eveniment, un alt ziar american, The New York Times, estimează că, „izolat de Occident, Putin caută să ajungă la o alianță mai strânsă cu Iranul, iar vizita survine pe fondul izolării tot mai mari a celor două țări față de Europa și de Statele Unite”.
Pe de altă parte, cotidianul francez Le Monde consideră că recenta vizită a președintelui american Joe Biden în Orientul Mijlociu „a fost dezamăgitoare”. Ziarul afirmă că, „după erorile strategice ale predecesorilor săi, el nu a făcut decât să le adauge pe ale sale”.
Dar, în oficiosul iranian de limbă engleză, Tehran Times, ministrul iranian de externe, Hossein Amir Abdollahian, crede că „reuniunea la vârf tripartită de la Teheran”, pe care am pomenit-o anterior, „va deschide calea păcii în Siria”. Citat de ziarul turc ziarul turc Hürriyet, președintele țării, Recep Tayyip Erdoğan crede însă că, “pentru propășirea păcii în Siria, reuniunea liderilor din cele trei țări ar fi benefică”.
În ziarul moscovit Kommersant, președintele iranian, Ebrahim Raisi, se arată și el mulțumit. “Alte țări doar pretind că luptă împotriva terorismului, dar cooperarea noastră în materie.a dovedit că ne putem atinge obiectivele în acest sens”, ar fi spus el citat de ziar..
Din paginile ziarului moscovit Pravda, rezultă că întrevederea președintelui Putin cu liderii iranieni ar fi avut și alt rezultat. “Dacă Rusia ar achiziționa drone iraniene, asta ar schimba harta geopolitică, iar relațiile ruso-iraniene ar atinge un alt nivel”,.estimează același ziar. Altminteri, în privința Ucrainei, Kremlinul se arată plin de intenții bune. Potrivit redacției ziarului Pravda, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, afirmă că, cităm, “Rusia este gata să depună toate eforturile și să facă în așa fel, încât cerealele ucrainene să ajungă pe piața mondială”. Citând surse ale Ministerului rus al Apărării, Pravda subliniază că, în acest sens, s-ar fi ajuns la “un acord de principiu pe tema creării unui coridor destinat cerealelor”.
O veste bună legată de Rusia ar putea veni din partea agenției britanice de presă Reuters, care anunță că, “începând de mâine (joi),, Rusia va relua fluxul gazelor prin conducta Nord Stream 1, aflată până azi (miercuri) în revizie”. Dar aceeași agenție afirmă că “nici compania rusească Gazprom și nici administratorii Nord Stream nu au răspuns cererii de a comenta vestea”..
Marea Britanie rămâne și ea în atenția presei, jurnaliștii continuând să se întrebe cine îl va înlocui pe Boris Johnson în funcția de premier. Cotidianul londonez The Guardian anunță că fostul ministru de finanțe, Rishi Sunak, a ieșit învingător în cel de-al patrulea tur de scrutin pentru desemnarea noului premier al Marii Britanii. La rândul său, prestigiosul The Times, titrează: “Sunak are tot ce-i trebuie ca să ajungă în Downing Street 10 (reședința oficială a premierilor britanic)i. Un alt ziar britanic, The Telegraph, afirmă că echipa lui Sunak se teme că “el a caștigat votul parlamentarilor conservatori, dar l-ar putea pierde pe cel al conservatorilor de rând” Și tot.în Marea Britanie, invocând un sondaj, ziarul The Independent estimează că “Rishi Sunak va pierde, în cele din urmă în fața oricăruia dintre ceilalți contracandidați ai săi”. Dar tot britanicul The Guardian consideră că “pentru noul premier, indiferent care ar fi el, Boris Johnson va fi un blestem”.

Alexandru Danga, Agenția de presă RADOR

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult