Acasa Revista Presei Revista presei internaționale, 22 martie 2023

Revista presei internaționale, 22 martie 2023

scris de Z.V.
35 Afisari

Războiul din Ucraina și jocurile diplomatice care se țes în jurul conflictului se numără printre principalele teme urmărite de presa internațională. În timp ce președintele Chinei face o vizită la Moscova pentru a confirma relația apropiată cu liderul de la Kremlin, prim-ministrul Japoniei Fumio Kishida se deplasează la Kiev, pentru a transmite un mesaj de solidaritate cu Ucraina. În cursul celei de a opta vizite pe care o face în Rusia de când este președinte al Chinei, Xi Jinping a declarat că Beijingul va continua să facă din relațiile ruso-chineze „o prioritate”, reține agenția ANSA din Italia.

China și Rusia sunt „mari puteri învecinate” și „parteneri strategici”, a adăugat Xi, care l-a invitat pe Vladimir Putin să facă o vizită în China, anul acesta. Consolidarea „interacțiunii strategice” cu Rusia, acreditând în același timp China ca mediator credibil pentru conflictul din Ucraina sunt intențiile declarate de președintele chinez. Două obiective care nu sunt ușor de reconciliat, mai ales în ochii unui Occident sceptic cu privire la intențiile reale ale Beijingului”, notează Ansa. Xi Jinping a spus că planul chinez de pace în 12 puncte reunește „viziunile” diferitelor țări, admițând că găsirea unei sinteze „nu este ușoară”. Dar “pe liniile generale ale confruntării cu Occidentul, președintele chinez nu s-a distanțat de aprecierile lui Putin, afirmând că Beijingul împărtășește convingerea Rusiei că este necesară construirea unei lumi multipolare”.
Potrivit Forbes, „Președintele chinez Xi Jinping a făcut prima sa călătorie la Moscova după invadarea Ucrainei de către Rusia și s-a întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin, semnalând legături mai strânse între cele două țări, pe măsură ce tensiunea continuă să crească între Beijing și Washington. Xi a reiterat multe dintre preocupările lui Putin cu privire la hegemonia occidentală. Pe de altă parte, alături de SUA și aliații săi occidentali, Tokyo și-a văzut relațiile cu Beijingul și Moscova deteriorându-se în ultimul an. Pe lângă invazia Ucrainei, Japonia și-a exprimat îngrijorarea cu privire la exercițiile militare comune desfășurate de Rusia și China – două țări cu care are dispute teritoriale”. Într-un gest rar, premierul nipon face o vizită neanunțată în străinătate, comentează Forbes, arătând că obiectivul responsabilului de la Tokyo este „să respingă agresiunea Rusiei și eforturile acesteia de a schimba status-quo-ul prin forță”. Anterior vizitei la Kiev, premierul japonez s-a întâlnit cu omologul indian și cu președintele sud coreean, în încercarea de a contrabalansa influența Chinei și amenințările militare nord coreene.
Și Washington Post subliniază „evidenta deosebire dintre cei doi lideri asiatici, care au întrevederi cu părțile adverse din conflictul dintre Rusia și Ucraina. Premierul Kishida împărtășește îngrijorările din Europa și din Asia de Est legate de securitate, cu accent pe dominația crescândă a Chinei, el demonstrându-și totodată eforturile de a dovedi că țara sa este un important stat asiatic aflat de partea Occidentului împotriva Rusiei. Guvernul de la Tokyo și-a abandonat vechile eforturi de a-și îmbunătăți relațiile cu Rusia – o schimbare de strategie care a devenit evidentă încă din primele zile ale invaziei, când Japonia a ripostat în concordanță cu celelalte mari economii occidentale în privința sancțiunilor impuse Moscovei. Kishida a avertizat de mai multe ori că s-ar putea ca Ucraina de azi să devină Eurasia de mâine, el exprimându-și temerile în privința forțelor din regiune care ar încălca normele internaționale, fără să menționeze în mod explicit China – o țară care rămâne cel mai mare partener comercial al Japoniei”.
„Dacă Rusia va cuceri Ucraina, China va câștiga”, titrează The Wall Street Journal. „Beijingul și-a propus să surclaseze SUA din punct de vedere militar, economic și cultural. Xi se află la Moscova pentru că sprijinul lui pentru Putin servește acea viziune sumbră. El vrea ca Rusia să cucerească Ucraina pentru ca și Chinei să-i fie mai ușor să invadeze Taiwanul. El vrea ca Rusia să amenințe restul Europei pentru ca atenția Americii să fie distrasă de la Asia”.
China „încearcă să își extindă influența în ograda Rusiei”, notează AFP cu referire la invitația lansată de președintele chinez unor lideri din Asia Centrală de a participa la un summit la Beijing. Xi Jinping a lansat invitația la „primul summit China-Asia Centrală”, programat pentru mai, în mesaje trimise liderilor din Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan și Uzbekistan. Turkmenistanul, principalul furnizor de gaze pentru China, nu a anunțat încă dacă a fost invitat la reuniune. „Republicile autoritare din Asia Centrală făceau parte din Uniunea Sovietică și au fost dominate de Moscova încă de la mijlocul secolului al XIX-lea. Dar influența Rusiei este contestată, din ce în ce mai mult de la invazia Ucrainei. Acum, Beijingul îi curtează pe aliații tradiționali ai Moscovei din regiune, atât din punct de vedere politic, cât și economic”, comentează AFP.
O incursiune în politica lumii arabe face publicația turcească Hürriyet, care scrie despre o revenire a președintelui sirian Bashar al-Assad pe scena relațiilor diplomatice internaționale. Emiratele Arabe Unite susțin că „A venit timpul ca Assad să se întoarcă în lumea arabă”. „Regimul Assad continuă să-şi promoveze noua politică. Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, care săptămâna trecută s-a aflat în vizită la Moscova, a efectuat o vizită în Emiratele Arabe Unite la sfârşitul săptămânii. Liderul sirian, care depune eforturi pentru a fi reprimit de țările din regiune, a vizitat luna trecută o altă ţară arabă, Omanul. După izbucnirea războiului civil din Siria, relațiile dintre Emiratele Arabe Unite şi Siria au fost întrerupte iar Siria a fost exclusă din Liga Arabă. În 2018, Emiratele Arabe Unite şi-au redeschis ambasada de la Damasc, iar de atunci intermediază reîntoarcerea regimului din Siria în lumea arabă”, amintește Hürriyet. (Florin Matei, Agenția de Presă RADOR)

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS