Acasa Revista Presei Revista presei internaţionale – 23 aprilie

Revista presei internaţionale – 23 aprilie

scris de Z.V.
16 afisari

Presa internațională reține anunțul Rusiei referitor la începerea retragerii trupelor sale de la frontiera cu Ucraina. LE MONDE reamintește că Moscova și-a multiplicat în ultimele zile exercițiile militare de la Marea Neagră și din Crimeea, după ce a desfășurat zeci de mii de soldați la frontierele cu Ucraina, țară cu care are relații tensionate încă din 2014.

”Rusia a transmis joi, 22 aprilie, că va începe vineri retragerea trupelor sale din Crimeea și de la frontiera cu Ucraina, o prezență militară care a neliniștit Occidentul și Kievul”, mai precizează Le Monde. Wall Street Journal remarcă faptul că decizia vine la o zi după ce Vladimir Putin a avertizat că Moscova va răspunde în forță oricărei amenințări externe. La rândul său, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a salutat anunțul, subliniind că reducerea prezenței trupelor de la frontieră va conduce la o reducere proporțională a tensiunilor bilaterale.
Cotidianul american Washington Post notează că Ziua Pământului este marcată de un summit al climei, la care participă virtual 40 de șefi de stat și de guvern, convocaţi de președintele Statelor Unite, Joe Biden. Acesta a anunţat în cadrul summitului că va dubla obiectivul climatic al SUA, cu o reducere a emisiilor între 50 și 52% până în 2030. ”Acest summit este primul pas pe calea pe care trebuie să o urmăm împreună”, a declarat șeful Casei Albe la debutul lucrărilor. New York Times remarcă faptul că Washingtonul profită astfel de ocazia „Zilei Pământului” pentru a anunța întoarcerea SUA la o poziție de lider global pe această temă, îndemnând celelalte țări să le urmeze exemplul.
Premierul britanic Boris Johnson a subliniat la rândul său că ”este posibilă reducerea emisiilor în timp ce economia crește, ceea ce înseamnă că atingerea nivelului zero emisii nu este neapărat un demers dificil din punct de vedere tehnic, cât mai ales din punct de vedere politic”, a mai spus șeful guvernului britanic, citat în The Guardian.
Pe aceeași temă, publicația O GLOBO din Brazilia remarcă faptul că amenințarea schimbărilor climatice este unul dintre rarele subiecte asupra cărora SUA nu intră în conflict cu China și cu Rusia. Aceste țări, tradițional adversare în plan geopolitic, întreţin un dialog bun în sfera mediului. Ilustrativ este faptul că Vladimir Putin va participa la reuniune în ciuda faptului că Biden l-a calificat drept asasin și a impus noi sancţiuni Moscovei pentru ingerinţa în alegerile prezidențiale din SUA. Cu toate acestea, atunci când subiectul este încălzirea globală, tonul se schimbă, mai notează O Globo, reiterând că un astfel de consens între marile puteri este extrem de rar.
Cazul Alexei Navalnîi rămâne în atenția presei. ”După ce autoritățile închisorii au permis joi medicilor civili să-l examineze, aceștia au făcut apel la Navalnîi să pună capăt grevei foamei, deoarece viața sa este în pericol”, citim în Washington Post. Navalnîi și-a început greva foamei acum trei săptămâni, ca urmare a refuzului autorităților de a-i permite să fie consultat de specialiști medicali independenți, pe cheltuiala sa. Tratamentul Rusiei la adresa opozantului a atras o condamnare internațională, inclusiv din Statele Unite, care au promis „consecințe” pentru Kremlin dacă Navalnîi ar muri în închisoare. Cotidianul american reamintește că starea sa de sănătate, descrisă ca fiind critică de către apropiații săi, a provocat miercuri proteste în masă în toată Rusia. Poliția a declarat că 14.000 de persoane au mărșăluit în 29 de orașe din toată țara, remarcă Le Point. Potrivit unor observatori independenți, la Sankt Petersburg au fost înregistrate peste 500 de arestări, în timp ce cortegiul de la Moscova a putut defila fără incidente majore.
Publicațiile din Bulgaria descriu impasul politic de la Sofia la care s-a ajuns în urma alegerilor legislative de pe 4 aprilie. ”Formațiunea actualului premier, GERB, va tergiversa predarea mandatului”, avertizează publicația Sega, subliniind că partidul lui Boiko Borisov nu mai are cu cine să negocieze pentru a-și susține proiectul de guvern condus de fostul ministru bulgar de externe, Daniel Mitov. Miercuri, Bulgaria Democrată a refuzat să poarte discuții despre un posibil guvern cu foștii guvernanți de la Sofia, iar joi, formațiunea „Există un Astfel de Popor” a făcut același lucru. Șeful statului ar putea mandata partidul „Există un Astfel de Popor”, care este a doua cea mai mare formațiune din Parlamentul de la Sofia, abia la începutul săptămânii viitoare. Și incertitudinea când și dacă Bulgaria va avea un guvern va continua – conchide publicația sofiotă.
La rândul său, cotidianul DUMA citează agenția Moody”s, care anunță că Bulgaria ar putea fi printre țările care au cel mai mult de câștigat din Mecanismul UE de redresare și reziliență. ”Finanțarea de la UE va stimula creșterea economică, dar provocările instituționale vor încetini sau chiar vor limita beneficiile pentru unele țări”, avertizează agenția de rating, preluată de publicația bulgară Duma.

(Ruxandra Lambru – Agenția de Presă Rador)

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult