Acasa Revista Presei Revista presei internaționale – 23 martie 2021

Revista presei internaționale – 23 martie 2021

scris de Z.V.
16 afisari

Dacă ziarele de ieri relatau despre protestele împotriva izolării manifestate în mai toate statele europene, inclusiv în România, presa de astăzi se arată mai optimistă în privința crizei generate de noul coronavirus.

Revista presei

Din păcate, România rămâne însă un exemplu negativ. Portalul EUObserver afirmă că, “dată fiind repartizarea inegală a vaccinurilor la nivelul întregii țări, românii pornesc la drum ca să se poată vaccina“. EUObserver dă ca exemplu “un român care a trebuit să parcurgă o distanță de aproape 1000 de kilometri ca să ajungă în nordul țării, la Botoșani, și să se poată vaccina”. Referindu-se la același fenomen, EUObserver mai dă ca exemplu și “un grup de 2000 de tineri din București, care s-au înscris să se vaccineze tocmai la Fetești, un oraș aflat la 150 km. de capitală”.

Dar există și vești bune pe tema vaccinurilor anti-COVID-19. Potrivit cotidianului israelian The Jerusalem Post, “o firmă israeliană susține că e în curs de apariție un vaccin anti-COVID-19 pe cale bucală”. Ziarul afirmă că „Pravaz Medical Inc., o firmă mixtă israeliano-americană, va produce un vaccin oral, iar testările au intrat deja într-o a treia fază”. Și tot The jerusalem Post, enumără și câteva dintre avantajele vaccinului bucal, așa cum reies ele din declarațiile directorului firmei israeliene, Nadav Kidron: „Oamenii se vor putea vaccina singuri, la domiciliu, iar vaccinul va putea fi recomandat anual, la fel ca vaccinul antigripal. În plus, vaccinul se va putea păstra la temperatura camerei, iar, la administrare, nu necesită prezența vreunui specialist”.

O altă veste bună este anunțată de ziarul american The Washington Post, care susține că “testele cu vaccin AstraZeneca din Statele Unite demonstrează că el este eficient în proporție de 79%, și nu în proporție de 62%, cum se spusese anterior“. În același ziar, veștile bune sunt confirmate și de faimosul virusolog american Anthony Fauci, care afirmă: “Datele arată bine, cifrele nu mint. Putem spune cu siguranță ca vaccinul va fi bun peste tot în lume”.

În plan politic, China este cea care pare acum să se afle în centrul atenției. Ziarul belgian L’Echo anunță că “Uniunea Eurpopeană impune Chinei o serie de sancțiuni din cauza încălcării drepturilor omului și, în special, din cauza opresiunii exercitate asupra minorității uigurilor”. Dar ziarul elvețian Le Temps oferă și alte amănunte, adăugând că “Uniunea Europeană nu a sancționat doar China, ci și Birmania, avertizând totodată Turcia”. Publicația spaniolă El Confidencial remarcă faptul că “UE sancționează China pentru prima dată în ultimii 30 de ani”, dar că riposta Chinei nu s-a lăsat așteptată: “China a decis sancționareaa a zece oficiali și patru entități ca reacție la măsurile Uniunii Europene“. Pe marginea aceluiași eveniment, ziarul francez Ouest France notează și reacția Chinei, care, prin Ministerul său de Externe, a replicat: “Decizia, care nu se bazează decât pe minciuni și pe dezinformări, ignoră și deformează faptele” or, acest lucru reprezintă “un amestec cras în treburile interne”.

Dar, dacă guvernul chinez se arată atât de categoric în fața Uniunii Europene, cu Rusia el se arată în schimb mai prietenos. Manevrele de culise nu lipsesc, iar comentariile sunt sugestive. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, efectuează o vizită de două zile în China. Un cotidian din Hong Kong, South China Morning Post, îl citează pe ministrul rus, care ar fi spus că “Rusia șii China pot rezista în fața sancțiunilor Occidentului bazându-se pe propria știință și tehnologie și pe o monedă care să înlocuiască dolarul american, astfel încât cele două țări să se îndepărteze treptat de sistemul de plăți occidental“. Ziarul moscovit Izvestia este mai puțin explicit în privința discuțiilor, precizând doar că “miniștrii celor două țări s-au informat reciproc despre relațiile lor cu Statele Unite, discutând însă și despre Afganistan, Myanmar și despre programul nuclear iranian”. Pe marginea aceluiași eveniment, altă publicație moscovită, Kommersant, oferă informații similare, dar amintește că “tratativele chino-americane de săptămâna trecută miroseau a praf de pușcă“. Și, cum noul secretar de stat american, Antony Blinken, vine în Europa, ziarul italian Corriere della Sera comentează: “Blinken în Europa, Lavrov în China – valsul marilor puteri“.

(Alexandru Danga, Agenția de presă RADOR)

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult