Acasa Revista Presei Revista presei internaționale – 25 februarie

Revista presei internaționale – 25 februarie

scris de Z.V.
21 afisari

Ca de obicei, presa internațională oferă o gamă variată de articole, încercând să reflecte diversitatea problemelor de pe glob. După cum ne-a obișnuit însă de atâta vreme, pandemia noului coronavirus pare să rămână în continuare problema nr. 1.

Covax este un program pus la punct de Organizația Mondială a Sănătății împreună cu Comisia Europeană și Franța, el rămânând totodată sigura soluție la nivel mondial, menită să combată criza noului coronavirus. Cotidianul american The New York Times informează că, ieri (miercuri), “Ghana a devenit prima țară care beneficiază de pe urma acestui program“. Potrivit aceluiași ziar, “primul transport de 600.000 de vaccinuri a ajuns în capitala ghaneză, Accra, deși, trebuie spus că el acoperă abia 1% din poplație“. Dar cum acest prim transport într-o țară africană a plecat din India, un ziar indian de limbă engleză, Financial Express, se arată mai degrabă ironic. Ziarul menționează că “o reprezentantă din India din partea UNICEF nu a putut spune și care va fi următoarea țară africană care va beneficia de un asemenea transport“.

Pe plan european, mult urâtul ‘lockdown’ stârnește controverse. Versiunea pentru Europa a portalului american Politico afirmă că, de exemplu, “Irlanda s-a săturat, dar își prelungește izolarea până la Paște“. Și tot Politico afirmă că “premierul irlandez a implorat populația să nu lase garda jos”. În Italia însă, izolarea prelungită a avut și alte efecte. Cotidianul italian La Repubblica informază că, potrivit unui raport al Direcției Italiene Antimafia, atât de hulitul ‚lockdown’ „a reprezentat a nu-știu-câta ocazie pentru ca bandele criminale să profite de situație ca să-și extindă tentaculele în economia legală și în administrația publică”. Citând aceeași sursă, La Repubblica notează că, „ anul trecut, amenințările mafiei la adresa micilor firme de afaceri s-au dublat comparativ cu anul precedent, dar că, în sud, activitatea mafiei a crescut de cinci ori”.

Rămânem în Europa și ne oprim în Franța, unde, potrivit cotidianului Le Monde, “înrăutățire situației din zece departamente impune măsuri rapide și dure”. Același ziar menționează că, “astăzi (joi), premierul Jean Castex se va afla la Dunkerque, unde ar putea fi anunțate măsuri de izolare mai dure“. În opinia premierului, “asemenea măsuri se cer impuse pentru a se evita o a treia izolare la nivel național”. “Fluxul de oameni de la frontiere favorizează propagarea virusului? “, se întrebă și francezul Le Figaro. “Probabil că da“, își răpsunde același ziar, întrucât, “la Dunkerque cel puțin, 72% din cazuri se datorează variantei britanice a virusului”.

În Rusia însă, președintele Vladimir Putin pare să aibă alte preocupări, fiind îngrijorat de atitudinea Uniunii Europene față de țara sa. Potrivit cotidianul independent Moscow Times, “ieri (miercuri), președintele rus și-a pus în gardă serviciul de informații interne, cerându-i să fie atent la tentativele Occidentului de ‘a încătușa’ țara, având în vedere că Uniunea Europeană a convenit să impună Rusiei noi sancțiuni“. Potrivit aceluiași ziar, Putin ar mai fi spus că “Occidentul caută să ne încătușeze prin sancțiuni sau prin alte mijloace“. În ziarul moscovit Pravda, Putin pare să fie și mai amenințător. Potrivit acestui cotidiaan, președintele rus ar fi afirmat că “autoritățile dețin informații potrivit cărora vor exista niște provocări la adresa Rusiei legate de lupta împotriva coronavirusului. El a mai avertizat totodată că la adresa Rusiei se pregătesc niște acuzații nefondate în privința mai multor probleme“. În sfârșit, un alt ziar moscovit, Rossiiskaia Gazeta, citează și alte declarații ale lui Putin, iar comentariile sunt de prisos: “Tentativele de subminare a stabilității țării trebuie oprite. Sunt unii care vor să slăbească Rusia și să o pună sub controlul străinătății”. După care, a continuat ironic: “Și, pentru că veni vorba, nu numai noi, ci și partenerii noștri sunt interesați să intervină direct în viața noastră publică și politică și, desigur, apelează la întregul arsemnal al serviciilor speciale. Moscova este gata să poarte un dialog și să ajungă la un compromis. Dar în prim-pan sunt suveranitatea, interesele naționale și securitatea cetățenilor ruși, dreptul lor de a-și hotărî viitorul. Aceste valori trebuie protejate cu orice preț“.

(Alexandru Danga, Agenția de presă RADOR)

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult