‚A fost sau n-a fost?’, se întreabă, probabil, și acum deopotrivă oficialii Casei Albe din Washington și presa americană, și nu numai.
După cum ne amintim, este vorba despre informațiile apărute în presă despre un iminent atac al forțelor americane asupra rebelilor Houthi din Yemen. În ceea ce o privește, publicația americană The Atlantic titrează cât se poate de clar: „Iată planul atacurilor pe care consilierii lui Trump l-au transmis prin mesageria Signal”. Revista îl citează chiar pe secretarul american al apărării, Pete Hegseth, care ar fi declarat: „Nimeni nu a transmis planurile prin mesagerie. Asta e tot ce am de spus”. Și, deși tot el l-a invitat pe redactorul-șef de la Atlantic să participe la conversație, consilierul american în materie de securitate națională, Michael Waltz, s-a întrebat: „Cum dracu a intrat în cameră?” Apoi, un articol din ziarul The New York Times explică și „de ce neglijentul secretar al apărării, Pete Hegseth, ar trebui să demisioneze”. Din Franța, ziarul Le Monde afirmă că, „potrivit declarațiilor președintelui Donald Trump, ar fi fost vorba despre o diversiune”. „Au făcut din asta mare lucru pentru că este vorba despre două luni în care treburile au mers perfect”, ar fi spus președintele Trump, citat de Le Monde.
În ceea ce o privește, Europa se declară hotărâtă să-și strângă rândurile. „Nu e momentul să pornești la drum de unul singur”. Acesta este avertismentul pe care, potrivit ziarului britanic The Guardian, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a dorit să îl sublinieze cu ocazia vizitei sale la Facultatea de Studii Economice din Varșovia. „Vă spun cât se poate de clar: nu este momentul să se meargă pe drum de unul singur, nici pentru Europa și nici pentru Statele Unite”, a precizat Rutte.
Departe de a fi încheiat, eventualul armistițiu dintre Ucraina și Rusia provoacă noi semne de întrebare. „Tratativele europene pe tema trimiterii unor trupe în Ucraina și-au schimbat traiectoria”, estimează agenția de presă Reuters. Dar, referindu-se și el la vizita în Polonia a lui Rutte, francezul Le Figaro pare să încurajeze, afirmând că, „potrivit declarațiilor lui Rutte, un atac împotriva Poloniei sau împotriva oricărui alt stat membru NATO nu ar rămâne fără urmări și”, cităm, „reacția noastră ar fi devastatoare”.
Din Rusia, ministrul de externe, Serghei Lavrov, a criticat schimbarea de macaz a liderilor occidentali în privința armistițiului din Ucraina. Potrivit ziarului moscovit Pravda, ministrul rus ar fi declarat că, „în mod fals, europenii afirmă acum că mingea s-ar afla în terenul Rusiei, trecând cu vederea un atac cu drone lansat de ucraineni”. În ceea ce o privește, Rusia pare să-și reia serios dialogul cu Statele Unite. Ziarul moscovit Kommersant îl citează pe același Lavrov, care ar fi spus că țara sa „ar trebui să-și reia dialogul cu Statele Unite în vederea relansării tratatului START pe tema armelor strategice, tratat pe care”, potrivit publicației ruse, „americanii l-ar fi întrerupt în 2022”. „Cu siguranță, un pas înainte” – titrează același ziar, făcând referire la recenta rundă de tratative pe tema războiului din Ucraina. PrIntre altele, ziarul citează cotidianul american The New York Times și revista germană Der Spiegel. „Ucraina și Rusia doresc să-și oprească atacurile din Marea Neagră”, ar fi notat revista germană citată de ziarul moscovit. Noi am văzut însă un comentariu al revistei Der Spiegel pe tema recentelor tratative de pace din Riad, din care cităm doar atât: „Începutul e prost, la fel și perspectivele”.
(Alexandru Danga, Agenția de presă RADOR)