Acasa Revista Presei Revista presei internaționale – 28 iunie

Revista presei internaționale – 28 iunie

scris de Z.V.
42 Afisari

La ultima sa şedinţă de la Strasbourg, înainte de vacanța de vară, Parlamentul European va solicita primirea Bulgariei și României în spațiul Schengen până la sfârşitul anului, anunță presa internațională.

Faptul că România și Bulgaria sunt încă în afara spațiului Schengen creează o povară socială și economică semnificativă pentru afaceri și pentru cetățenii celor două țări, iar restricțiile afectează piața unică și conduc la obstrucționarea liberei circulații a mărfurilor între țările UE, provoacă daune ireparabile pentru mediu și sunt contrare obiectivelor de protecție a naturii, subliniază 24Chasa. Potrivit evaluării Comisiei Europene, Bulgaria și România sunt pregătite să adere la spațiul Schengen, iar Parlamentul European a susținut în mod repetat aderarea lor, cel mai recent într-o rezoluție din octombrie 2022 și o dezbatere din decembrie 2022, amintește agenția bulgară de știri BTA.
Șeful grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin a ajuns în Belarus, anunță agenția locală Belta. La Minsk, președintele Aleksandr Lukașenko a confirmat sosirea liderului grupului Wagner, în timp ce Kremlinul ia măsuri pentru a-și reorganiza forțele de securitate, notează Financial Times. Președintele rus Vladimir Putin a pozat în garantul păcii interne în Rusia, în discursul său de luni seara susținând că a evitat o baie de sânge și acuzând Ucraina și Occidentul că își doresc „un astfel de conflict fratricid”, reține Le Monde, iar The Wall Street Journal opinează că episodul de rebeliune al mercenarilor Wagner arată că un război interminabil în Ucraina îi aduce prejudicii liderului rus. Putin a mizat pe ideea că ar avea mai multă putere decât Occidentul, dar haosul pe care l-a generat în Ucraina prezintă acum riscuri clare pentru stabilitatea politică a Rusiei, crede ziarul american. Formal, conflictul declanșat de liderul grupului Wagner oscilează între tragedie și farsă, dar nu poate fi ignorat, atenționează El Periodico. Faptul că niște mercenari conduși de un personaj histrionic au mărșăluit circa 48 de ore într-o țară care are aproape 6.000 de focoase nucleare ar trebui să fie un motiv de îngrijorare pentru întreaga lume, nu numai pentru Occident, notează ziarul spaniol. Tăcerea menținută de guvernul chinez este semnificativă, mai ales că singurul alt sprijin fără echivoc pe care Putin l-a primit este cel al Iranului, al Turciei și al Venezuelei, analizează El Periodico și îndeamnă marile puteri să ia act de acest episod și să convină, dincolo de divergențe, asupra mecanismelor de securitate pentru a face față unor situații similare care ar putea pune în pericol securitatea întregii planete.
În Africa, unde grupul Wagner exercită influență în Republica Centrafricană, Mali și Burkina Faso, mercenarii își oferă serviciile și ajută la susținerea guvernelor anti-occidentale, în schimbul accesului la resursele naturale, comentează Politico. În urma intervenției în Siria în favoarea regimului lui Bashar Al-Assad, Africa a fost apoi scena expansiunii grupării paramilitare, care a înlănțuit, din anii 2017-2018, lovituri de stat în Sudan, în Republica Centrafricană, Libia și Mali, scrie ziarul francez. Ce se va întâmpla cu această investiție strategică în Africa, acum că Wagner a renunțat la marșul său către Moscova? întreabă Le Monde și anticipează că o eventuală recalibrare va trebui să integreze dificultățile de care se poticnește grupul pe teren. În Mali, comentează ziarul francez, relațiile dintre mercenari și junta pe care o sprijină din 2021 sunt în prezent tensionate, în Republica Centrafricană, transformată de mercenari într-o platformă care să le permită să acționeze în Mali și Sudan, provocarea va fi menținerea unui model de infiltrare a statului și de prădare economică ce s-a dovedit, până acum, rentabil, iar în Sudan, poarta către Africa din 2017, Wagner va trebui să mențină o prezență care combină implicarea în securitate și investițiile în industria extractivă. În ceea ce privește ultima redută africană a grupului Wagner, Libia, viitorul său este pus sub semnul întrebării, deoarece Occidentul și mai ales americanii își intensifică presiunea asupra partenerilor lor locali pentru a-i împinge afară pe mercenarii ruși. În Libia, ca și în alte părți din Africa, revizuirea relațiilor dintre grupul Wagner și Moscova abia începe, prognozează Le Monde.
Forumul Economic Mondial revine la tradiția „Davos-ului de vară”, organizând cea de-a 14-a întâlnire anuală la Tianjin, în nordul Chinei, informează China Daily. Având ca temă „Antreprenoriatul: forța motrice a economiei globale”, întâlnirea reunește peste 1.500 de lideri mondiali din mediul de afaceri, guvernare, societate civilă, organizații internaționale, precum și dintre inovatori și cadre universitare, într-un moment crucial pentru redresarea economică globală, scrie ziarul chinez. Premierul Li Qiang a salutat delegațiile și a deschis oficial conferința, declarând că „lumea se află la o răscruce istorică”, într-un moment în care provocările globale cresc, iar conflictele regionale continuă să apară, citează Business Insider. La summit-ul de vară, Arabia Saudită a trimis o delegație de vârf, care include șase miniștri și mai mulți viceminiștri, menționează Business Insider. Prezența oficialilor saudiți de rang înalt subliniază interesul deosebit al președintelui chinez Xi Jinping pentru Riad, întrucât comerțul cu petrol între cele două națiuni s-a ridicat la 55,5 miliarde de dolari începând cu 2022, explică Business Insider și adaugă că Regatul este acum cel mai mare furnizor de petrol al Chinei.
În același timp, președintele Xi Jinping a elogiat marea importanță a relațiilor dintre China și Noua Zeelandă, cu ocazia vizitei la Beijing a premierului Chris Hipkins, având drept principal obiectiv promovarea exporturilor industriale, notează The Guardian. Wellingtonul a fost mai prudent în criticile față de China decât aliații săi occidentali, dar conflictele geopolitice din ce în ce mai intense – asupra Mării Chinei de Sud, a Hong Kongului, a Taiwanului, invazia Ucrainei și militarizarea Pacificului – au făcut ca menținerea acestei poziții să fie o provocare, comentează The Guardian. Vizita în China a premierului neo-zeelandez survine într-un moment crucial în relația Noii Zeelande cu China și în relația Chinei cu lumea, conchide New Zealand Herald./czaharia/denisse

(Cristina Zaharia – RADOR)

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS