Acasa Revista Presei Revista presei internaționale – 28 septembrie

Revista presei internaționale – 28 septembrie

scris de Z.V.
72 Afisari

Războiul din Ucraina, criza umanitară din Nagorno-Karabah și problemele întrețesute ale autoritarismului și migrației în UE se remarcă printre temele cele mai comentate de presa internațională.

Revista presei

„Războiul a ajuns în Crimeea”, constată săptămânalul britanic The Economist, observând că „încet dar metodic, Ucraina erodează puterea de foc a Rusiei în peninsulă”. Agenția ucraineană de presă RBC consemnează și ea că „atmosfera în rândul rușilor din Crimeea devine deprimată, mai ales după operaţiunea «Capcană pentru crabi» – atacul cu rachete din 22 septembrie asupra cartierului general al Flotei Ruse din Marea Neagră, situat în Sevastopol. În plus, după acel atac „invadatorii au luat o pauză în ce priveşte activitatea navală” și e evidentă „o anumită confuzie”, „pentru că utilizarea vehiculelor de lansare a fost nesistematică și lipsită de sens. Au ieșit, au intrat, au manevrat pe trasee de neînțeles cu consum nejustificat de combustibil, fără a îndeplini sarcini” – au relatat surse din armata Ucrainei. Cotidianul spaniol La Razón anunță că „primele 10 tancuri americane M1 Abrams se află deja pe pământ ucrainean”, iar „restul, până la un total de 31, vor ajunge «în lunile următoare» pentru a consolida contraofensiva Kievului”. „Dar pot acești giganți de metal să facă diferența pe linia frontului? În câteva săptămâni ploile și apoi iarna vor transforma câmpurile morții într-o mlaștină de netrecut. Pentagonul asigură că «simpla prezență a tancurilor Abrams servește ca un puternic factor descurajator».” Publicația ucraineană Korespondent confirmă pe de altă parte că „mercenarii ruşi din compania Wagner s-au întors pe front pentru a participa la război”. „Sunt soldaţi ai Wagner care se aflau în Belarus. Acum îşi desființează taberele de acolo. Erau aproximativ 8.000. Unii dintre mercenari au plecat în Africa, iar alții renegociază contracte cu ministerul rus al apărării și se întorc aici, în estul Ucrainei”, a precizat o sursă militară de la Kiev. Tot Korespondent relatează că „premierul Denis Şmihal a anunţat că guvernul a adoptat o decizie privind un nou mecanism de verificare și aprobare a exporturilor agricole către Bulgaria, România, Ungaria, Polonia și Slovacia. Ucraina a prezentat acest mecanism ca parte a unui plan de rezolvare a crizei cerealelor, susținut de Comisia Europeană. Patru țări au lucrat la planul ucrainean. Un singur stat e împotrivă. Din păcate, nu avem nicio explicaţie logică şi economică”. Şmihal le-a mulțumit totodată României și Bulgariei „pentru că nu au încălcat regulile comerciale ale UE și Acordul de Asociere și nu au introdus restricții unilaterale împotriva importului de produse agricole din Ucraina”. Revista americană Foreign Policy se întreabă „ce înseamnă victoria pentru ucraineni” și, din interviurile cu aceștia, sintetizează trei idei. Pentru aproape toți ucrainenii „condiția minimă necesară” a victoriei este „recucerirea fiecărui centimetru de teritoriu ucrainean”, inclusiv Crimeea. De aici, opiniile încep să difere. Unii ucraineni consideră că victoria înseamnă „răsturnarea întregului regim rus, nu numai a lui Putin”. Alții consideră că victoria va presupune și transformarea Ucrainei într-o „democrație înfloritoare”. La întrebarea „cum arată victoria pentru SUA”, revista vine cu un răspuns simplu, dar evaziv: „Începe cu o Ucraină liberă”.
„Armenii care fug în masă din Nagorno-Karabah își mai amintesc încă primii ani de după destrămarea URSS, când comunitatea lor a suferit de pe urma războiului și a măcelului în masă. Dar își amintesc și istoria mai îndepărtată a genocidului comis împotriva lor de către Imperiul Otoman. În consecință, se feresc pe bună dreptate să se lase la mila serviciilor de securitate azere, care în ultimii ani nu au ezitat să atace civili armeni și ținte civile și să comită crime de război în Nagorno-Karabah” – astfel explică exodul ziarul israelian Haaretz în editorialul său de azi. Publicația spaniolă 20 Minutos apreciază că „victoria fulgerătoare a Azerbaidjanului vine pe fondul unui dezechilibru geopolitic în regiune. Armenia a acuzat Rusia de pasivitate pentru că nu a acționat contra azerilor. Rusia nu e doar marele aliat al guvernului armean (cu care are un pact de apărare și are baze pe teritoriul lui), dar se ocupă și de controlul coridoarelor dintre Armenia și Nagorno-Karabah”. Acum, „premierul armean Nikol Paşinian a mers atât de departe încât a afirmat că țara sa trebuie să-și modifice politica externă și de securitate pentru a-și reduce dependența de Rusia”. „«Unde sunt Franța, America și Charles Michel?» Armenii spumegă, în vreme ce 50.000 dintre ei au fugit din Nagorno-Karabah”, titrează portalul european Politico. Tot el explică gafa geopolitică a UE: „Bruxelles-ul s-a pus în fruntea unei campanii prost inspirate de a deveni mediatorul pacifist în regiune – însă acum nu îndrăznește să supere Azerbaidjanul bogat în gaze”. Presa marelui jucător din regiune, Turcia, jubilează, după cum reiese dintr-un articol din Sabah: „Revista Le Point a încercat să îi motiveze pe politicienii francezi cu titlul «Cine va opri marșul victoriei lui Erdogan? Predarea armenilor din Nagorno-Karabah este doar un pas pe drumul către proiectul naționalist al Turciei de dominație regională». Macron, care a încercat să devină un Napoleon modern, însă de fiecare dată a fost adus înapoi în lumea reală de Recep Tayyip Erdoğan, nu are puterea să răspundă acestui apel”. Pentru ca articolul să se încheie triumfal cu „Turcia abia începe”. Revista americană Foreign Affairs conchide că inacțiunea Occidentului e cea care le-a permis Azerbaidjanului și Rusiei să-și facă jocul, ajungându-se la tragedia actuală. „Există aici și un eșec mai mare, pe termen lung, acela al unor guverne occidentale succesive de a împiedica în primul rând violența și de a-i determina pe armeni și azeri să convină asupra unei soluții echitabile. Pentru populația locală acest deznodământ constituie un sfârșit amarnic. Marchează distrugerea deplină a proiectului inițiat în 1988, când armenii din Karabah au încercat prima oară să se desprindă de Azerbaidjanul sovietic. Și merge chiar mai departe de atât: pierderea acestui teritoriu cu o istorie și un patrimoniu armene multiseculare va fi resimțită de armeni mulți ani.”
„Când Donald Trump a pierdut Casa Albă în 2020, autoritarii, populiștii și negaționiștii climatici ai Europei și-au pierdut un aliat și protector puternic. Însă mai toți mini-Trumpii europeni au supraviețuit căderii acestuia și speră acum ca favoritul republican să revină la alegerile prezidențiale din SUA de la anul pentru a le conferi un nou imbold”, scrie cotidianul britanic The Guardian într-o analiză referitoare la populismul european de dreapta. Dintre acești „mini-Trumpi”, EUObserver se concentrează pe fostul premier slovac Robert Fico, care are șanse să revină în funcție după alegerile de sâmbătă. „Partide care se confruntă cu multiple acuzații de corupție speră la o revenire spectaculoasă la alegerile anticipate de sâmbătă din Slovacia – ceea ce ar putea duce de asemenea la inversarea poziției țării în privința Ucrainei și Rusiei.” Foreign Policy se ocupă de guvernul naționalist al Poloniei, despre care afirmă că „își aruncă toții vecinii sub roțile autobuzului” și „lovește unde vede cu ochii pentru a-și menține credibilitatea populistă”. „În ciuda faptului că partidul ultraconservator care guvernează Polonia pare bine plasat pentru a câștiga categoric un al treilea scrutin consecutiv pe 15 octombrie, liderii lui sunt speriați că absenteismul i-ar putea forța la o coaliție. De disperare, partidul lovește sălbatic unde vede cu ochii: în Germania, în UE, în opoziția liberală, în refugiații din lumea a treia, în cineaștii cu gândire critică – cât și în Ucraina devastată de război, pe care o susținuse până acum cu o voință de fier.” În schimb, mult blamata șefă de dreapta a guvernului italian pare să se integreze mai bine în mediul liberal, după cum reiese din Le Monde: „întâlnirea dintre Giorgia Meloni și Emmanuel Macron la Roma marchează convergența lor în problema migrației”. „Contactele dintre guvernele italian și francez s-au înmulțit de la sosirea unui număr mare de imigranți pe insula Lampedusa la mijlocul lunii septembrie”, explică ziarul francez. Sub titlul incitant „Nu are rost ca Bulgaria să ia cu asalt Viena”, problema migrației e analizată și de publicația bulgară Sega, cu accent pe chestiunea Schengen. „Viena trebuie să creadă că e eficient controlul nostru la graniță, că nu este «străpuns» de corupție, așa cum e plin de găuri gardul de la frontieră. Ce neîncredere puternică generează corupția se vede din scandalul cu consulatele poloneze care au eliberat sute de mii de vize de muncă în schimbul mitei. Din cauza lor Germania a amenințat că va relua controalele la granița cu Polonia, în ciuda apartenenței la spațiul Schengen. Acest scandal ar putea ricoșa asupra Bulgariei și României, care până săptămâna trecută erau sub supraveghere specială UE din cauza corupției la nivel înalt.” În fine, The Financial Times acuză faptul că „debandada din politica UE privind migrația reduce spațiul pentru o dezbatere rațională” și rezumă foarte bine dilema economico-politică cu care se confruntă continentul: „Europa e flămândă de imigranți care pot acoperi breșele de pe piața muncii, însă numărul tot mai mare de sosiri ilegale alimentează extrema dreaptă”. (Andrei Suba, RADOR RADIO ROMÂNIA)

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult