Statele Unite suplimentează personalul militar din Europa de Est, anunță presa internațională. Pe flancul estic al NATO urmează să ajungă încă 3.000 de militari, titrează Defense One.
Departamentul american al Apărării își va repoziționa o serie de trupe din Europa, deplasându-le mai spre est, dar deplasarea lor nu va fi permanentă, subliniază The Washington Post. O mie de militari, aflați deja în Germania, vor ajunge în România, iar alți 2.000, de la Fort Bragg, se vor îndrepta spre Germania și Polonia, adaugă Fox News. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a salutat decizia Statelor Unite de a desfăşura forţe suplimentare în România, Polonia şi Germania, pe fondul tensiunilor ridicate generate de manevrele militare ale Rusiei la graniţa cu Ucraina, notează Reuters.
În același timp, președintele american Joe Biden a precizat că nu va trimite trupe de luptă în Ucraina, unde se află membri ai Gărzii Naționale din Florida, din decembrie, într-o misiune de consiliere și asistență de antrenament a trupelor ucrainene, subliniază Stars and Stripes. De asemenea, SUA continuă să trimită pachete de asistență în materie de securitate, inclusiv rachete antitanc Javelin, adaugă Stars and Stripes, amintind că America a trimis Ucrainei 650 de milioane de dolari în asistență de securitate, în ultimul an, și 2,7 miliarde de dolari în total, din 2014, potrivit Departamentului de Stat. Și Polonia urmează să trimită Ucrainei muniție de artilerie, mortiere, sisteme portabile de apărare aeriană și drone de supraveghere, a declarat premierul polonez Mateusz Morawiecki, citat de Defense News.
Baletul diplomatic dintre Rusia și Occident continuă, însă președintele rus Vladimir Putin a avertizat că o viitoare aderare a Ucrainei la NATO ar putea duce la un conflict armat între Rusia și Alianța Atlantică, pentru controlul peninsulei Crimeea, reține EFE. Liderul rus a lăsat ușa deschisă pentru dialog, dar a atenționat că Occidentul va trebui să țină cont de îngrijorările Moscovei cu privire la securitatea în Europa, subliniind că SUA și NATO au ignorat până acum principalele preocupări de securitate ale Rusiei, completează EFE.
SUA și NATO au propus Kremlinului acorduri de dezarmare, în schimbul detensionării crizei ucrainene și a facilitării unui dialog consistent, dezvăluie El Pais, prin publicarea scrisorilor trimise Rusiei de Statele Unite și Alianța Nord-Atlantică. Scrisorile oficiale ale Washingtonului și NATO arată că ambele au propus Kremlinului să negocieze chestiuni legate de dezarmare și de măsuri de consolidare a încrederii, dar au menținut un refuz ferm de a opri extinderea NATO sau de a semna un tratat bilateral asupra Europei, precizează El Pais. Potrivit ziarului spaniol, Statele Unite propun Rusiei adoptarea de angajamente reciproce de a se abține de la desfășurarea de sisteme ofensive de rachete la sol și de forțe permanente cu misiune de luptă pe teritoriul Ucrainei. Atât documentul SUA, cât și cel al NATO îndeamnă Rusia să restabilească legăturile diplomatice cu alianța militară și, în plus, să reînnoiască și să renegocieze tratatele de control al rachetelor nucleare cu Statele Unite, menționează El Pais. Preocupările Alianței nu se limitează la războiul convențional, NATO mai propune Moscovei să organizeze consultări pentru promovarea unui spațiu cibernetic liber, deschis, pașnic și sigur și pentru a reduce amenințările la adresa sistemelor spațiale, completează El Pais. Totodată, Statele Unite ar fi dispuse să discute, în consultare cu partenerii lor din NATO, un mecanism de transparență pentru a confirma absența rachetelor de croazieră Tomahawk la sistemul terestru Aegis din România și Polonia, dar acest lucru s-ar întâmpla cu condiția ca Rusia să ofere măsuri de transparență reciprocă, la două baze terestre de lansare de rachete, din Rusia, notează Bloomberg și Interfax.
În timp ce Rusia se află în atenția comunității internaționale, care urmărește creșterea tensiunilor din cauza unei potențiale invazii ruse a Ucrainei, China a emis un avertisment explicit către SUA cu privire la Taiwan, informează Newsweek. Ambasadorul Chinei în SUA, Qin Gang, a declarat că SUA s-ar putea confrunta cu un conflict militar cu Beijingul, privind viitorul Taiwanului, și a remarcat că această chestiune este un butoi cu pulbere între China și Statele Unite, citează Newsweek. În plus, ministrul chinez de externe, Wang Yi, a îndemnat SUA să nu se mai joace cu focul în problema Taiwanului, să nu mai creeze diverse clișee anti-China și să se abțină de la amestecul în Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing, adaugă revista americană.
Despre impactul politic al Jocurilor Olimpice, Newsweek crede că, dacă președintele Xi Jinping vrea să rămână la putere și să își atingă țelul de a fi dictator pe viață, va trebui ca Olimpiada să aibă succes, căci un eșec al acesteia i-ar putea anula șansele de a fi reales, date fiind tensiunile politice interne, comentează Newsweek. Asta înseamnă că liderul chinez nu are nevoie de niciun fel de scandaluri și, mai ales, având în vedere rolul Chinei în declanșarea pandemiei, înseamnă că strategia sa „zero COVID” va trebui să funcționeze, ca să se poată culca pe laurii victoriei.
Cristina Zaharia, RADOR