Acasa Revista Presei Revista presei internaționale – 3 iulie

Revista presei internaționale – 3 iulie

scris de Z.V.
50 Afisari

Războiul din Ucraina și stabilitatea Rusiei, protestele violente din Franța și tendințele politice paneuropene sunt chestiunile care au preocupat în cea mai mare măsură presa internațională în acest weekend.
În teatrul militar din Ucraina luptele continuă fără surprize majore. Publicația ucraineană Korespondent informa duminică despre atacuri rusești nocturne cu rachete asupra orașelor din mai multe regiuni ale Ucrainei și despre „lupte intense” în estul țării între cele două armate. Pe frontul diplomatic, ministrul rus de externe Serghei Lavrov, citat de agenţia Tass, a reiterat vineri că „nu există niciun motiv pentru a se prelungi acordul pentru exportul de cereale” prin Marea Neagră. Publicația italiană Ilsole24ore informează că premierul spaniol Pedro Sanchez a sosit la Kiev în ziua în care Madridul prelua președinția rotativă a Uniunii Europene pentru a sublinia apropierea UE de Ucraina. În paginile de opinie însă, situația militară și evoluțiile diplomatice sunt eclipsate de analizele privind perspectivele Rusiei în urma rebeliunii lui Prigojin. The Wall Street Journal consideră cel mai important aspect al revoltei faptul că Prigojin i-a spus publicului rus adevărul despre invazie. „Armata se retrage pe toate direcțiile și pierde mult sânge […] Ce ne spun ei e cea mai profundă înșelătorie. Clanul oligarhilor care conduce Rusia avea nevoie de război. Nemernicii bolnavi mintal au decis: e în regulă, vom mai arunca încă niște mii de ruși drept carne de tun. Vor muri sub focul artileriei, dar noi vom obține ce vrem.” The New York Times apreciază că Putin și-a pierdut credibilitatea în urma revoltei: „l-a pus în cea mai proastă lumină posibilă: slab, ezitant, incapabil să exercite control. Numai el e de vină pentru ce s-a întâmplat, un lucru care le este evident tuturor, cu excepția lui”. Acest moment de „fragilitate” al lui Putin ar trebui să fie exploatat de Vest, îndeamnă un editorial din The Financial Times. Strategia lui Putin pare a fi „bazată pe convingerea că [Rusia] poate rezista mai mult decât Occidentul”, dar acum revolta armată a lui Prigojin a șubrezit autoritatea Kremlinului. E momentul ca Vestul să-și intensifice ajutorul militar pentru Kiev, în speranța că acesta va realiza „progrese substanțiale înaintea următorului ciclu electoral din SUA”. Revista americană Foreign Affairs observă că Rusia începe să piardă controlul asupra Asiei Centrale, dar și că e improbabil ca acest proces să meargă până la capăt. Relația sino-rusă „în Asia Centrală e complexă și subtilă. Influența Chinei crește, dar Beijingul nu e nicăieri aproape de a uzurpa Moscova din calitatea de hegemon autentic al Asiei Centrale. Chiar dacă Rusia se transformă în partenerul mai mic într-un parteneriat asimetric tot mai aprofundat cu China, în Asia Centrală ea rămâne puterea dominantă” și e tot mai dispusă să coopereze cu China în regiune. O altă revistă americană de relații internaționale, Foreign Policy, abordează același raport dintr-o perspectivă de ansamblu și conchide că „afinitatea ideologică a Chinei cu Rusia s-a terminat”. După rebeliunea lui Prigojin, „chiar și pentru Beijing, autoritarismul criminal al lui Putin trebuie să fie incomod. Nu vă încredeți în zâmbete. Departe de a fi un aliat, Rusia se remarcă tot mai mult drept o problemă” pentru China.
În Franța continuă protestele violente provocate de uciderea de către poliție a unui adolescent de origine nord-africană dintr-o suburbie a Parisului. Cotidianul american The Washington Post scrie că „mulți oameni din Franța tind să vadă violența și rasismul poliției drept probleme ale Americii în principal. Mulți oameni albi din Franța, mai exact. Printre imigranți și copii lor, resentimentele față de poliție sunt foarte puternice de ani, iar mulți consideră bigotismul poliției drept un simptom al prejudecăților din societatea franceză în general”. Săptămânalul britanic The Economist analizează efectele politice ale protestelor. „Guvernul minoritar de centru al lui Macron e strivit între un bloc de extrema stânga și un altul al dreptei radicale naționaliste. Revoltele le oferă ambelor facțiuni din opoziție o șansă de a-i submina iarăși președinția.” Acum, șocul inițial al împușcării adolescentului „se transformă în furie față de violență, vandalism și jaf, dar și față de neputința guvernului de le ține sub control. Ceea ce favorizează politic dreapta și dreapta radicală”. Cotidianul britanic conservator The Telegraph nu pierde ocazia de a-i transmite lui Macron că modelul francez de asimilare a imigranților a eșuat și ar fi timpul să-l adopte pe cel britanic, mai „de succes”. Autorul vede suburbiile franceze, „banlieues”, ca „marcate de segregare etnico-rasială, neîncredere în instituții, privațiuni economice și norme culturale care intră direct în conflict cu principiul constituțional fundamental al țării: secularismul («laïcité»). Unii nu greșesc atunci când le descriu drept «contra-societăți»”. Într-o analiză din ziarul francez Le Figaro, filozoful Jean-Loup Bonnamy denunță inerția statului francez care „nu învață nimic de pe urma crizelor” și sfârșește prin a „repeta aceleași greșeli”. Primele revolte de aceleași tip au avut loc în 1979, după care s-au repetat cel puțin o dată per deceniu. Iar clasa politică? „Cu fiecare nouă criză nu se schimbă nimic, ci scoatem carnetul de cecuri pentru a cumpăra o pace socială precară.” Un comic și jurnalist francez de origine marocană născut și crescut într-o „banlieue” afirmă în cotidianul Liberation ceva similar, deși dintr-o perspectivă diferită. „Nici un partid nu a știut să asculte, să înțeleagă și să respecte suburbia. Fatalismul care ne caracterizează ne învață două lucruri: contează pe tine însuți, fiindcă nimeni nu te va ajuta. Acceptă ideea că viața ta valorează mai puțin decât cea a unui locuitor din centrul orașului.”
Consiliul European de joi și vineri a reprezentat pentru presă un prilej de a specula pe marginea evoluțiilor politice din cadrul blocului. „Polonia şi Ungaria au protestat joi la Consiliul European de la Bruxelles contra unui acord privind reforma azilului aprobat la începutul lui iunie cu majoritate calificată, cerând ca o asemenea decizie să fie luată cu unanimitate”, relatează La Libre Belgique, care precizează și că „populiştii naţionalişti la putere în Polonia vor să organizeze un referendum pe problema refugiaţilor”. În același context, aflăm de la agenția ungară MTI că „UE vrea să oblige Ungaria să înfiinţeze «ghetouri de imigranţi», să primească chiar şi mai multe zeci de mii de imigranţi”, după cum a afirmat vineri premierul ungar Viktor Orbán. În aceste condiții, observă cotidianul italian La Stampa, Consiliul „s-a încheiat fără concluzii în textul final”, în ciuda eforturilor de mediere ale premierului italian Giorgia Meloni, înrudită politic cu guvernele recalcitrante. EUObserver explică faptul că „dizidența Poloniei și Ungariei este în mare măsură un spectacol politic pentru audiența internă, dat fiind că tratatele UE permit ca astfel de decizii să fie luate cu vot de majoritate calificată”. Sub titlul „Lipsa de unitate politică dintre Franța și Germania contribuie la fragmentarea Uniunii Europene”, Le Monde evaluează starea „motorului” franco-german. „Dincolo de interesele divergente, care au existat dintotdeauna, această neîncredere e alimentată de deteriorarea imaginii Franței în Germania pe două niveluri: economic și politic. Nivelul datoriei franceze (111% din PIB) îngrijorează Germania (68% din PIB), care vede Franța drept o țară «cheltuitoare», lipsită de credibilitate și care riscă să tragă Europa pe această pantă. Celălalt nivel de îngrijorare e legat de dialogul social din Franța. În timpul mișcării împotriva reformei pensiilor, mass-media germană a arătat o mare îngrijorare față de climatul social și politic.” În termenii cei mai generali, portalul european Politico sesizează o tendință de deplasare spre dreapta a întregii UE. Și nu e vorba de faptul că extrema dreaptă ar câștiga categoric, ci mai ales de acela că partide tradiționale de centru-dreapta acceptă acum să se alieze cu partide „de la periferia dreptei care erau considerate cândva paria”. „Italia, Finlanda, Grecia s-au deplasat recent. Spania ar putea urma. Schimbarea va afecta totul, de la politica climatică la migrație”, conchide Politico. (Andrei Suba, RADOR)

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult