“Vom riposta”, este avertismentul pe care președintele Statelor Unite, Joe Biden, l-ar fi adresat, duminică, militanților islamiști sprijiniți de Iran.
Este vorba de niște militanți care, potriivit publicației Politico, “ar fi lansat un atac cu drone care a dus la moartea a trei militari americani aflați la o bază din Orientul Mijlociu”. Dar, în opinia cotidianului american The New York. Times, “opțiunile președintelui Biden nu ar putea fi decât nesatisfăcătoare sau riscante”. Același ziar explică și de ce: “În toiul apropiatelor alegeri, cu două războaie în defășurare, el trebuie să lase la o parte atacurile asupra militarilor americani susținute de iranieni ca să nu lanseze un alt război”.
Așadar, războiul este cel care, în principal, atrage atenția presei internaționale, un război ale cărui focare sunt deja semnalate pe două continente. Din Orientul Mijlociu, ziarul israelian The Times of Israel anunță că, ”înaintea unei apropiate reuniuni a cabinetului dr război, oficialii israelieni spun că tratativele pe tema ostaticilor progresează, dar că până la soluționarea problemei mai e cale lungă”. Altminteri, potrivit cotidianului israelian Ha’aretz, “premierul Qatarului se arată optimist”. El afirmă că “s-au înregistrat mari progrese în privința schimbului de ostatici, iar actualele tratative ar putea duce la o încetare a focului permanentă”.
Pe de altă parte, războiul din Ucraina pare să influențeze tot mai mult factorii decizionali din Uniunea Europeană. Pe acestă temă, războiul declarațiilor la nivelul UE pe tema Ucrainei este cât se poate de grăitor. “Ungaria amenință să nu se supună șantajului impus de UE pe tema finanțării Ucrainei”, titrează cotidianul britanic Financial Times. Un alt ziar britanic, The Guardian, pomenește “un plan secret al UE menit să saboteze economia ungară dacă, în această săptămână, premierul Viktor Orbán va bloca din nou ajutorul de 50 miliarde euro destinat Ucrainei”. Publicația budapestană Heti Világgazdaság (HVG) este însă de altă părere, drept care notează că “surse oficiale au negat informațiile din Financial Times, conform cărora UE ar pregăti sancțiuni economice împotriva Ungariei dacă Viktor Orbán nu va spriji ajutorul de 50 miliarde euro destinat Ucrainei”.
În sfârșit, după cum și era de așteptat, protestele agricultorilor din Franța rămân și ele pe prima pagină a ziarelor, iar presa franceză încearcă să ofere o imagine cât mai clară. “Guvernul promite să ia măsuri începând de astăzi (30 ianuarie)”, titrează cotidianul Le Monde, care precizează totodată că, “aseară (29 ianuarie), liderii sindicatelor au fost primiți la Palatul Matignon”, reședința oficială a premierului francez. Alte ziare franceze, precum Le Figaro sau Liberation, vorbesc și ele despre măsurile de astăzi. Dar, referindu-se la planurile protestatarilor, revista Paris Match notează: “Cuvântul de ordine: asediul capitalei, pe timp nelimitat”.
Alexandru Danga, Agenția de presă RADOR