Acasa Revista Presei Revista presei internaționale – 6 februarie

Revista presei internaționale – 6 februarie

scris de Z.V.
133 Afisari

O lume în conflict, focare de violență și niște eforturi în sprijinul păcii, deocamdată, fără rezultat. Din păcate, presa internațională nu poate găsi și soluții, limitându-se, ca de obicei, la prezentarea cât mai exactă a evenimentelor.

„Secretarul de stat american Antony Blinken efectuează, începând de luni, cea de-a cincea sa vizită în Orientul Mijlociu, iar scopul ei este cât se poate de clar”, după cum subliniază cotidianul israelian The Times of Israel. „Blinken dorește să exercite presiuni în sprijinul unui armistițiu în Gaza și să răspundă unor probleme legate de grava criză umanitară din zonă”. Ziarul american The Washington Post precizează că, „luni, Blinken a sosit în Arabia Saudită”. Citat de The Washington Post, un oficial precizează: „Nu este o coincidență faptul că noi ne îndreptăm spre cele trei țări implicate în tratative, respectiv, Egiptul, Qatarul și Israelul, dar este imposibil de spus când și dacă vom găsi o cale de ieșire din criză”. În plus, un alt ziar israelian, Ha’aretz, relatează că “Rusia l-a convocat pe ambasadorul Israelului din cauza unor declarații iresponsabile prin care acesta ar fi criticat poziția Rusiei față de Hamas”. În ziarul moscovit Pravda, declarațiile sunt dure: “Israelul și-a pierdut legitimitatea” – este titlul unui articol care, potrivit autorului, ar cita un parlamentar libanez din partea Hezbollah.

Dar, după cum știm, Rusia își are propriul său conflict, iar războiul dus de această țară în Ucraina este, desigur, comentat. “Rusia a solicitat o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU în legătură cu atacul forțelor ucrainene asupra localității Lisiciansk, din așa-zisa Republică Populară Lugansk”, o regiune ucraineană aflată acum sub ocupație rusă. Apoi, în publicația rusă Izvestia, “fostul președinte al Moldovei, Vladimir Voronin, acuză NATO că alimentează conflictul din Ucraina”. De altfel, cu sau făreă intervenția rușilor, în Ucraina s-au semnalat o serie de tensiuni. Cotidianul american The New York Times titrează că “președintele Volodimir Zelenski intenționează să facă o remaniere majoră a guvernului ucrainean”. Iar ziarul britanic The Guardian a confirmat “planul lui Zelenski de a-l înlocui pe comandantul forțelor armate, Valeri Zalujnii”. Ziarul francez Le Monde precizează însă că este vorba de “șeful Statului Major al armatei”. Apoi, același ziar francez afirmă că “Moscova ar fi anunțat dejucarea unui atentat ucrainean la adresa unui oficial prorus din Crimeea”.

În sfârșit, încheiem revista cu o veste tristă legată de un mare prieten al României. Cotidianul britanic The Telegraph, ca de altfel întreaga presă britanică, anunță că “Regele Charles III al Marii Britanii a fost diagnosticat cu cancer.” Ziarul britanic Financial Times menționează că “Regele Charles a fost sfătuit să-și amâne îndatoririle publice, dar el va continua să se ocupe de problemele statului”. Prestigiosul The Times precizează că “regele își va începe tratamentul, iar Prințul Harry ar urma să îl viziteze”. Apoi, spaniolul El Mundo, subliniază că “Majestatea Sa a preferat să nu precizeze diagnosticul ca să nu dea curs speculațiilor”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult