Debarcarea premierului britanic Boris Johnson este fără îndoială știrea zilei, dar un vot dezamăgitor în Parlamentul European și evoluțiile legate de războiul din Ucraina sunt și ele teme tratate pe larg de presa internațională.
„Boris Johnson demisionează”, titrează cotidianul britanic The Times, explicând că decizia lui survine după ce „în doar 48 de ore peste 50 de miniștri și consilieri au demisionat” din guvern , o „cifră-record” care i-a lăsat premierului un cabinet nefuncțional. Totuși, „premierul le-a declarat aliaților săi că dorește să mai rămână în funcție până la toamnă”. Joi seară „Johnson se confrunta cu presiuni de a demisiona imediat, după ce afirmase că a numit un nou cabinet şi va rămâne prim-ministru”, relatează BBC. „Lideri ai opoziţiei şi un număr tot mai mare de parlamentari, inclusiv conservatori, susţin însă că e inacceptabil.” De altfel și oficiosul conservator The Telegraph o spune cu subiect și predicat: „Boris trebuie să plece acum, nu mai târziu”. „Plecarea lui e necesară pentru a se pune capăt definitiv acestui episod șocant care a fost la un pas de a submina principiul fundamental al culturii politice a acestei țări: bunul simț.” The Financial Times consideră că Johnson ar fi trebuit să se retragă „cu luni în urmă”. Străinii „s-ar putea mira de lista acuzațiilor aparent subțiri la adresa premierului. Însă o serie de incidente a demonstrat un dispreț flagrant pentru reguli și adevăr”. Ziarul The Guardian, cu vederi de stânga, îi face un rechizitoriu necruțător: „Downing Street n-a dus lipsă de personaje egocentrice, de la Disraeli și Lloyd George la Churchill și Eden. Dar în spatele oglinzilor se aflau premieri executivi de substanță. În spatele oglinzilor lui Boris nu sunt decât și mai multe oglinzi. Fiecare gest al carierei lui politice a fost o găunoșenie ideologică umplută cu auto-promovare. Abuzul de putere a fost deplin, de la favoruri pentru iubite la contracte pentru amici. A abuzat tot, de la sistemul de înnobilare la dreptul internațional”. Dincolo de Atlantic, The New York Times semnalează o „greșeală teribilă” de tactică politică: Johnson și-a cerut scuze. „Formulate în speranța de a ameliora daunele, scuzele, din contră, deschid adesea ecluzele. Confirmând că ai făcut ceva greșit, le acorzi acuzatorilor tăi permisiunea de a trece la pedepsire. Așează dincolo de orice dubiu faptul că ei au dreptul să te judece.” Editorialul cotidianului The Wall Street Journal acuză mai degrabă o eroare de strategie: a venit la putere cu un program de dreapta și a guvernat prin măsuri de stânga. „Eșecul lui în funcție e și un avertisment pentru toate partidele conservatoare din lume: a guverna prin măsuri economice de stânga este o strategie perdantă.” Săptămânalul francez Courrier International scrie că „Regatul Unit a avut o zi nebună miercuri, cu un prim-ministru atacat din toate părțile, împins să demisioneze de apropiaţi și de proprii miniștri, dar refuzând cu înverșunare să-și părăsească postul. Presa britanică deplânge un spectacol sordid și patetic. Dacă criza clocotea de luni de zile, se pare că răbdarea conservatorilor și-a atins limitele marți”. „Johnson își trăiește astăzi, foarte probabil, ultimele momente ale carierei politice. Nu există scheme, scandaluri, minciuni sau omisiuni care să dureze etern. În fond, chiar și Doamna de Fier, Margaret Thatcher, a căzut la picioarele propriului grup parlamentar”, apreciază cotidianul portughez Diário de Notícias. În fine, publicația spaniolă Cope speculează cine l-ar putea înlocui pe premier. „Zvonurile o indică pe Theresa May ca fiind succesoarea lui imediată, cea care a mai fost premier în 2016-2019 și a doua femeie care a ocupat funcția, după conservatoarea Thatcher.”
Un scandal se prefigurează și în Uniunea Europeană, după ce parlamentul ei a votat ca gazele și combustibilul nuclear să fie considerate surse de energie „verzi”, arată portalul EUObserver. Votul a provocat critici din partea europarlamentarilor verzi, socialiști și de stânga radicală, precum și din partea ONG-urilor ecologiste. Dar soarta taxonomiei e încă incertă, dat fiind că acești protestatari amenință să atace legea în justiție. De altfel, Austria și Luxembourg au anunțat imediat după vot că au depus plângeri în instanță. „Taxonomia e menită să asigure certitudine pentru investitori”, dar, cum decizia va fi atacată în justiție, va persista, din contră, incertitudinea. Menționând că numărătoarea voturilor s-a făcut „pe fondul huiduielilor venite deopotrivă din plen și din stradă”, revista americană Forbes amintește, citând un ONG ecologist, cine a susținut decizia: o scrisoare comună semnată de guvernele din Franța, Ungaria, Polonia, România, Slovacia și Slovenia conține „un număr de afirmații neverificate concepute pentru a influența Comisia în favoarea energiei nucleare și pentru a influența politica energetică a UE decenii la rând”. Iar dacă „războiul Rusiei din Ucraina a fost, evident, un factor important care a motivat aprobarea noii măsuri, este esențial de observat că propunerea a germinat acum un an, cu mult înainte ca Putin să înceapă să-și maseze trupele la graniță”. În Ungaria lui Viktor Orban în schimb, cotidianul Magyar Nemzet califică decizia drept „rațională”, iar vestea adoptării ei drept „excelentă”.
În contextul european, România, mai e arătată cu degetul și pentru alte două evoluții negative. Publicația Politico publică un articol amplu despre cum „nesocotește România interdicția UE privind insecticidele ucigașe de albine”. La aproape un deceniu de la restricționarea neonicotinoidelor în UE și la patru ani de la interzicerea lor totală, „ministerul român al agriculturii ocolește cu regularitate interdicția apelând la un mecanism de exceptare inclus în principala lege UE privind pesticidele, conceput ca o măsură de ultim resort pentru salvarea recoltelor amenințate”. România e „campionul UE” la derogări, acceptând „toate cererile de derogare înaintate de grupuri influente din domeniile agricol și agro-chimic”. Drept urmare, când apicultorii români își ridică stupii pentru a-i muta, găsesc sub ei „covoare de albine” moarte, iar „biodiversitatea și una dintre cele mai străvechi îndeletniciri ale țării sunt puse în pericol”. Site-ul Balkan Insight sesizează că „parlamentul român a adoptat o lege controversată care va reduce drepturile și protecția avertizorilor de integritate”. „Noua lege contravine recomandărilor UE și a fost amendată masiv comparativ cu proiectul de lege convenit împreună cu Comisia Europeană.” O știre bună despre România găsim totuși la agenția poloneză PAP: „În cadrul UE, Polonia a acordat statut de protecție temporară celui mai mare număr de refugiați ucraineni (96.085), urmată de România (20.435) și Bulgaria (19.860)”; datele provin de la Eurostat.
De altfel refugiații ucraineni sunt cei mai bine primiți în întreaga lume, observă publicația braziliană Folha Online. „Un sondaj care a chestionat peste 20.000 de persoane din 28 de țări atestă un fenomen discutat încă de la începutul războiului: refugiații ucraineni sunt mult mai acceptați de țările-gazdă decât afganii, sirienii și cei care fug de dezastrele umanitare din alte părți ale lumii. 54% e sprijinul general al celor chestionaţi față de primirea ucrainenilor; 32% au aceeași poziție față de sirieni, 30% față de venezueleni și 30% față de afgani.” Săptămânalul britanic The Economist se preocupă însă de soarta ucrainenilor răpiți de Rusia, avertizând că „Bucea este doar vârful aisbergului”. Sunt peste 10.000 de ucraineni dispăruți, iar „cifra este cu siguranță o subestimare”. Din teritoriile ocupate de ea, Rusia răpește în principal „activiști, jurnaliști și lucrători umanitari”. Disparițiile nu sunt o noutate în Ucraina; în 2014-2021 au dispărut peste 2.000 de persoane, răpiri imputabile deopotrivă separatiștilor rusofili și serviciilor ucrainene. Dar „Rusia folosește de decenii asemenea tactici teroriste”. Tătarii din Crimeea anexată au dispărut „cu duiumul”, iar în cursul celor două războaie din Cecenia disparițiile au fost atât de multe încât Human Rights Watch le-a calificat „crimă împotriva umanității”. Un alt tip de crimă semnalează publicația italiană Il Fatto Quotidiano: „Rusia continuă să fure grâu pentru consumul propriu și pentru export ilegal. Iar în noaptea de miercuri rachetele rusești au lovit și distrus hangare agricole cu tone de cereale în regiunea Odesa”. Și încă unul găsim la agenția Reuters: o rachetă rusească a lovit un vas sub pavilion moldovean încărcat cu 500 de tone de motorină, care plutește în derivă pe Marea Neagră, fără echipaj, de peste patru luni, pentru că fusese lovit de o altă rachetă rusească la începutul războiului. Kievul crede că „ce a mai rămas din încărcătură probabil arde”, iar nava reprezintă „o bombă ecologică cu reacție întârziată”. Măcar agenția rusă Interfax asigură, prin vocea celor doi președinți ai camerelor parlamentului rus, că armele nucleare „sunt doar un factor de descurajare” și vor fi folosite „doar ca răspuns la un atac nuclear”. Revenind la chestiunea cerealelor, un editorial al agenției americane Bloomberg pledează ca „alimentele să fie o excepție clară în orice fel de război economic”. Astfel, soluția pentru evitarea unei ”foamete globale” ar fi „negocierea unor condiții mai bune pentru exporturile rusești de cereale și fertilizatori, în schimbul accesului deplin al Ucrainei la piața globală”. Principiul poate fi aplicat și în cazul energiei, fiindcă „există și alte căi de a face regimul Putin să plătească, de exemplu confiscarea rezervelor internaționale ale Rusiei”. Tot agenția Reuters preia un protest al Kievului: „Regretăm că nava rusească Jibek Joli, plină cu grâu ucrainean furat, a primit permisiunea să părăsească portul Karasu, în ciuda dovezilor prezentate autorităţilor turce”. Turcia tocmai fusese lăudată în presa internațională pentru sechestrarea respectivei nave. Ambivalența Ankarei e reflectată și de un editorial al ziarului turc Sabah, intitulat „Când câștigă Erdoğan, câștigă și Putin”. „E clar că perspectiva Turciei asupra NATO, care a declarat Rusia noul inamic, a fost demult revizuită. Din acest motiv, extinderea NATO nu poate torpila relațiile dintre Turcia și Rusia. Pentru că Turcia nu mai este o țară de front. Turcia e printre jucătorii de la masă. Granițele sudice ale Rusiei, care se deschid către lume prin Marea Caspică, Caucaz și Marea Neagră, vor rămâne deschise datorită Turciei.” Revista americană Foreign Policy le recomandă aliaților occidentali să-și schimbe strategia din Ucraina, care constă în „limitarea războiului între granițele Ucrainei și la Marea Neagră din vecinătate” prin livrarea de armament cu capacitate limitată. „Neajunsul ei evident” e că condamnă Ucraina la un „război de uzură perpetuu cu pierderi umane mari”. Al doilea neajuns e acela că blocada navală a Rusiei „riscă să declanșeze un dezastru global, atât economic cât și umanitar”. (Andrei Suba, RADOR)
