Acasa Revista Presei Revista presei internaţionale – 8 octombrie 2021

Revista presei internaţionale – 8 octombrie 2021

scris de Z.V.
28 afisari

Un nou scandal de spionaj afectează relațiile dintre NATO și Rusia. După cum arată The Washington Post, NATO va expulza opt diplomați ruși care făceau parte din delegația țării lor în cadrul acestei alianțe militare, presupunându-se că ei ar fi activat ca spioni – incidentul fiind cel mai recent în contextul unor relații tot mai încordate dintre Kremlin și forțele occidentale.

„Relațiile dintre această alianță militară și Moscova s-au înrăutățit tot mai mult începând din 2014, când Rusia a anexat Peninsula Crimeea, aparținând Ucrainei. Moscova a acuzat în mod repetat NATO că își amplasează trupele și armamentul în apropierea granițelor sale. Tensiunile au izbucnit în această primăvară, când Rusia și-a sporit prezența militară din apropierea frontierelor Ucrainei, Kremlinul afirmând că ar fi fost vorba despre organizarea unor manevre”, mai arată The Washington Post. În replică, secretarul de presă al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, citat de TASS, a declarat că “Decizia NATO de a expulza diplomați ruși și acuzațiile la adresa părţii ruse privind ‘activități ostile’ subminează complet perspectivele normalizării relațiilor și reluarea dialogului. Există o contradicție evidentă între declarațiile reprezentanților NATO despre dorința de a normaliza relațiile cu țara noastră şi acțiunile lor reale. Aceste acțiuni, desigur, nu ne dau voie să ne facem iluzii cu privire la posibilitatea normalizării relațiilor şi la reluarea dialogului cu NATO. Mai degrabă, acestea subminează complet perspectivele în acest sens”.
Suedia a anunțat că suspendă „din precauție” utilizarea vaccinului Moderna pentru persoanele sub 30 de ani, notează Le Temps. Agenţia suedeză de sănătate publică a arătat că decizia a fost luată după semne de efecte secundare precum inflamaţia miocardului şi pericardului la persoanele tinere vaccinate. Potrivit agenţiei, riscul este cel mai mare după a doua doză şi la subiecţii masculini. Agenția a subliniat totuşi că riscul este „minim” şi că efectele secundare sunt „foarte rare”. Contactată de Le Temps, compania de biotehnologie americană “Moderna a arătat că are cunoştinţă de apariţia unor foarte rare cazuri de miocardite şi pericardite în urma administrării de vaccinuri ARNm. Alte ţări nordice au redus câmpul de aplicare al vaccinului produs de Moderna. Danemarca şi Norvegia nu-l recomandă celor sub 18 ani. În Norvegia, Institutul de sănătate publică şi-a repetat recomandarea de a nu vaccina persoanele de sub 18 ani decât cu Comirnaty de la Pfizer/BioNTech, din cauza efectelor secundare mai puternice cu Moderna şi i-a invitat de asemenea pe bărbaţii sub 30 de ani să aleagă Comirnaty”, mai scrie Le Temps.
În Ucraina, actualitatea politică este marcată de demiterea președintelui Parlamentului, Dmitro Razumkov, considerat un rival posibil al actualului preşedinte al ţării, Volodimir Zelenski, la alegerile din 2024, după cum comentează La Libre Belgique. „Membrii Radei au votat, în număr de 284, pentru demiterea sa. Numărul minim necesar de voturi era de 226. Volodimir Zelenski a justificat aceste măsuri contra dlui Ramsukov prin faptul că acesta a vorbit public despre conflicte interne şi nu a susţinut linia de conduită a preşedintelui contra oligarhilor influenţi politic”.
Tot din Ucraina, presa internațională reține faptul că autoritățile de la Kiev își declară intenția de a produce drone turcești de tipul Bayraktar. Ministrul ucrainean al apărării, citat de Kiyv Post, anunță în urma unei întrevederi cu omologul turc că „Am discutat despre dezvoltarea cooperării tehnico-militare și producerea dronelor turcești Bayraktar în Ucraina. Turcia este interesată și de capacitățile întreprinderii ucrainene de stat Antonov”, a precizat ministrul Kuleba.
Relațiile dintre Taiwan și China ajung într-un moment „întunecat”, opinează publicația portugheză Diario de Noticias, în contextul în care o delegație de senatori francezi vizitează Taiwanul, iar China descrie vizita drept „dăunătoare intereselor Beijingului, relațiilor chino-franceze și imaginii Franței”. „O delegație de senatori francezi se întâlnește cu președintele Taiwanului, Tsai Ing-wen, în ceea ce este încă o buturugă pe focul dintre China continentală și regimul democratic instalat pe insula Formosa. Tensiunile sunt cele mai grave din ultimele patru decenii, așa cum a declarat ministrul apărării în Parlamentul de la Taipei, după ce Beijingul a trimis un număr record de avioane militare în zona de apărare aeriană a Taiwanului”. „Tot în Taiwan se află și fostul prim-ministru australian Tony Abbott. El este invitatul special al Forumului Yushan, o manifestare care încearcă să obțină sprijin internațional pentru a scoate insula din izolare. Aceste prezențe internaționale coincid cu tensiunea militară dintre Taiwan și China în cel mai grav moment din ultimele patru decenii”, mai arată Diario de Noticias. „Tensiunea este la cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani între cele două ţări după ce zeci de avioane de luptă aparţinând Chinei au pătruns în spaţiul aerian al Taiwanului”, scrie și ziarul turcesc Yeni Șafak, care amintește aspectul global al crizei. „SUA, care acordă sprijin diplomatic şi militar Taiwanului în faţa Chinei, au criticat demersurile Beijingului. Iar China acuză Statele Unite că prin vânzarea de armament Taiwanului şi trimitând nave de război în strâmtoarea Taiwan contribuie la escaladarea tensiunii în regiune”, arată Yeni Șafak. (Florin Matei, Agenția de Presă RADOR)

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult