Revista Presei. Iohannis - Ponta, egalitate la 50 | Ziua Veche
Acasa Revista Presei Revista Presei. Iohannis – Ponta, egalitate la 50

Revista Presei. Iohannis – Ponta, egalitate la 50

scris de Florin BUDESCU
1 afisari

Iohannis a ajuns la egalitate cu Ponta, relevă un sondaj de ultimă oră realizat de CCSCC, la comanda Institutului Liberal Brătianu. Culegerea datelor s-a făcut între 7 şi 10 noiembrie 2014, explică Curentul.

Revista Presei. Iohannis - Ponta, egalitate la 50 (foto:cugetliber.ro)

Revista Presei. Iohannis – Ponta, egalitate la 50 (foto:cugetliber.ro)

Klaus Iohannis este convins că după alegeri vor urma creşteri de taxe şi impozite, indiferent de ce spun acum electoral politicienii PSD. Citat de EvZ, Iohannis a explicat că Guvernul trebuie să înceapă să plătească toate pomenile electorale pe care le-a promis Ponta în campania electorală.

Testul final al alegerilor prezidenţiale de anul acesta, în viziunea României libere, este cel privitor la atitudinea fiecărui candidat faţă de legea amnistiei şi graţierii.

Victor Ponta pare limfatic în acest final de campanie, fi-i-ar limfatic şi rezultatul de la alegeri. Ştiri pe surse îl citează spunând brambura versurile Imnului Naţional, culmea! – provocat chiar de prietenul lui Mihai Gâdea: “În care te-adânciră barbarii tăi tirani!”. Băi Victoraş, te-adânciră tare, nene, tare de tot, nici versurile Imnului nu le ştii şi vrei să fii preşedinte…

Crin Antonescu a ieşit public cu 48 de ore înainte de vot şi dă în Victor Ponta. Adevărul îl citează pe fostul lider PNL: “Este un semn rău că Ponta nu are curaj să îşi asume propria identitate şi încearcă să falsifice o realitate, să prezinte un PSD care şi-a anexat câteva grupuri de profitori politici sub forma unei mari coaliţii.”.

Monica Macovei susţine, conform Naţional, că Udrea a pus batista pe ţambal cu Victor Ponta, pentru că este legată de acesta prin intermediul lui Dorin Cocoş. Foarte interesant ar fi de aflat ce crede despre aceasta Traian Băsescu. Care în aceste zile s-a ocupat cu un singur lucru: să-l dezbrace pe Ponta în public, arătându-i toate păcatele, cunoscute şi mai puţin cunoscute.

După ani în şir în care românii erau invitaţi avan să găsească produse mai ieftine decât cele mai ieftine existente, stabilite marii retaileri prin înţelegeri oneroase, Consiliul Concurenţei s-a prins şi anchetează, arată Puterea. Problema e că amenzile pe care le poate aplica instituţia sunt modice, faţă de profiturile imense pe care le fac aceste corporaţii.

Precedentul acesta ar putea fi dramatic pentru băncile care au portofoliu de credite în valute străine, conform Bursa. Instanţa a decis că un credit în franci elveţieni al unui client trebui convertit în moneda naţională de către Volksbank. Dacă clienţii băncilor cu astfel de împrumuturi se organizează şi îşi angajează un avocat bun, băncile vizate au o mare problemă. Dacă nu, instituţiile bancare vor absorbi şocul financiar.

Parlamentul European a ratificat acordul de asociere cu Uniunea Europeană, spune Curierul naţional. Este încă o bastârcă grea de tot pe care o primeşte Putin drept în creştetul capului. Credem că, acum mai mult ca oricând, Vova priveşte foarte atent spre gurile Dunării şi spre pasajul Reni – Giurgiuleşti.

StareaPresei.ro

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult