Acasa Revista Presei Revista presei. Iohannis, sponsorizat de Schmidt

Revista presei. Iohannis, sponsorizat de Schmidt

scris de Florin BUDESCU
638 Afisari

Iohannis ar fi finanţat de un om de afaceri numit Schmidt. Nu ar fi nici o problemă, există o mulţime de oameni de afaceri ce finanţează campaniile prezidenţiabililor. Dar Iohannis are o problemă.

Revista presei. Iohannis, sponsorizat de Schmidt (foto:debanat.ro)

Revista presei. Iohannis, sponsorizat de Schmidt (foto:debanat.ro)

Problema este exact cu Horst Michael Schmidt, “implicat în puţine, dar selecte scandaluri”, cum se exprimă EvZ. Sponsorizarea lui către Iohannis ar fi mascată într-un apartament de lux în Primăverii, închiriat pe foarte puţini bani.

Teodor Meleşcanu, intervievat de România liberă, spune că nu îl deranjează asocierea sa cu Dogaru, pentru că are nevoie de sprijinul oricui. Chiar al oricui? Ce-ai zice, nea Mele, dacă te-ar sprijini SVR ar fi în regulă?

Azi, 13 octombrie, decurge termenul legal pentru adoptarea tacită de către Senat a legii privind permiterea arborării steagului secuilor pe clădirile oficiale. Curentul atrage atenţia, iar noi credem că, tacit, majoritatea din Senat trădează România.

Moldova a devenit vedeta Master-planului pe Transporturi, scornit de Ioan Rus, citat de Curierul naţional. O tâmpenie. Dacă nu avem autostrăzi până la Moldova, cu care să ai încărcare comercială, degeaba faci legături pe autostradă Bacău – Braşov şi Iaşi – Autostrada Transilvania.  Ce vine pe autostradă până la Braşov şi Turda, dinspre Vest? Nimic.

Naţionala riscă să joace un meci fără spectatori pe teren propriu sau o amendă foarte mare, arată Adevărul, eventual un 0-3. Totul e la mâna unui neamţ.

Carnea de crocodil, se spune, ar semăna la gust şi s-ar găti într-un mod asemănător celei de pui, spun jamaicanii. Bursa explică faptul că ruşii ar putea deveni mâncători de carne de crocodil, menită să înlocuiască pe piaţă carnea obişnuită, ce nu mai poate fi importată din Occident.

Ne-a părăsit medicul Florin Tudose, un critic acerb şi constant al stângii reacţionare din România. Puterea (şi nu numai) consemnează. Noi constatăm că un critic al lui Ponta moare şi un jurnalist anti-PSD ca Turcescu se retrage într-un mod foarte suspect. Ce urmează?

StareaPresei.ro

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS