Ion Iliescu, dat dispărut | Ziua Veche
Acasa Revista Presei Revista presei. Ion Iliescu, dat dispărut

Revista presei. Ion Iliescu, dat dispărut

scris de Z.V.
95 afisari

Ion Iliescu, dat dispărut de pe scena publică. Când a fost ultima sa apariţie. Ultima apariţie publică a lui Ion Iliescu datează din luna martie 2017, când acesta s-a prezentat la Parchetul General, fiind citat de procurori în dosarul Revoluţiei. Ulterior, acesta nu a mai fost văzut în niciun an la parada militară de 1 decembrie, eveniment la care acesta obişnuia să participe de fiecare dată. De asemenea, în cadrul alegerilor prezidenţiale 2019 Ion Iliescu a solicitat urna mobilă, potrivit Adevărul.

Întrecere PSD-PNL: Cine abrogă recursul compensatoriu! PSD a pus pe ordinea de zi de miercuri a plenului Camerei Deputaţilor, în regim de urgenţă, legi precum abrogarea recursului compensatoriu şi impozitarea pensiilor speciale. Decizia a fost luată în Biroul Permanent condus de Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor şi al PSD şi a venit în condiţiile în care PNL a anunţat că Guvernul îşi va angaja răspunderea în această săptămână pe abrogarea recursului compensatoriu, dar şi pe alte chestiuni din justiţie şi economie, relatează Cotidianul.

Polemici pe tema abrogării recursului compensatoriu. Ce spune Zegrean. Vicepremierul Raluca Turcan susţine că Legea prin care au fost scoşi din închisorile din România 20.000 de infractori periculoşi va fi abrogată. Ea promite ca în cazul în care Parlamentul nu ia o decizie, în două săptămâni legea recursului compensatoriu va fi istorie, scrie Evenimentul Zilei.

Reprezentanţii PLUS speră că Guvernul îşi va angaja răspunderea şi pentru schimbarea legislaţiei electorale. Reprezentanţii PLUS salută intenţia Guvernului de a îşi angaja răspunderea în Parlament privind abrogarea recursului compensatoriu şi a dispoziţiilor referitoare la dublarea perioadei cursurilor în cadrul INM şi speră ca PNL să facă la fel şi în legătură cu modificarea legislaţiei electorale, precizează Gândul.

Tribunalul Bucureşti va pronunţa o decizie în dosarul Colectiv pe 9 decembrie. Magistraţii Tribunalului Bucureşti au anunţat că vor pronunţa o decizie în dosarul Colectiv pe 9 decembrie, soluţia nu va fi definitivă însă. În ultimul cuvânt, cei doi angajaţi ISU au cerut achitarea pe motiv că nu au nicio legătură cu faptele de care sunt acuzaţi, notează Hotnews.ro.

Eugen Teodorovici a anunţat depunerea moţiunii simple “Guvernarea PNL, numele tău este austeritate”. “Grupul parlamentar al PSD din Senat depune moţiunea simplă cu titlul “Guvernarea PNL, numele tău este austeritate”, a declarat Teodorovici. În context, preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, a propus programarea dezbaterii moţiunii luni, săptămâna viitoare, menţionează Jurnalul.ro.

Tăriceanu deplânge perioada în care ne aflăm. Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, spune că trăim vremuri în care pluralismul politic şi respectul pentru cel care nu îţi împărtăşeşte ideile par “idei subersive”, iar pentru acestea poţi fi condamnat de “noul tribunal al poporului de pe social media”, notează România Liberă.

Eugen Ţapu Nazare: ”Guvernul PNL nu taie bani! Ionel Arsene face ce ştie mai bine: minte! şi o face cu neruşinare!”. Senatorul PNL e de părere că liderul PSD de Neamţ aruncă astfel de informaţii false pe piaţă din cauza disperării că nemţenii şi-au dat seama că nu spune adevărul. El susţine că Guvernul PNL nu va tăia nici un leu de la copiii cu nevoi speciale, notează Stiripesurse.ro.

Barna acuză PSD, UDMR şi deputaţii minorităţilor ca au blocat proiectul USR privind alegerea primarilor în două tururi. Liderul USR spune ca “timpul pentru a rezolva problema este din ce în ce mai scurt”, iar “alegerea primarilor în două tururi este o condiţie esenţială pentru a întări democraţia”. Barna a făcut “apel la toate partidele parlamentare să arate că nu se tem de proprii alegători” şi să voteze revenirea la alegerile locale în două tururi, titrează Ziare.com.

Scădere masivă a rezervei de valută din Banca Naţională. Se confirmă efortul de susţinere a leului după “atacul de noapte” de săptămâna trecută. Rezervele valutare ale României au scăzut cu circa 1,09 miliarde de euro numai în luna noiembrie, anunţă BNR. Banca a vândut o foarte mare sumă de euro, circa 1,2 miliarde, pentru a apăra nivelul leului, care a atins în luna noiembrie maxime istorice de depreciere, culminând cu o ieşire masivă de pe moneda naţională într-o singură noapte, săptămâna trecută, speculatorii profitând că piaţa din România era închisă, potrivit Economica.net.

Pot să investească românii în Saudi Aramco, cea mai mare listare din lume? Doar dacă se va realiza o ofertă secundară pe piaţa americană sau pe o bursă din Europa. Cei mai mari brokeri de la Bursa românească nu pot intermedia la Saudi Aramco, un gigant petrolier care doar pe partea de retail a strâns circa 10 miliarde de dolari în oferta pe care o desfăşoară la Tadawul (Arabia Saudită), din cauza unor restricţii şi norme de pe această piaţă şi ca urmare a unor delimitări ale companiei saudite, publică Ziarul Financiar.

Mariana Nicolesco prezintă liedul românesc la TVR. Un eveniment de prim rang în lumea muzicii: ediţia 2019 a Festivalului şi Concursului Naţional al Liedului Românesc, desfăşurată la Ateneul Român din Bucureşti s-au impus din nou ca un revelator extraordinar al comorii de peste 10.000 de lieduri româneşti, fondate pe vechiul cântec de dor, menţionează QMagazine.

Emeric Ienei, reacţie dureroasă pentru GSP: „Sunt jignit şi mâhnit, cei de la FRF nu mi-au dat nici măcar un telefon. Aşa e când nu mai au nevoie de tine”. Emeric Ienei, 82 de ani, fostul mare antrenor al Stelei, comentează cu tristeţe faptul că FRF nu l-a invitat la tragerea la sorţi pentru EURO 2020, evenimentul ce a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, la Romexpo, scrie Gsp.ro.

Simona Halep, locul 2 în topul banilor câştigaţi în circuitul WTA în 2019! Campioana de la Wimbledon a încasat aproape 7.000.000 de dolari. Simona Halep a încheiat anul 2019 pe locul 4 WTA. Pe plan financiar, campioana de la Wimbledon stă mult mai bine, fiind a doua clasată într-un top al veniturilor. Numai liderul mondial, Ashleigh Barty, campioană la Roland Garros şi câştigătoare a Turneului Campioanelor de la Shenzhen, stă mai bine din acest punct de vedere, precizează Fanatik.ro.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult