Naţional îl citează pe Răzvan Theodorescu, fostul şef al TVR din vremea Mineridei din 13-15 iunie 1990, vorbind despre suspendarea lui Klaus Iohannis:
„Klaus Iohannis şi-a început mandatul cuviincios, ca un primar de Sibiu, dar am impresia că a cam deviat. A arătat că poate să facă şi lucruri nesăbuite. Un preşedinte poate fi şi suspendat”
Asta cu „mandatul cuviincios” este drăguţă, carevasăzică este important la aceşti predatori de ţară să aibă un preşedinte cuviincios cu ei, arendaşii moşiei România, nu mai contează atribuţiile constituţionale.
Dan Şova ar putea fi sau este combinat cu Cătălina Ştefănescu, conform Ştiri pe surse. Ciudat, păi nu era saltelista lui Liviu Dragnea, sau s-a supărat Bombonica şi Liviu i-a dat papuceii? Ori nici asta nu e sigur? I-auzi, ia:
„Pe Domnișoara Catalina Stefanescu am cerut-o de soție in mod oficial, in urma unei relații serioase si de lunga durata. Nunta ar fi trebuit sa aibă loc in aceasta toamna. Din păcate însă, in acest moment, nu este programată nunta si, ca atare, nu exista nicio data stabilită pentru aceasta.”
Au, mami, m-am lovit la operaţie!
Liviu Dragnea se dă prinţesă-n balansoar şi spune, citat de EvZ, că, dacă i se va cere, pur şi simplu nu se va putea stăpâni să nu ia preşedinţia PSD, de dragul PSD. Aceasta ar fi bomboana pe coliva PSD: un penal şeful celui mai mare partid din România!
Procurorii DNA cercetează contractele de import de cărbune de la Combinatul Siderurgic din Hunedoara, dar şi pe cele de retehnologizare, conform Bursa. Au furat băieţii retehnologizând şi au retehnologizat furând de s-au plictisit.
Curierul naţional anunţă „vestea bună” a deschiderii pasajului de la Piaţa Presei. „Succesul” lui Sorin Oprescu este o jumătate de reuşită: s-ar rezolva problema blocării traficului pe sensul dinspre Băneasa spre intrarea în oraş, pentru că ai cale liberă spre Arcul de Triumf, pe Kiseleff, dar şi spre bd. Mărăşti.
Ambuteiajul e rezolvat când vin bucureştenii înapoi în Capitală de la munte, duminică. În schimb, el se va forma în continua spre ieşirea din oraş, de vineri după-amiază.
La Donetsk au început iarăşi lupte înteţite între separatişti şi forţele guvernamentale. În fieful rebelilor din centrul Donetsk au fost bombardamente, care au lovit şi un spital, relatează Adevărul.