Acasa Revista Presei Revista presei. Kovesi umblă prin sertarele DNA

Revista presei. Kovesi umblă prin sertarele DNA

scris de Florin BUDESCU
3 afisari

Naţional: Cutremur in DNA! “Este vorba despre intocmirea unui «inventar» amanuntit al tuturor dosarelor care zac prin sertarele unor sefi de sectii ai DNA de o gramada de ani“

Revista presei. Kovesi umblă prin sertarele DNA

Gândul: Proteste faţă de proiectul Roşia Montană în Bucureşti. Peste 7.000 de oameni, în marş prin centrul Capitalei. Piaţa Universităţii a fost blocată “Protestele faţă de proiectul Roşia Montană continuă duminică în Bucureşti, unde peste 7.000 de oameni au ieşit în stradă. Locul de întâlnire a fost tot Piaţa Universităţii, după care au pornit în marş prin tot centrul Capitalei, pe bd. Magheru spre Guvern, Piaţa Obor, Calea Moşilor, Piaţa Universităţii. Proteste au fost şi în marile oraşe din ţară, la Cluj ieşind în stradă, potrivit Mediafax, peste 6.000 de persoane. Şi la Iaşi, peste 700 de protestatari au blocat traficul în oraş”

Curierul naţional: Două tabere pe un munte de aur ”RMGC este încrezător în reuşita proiectului minier de la Roşia Montană, în ciuda protestelor în lanţ şi a criticilor vehemente aduse de academicieniÎn timp ce dezvoltatorul arată că beneficiul economiei româneşti va fi de 78% din valoarea proiectului, societatea civilă susţine că vor fi create doar 634 de locuri de muncă. În paralel, Academia Română recomandă ca exploatarea să se deruleze în baza unui acord de împărţire a producţiei, în loc de concesionare”

EvZ: Decizia care ar putea arunca în aer referendumul lui Oprescu ”Ziarul Evenimentul Zilei vă prezintă hotărârea care ar putea face inutil referendumul privind eutanasierea câinilor fără stăpân, cerut de edilul-șef al Capitalei- Sorin Oprescu“

România liberă: Ovidiu Silaghi vrea să se apere cu ajutorul imunităţii de la Bruxelles ”Silaghi susţine că el este deja europarlamentar şi că orice solicitare a procurorilor în cazul său trebuie adresată Comisiei Juridice din Parlamentul European, singura în drept să dea o astfel de încuviinţare”

Curentul: Ponta îl ține aproape pe fostul iubit al Dacianei și-l numește șef la Antifraudă Târgu-Jiu ”Modul în care Victor Ponta îl promovează pe Adrian Paul Voicu, fostul iubit al soției sale, Daciana, în funcții importante tinde să devină un studiu de caz pentru psihanaliști”

Adevărul: MRU şi Chliman trag de Blaga să ajungă la Bruxelles ”Forţa Civică şi PNŢCD au semnat un acord de colaborare cu Iniţiativa România Liberală şi vor să candideze pe liste comune cu PDL pentru alegerile europarlamentare. Buldogul le spune deocamdată nu”

Cronica română: Mişcarea Populară demarează în trombă pe scena politică ”În mai puţin de trei luni, cât a trecut de la înfiinţarea sa, Mişcarea Populară a reuşit, prin atitudinea fermă a liderilor săi, prin punctele de vedere şi soluţiile prezentate la problemele importante, politice, sociale şi economice ale României, să ia faţă partidelor parlamentare aflate în opoziţie, partide care încă bâjbâie neconvingător prin Legislativ şi care par incapabile să ridice serioase probleme guvernării useliste”

Bursa: Furnizorii: “Principala cauză a diminuării cererii de energie este criza economică” ”Scăderea cererii de energie pare să se fi stabilizat la un nivel cu circa 7% mai redus faţă de cel înregistrat anul trecut. Institutul Naţional de Statistică (INS) a raportat un consum final de energie electrică de 28.971,4 milioane KWh, cu 7,5% mai mic faţă de perioada corespunzătoare a anului 2012″

Puterea: UE condamnă presiunile Rusiei asupra fostelor țări sovietice ”Iată că rușii văd cum pleacă de sub aripa lor, stat după stat, toate țările peste care călcase cu cizmele URSS – este în plină desfășurare procesul de împlinire a Parteneriatului Estic – și atunci nu stau degeaba în așteptarea Summitului de la Vilnius, din noiembrie, unde se preconizează finalizarea acestui parteneriat: s-au preocupat să facă presiuni și avertismente asupra statelor foste sovietice care încearcă o apropiere de Europa”

StareaPresei.ro

1 comentariu

MalVerde 10-09-2013 - 03:19

„Toxica Montana o sa ne ajute sa nu mai importam aur”,
o sa ne zica GazVerde, baronul sisturilor.

Sa nu-l credeti!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult