Evaluarea Naţională 2020: Elevii, chemaţi la şcoală cu 2 ore înainte de examen, pentru triajul epidemiologic. Monica Anisie, a declarat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă că examenele de evaluare naţională, ce încep luni, se vor desfăşura cu stricta respectare a măsurilor de siguranţă, transmite Adevărul.
Lista statelor europene care își redeschid frontierele. În condiţiile în care criza generată de coronavirus pare să fie ţinută sub control, câteva ţări europene îşi vor redeschide frontierele începând cu marţi, 16 iunie, scrie Ziarul Financiar, potrivit Jurnalului Naţional.
De ce zice Cozmin Gușă: „Klausică, Lucovide/Nu fiți hoți!” Cozmin Gușă îi critică duminică pe președintele Klaus Iohannis și pe premierul Orban în legătură cu măsurile de relaxare, arătând imagini conform cărora pe stadionul mare din Cluj s-au rugat și cântat circa 500 de neoprotestanți , asta în vreme ce, de exemplu, suporterii nu pot participa la meciuri, potrivit Cotidianul.
Prins în luptă cu „rasismul”, lui Macron îi scapă polițiștii printre degete. Spre deosebire de alte țări occidentale, unde poliția a acceptat linia de supunere impusă de politicieni, în Franța, polițiștii nu acceptă să fie călcați în picioare, anunţă Evenimentul Zilei
Stare de alertă în România, varianta PSD! Toate culisele planului gândit de tabăra social-democrată. PSD nu este de acord cu starea de alertă a președintelui și propune un set propriu de măsuri restrictive, informează Gândul.
Ce obligații au cetățenii care vin în România din statele care nu se regăsesc pe lista cu țările exceptate de la carantină, dar care le tranzitează. Cetățenii care vin în România din statele care nu se regăsesc pe lista cu țările exceptate de la carantină, dar care tranzitează aceste state au în continuare obligația izolării la domiciliu sau a carantinării, la cerere, precizează Grupul pentru Comunicare Strategică, într-un comunicat, conform Hotnews.ro.
Natură dezlănțuită: a plouat în câteva ore cât plouă în jumătate de an. Pompierii au făcut față cu greu solicitărilor de intervenție de la sute de oameni cărora apa le-a intrat în case și în curți, relatează România Liberă.
Ministrul de Finanțe, chemat, din nou, la audieri în Parlament. Ce vor să afle parlamentarii. Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, este chemat, din nou, la audieri, în sedința comună a Comisiei pentru buget cu Comisia economică, industrii și servicii, scrie Stiripesurse.ro.
Ambasadorul Zuckerman, despre relatiile diplomatice Romania – SUA: „Iti multumesc, Romania, pentru cei 140 de ani de prietenie si cooperare!” Ambasadorul SUA la Bucuresti Adrian Zuckerman afirma, la implinirea a 140 de ani de relatii diplomatice Romania SUA, ca poporul roman nu are prieten mai bun decat poporul american, multumind Romaniei pentru cei 140 de ani de prietenie si cooperare, potrivit Ziare.com.
Consiliul Fiscal: Salariul mediu brut din sectorul bugetar, mai mare cu aproape 37% față de cel din mediul privat, în urma majorărilor din 2019. Cheltuielile de personal au crescut în standarde cash cu aproximativ 16,2 miliarde lei (+18,8%) comparativ cu anul trecut, iar faţă de anul 2016 acest agregat s-a majorat cu circa 45,8 miliarde lei (+79,5%), potrivit unui raport al Consiliului Fiscal, transmite Economica.net.
Opinie Dragoş Dragoteanu, Euroest Invest: Asa “greu” cum e, in zonele urbane mari se traieste mai bine decat afara. In orasele cu peste 200 de mii de locuitori, romanii o duc mai bine decat in vest. Aici, 2-3.000 euro/familie echivaleaza cu venituri de 6-10.000 euro/familie afara, informează Ziarul Financiar.
Vasile Miriuță pleacă cu scandal de la Hermannstadt! Antrenorul le cere șefilor salariile pe 5 luni! După remiza dintre Sepsi și Hermannstadt (1-1), Vasile Miriuță (51 de ani) a fost demis de către gruparea sibiană, notează Gazeta Sporturilor.
Ce a fost și ce a ajuns! Irinel Columbeanu conduce un autoturism vechi și ușor ruginit. Vremurile în care Irinel Columbeanu se scălda în lux și învârtea banii cu lopata sunt demult apuse, scrie Fanatik.ro.