Liviu Dragnea: "Iohannis își cere suspendarea" | Ziua Veche
Acasa Revista Presei Revista presei.Liviu Dragnea: „Iohannis își cere suspendarea”

Revista presei.Liviu Dragnea: „Iohannis își cere suspendarea”

scris de Z.V.
5 afisari

Anunțul președintelui României, Klaus Iohannis, cu privire la demersurile pentru un referendum pe tema grațierii și modificarea legilor justiției, reacțiile pro și contra referendum, nemulțumirea președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, cu privire la proiectul de buget pentru 2017, călătoriile cu trenul, care sunt preferate de români, precum și spitalele românești – bombe cu ceas, dar și miile de agresiuni fizice înregistrate anul trecut de Telefonul Copilului sunt principalele subiecte ale zilei de 24 ianuarie.

liviu dragneaLiviu Dragnea: „Iohannis își cere suspendarea”. Al treilea om în stat, Liviu Dragnea, spune că știa încă de acum două săptămâni că președintele Klaus Iohannis avea să anunțe un referendum privind modificarea Codului Penal pentru amnistie și grațiere, citim în Evenimentul Zilei. „Primul ministru a cerut înainte să plecăm să ne vedem cu doamna viceprim-ministru Sevil Shhaideh. Am aflat că o să se organizeze un miting. Știam de acum două săptămâni că președintele are de gând organizarea unui referendum.

Klaus Iohannis, lovitură pentru PSD: Anunță un referendum pe tema legii grațierii: Dragilor, una a fost promisă, alta a fost începută; de aici indignarea românilor. PNL și USR îl sprijină pe președinte. Dragnea susține că știa de o săptămână despre intenția lui Iohannis. Președintele Klaus Iohannis a anunțat, luni seară, că va propune organizarea unui referendum în care cetățenii României să se exprime pro sau contra proiectului de ordonanță de urgență privind amnistia și grațierea, informeazăRomânia liberă. Liderii PNL și USR, Raluca Turcan și Nicușor Dan, au anunțat că vor susține demersul președintelui Iohannis.

Iohannis: Voi începe demersurile pentru un referendum pe tema grațierii și modificarea legilor justiției. Dragnea: Iohannis vrea să dea jos acest guvern. Klaus Iohannis va demara procedurile pentru organizarea unui referendum, ca românii să spună dacă sunt sau nu de acord cu legea grațierii și cu modificarea Codului penal, scrie Adevărul. Potrivit Constituției, referendumul nu poate fi oprit nicicum de PSD, dar Guvernul încă poate promova ordonanțele pregătite în domeniul Justiției, în pofida demersului prezidențial. ‘Președintele își cere suspendarea, dar nu sunt interesat. Voi propune alte două referendumuri’, a mai spus președintele PSD.

Klaus Iohannis, prima declarație după atacul lui Dragnea. Klaus Iohannis a susținut, într-o conferință de presă organizată la Palatul Cotroceni după atacul lui Liviu Dragnea, că va începe demersurile pentru organizarea unui referendum pe tema modificării Codului Penal prin ordonanță de urgență și a ordonanței grațierii, aflăm din Q Magazine. „Am auzit fel și fel de aberații. Imediat după ce au ieșit oamenii în stradă, activiști agitați și agitatori au fugit la televiziunile obediente să explice poporului că este o nouă mineriadă, că este o lovitură de stat! Cetățenii să dea lovitură de stat? Nu, politicienii dau lovitura de stat! Doar că nu dau lovitură de stat, dau lovitura de grație statului de drept din România. De ce au ieșit oamenii? Simplu de tot! PSD-ul și cu satelitul lui ALDE au promis bunăstare românilor, au promis că vor rezolva problemele României, au promis dezvoltare economică, salarii mai mari, pensii mai mari, și oamenii, de bună credință, i-au votat. Românii i-au votat de bună credință. Și când au ajuns efectiv la guvernare, s-au apucat de cu totul altceva, s-au apucat să umble la legislația penală, pentru a-și curăța dosarele lor, ale colegilor de partid, ale celor care i-au susținut în campanie, probabil. Asta i-a adus pe oameni în stradă, una a fost promisă, alta a fost începută. De aici indignarea românilor”, a punctat președintele țării.

Augustin Zegrean: Referendumul nu e constituțional! Augustin Zegrean, fostul președintele al Curții Constituționale, afirmă că președintele Iohannis ar fi împiedicat de Constituție să convoace un referendum pe tema amnistiei și grațierii.
„Uitați-vă în Constituție, la articolul 90, unde spune că președintele poate să cheme poporul la referendum. Mai este un text în Constituție unde vorbește despre inițiativa populară de legiferare, unde spune că nu poate fi adoptată o inițiativă populară în domeniul grațierii și al amnistiei”, a declarat Augustin Zegrean, citat de Puterea. „Președintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-și exprime, prin referendum, voința cu privire la probleme de interes național”, se arată în articolul 90 din Constituție.

Klaus Iohannis: Codul penal din 1864 al lui Cuza era european, modern, incrimina abuzul în serviciu. Ce diferență! Ce clasă politică am avut și unde am ajuns! Președintele Klaus Iohannis a afirmat, luni seară, într-un discurs ținut la un eveniment dedicat aniversării Micii Uniri, că, în 1864, Alexandru Ioan Cuza a promovat un Cod penal „după model francez, considerat la vremea respectivă unul european, modern”, care „încrimina abuzul în serviciu”, notează Curierul Național. „A fost primul cod penal din România care încrimina abuzul în serviciu, conflictul de interese. Ce oameni politici am avut atunci și ce politicieni avem astăzi!”, spune Klaus Iohannis.

Dragnea: Cred că președintele Iohannis este ultimul care poate vorbi de dosare penale. Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, lider al PSD, a susținut luni că „președintele Iohannis este ultimul care poate vorbi de dosare penale”, în condițiile în care „a obținut în fals niște case, fapt dovedit de instanță”, scrie Jurnalul Național. El a calificat afirmațiile șefului statului referitoare la „curățarea dosarelor” politicienilor ca fiind niște minciuni.

Dragnea vrea și el referendum, pe două teme: familia și eliminarea imunităților. După anunțul șefului statului, că inițiază demersurile pentru un referendum pe marginea amnistiei și a modificărilor la Codul Penal, Liviu Dragnea a anunțat luni seară că ia în calcul organizarea unui referendum, în primăvară, pe alte teme, potrivit ziarului Libertatea.

De câte voturi e nevoie pentru aprobarea referendumului pe tema grațierii și a amnistiei. Potrivit legii, pentru ca referendumul să fie validat, la acesta trebuie să participe cel puțin 30% dintre alegătorii înscriși pe listele electorale, citim înCotidianul. Iar aprobarea se face cu voturile a 25% dintre cei cu drept de vot. Sunt modificările făcute chiar de PSD Legii referendumului și intrate în vigoare de la 1 februarie 2014.

Când ar putea avea loc, cel mai devreme, referendumul convocat de președinte. Președintele Klaus Iohannis poate, teoretic, să ceară organizarea referendumului pe tema proiectelor normative propuse de PSD, privind grațierea unor pedepse și modificarea Codurilor Penale, a doua zi după expirarea termenului de 20 de zile pe care Parlamentul îl are pentru avizarea propunerii sale, conform publicației Gândul. Cu toate acestea, de obicei, există o perioadă de 30 de zile de popularizare a subiectului referendumului. Astfel, cel mai devreme referendumul ar putea avea loc în luna martie.

Problema identificată de Băsescu la referendumul anunțat de Iohannis. Liderul PMP a susținut că președintele acționează în baza unui articol din Constituție, care dă dreptul șefului de stat să consulte populația pe probleme ce țin de interesul național, consemnează Cotidianul. Totuși, în opinia fostului președinte, grațierea a 3.000 de persoane nu constituie o problemă de interes național.

Dragnea o pune la colț pe Sevil Shhaideh, nemulțumit de buget. Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că bugetul va fi rediscutat cu miniștrii întrucât el și primul-ministru sunt nemulțumiți de forma în care bugetul a fost dat publicității de către Ministerul de Finanțe, deoarece nu respectă ce a fost convenit anterior, scrie Puterea. Liviu Dragnea a afirmat că discuțiile cu miniștrii privind bugetul vor fi reluate marți dimineață. „Întorcându-ne în țară, și eu, și primul-ministru am fost destul de nemulțumiți constatând că ceea ce am stabilit la plecarea din țară nu s-a reflectat în proiectul de buget, drept pentru care azi am stat, eu cu premierul, la discuții cu ministrul de Finanțe și cu încă vreo câțiva membri ai cabinetului, iar începând de mâine, de la ora 9, fiecare ministru este chemat pentru a se rediscuta bugetul”, a declarat Dragnea.

Liviu Dragnea neagă că ar fi cheltuit un milion de euro pentru vizita în SUA și vrea să-i dea în judecată pe cei care susțin acest lucru. Liderul PSD, Liviu Dragnea, care a revenit din SUA după învestirea ca președinte a lui Donald Trump, neagă informațiile că ar fi cheltuit un milion de euro pentru această acțiune externă, informează România liberă. Liviu Dragnea a declarat, luni seară, că îi va da în judecată pe cei care îl acuză de asemenea cheltuieli și care „fac deservicii României”. „O să le dau posibilitatea în instanță să demonstreze acest lucru”, a subliniat Liviu Dragnea.

Dragnea spune tot: ‘Nu cred să existe instituție publică sau de presă fără acoperiți SRI!’. Președintele PSD, Liviu Dragnea, a făcut, luni seară, o declarație prin care susține că nu crede să existe în România vreo instituție publică sau de presă care să nu aibă ”acoperiți” SRI, el solicitând efectuarea unor verificări ale acestor informații de către noua Comisie parlamentară de control a activității serviciului, scrie Puterea. Totodată, Dragnea s-a plâns că nu ”prea” a primit informații de la SRI, de când ocupă fotoliul de președinte al Camerei Deputaților. ”Nu prea am primit informații de când am fost ales președintele Camerei, nu am primit informații de la cei de la SRI, nu prea am primit informații”, a subliniat el. Liderul PSD a mai spus că noua Comisie de control SRI are dreptul să ceară serviciului informații cu privire la o eventuală implicare a ofițerilor în protestele de duminică seara.

Buget 2017. Guvernul PSD-ALDE alocă mai puțini bani pentru penitenciare. În contextul în care Guvernul Grindeanu invocă supraaglomerarea închisorilor ca argument pentru adoptarea legii grațierii, bugetul alocat penitenciarelor pentru anul 2017 este mai mic față de anul trecut, aflăm din Adevărul. Bugetul alocat penitenciarelor este mai mic cu 1,39% față de anul trecut, potrivit proiectului de buget făcut public de Ministerul de Finanțe. Anul trecut s-au alocat 1,044 miliarde, față de 1,030 miliarde de lei alocate pentru 2017. Supraaglomerarea penitenciarelor și condițiile inumane din închisori sunt principalele argumente aduse de Ministerul Justiției în favoarea adoptării ordonanței privind grațierea.

USR susține referendumul inițiat de Iohannis: Puterea încalcă programul. Este singura cale democratică de cenzură. Președintele USR, Nicușor Dan, a anunțat luni că USR susține inițiativa președintelui Klaus Iohannis de a organiza un referendum pe tema amnistiei și grațierii, citim în Gândul. ‘Am spus încă din campania electorală că suntem împotriva oricărui demers prin care politicienii corupți și clienții lor să poată scăpa de Justiție”, a declarat liderul formațiunii, care crede și că aceste ordonanțe sunt făcute ‘cu dedicație”, iar singura metodă prin care poate fi oprit acest proces este votul popular.

Ordinul de la centru pe care liderii PSD îl așteaptă ca să iasă în stradă: ‘Cei 30.000 de oameni care au protestat nu pot domina cele câteva milioane care au ales PSD”. După ce Liviu Dragnea a catalogat protestele de duminică seara drept ‘un început de lovitură de stat”, o ‘nouă Mineriadă” în fruntea căreia l-a plasat pe președintele Klaus Iohannis, secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, anunțând că social-democrații iau în calcul organizarea unor contramanifestații, astăzi, social-democrații spun că așteaptă ordinul de la Centru care să-i facă să iasă în stradă, notează Gândul. ‘Acest miting, dacă l-am face, cred că ar depăși ușor câteva sute de mii de oameni la București. Nu exagerez spre un milion, cum zic alții, dar știți foarte bine cât de organizați suntem și cât de multă susținere avem în acest moment”, a declarat secretarul general adjunct al PSD, referindu-se tot la o manifestație pentru susținerea programului social-democrat.

Partidul sesizează exagerarea șefului suprem. Unul dintre vicepreședinții PSD îl contrazice public pe Liviu Dragnea, în privința protestelor: Nu cred că asistăm neapărat la o lovitură de stat. E un val de emoție. Vicepreședintele PSD Mihai Chirică consideră că manifestațiile din ultimele zile și participarea președintelui Klaus Ioahnnis la protestul care a avut loc, duminică seara, în Capitală, nu reprezintă un început de lovitură de stat, așa cum a afirmat șeful social-democraților, Liviu Dragnea, potrivit ziarului România liberă. „Nu cred că asistăm neapărat la o lovitură de stat. O lovitură de stat în primul rând se programează de cei care vor să preia puterea. În momentul de față, nu s-a arătat neapărat o structură care vrea să preia puterea. Prin urmare, e un val de emoție”, a declarat Mihai Chirică.

A murit Dan Adamescu. Omul de afaceri avea 68 de ani. Omul de afaceri Dan Adamescu a murit în noaptea de luni spre marți, la vârsta de 68 de ani, potrivit cotidianului Evenimentul Zilei. Nora afaceristului lansează acuzații dure la adresa magistraților. Adriana Constantinescu, nora lui Dan Adamescu, acuză că pentru moartea fostului om de afaceri se fac vinovați judecătorii care nu au acceptat cererea de eliberare condiționată a acestuia. „Se afla intubat, la secția de Terapie Intensivă a unui spital privat. Din informațiile noastre, acesta ar fi contractat un microb din penitenciar care i-ar fi agravat starea medicală, asta după ce i s-au descoperit alte 15-16 afecțiuni’, a explicat reprezentantul legal al celui care până nu demult figura în topul celor mai bogați români.

Clubul de lux Bamboo a putut să funcționeze fără autorizație din cauza lui Raed Arafat și Petre Tobă. Cei doi au făcut posibile portițele legale care permit oricând un nou ‘Colectiv’, susține România liberă. Localurile în care se strâng sute de oameni pot funcționa pe propria răspundere a patronilor, pe baza unor modificări legislative promovate de Parlament și Guvern, fiind susținute de secretarul de stat și de fostul ministru de interne. Clubul bucureștean ‘Bamboo’, mistuit de un incendiu sâmbătă dimineață, nu avea autorizare de securitate pentru incendii și funcționa pe baza unui aviz obținut în 2009, în condiții mai permisive, afirmă oficialii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (ISU) și ai Primăriei Sectorului 2. Acest lucru a fost posibil după modificarea succesivă a Legii privind apărarea împotriva incendiilor, care a dus la amânarea intrării în vigoare a unor reguli stricte.

Părinții sunt călăii propriilor copii! Mii de fete și băieți au reclamat la Asociația „Telefonul Copilului” abuzurile la care sunt supuși. Pe parcursul anului 2016, la Asociația „Telefonul Copilului” au fost înregistrate 4.565 de situații în care copii disperați, chinuiți de părinți, rude, colegi sau chiar de profesori au cerut ajutor specialiștilor în urma abuzurilor de tot felul suferite, consemnează Libertatea. Forma de molestare cea mai frecventă (1.877 de cazuri) au fost agresiunile fizice ai căror autori au fost chiar și părinții puștilor care au căutat refugiu la specialiștii în psihologie.

Tot mai mulți români preferă călătoriile lungi cu trenul. Chiar dacă în ultimii ani s-au schimbat obiceiurile pasagerilor, în favoarea trenurilor de lung parcurs, tot navetiștii reprezintă majoritatea celor care utilizează garniturile CFR Călători.
Aproape 53 de milioane (mai exact, 52,89 milioane) de români și nu numai au fost transportați anul trecut cu trenurile CFR Călători, a informat operatorul de stat, la solicitarea României libere. Dintre aceștia, aproximativ 60% au folosit trenuri Regio (fostele personale, pe distanțe scurte) și ceilalți și-au cumpărat bilete la trenuri InterRegio (de lung parcurs).

Crima de la Târgu Mureș. Și-a cumpărat pușca de la piață și și-a executat fosta concubină. Săptămâna trecută, bărbatul care și-a împușcat fosta concubină într-un bar fusese reclamat la poliție pentru violență. Duminică seara, a ucis-o pe femeie cu un singur cartuș, scrie Evenimentul Zilei. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș și polițiștii de la IPJ Mureș fac cercetări pentru a vedea de unde a cumpărat tânărul de 30 de ani arma de vânătoare cu care și-a executat fosta concubină. Cei doi aveau împreună un copil de doi ani și șapte luni.

Pulsul închisorilor din România. Oficial, din rapoarte, deținuților le merge bine. Pe hârtie, situația din penitenciare nu este la fel de dramatică pe cât este prezentată în discursurile politice, informează Libertatea. Într-o adresă înaintată Administrației Penitenciarelor, oficialii recunosc, pentru început, că lucrările de reparații curente au reprezentat în anul 2016, față de anul 2015, o creștere de 203,92% pentru condițiile de detenție, cât și faptul că, în ultimii doi ani, s-au dublat investițiile privind modernizarea penitenciarelor, de la 4 milioane de lei la 8 milioane de lei. Și încă o veste bună: „Din statistica oficială a Consiliului Europei rezultă că sistemul penitenciar românesc se află mult sub rata incidenței suicidului la nivel european”, explică reprezentanții Administrației Penitenciarelor.

Spitalele românești, bombe cu ceas. Unitățile medicale, supraaglomerate, doldora de infecții nosocomiale : ‘Nu se respectă norme minime de igienă’. Un raport european întocmit de specialiștii străini creionează un tablou sumbru al sistemului public de sănătate din România: spitalele învechite, infecțiile nosocomiale, lipsa epidemiologilor și dezinfectanții puși sub cheie îi condamnă la moarte pe pacienții care stau internați o perioadă îndelungată, anunță Adevărul. Spitalele românești sunt învechite, supraaglomerate și doldora de infecții nosocomiale. Epidemiologii lipsesc și ei cu desăvârșire din unitățile sanitare, la fel și laboratoarele pentru controlul infecțiilor, rare la nivelul sistemului public de sănătate. Așa arată cel mai recent raport al Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC), întocmit în urma unei vizite pe care experții europeni au făcut-o în România la scurt timp după izbucnirea scandalului Hexi Pharma.

Invazie de păduchi în școlile din Capitală. Farmaciștii au lichidat stocul de produse destinate extirpării păduchilor. Școlile din Capitală s-au cam umplut de păduchi după vacanța de iarnă, potrivit ziarului Libertatea. O recunosc părinții copiilor, care s-au confruntat cu această problemă, profesorii și învățătorii care au avut cazuri la clasă, dar și farmaciștii care spun că în ultimele zile au lichidat stocul de produse destinate extirpării păduchilor.

Cum serbează MAI și MApN sărbătoarea Micii Uniri, aflăm dinEvenimentul Zilei. Ministerul Apărării Naționale organizează manifestări culturale, ceremonii militare și religioase dedicate sărbătoririi Zilei Unirii Principatelor Române, în toate garnizoanele din țară în care există monumente dedicate Unirii Principatelor Române. Ministrul apărării naționale, Gabriel-Beniamin Leș, va participa la evenimentele care au loc în Iași și Focșani. La București, depunerea de coroane și jerbe va avea loc, de la ora 9.30, la Statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, amplasată pe Dealul Patriarhiei Române. Ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela Dan, va participa la evenimente ocazionate de Ziua Unirii Principatelor Române, după următorul program: ora 9.00 — Ceremonialul organizat de Instituția Prefectului — Județul Teleorman, la Statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, situată în Parcul Central al municipiului Alexandria; ora 12.00 — Ceremonialul organizat de Academia de Poliție ‘Alexandru Ioan Cuza’.

Bugetele ministerelor Agriculturii, Culturii, Comunicațiilor și Transporturilor cresc semnificativ, scrie Bursa. Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Culturii și Identității Naționale și Ministerul Transporturilor vor înregistra în acest an cele mai mari creșteri de buget, în timp ce Ministerul Energiei, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, cel al Afacerilor Externe, Președinția, Secretariatul General al Guvernului și serviciile vor primi bani mai puțini, comparativ cu 2015, conform proiectului de buget publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP).

Bugetul primăriilor crește cu peste 7% în acest an. Mai mulți bani pentru drumuri. Guvernul estimează bugetele primăriilor la 61,2 mld. lei în 2017, o creștere de peste 7% față de veniturile din 2016, însă ponderea acestora în produsul intern brut al României a scăzut ușor, de la 7,6% la 7,5%, potrivit raportului privind situația macroeconomică pe anul 2017 realizat de Ministerul Finanțelor Publice, informează Capital. Bugetul general centralizat, care cuprinde și banii consiliilor județene, este estimat la 72,8 mld. lei în acest an, o creștere de 9,4% față de veniturile estimate în 2016.

ANRE, una dintre instituțiile cu cel mai bine plătiți angajați din România, crește fondul de salarii cu 13% în 2017. Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei, una dintre instituțiile în care se practică cele mai mari salarii din România are, potrivit proiectului de buget pentru acest an, cheltuieli de personal cu 13,6% mai mari decât cele din 2016, citim înEconomica.net.

Guvernul dă Televiziunii și Radioului publice 300 de milioane de euro, aproape atât cât iau, din economia privată, toate sutele de siteuri, radiouri, ziare și televiziuni private la un loc. În legea bugetului de stat se prevede ca plata datoriilor către ANAF ale TVR să fie „prioritară”, a calculat Gazeta Sporturilor. Un oficial din TVR susține, cu rugămintea de a nu-i fi citat numele, ci doar cifrele, că „noi datorăm către stat 110 milioane de euro și credem că din cei 210 de milioane de euro ne vor pune să ne plătim această datorie”.

A debutat ancheta structurală în agricultură, organizată de INS. Ce obligații au persoanele fizice. Legislația europeană referitoare la statistica structurilor agricole prevede organizarea și efectuarea anchetelor comunitare statistice cu privire la structura exploatațiilor agricole, respectiv recensămintele agricole, o dată la 10 ani, dar și anchete structurale intercensitare, acestea fiind realizate în toate țările UE, scrieJurnalul Național. Culegerea datelor în teren se efectuează în perioada 10 ianuarie 2017 — 10 februarie 2017. Obiectivul ASA 2016: obținerea de informații privind structura exploatațiilor agricole: numărul exploatațiilor agricole, suprafața agricolă utilizată, efectivele de animale, irigațiile, agricultura ecologică, persoanele care au desfășurat activități agricole, dezvoltarea rurală etc.

Bancpost este de vânzare. Eurobank, al treilea creditor elen, a angajat HSBC și Mediobanca pentru a o ajuta să găsească un „partener strategic” pentru subsidiara sa din România, Bancpost, scrie Capital. Bancpost, cu active totale de 2,8 miliarde de euro, are o rețea de 147 de sucursale în România, care este una dintre cele mai mari piețe ale Eurobank din afara Greciei. „Ținta noastră este ca întregul proces să se finalizeze în următoarele 12 luni”, au declarat surse din cadrul băncii elene. În decembrie, Eurobank a finalizat vânzarea subsidiarei sale ucrainene, Universal Bank, către grupul financiar TAS din Ucraina.


Constructor la metroul de Drumul Taberei și pe Centura Capitalei riscă insolvența din cauza Primăriei Târgoviște. Delta ACM 93, companie implicată în proiecte mari precum metroul din Drumul Taberei și lărgirea la 4 benzi a Centurii Capitalei, este amenințată cu insolvența de trei subcontractori, avertizează Economica.net. Proprietarul companiei spune că nu îi poate plăti pe cei trei cu care a lucrat împreună într-un proiect pentru Primăria Târgoviște, din cauza unui litigiu cu aceasta.

Bogdan Chirieac: Redacția DC News se închide, deocamdată. Din cauza unei suprasarcini pe rețeaua electrică, aparatura redacțiilor și, posibil, a instituțiilor publice din Casa Presei, proprietatea RA-APPS, a fost distrusă. Practic, tot etajul șase de la Casa Presei, unde este și DCNews, a luat foc, astfel încât jurnaliștii nu mai pot lucra de la redacție, citim în Evenimentul Zilei. Bogdan Chirieac a vorbit despre acest subiect. Problema este că șeful RA-APPS este plecat în vacanță, iar administratorul clădirii este și el plecat în vacanță, cu telefonul închis.

Gigi Becali a anunțat că l-a vândut pe Alin Toșca: „Pleacă să facă vizita medicală!”. Pe cine a adus în locul lui: „Am dat 500.000 de euro pe el”. Patronul FCSB a anunțat că Alin Toșca este ca și transferat la Betis Sevilla. Becali a fost de acord cu propunerea de un milion de euro, însă au existat negocieri în privința modului în care vor fi plătiți banii. Spaniolii doreau să achite în trei tranșe, în timp ce Gigi Becali le-a cerut banii în două rate, scrie ProSport. Până la urmă, conducerea lui Betis a fost de acord cu pretențiile lui Gigi Becali și Alin Toșca va pleca în Spania să facă vizita medicală. În schimbul său îl va aduce pe Mihai Bălașa, pentru care Becali spune că le-a plătit 500.000 de euro celor de la AS Roma, pentru un transfer definitiv.

El e fundașul dorit de Becali! Steliștii au vrut să-l țină secret, dar sursele Gazetei Sporturilor au dezvăluit toate detaliile mutării. Roș-albaștrii s-au interesat în Elveția de doi fundași centrali. François Affolter, 25 de ani, e favorit să semneze cu Steaua, dacă va rămâne liber de contract.

Dragomir, demascat: au apărut înregistrările ședințelor CEx în care a fost dezafiliată Universitatea Craiova! Din momentul începerii scandalului în care Universitatea Craiova a fost exclusă din fotbalul românesc și până în prezent, Dumitru Dragomir, fostul șef al Ligii, a susținut că el a fost cel care s-a opus dezafilierii, dar înregistrarea, care a ajuns și pe masa judecătorilor, infirmă varianta lui „Corleone”, informeazăProSport. La termenul din 11 ianuarie al dosarului 9319/3/2014, în care membrii Comitetului Executiv sunt acuzați de abuz în serviciu în cazul dezafilierii Universității, judecătorii au cerut înregistrările ședinței din 8 iulie 2011, iar lucrurile descoperite sunt surprinzătoare și complet diferite față de cele prezentate în stenograme.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult