Acasa Revista Presei Revista presei. Liviu Dragnea: Se trage în noi din toate părțile

Revista presei. Liviu Dragnea: Se trage în noi din toate părțile

scris de Z.V.
21 afisari

Proiectul de ordonanță de urgență a Guvernului pentru modificarea Codului Fiscal care a fost prezentat de presă, depunerea de către Dragoș Tudorache a jurământului de învestitură în funcția de ministru al Afacerilor Interne, decizia Consiliului general al CNATDCU de a respinge rapoartele comisiilor de specialitate în cazul lucrărilor lui Petre Tobă și Florentin Pandele, situația de la RADET și ELCEN, precum și audierea deputaților Dan Motreanu și Octavian Popa în dosarul lui Bogdan Olteanu, dar și publicarea veniturilor anuale nete ale membrilor Consiliului de Administrație al BNR sunt principalele subiecte ale zilei de 8 septembrie.

liviu dragneaLiviu Dragnea către conducerea PSD: Se trage în noi din toate părțile. Președintele PSD, Liviu Dragnea, i-a îndemnat luni pe colegii din conducerea partidului să rămână uniți, „pentru că se trage în ei din toate părțile”, conform Jurnalului Național. În deschiderea Biroului Permanent Național al PSD, Dragnea a afirmat că partidul a mai trecut „prin astfel de situații” și a adăugat că și de această dată „va fi bine”, fără a intra în detalii.

Dragoș Tudorache a depus jurământul. Iohannis: Este vital ca alegerile să se desfășoare în perfectă siguranță, iar rezultatul să nu fie viciat. Dragoș Tudorache a depus jurmântul de învestire în funcția de ministru de Interne într-o ceremonie care a avut loc la Palatul Cotroceni, transmite Adevărul. În discursul susținut, președintele Klaus Iohannis a arătat că își dorește de la Guvernul tehnocrat să organizeze alegerile parlamentare „ca la carte’. „Chiar dacă nu Ministerul de Interne le organizează, ci Autoritatea Electorală, Ministerului îi revine un rol foarte important, de sprijin și de asigurare a ordinii și disciplinei în cadrul procesului electoral. Acest lucru trebuie să vă preocupe cel mai mult’, a spus Klaus Iohannis, după depunerea jurământului de către Dragoș Tudorache, noul ministru de Interne, și de către Paul Gheorghiu, ministru cancelar.

Ministrul Dragoș Tudorache promite continuitate, neutralitare și echidistanță în activitatea MAI precum și o desfășurare corectă a procesului electoral. Noul ministru de Interne, Dragoș Tudorache, a promis miercuri, imediat după preluarea funcției, că va asigura neutralitate și echidistanță în activitatea MAI, conform România Liberă. De asemenea, el a subilniat că Ministerul are nevoie de continuitate, atât la nivelul conducerii cât și în cadrul acțiunilor operative.

Dragoș Tudorache a depus jurământul de învestitură în funcția de ministru al Afacerilor Interne. Dragoș Tudorache a depus jurământul de învestitură în funcția de ministru al Afacerilor Interne, astăzi, în fața președintelui Klaus Iohannis, anunță Capital. La ceremonia desfășurată la Palatul Cotroceni au participat premierul Dacian Cioloș, membri ai Guvernului, consilieri ai președintelui Iohannis.

Tăriceanu, despre numirea lui Tudorache la MAI: Este un nimeni. Face parte din categoria „talibanilor’ din Guvern. Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, spune că nu a auzit de Dragoș Tudorache, cel care urmează să preia portofoliul de la Interne, dar consideră că și prin această numire Guvernul Cioloș devine „mai puțin tehnocrat și mai mult politic’, noul demnitar fiind considerat parte a „talibanilor’ din Guvern, scrieAdevărul. „Pentru mine este un nimeni. Despre un nimeni nu comentez nimic. N-am auzit de el, nu știu cine e, nu știu de unde vine. Am auzit că a lucrat pe la Bruxelles. Nu e o persoană cunoscută. Ce să comentez? Nu mă surprinde numirea”, a declarat Tăriceanu.

Deputații PNL o vor invita pe ministrul Finanțelor, Anca Dragu, la Parlament ca să explice intenția modificării Codului Fiscal. Lidetul deputaților PNL, Eugen Nicolăescu, a anunțat, miercuri, că liberalii o vor invita pe Anca Dragu, ministru al Finanțelor, la „Ora Guvernului”, în data de 19 septembrie, pentru a prezenta situația exactă în domeniul fiscalității, informeazăEvenimentul Zilei. „Pentru că vrem să fie totul transparent, democratic, săptămâna viitoare vom cere în Biroul permanent al Camerei Deputaților invitarea ministrului Finanțelor la ‘Ora Guvernului’ din data de 19 septembrie”, a afirmat Nicolăescu, într-o conferință de presă la Palatul Parlamentului.

Dragnea: Guvernul nu are legitimitatea să modifice Codul fiscal. Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că Guvernul Cioloș nu are legitimitate să schimbe Codul Fiscal, el făcând referire la un proiect de modificare a Codului fiscal care prevede creșterea contribuțiilor de asigurări sociale (CAS) ale angajatului de la 10,5% la 21,7%, iar pentru sănătate (CASS) de la 5,5% la 8,9%, transmite România Liberă. ‘Guvernul nu înțelege că a fost învestit, în principal, pentru a administra treburile țării, nu pentru a proceda la schimbări din temelii și schimbări care nici nu sunt bine fundamentate, nici nu sunt dezbătute’, a spus Dragnea, la începutul ședinței Biroului Permanent Național al PSD.

Ponta: „S-a început distrugerea tuturor măsurilor care au stat la baza creșterii economice”. Fostul premier Victor Ponta a declarat astăzi că actualul Guvern a început deja ”distrugerea tuturor măsurilor care au stat la baza creșterii economice”, potrivit Bursa. „În timp ce opinia publică este mereu ocupată cu diverse ‘fumigene’, s-a început deja distrugerea tuturor măsurilor economice care au stat la baza creșterii economice (și implicit a resurselor bugetare pentru pensii și salarii)! Guvernul tehnocrat vrea să schimbe deja Codul fiscal”, a scris Ponta pe Facebook.

Iohannis i-a cerut noului ambasador al Rusiei la București să respecte dreptul internațional, după ce Putin a vorbit despre granițele României. Klaus Iohannis a primit miercuri o nouă serie de ambasadori, printre ei numărându-se și Valeri Kuzmin, ambasadorul Federației Ruse, potrivit Adevărul. Șeful statului i-a transmis diplomatului rus că, „pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale’, Moscova trebuie să respecte dreptul internațional. Afirmația președintelui vine în contextul în care Vladimir Putin a declarat că România trebuie să intre pe lista reconsiderării granițelor de după Al Doilea Război Mondial.

Soarta lui Victor Ponta în PSD, jucată în Comitetul Executiv. Situația fostului premier Victor Ponta referitoare la o viitoare candidatură la parlamentare va fi discutată în ședința Comitetului Executiv Național (CExN) al PSD, care se va desfășura pe 15 și 16 septembrie, a anunțat miercuri președintele social-democraților, Liviu Dragnea, scrie Evenimentul Zilei. Codul de etica al PSD ii interzice lui Ponta sa candideze la parlamentare pentru că fostul premier este sub control judiciar. PSD va trebui sa analizeze daca aplica codul sau face o exceptie.

Dragnea, despre posibilitatea ca locuitorii Capitalei să rămână fără apă caldă: Este o presiune din partea părții liberale din guvernul tehnocrat pentru a-i pedepsi pe bucure?teni că au votat cu PSD la alegerile locale. Președintele PSD, Liviu Dragnea, susține că „partea liberală din guvernul tehnocrat’ exercită o presiune asupra Primăriei Capitalei, prin „amenințările de la ELCEN’, potrivit cărora bucureștenii vor rămâne fără apă caldă și căldură, informează România Liberă. „Sunt deja de notrietate amenințările de la ELCEN către Primăria Capitalei, de fapt către bucureșteni că vor fi lăsați fără apă caldă și căldură. În opinia mea, este o presiune din partea părți liberale din guvernul tehnocrat către ELCEN pentru a pedepsi bucureștenii că au îndrăznit să voteze cu PSD la alegerile locale”, a precizat Liviu Dragnea, la începutul ședinței Biroului Permanent Național (BPN).

Directorul ELCEN: Nimeni nu a făcut nicio presiune asupra mea. Directorul ELCEN, Marcel Nicolaescu, a afirmat miercuri că i-a transmis președintelui PSD, Liviu Dragnea, că nimeni nu a făcut nicio presiune asupra sa și că ministrul Energiei, Victor Grigorescu, i-a comunicat să găsească, împreună cu Primăria Capitalei, soluții pentru a asigura agentul termic în această iarnă, potrivit Jurnalului Național. Nicolaescu a avut o discuție cu Liviu Dragnea, la sediul central al PSD, pe tema situației blocajului financiar al instituției.

Mircea Drăghici (PSD) vrea audierea în Parlament a conducerii ASF, având în vedere criza transportatorilor. Deputatul PSD Mircea Drăghici spune că va propune în noua sesiune parlamentară audierea conducerii Autorității de Supraveghere Financiară de o comisie de specialitate, având în vedere situația transportatorilor rutieri, care ”sunt nevoiți să suporte creșteri spectaculoase ale RCA-ului”, informeazăEconomica.net. ”Situația transportatorilor români, care de patru luni de zile sunt nevoiți să suporte creșteri spectaculoase ale RCA-ului, continuă să producă efecte tot mai dezastruoase, în condițiile în care instituțiile de specialitate nu se implică pentru o rezolvare corectă și eficientă”, anunță acesta, într-un comunicat transmis presei.

Cum vrea PSD să repare „inechitățile majore” create de Guvernul Cioloș privind salarizarea. Parlamentarii PSD au anunțat, miercuri, că vor prelua amendamentele sindicatelor și vor modifica OUG 43/2016 și OUG 20/2016, care reglementează salarizarea bugetarilor, și care au ajuns în dezbatere parlamentară, motivând că cele două acte normative creează „înechități majore”, scrie Gândul. Parlamentarii PSD susțin, într-un comunicat de presă, că cele două ordonanțe privind salarizarea din sectorul bugetar, așa cum au fost redactate de Cabinetul Cioloș, sunt inaplicabile și creează inechități majore pentru că exclude anumite categorii profesionale—asistenții sociali (118.000 angajați) și cei care lucrează în unitățile medico-sociale (peste 3000 de angajați).

„Spectacol dizgrațios” la PNL. Alegerile interne din cadrul filailei PNL Sector 2 au fost marcate de puternice tensiuni din cauza suspiciunilor de fraudare a votului, scandalul din sală făcând-o pe Adriana Săftoiu să spună că ceea ce se întâmplă între aripa PNL și PDL este un „spectacol dizgrațios”, transmite Cotidianul. Anca Boagiu a fost realeasă, miercuri, în funcția de președinte al organizației PNL Sector 2 cu 379 de voturi „pentru” și 16 voturi „împotrivă”, în timp ce contracandidatul său Romeo Pop a obținut doar 20 de voturi „pentru”, în cadrul acestor alegeri marcate de tensiuni.

Remus Borza s-a înscris în ALDE. Remus Borza, administratorul judiciar al CET Govora, s-a înscris în ALDE, partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu, anunță Bursa. Remus Borza s-a ocupat de insolvența Hidroelectrica, încheiată în această vară.

AEP îl contrazice pe liberalul Eugen Nicolăescu: Până acum nu am comunicat niciunui partid cuantumul sumelor pe care ar putea să i le deconteze. După ce liderul deputaților PNL, Eugen Nicolăescu, a declarat, miercuri, că partidul său a primit de la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), în proporție de 98%, banii cheltuiți în campania electorală pentru alegerile locale, instituția vine să-l contrazică, notează Evenimentul Zilei. AEP susține că declarațiile politice apărute în presă pe această temă sunt neavenite, pentru că procesul de analizare a documentelor justificative depuse de partide e în plină desfășurare.

Paul Gheorghiu, fost la PwC, a devenit noul șef al Cancelariei premierului, o poziție extrem de influentă în guvern. Paul Gheorghiu a preluat șefia Cancelariei primului-ministru, depunând jurământul miercuri ca ministru, potrivit Ziarului Financiar. El îl înlocuiește pe Dragoș Tudorache, care a devenit ministru de interne. Tudorache, ca șef al Cancelariei, a fost practic cel mai puternic om din guvern, pe la el trecând toate deciziile și actele.

Adrian Năstase: Viața politică românească seamănă cu o vânătoare generalizată de pokemoni. Viața politică românească seamănă cu o vânătoare generalizată de pokemoni, iar deocamdată nu programe de guvernare, bazate pe soluții noi, apar public, ci doar o vânătoare de pokemoni din partea partidelor pentru liste, consideră fostul premier Adrian Năstase, potrivit Jurnalului Național. „Viața politică românească seamănă cu o vânătoare generalizată de pokemoni. Pare că există un soft genial — în parteneriat public-privat — care inventează permanent ținte mărunte, spre care sunt îndreptați tot mai mulți români, învrăjbindu-se unii cu alții, concurându-se inutil, cheltuindu-și energia fie în căutarea unor fantome ale trecutului, fie, ca la Revoluție, căutând avioane în bucățelele de staniol lansate în spațiu”, a scris Adrian Năstase, într-o postare pe blogul personal.

Ponta contestă măsura controlului judiciar. Victor Ponta a depus la Înalta Curte de Casație și Justiție o plângere prin care contestă măsura controlului judiciar impusă împotriva lui în dosarul în care a fost pus sub acuzare de procurorii DNA Ploiești, conform Q Magazine. Termenul stabilit pentru judecarea plângerii depusă de Victor Ponta este vineri, 9 septembrie.

Deputații Dan Motreanu și Octavian Popa, audiați în dosarul lui Bogdan Olteanu. Deputatul Octavian Popa s-a prezentat ieri la sediul DNA pentru a da declarații în dosarul în care Bogdan Olteanu este acuzat că a luat un milion de euro mită de la Sorin Ovidiu Vîntu pentru numirea lui Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei Dunării, potrivit Curierului Național. „N-am auzit niciodată nici de intervenții, nici de o șpagă. Am privit această numire ca urmare a imaginii foarte bune pe care domnul Liviu Mihaiu o avea ca activist de mediu’, a declarat Octavian Popa, la venirea la sediul DNA.

Mario Iorgulescu va fi cercetat sub control judiciar. E complice la răpire. Mario Iorgulescu, fiul președintelui LPF, Gino Iorgulescu, va fi cercetat sub control judiciar, a decis instanța, conform Libertatea. După audieri maraton care s-au întins pe durata a mai bine de 12 ore, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 au trimis în fața instanței patru dintre cele zece persoane acuzate că au răpit, sechestrat și bătut un bărbat.

Rapoartele comisiilor de specialitate în cazul doctoratelor lui Petre Tobă și Florentin Pandele, respinse de CNATDCU. Consiliul general al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a respins, astăzi, rapoartele comisiei de științe militare a Consiliului, care decisese, săptămâna trecută, că fostul ministru de interne, Petre Tobă, și primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, nu au plagiat tezele lor de doctorat, transmite Bursa. Președintele CNATDCU va trebui să numească altă comisie, cu alți membri, care să reanalizeze lucrările de doctorat ale celor doi.

„Detaliul’ votat de deputați care i-ar putea scăpa pe plagiatori: „Continuă acțiunea de securizare a doctoratelor obținute fraudulos”. Plagiatele aflate în momentul de față la CNATDCU trebuie analizate în conformitate cu legislația în vigoare la data susținerii respectivelor teze de doctorat, scrie în singurul amendament adus ordonanței privind doctoratele de către deputații din Comisia de Învățământ, transmite Gândul. Aceștia au reexaminat textul la cererea președintelui Klaus Iohannis, iar singurele modificări pe care le-au adus se referă la faptul că „pentru tezele de doctorat aflate în analiză la CNATDCU și tezele de doctorat care au fost susținute, dar nu au fost validate prin ordin al ministrului educației naționale și cercetării științifice, procedura se va finaliza în conformitate cu legislația în vigoare la data susținerii respectivelor teze de doctorat’.

Gabriela Firea îi cere premierului sprijin în rezolvarea situației RADET-ELCEN. Primarul general, Gabriela Firea, a transmis o scrisoare premierului Dacian Cioloș, vicepremierului Vasile Dîncu, ministrului Energiei, Victor Vlad Grigorescu, și ministrului Finanțelor Publice, Anca Dragu, solicitându-le să se implice în rezolvarea situației problematice dintre RADET și ELCEN, a informat biroul de presă al Primăriei, potrivitEconomica.net. „Pe termen scurt, stimate domnule prim-ministru, vă rog să aveți în vedere găsirea unor soluții urgente pentru a asigura necesarul financiar atât al RADET, cât și al ELCEN SA, în vederea trecerii perioadei de iarnă 2016-2017, cu precizarea că în prezent Primăria Municipiului București nu poate achita decât subvenția, care este plătită la zi”, se arată în scrisoarea trimisă de Gabriela Firea.

Ministerul Sănătății a impus norme tehnice noi privind curățarea, dezinfecția și sterilizarea în spitale. Ordinul Ministrului Sănătății (OMS) 961 / 2016, aprobat și publicat în Monitorul Oficial, reprezintă primul act normativ din pachetul legislativ privind controlul infecțiilor nosocomiale, scrie Q Magazine. Conform recomandărilor Comisiei Europene, termenul de infecții nosocomiale se redefinește și devine „infecții asociate îngrijirilor medicale’, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății. În afara normelor tehnice ce vor trebui aplicate în unitățile sanitare, OMS 961/2016 stipulează că, la achiziția de produse de curățenie și dezinfecție, toate spitalele sunt obligate să solicite avizul Comisiei Naționale de Produse Biocide și rezultatele testelor de eficacitate în baza cărora a fost emis avizul pentru produsul respectiv.

Spitalul Floreasca are un nou manager. Dr. Claudiu Turculeț a fost numit managerul Spitalului de Urgență Floreasca din București, după valul de demisii care a zguduit sistemul sanitar, urmat apoi de demisia managerului interimar Sorin Păun, anunță Q Magazine. Claudiu Turculeț a mai fost director al spitalului, în 2006, iar până la numirea de acum era șeful uneia dintre secțiile de chirurgie din spital.

Reacția MAI, după ce li s-a solicitat să dezvăluie identitatea membrilor „Carla’s Dreams’. Ministerul Afacerilor Externe le-a răspuns, miercuri, celor care i-au solicitat să dezvăluie identitatea membrilor Carla’s Dreams, scrie Libertatea. Aceștia au fost „deconspirați’ de jurnaliștii unui tabloid, după ce liderul formației a spus, într-un interviu pentru un post tv din Moscova, că nu cântă în moldovenește, ci în română.

Incendiu pe domeniul afaceristului Liviu Luca. Un incendiu a izbucnit, miercuri după-amiază, la un depozit de materiale textile situat pe domeniul pe care omul de afaceri Liviu Luca îl deține în localitatea Păuleștii Noi, județul Prahova, potrivit unor surse judiciare, transmite Puterea. Potrivit reprezentanților ISU Prahova, este vorba de un incendiu pe 70 de metri pătrați, arzând materiale textile neconfecționate. Surse judiciare au declarat că focul a izbucnit pe domeniul pe care omul de afceri Liviu Luca îl deține pe raza localității prahovene.

Amnistie fiscală pentru averile nejustificate. Averile nejustificate de până la un milion de euro primesc o perioadă de grație, respectiv până pe 31 martie 2017, ca să fie declarate și impozitate cu 16%, potrivit Puterea. După această dată, dacă vor fi depistate de Fisc, vor fi taxate cu 75%, potrivit proiectului de ordonanță de urgență a Guvernului pentru modificarea Codului fiscal. Agenția Națională de Administrare Fiscală derulează de câțiva ani un program de verificare a marilor averi, însă rezultatele au fost modeste.

Finanțele aruncă în aer Codul Fiscal abia intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2016: propun ordonanță de modificare cu 100 de pagini și 183 de modificări de articole. Ministerul Finanțelor a pus pe circuitul de avizare un proiect de ordonanță de urgență de modificare a Codului Fiscal abia intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016, prin care modifică în mod substanțial apoape 200 de articole din cele 500 ale Codului Fiscal intrat în vigoare prin Legea nr.227 din 8 septembrie 2015, scrie Ziarul Financiar. De la definirea activităților dependente/independente, categoriile de venituri supuse impozitării și până la impozitarea avantajelor în natură—totul din Codul Fiscal actual este schimbat prin proiectul de ordonanță de urgență, iar consultanții și companiile care vor trebui să aplice noua legislație o vor lua de la capăt.

Ministrul Finanțelor: Creșterea taxelor nu este un scenariu posibil pentru pachetul de măsuri ce va modifica Codul Fiscal. Ministerul Finanțelor a anunțat miercuri, ca reacție la informațiile apărute cu privire la un proiect de modificare a Codului Fiscal, că nu există un proiect asumat de ministrul Anca Dragu care să includă majorări de taxe și de impozite sau de contribuții sociale obligatorii, relatează Ziarul Financiar. ‘Așa cum am menționat în nenumărate rânduri, Ministerul Finanțelor Publice nu are în vedere majorări de taxe și impozite în acest an. Singurele măsuri care au fost și sunt vizate sunt de simplificare a procedurilor fiscale și în favoarea activității economice’, se arată în comunicatul Finanțelor.

Gabriel Biriș își asumă proiectul de modificare a Codului Fiscal. „Știți vreo firmă care să se fi îmbolnăvit și să se ducă la doctor?’ Gabriel Biriș, secretar de stat responsabil pe partea de de fiscalitate în Ministerul Finanțelor, i-a asumat miercuri proiectul de modificare a Codului Fiscal, conform Libertatea. El a spus că prevederile proiectului ar fi benefice și sunt în spiritul simplificării fiscale și că este regretabil că informații despre proiect au ajuns în presă. „E oarecum un incident regretabil că un proiect care încă era în discuții a ieșit așa, pe surse, și oameni care nu prea au înțeles ce e în acel proiect au început să-l critice’, a spus Biriș, într-un interviu acordat în Polonia.

Ministrul Energiei: Elcen nu oprește apa caldă în București, dar RADET poate falimenta Elcen. Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a declarat miercuri că producătorul de energie al Capitalei, Elcen, nu oprește apa caldă în București, dar Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice (RADET) București, principalul furnizor de apă caldă și încălzire în sistem centralizat, poate falimenta Elcen, ceea ce ar însemna „o situație catastrofală”, scrie Economica.net. RADET are o datorie față de ELCEN pe care trebuie să o achite, iar dacă acest lucru nu se petrece, ELCEN intră în incapacitate de plată și nu va putea livra agent termic și apă caldă către RADET, afirmă ministrul Energiei, Victor Grigorescu, într-o declarație remisă miercuri presei.

Cum și-a dublat Isărescu veniturile în timp record. Veniturile nete anuale ale guvernatorului BNR Mugur Isărescu au crescut în perioada 2010 — 2015, de la 595.000 de lei la 1.144.069 lei, majorarea fiind determinată de „factori exogeni’, anunță BNR, conform Gândul. BNR a făcut publice veniturile anuale nete aferente anilor 2009 — 2015 din declarațiile de avere ale membrilor CA aflați în funcție în această perioadă, în baza deciziei Consiliului de Administrație al instituției. Declarațiile de avere sunt pe website-ul BNR, la secțiunea ‘Conducere și organizare’. BNR a informat, printr-o adresă oficială, Agenția Națională de Integritate în legătură cu această decizie.

46 companii românești, cu venituri totale de 46 miliarde euro, în Top 500 Europa Centrală. În topul pe 2015 realizat de Deloitte, România a fost reprezentată de 46 de companii, care au cumulat venituri totale de 46 miliarde de euro, potrivit Curierului Național. În aceste condiții, România a urcat pe locul patru din 18 țări central-europene analizate. Companiile din energie, retail, transporturi și industria prelucrătoare au contribuit cel mai mult la poziția României în regiune.

Producătorii solicită transpunerea de urgență a Directivei Tutunului. Producătorii de tutun din România solicită autorităților urgentarea adoptării legii de transpunere a Directivei Tutunului și o perioadă de tranziție de trei luni de la publicarea normelor metodologice de aplicare a legii pentru conformarea producției la noile reglementări, și de șase luni pentru curățarea pieței de produsele vechi, relatează Capital. „După publicarea normelor am solicitat un termen rezonabil, de trei luni, pentru conformarea producției, și de șase luni pentru curățarea pieței’, a declarat Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications, JTI România, Moldova și Bulgaria.

ANAF: Trebuie să evităm controalele inutile la contribuabilii corecți. Dragoș Doroș a precizat că Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) trebuie să-și pună la punct o mai bună analiză de risc, astfel încât să identifice contribuabilii care își plătesc taxele corect și la timp și să nu se mai concentreze cu controale inutile pe aceștia, conform Capital. Declarația șefului ANAF a vizat raportul Fondului Monetar Internațional (FMI) cu privire la activitatea Direcției Mari Contribuabili din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), despre care a apreciat că a scos în evidență unele lucruri bune și unele lucruri care încă pot fi îmbunătățite, cum ar fi analizele de risc și metodologiile de control.

ANCOM: Traficul poștal a depășit 657 milioane de trimiteri. Anul trecut, traficul poștal total a continuat tendința de creștere moderată din ultimii ani, depășind valoarea de 657 milioane de trimiteri, cu 5% mai mare decât cea aferentă anului 2014, a informat ieri ANCOM în raportul său privind serviciile poștale pentru anul 2015, transmite Curierul Național. Potrivit statisticii, din traficul poștal total de 657 de milioane de trimiteri poștale, 600 au fost trimiteri poștale interne, reprezentând 91,44% din traficul poștal total, iar 56 de milioane au fost trimiteri poștale internaționale, reprezentând 8,56% din traficul poștal total.

Suntem și noi în rândul lumii! Patinoarul construit de Țiriac va fi inaugurat pe 15 octombrie. Năstase: „În urmă cu două luni, aici era plantat grâu”. Patinoarul construit de omul de afaceri Ion Țiriac cu o sumă cuprinsă între 3,5 și 3,9 milioane de euro va fi inaugurat la 15 octombrie, acesta fiind doar prima arenă din cadrul complexului sportiv pe care fostul jucător de tenis intenționează să îl ridice pe aproximativ 20 de hectare în orașul Otopeni, informează ProSport. În cadrul unei conferințe de presă organizate pe șantierul patinoarului, amplasat vizavi de Aeroportul Henri Coandă, Bogdan Enoiu, președintele turneului de tenis BRD Năstase Țiriac Trophy și un apropiat al lui Ion Țiriac, a declarat că patinoarul are 500 de locuri, dar se va putea extinde în viitor la 1.000. „Este o investiție mare, domnul Țiriac are cam 120 de hectare aici și complexul sportiv se va întinde pe 20 de hectare”, a spus Enoiu.

Reghecampf: „Trebuie să-i întrebați pe cei de la Dinamo de ce nu a reușit transferul lui Gnohere!” Ce spune despre venirea tânărului Man. Steaua va disputa joi, ora 20:30, meciul din sferturile Cupei Ligii cu FC Botoșani, scrie ProSport. Laurențiu Reghecampf spune că își dorește să se califice în semifinalele competiției, dar se gândește și la partida de campionat cu Astra. Referitor la acest meci, antrenorul Stelei a subliniat că giurgiuvenii vor avea timp suplimentar de odihnă după ce și-au amânat confruntarea cu Dinamo din sferturile Cupei Ligii.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult