Acasa Revista Presei Revista presei. Lui Zgonea i-a erupt RMGC pe buze

Revista presei. Lui Zgonea i-a erupt RMGC pe buze

scris de Florin BUDESCU
8 afisari

Numărul de manifestanţi din Piaţa Universităţii a devenit iar subiect de controversă, lobby-iştii RMGC din mediul politic ieșind la iveală, de datǎ asta fiind demascat Valeriu Zgonea.

Revista presei. Lui Zgonea i-a erupt RMGC pe buze

EvZ: Peste 15.000 de manifestanţi în Piața Universității ”Protestele împotriva exploatării aurifere de la Roșia Montană continuă în această seara pentru cea de-a 22-a zi consecutivă. În București, Cluj, Timișoara și Brașov, zeci de persoane scandează împotriva proiectului minier. Numărul protestatarilor a ajuns la peste 15.000 de persoane, conform mediafax.ro“

Gândul: „Indignaţi-vă!” Peste 20.000 de persoane au protestat în Bucureşti împotriva proiectului de la Roşia Montană, dar şi împotriva clasei politice. Un bărbat a fost arestat ”Aproximativ 22.000 de persoane au protestat duminică în Capitală, pentru cea de-a 22-a zi consecutivă, împotriva exploatării aurului de la Roşia Montană. Acestea au organizat un marş şi s-au deplasat pe traseul Piaţa Universităţii – Parcul Izvorul Rece – Piaţa Iancului – Piaţa Delfinului – Colegiul Naţional “Iulia Haşdeu” – Foişorul de foc – Piaţa Rosetti – Piaţa Universităţii. Proteste contra proiectului minier şi la Berlin, Bruxelles şi Milano”

Curentul: Toți oamenii RMGC: Zgonea, lobby-istul de serviciu al PSD pentru exploatarea de la Roșia Montană ”Nu mai e un secret pentru nimeni faptul că PSD susțin exploatarea de la Roșia Montana, în ciuda unor declarații publice anemice prin care se încearcă amețirea populației. După Victor Ponta, a venit rândul președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, să arate cât de mult susține PSD acest proiect controversat”

Naţional: Ies la suprafata cartitele din DNA si DIICOT ale marilor corupti! ”Greaua moştenire lăsată de Daniel Morar şi Codruţ Olaru succesoarelor de la conducerea DNA şi DIICOT constă nu doar în scheletele din sertare. Căci, pe lângă dosarele privind unii potentaţi politici sau importanţi oameni de afaceri, care au fost blocate nejustificat ani de zile, Laura Codruţa Kovesi şi Alina Bica s-au căpătat şi cu mai multe cartite”

România liberă: Harta parlamentarilor pătaţi ”În mai puţin de zece luni de la depunerea jurământului în actuala legislatură, 15 parlamentari au fost condamnaţi, trimişi în judecată ori s-a început urmărirea penală împotriva lor. Alţi cinci deputaţi şi senatori au fost găsiţi în incompatibilitate sau în conflict de interese de către inspectorii de integritate, iar un al şaselea şi-a şi pierdut mandatul”

Cronica română: Liderii PDL susţin că Antonescu nu mai este prezidenţiabilul USL ”Vicepreşedintele PDL Cezar Preda susţine că liberalul Crin Antonescu nu mai este de marţea trecută candidatul USL la prezidenţiale, lucru neştiut doar de liderul liberal, iar PSD va avea propriul candidat, în timp ce PNL va trebui să treacă în Opoziţie”

Puterea: Cristian Adomniţei domneşte peste Iaşi ”Cunoscut pe plan local drept căţeluşul sau pupilul lui Fenechiu, Adomniţei s-a remarcat, ca preşedinte al CJ Iaşi, prin plăţi cu dedicaţie către unii primari din judeţ şi prin costisitoare deplasări în străinătate pe bani publici, iar ca ministru al Educaţiei, prin greşeli flagrante de exprimare”

Curierul naţional: Forfetarul loveşte şi în afaceriştii corecţi ”Problematică pentru bunii contribuabili nu este impunerea în sine, ci faptul că se va aplica nediferenţiat, fără a se ţine cont de valoarea investiţiilor sau numărul de angajaţi legali. În timp ce un service auto mare poate plăti un impozit forfetar de peste trei ori mai mare decât impozitul pe profit, firmele mici din turism sunt taxate în funcţie de numărul de paturi sau de mese”

Bursa: ASF închide pentru inventar, la fondurile de pensii ”Braţul de pensii private din Autoritatea de Supraveghere Financiară a decis sa blocheze fondurile de pensii private să facă tranzacţii cu acţiuni, vineri şi astăzi, pentru inventarierea portofoliilor”

Adevărul: Alegeri în Germania: victorie decisivă pentru partidul lui Merkel, care rămâne fără partenerul de coaliţie ”Angela Merkel şi-a asigurat un nou mandat de cancelar al Germaniei, partidul condus de ea câştigând o majoritate de 42,5% la alegerile federale pentru Bundestag, dar îşi va pierde partenerul liberal de coaliţie, care nu a reuşit să treacă de pragul de 5% necesar pentru a intra în Bundestag”

StareaPresei.ro

1 comentariu

mircea 23-09-2013 - 09:47

Zgonea sa baga si el ca musca la facut posirca,un oarecare nimic imbuibat si prea cu multa osanza pa cerebel,care nu are de facut treaba.Mai bine s-ar acupa de buna organizare a camerei deputatilor,ca sub buna administrare a sa, au patruns in incinta camerei persoane neautorizata care au pus intr-o situatie de neimaginat,lipsa de siguranta si securitate a celor din sala.Vezi ca ai cam facut Burta de POSIRCAR de VALCEA

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult