Acasa Revista Presei Revista presei. Luni partidele vin la Cotroceni

Revista presei. Luni partidele vin la Cotroceni

scris de Florin BUDESCU
89 Afisari

Cronica românăŞeful statului invită luni partidele la Palatul Cotroceni „Preşedintele Traian Băsescu invită partidele parlamentare la consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru, luni, la ora 10.00, la Cotroceni, acestea urmând să se desfăşoare în acelaşi timp cu toţi reprezentanţii partidelor politice şi ai minorităţilor naţionale”

Doi noi consilieri la CotroceniRomânia liberăPremierul şi şeful statului, singurii care au stimulat intrarea maghiarilor în Parlament. Ce are de câştigat PSD din alianţa cu UDMR „Victor Ponta, Traian Băsescu şi Kelemen Hunor au fost ieri la Bruxelles. Nu este clar dacă s-au şi intersectat, dar, date fiind rezultatul alegerilor parlamentare, perspectiva prezidenţialelor şi mizele pe termen lung ale guvernării, există interese ca toţi trei să se afle de aceeaşi parte a baricadei. Cert este că UDMR şi PSD negociază încă dinaintea alegerilor”

AdevărulPretenţiile lui Barroso: să promoveze reformele în interesul României, cooperând cu Ponta şi cu Băsescu „Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, aşteaptă să colaboreze cu prim-ministrul Victor Ponta şi cu preşedintele Traian Băsescu în anii plini de provocări care urmează, pentru a promova reformele necesare în interesul României şi al Europei”

PutereaZiua răfuielii în PDL „Conducerea PDL a decis ca până la 15 februarie să fie făcută analiza organizaţiilor judeţene, iar în 23 februarie să aibă loc Consiliul Naţional de Coordonare (CNC), organismul care poate convoca, potrivit Statutului, Convenţia Naţională. Convenţia Naţională ar urma să aibă loc în luna mai 2013, conform deciziei din Colegiul Director”

EvZÎn PDL îşi dau demisia cei care n-au candidat „Actuala conducere rămâne pe poziţii. Cristian Preda şi Sever Voinescu au plecat, deşi nu au nicio vină pentru eşecul în alegeri”

eNaţionalDan Diaconescu intra doi ani in concediu post-alegeri. Se ascunde de procurori? „Dupa cum s-a aflat, Diaconescu ia calea sihastriei scarbit fiind de nerecunostinta semenilor sai PPDD-isti. Care i-au sarit in cap dupa alegeri, reprosandu-i promovarea oamenilor veniti de la PSD si PNL pe locuri eligibile, in dauna propriilor colegi de partid”

GândulCum să câştigi alegerile direct de pe locul patru: lista parlamentarilor cu cele mai norocoase redistribuiri „Sistemul electoral uninominal folosit în România dă naştere şi unor situaţii în care câştigătorul pierde tot, iar cei de pe locurile codaşe ajung în Parlament. Acest lucru este posibil doar în colegiile în care câştigătorul nu reuşeşte să obţină peste 50% plus 1 din voturile cetăţenilor. Astfel, 26 de noi parlamentari şi-au câştigat mandatele prin redistribuire, chiar dacă au ieşit pe locul trei sau patru în colegiile în care au candidat”

ZFDIICOT: Doi directori de la BRD şi Vasile Creştin, liderii grupului în cazul fraudelor bancare „Procurorii DIICOT arată, într-un document, că Adrian Martiş, director executiv la BRD Unirea, Andrei Nanu, director comercial BRD Dorobanţi, şi Vasile Creştin erau liderii grupării ce se ocupa cu fraude bancare, urmărind obţinerea a mari sume de bani prin inducerea şi menţinerea în eroare a băncii”

Curierul naţionalDosarul fraudelor bancare – BRD şi Uniunea evaluatorilor dau din colţ în colţ „BRD: Prejudiciul, care a fost provizionat, nu aduce în niciun caz atingere solidităţii şi stabilităţii băncii. ANEVAR: Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, evaluatorii îşi vor pierde dreptul de a profesa. DIICOT a reţinut deja 20 de persoane, între care trei directori de bănci, doi notari şi doi evaluatori”

CurentulDin 2013 vom avea carte electronică de identitate cu date biometrice „Din 2013, vom călători în statele Uniunii Europene cu carte electronică de identitate, potrivit unei Ordonanțe de Urgență care a fost publicată deja miercuri în Monitorul Oficial. Cartea electronică e un document distinct de cartea de identitate și va conține, printre altele, date biometrice ale titularului, constând în imaginea facială și imaginile impresiunilor papilare a două degete”

BursaTraian Băsescu: „Uniunea bancară va deveni realitate la începutul anului viitor” „Trebuie să facem următorii paşi pentru că deocamdată am stabilit doar sistemul de control al băncilor, trebuie să ne adaptăm politicile fiscale şi bugetare pentru că procesul de integrare trebuie să continue. Aceasta este singura noastră soluţie pentru a avea o Europă integrată”

LibertateaŢăndărică: „Concertele Phoenix au devenit şuşe ordinare” „Nicu Covaci a sărbătorit cei 50 de ani ai trupei Phoenix fără Ovidiu Lipan Ţăndărică, ultimul său aliat şi important membru din componenţa de aur a celei mai longevive trupe româneşti. Ovidiu i-a dat dreptate fostului său coleg de scenă, Josef Joschi Kappl, care consideră că spectacolele aniversare ale legendarei formaţii sunt doar nişte şuşe ordinare”

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult