Acasa Revista Presei Revista presei. Mafia medicamentelor din România

Revista presei. Mafia medicamentelor din România

scris de Z.V.
16 afisari

Trecerea la ora de vară, combaterea evaziunii fiscale, precum și Duminica Floriilor celebrată de credincioșii catolici, dar și confruntarea dintre Monica Niculescu și Serena Williams, sunt principalele subiecte ale presei centrale apărute în acest weekend.

Când vor ajunge la pacienți primele 17 medicamente noi de pe lista de compensate

Primele 17 medicamente noi de pe lista de compensate vor ajunge la pacienţi la sfârşitul lunii mai

Mafia medicamentelor acționează nestingherită în România, unde producătorii își vând pastilele și de cinci ori mai scump față de alte țări europene, chiar dacă legile interzic acest lucru, scrie Cotidianul. Europarlamentarul Daniel Buda, membru al Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală din cadrul Parlamentului European, a interpelat Comisia Europeană cu privire la neregulile existente pe piața românească.

Eugen Teodorovici, ministru al Fondurilor Europene, propus vineri să preia portofoliul Finanțelor, nu va avea o sarcină ușoară la noul minister având în vedere că predecesorul său, Darius Vâlcov, a lăsat câteva probleme spinoase nerezolvate, notează Adevărul.

Gândul a analizat toate declarațiile de avere ale senatorilor și deputaților și a descoperit că 70 dintre cei 562 de aleși au declarat, și ei, tablouri și obiecte de artă. Un singur parlamentar a declarat chiar și un lingou de aur: Ana Birchall. De departe, deputatul PSD Sebastian Ghiță, apropiat al lui Victor Ponta, are cea mai valoroasă colecție de artă. Nu știm ce conține ea, având în vedere că nu sunt declarate concret obiectele, însă Ghiță și-a evaluat-o la, nici mai mult, nici mai puțin, 13 milioane de euro.

Inspectorii Direcției Antifraudă din Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) au demarat în urmă cu câteva săptămâni o serie controale în rândul comercianților pentru a verifica dacă aceștia folosesc case de marcat și emit bonuri fiscale, numai că demersul de combatere a evaziunii fiscale a ajuns să fie aspru criticat după ce mai multe magazine și localuri au fost închise și amendate, proprietarii acuzându-i pe inspector de exces de zel, relatează Adevărul. În acest context, premierul Victor Ponta i-a spus vineri șefului ANAF, Gelu Diaconu, că inspectorii Direcției Antifraudă trebuie să aplice politica de combatere a evaziunii fiscale cu duritate, dar în limita legii și a bunului-simț, fără excese.

Ambasadorul Rusiei la București, Oleg Malginov, a criticat, într-un comunicat publicat pe site-ul Ambasadei, un articol scris de Vladimir Tismăneanu și Marius Stan pe Contributors.ro și preluat de România Liberă. Totodată, într-un interviu publicat sâmbătă de agenția publică Agerpres,ambasadorul Oleg Malginov a declarat că între Moscova și București nu mai există contacte active la nivel politic, și că speră că oficialii care spun că scutul antirachetă de la Deveselu este doar defensiv cred acest lucru, întrucât Moscova are o opinie diferită.

Statisticile de specialitate arată că numărul nașterilor prin cezariană crește de la un an la altul. În 2008, numărul româncelor care nășteau prin cezariană era de 23,6%. În prezent, procentajul a ajuns la 36,9%. Dr. Gabriel Lemnete, medic ginecolog, la Maternitatea Polizu, a identificat pentru Gândulfactorii din cauza cărora România este fruntașa Europei la capitolul nașterilor prin cezariană.

Guvernul a făcut un proiect de lege prin care vrea să-i scape pe o parte dintre români de creditele în franci elvețieni. Soluția aleasă este aceea a acordării de garanții băncilor, în schimbul reducerii soldului creditelor convertite cu 15%. Care va fi impactul asupra debitorilor?, se întreabă publicația Capital.

Cornel Pieptea, viceprimarul Capitalei, susține că primarul general, Sorin Oprescu, nu este interesat de soarta Regiei Autonome de Transport București (RATB), lucru demonstrat de bugetul propus pentru acest an, scrie Adevărul.

Metrorex a aplicat de sâmbătă creșterea tarifelor, deși a primit peste 200 de petiții și în mai multe zile au fost proteste la metrou, față de noile prețuri și de retragerea abonamentului de 62 de călătorii, care îi obligă pe cei care aveau astfel de cartele să plătească în plus 20 de lei, transmite Gândul.

Un studiu etnografic calitativ desfășurat de Reveal Marketing Research folosind metoda focus-grupului, cu privire la investigarea nevoilor actuale ale românilor și a intensității importanței lor în viețile acestora, scoate la iveală o inversare a piramidei lui Maslow în rândul acestora atunci când ne raportăm la categoriile de vârstă, etapele emoționale și sociale, experiențele și atitudinea oamenilor față de traiul de zi cu zi, scrie Cotidianul.

Trecerea la ora de vară are loc, de fiecare dată, în ultimul weekend al lunii martie, când ora 3:00 devine 4:00, pentru a ne folosi mai mult de lumina Soarelui, scrie Adevărul. Medicii spun că începem să ne obișnuim cu trecerea la ora de vară după aproximativ o săptămână. Acest lucru se întâmplă pentru că prin trecerea la ora de vară trebuie să ne trezim mai devreme și pierdem o oră de somn. Cu toate acestea, cei mai mulți își reglează destul de repede ceasul biologic și se obișnuiesc în câteva zile cu noul program.

Credincioșii romano-catolici, preoții, călugării și călugărițele din comunitățile religioase locale vor participa, duminică, de la ora 14.00, la procesiunea de Florii organizată în Capitală, informează România Liberă.

Monica Niculescu a părăsit turneul Premier Mandatory de la Miami, după ce a pierdut cu Serena Williams, scor 6-3, 6-1. Românca i-a dat însă o replică foarte bună liderului mondial, diferența ca joc fiind mult mai mică decât o arată scorul, scrie Pro Sport.

Miami 2015. Monica Niculescu, 70 WTA, a fost eliminată de liderul mondial, Serena Williams, cu scorul de 6-3, 6-1, în turul al doilea al turneului Premier Mandatory de la Miami. Monica Niculescu a pierdut la un scor mult prea dur pentru ceea ce s-a jucat pe teren, însă liderul mondial a câștigat aproape de fiecare dată punctele decisive, care au dictat scorul acestei partide, scrieRomânia Liberă. Serena Williams nu a făcut cel mai bun meci al său, însă a reușit câteva lovituri de mare clasă, scoase din bogatul său repertoriu.

Dunărea Galați a devenit vineri seara, pentru prima oară în istoria de 64 de ani a clubului, campioană a României la hochei pe gheață, după ce a învins Steaua cu 4-1, la general, scrie Pro Sport. Un titlu ca o gură de oxigen pentru sportul gălățean, dar care a provocat deja discuții, după ce Dunărea a transferat, exact înaintea semifinalelor, aproape o linie întreagă de la Sport Club Miercurea Ciuc.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult