Marea problemă a României cu vaccinul | Ziua Veche
Acasa Revista Presei Revista presei. Marea problemă a României cu vaccinul

Revista presei. Marea problemă a României cu vaccinul

scris de Z.V.
48 afisari

Iniţiativa USR „Fără Penali în funcţii publice“ a fost îngropată. Nu a fost cvorum. De ce nu a intrat USR în sală. Iniţiativa USR ”Fără penali în funcţii publice”, care vizează modificarea Constituţiei, nu a mai fost votată de Senat din cauză că nu a fost cvorum. PNL a boicotat şedinţa pentru a bloca amânarea alegerilor parlamentare, în timp ce USR nu a intrat în sală pentru că PSD nu a permis votul online. Pentru a fi adoptată, iniţiativa USR avea nevoie de două treimi: 90 de voturi, potrivit Adevărul.

Marea problemă a României cu vaccinul Pfizer-BioNTech. Apelul unui fost ministru. Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei, a scris pe contul personal de Facebook că, deşi vestea punerii pe piaţă a vaccinului Pfizer, care este primul validat medical, este de natură să ne bucure, temerile de-abia acum încep să se facă simţite. După cum se ştie, vaccinul are nevoie de condiţii speciale de transport şi administrare. În plus, negaţioniştii şi adepţii antivaccinării pot încurca şi mai tare lucrurile, arată Evenimentul Zilei.

Programul electoral PRO România. PRO România şi ALDE au decis, într-un congres comun, cu largă majoritate, fuziunea şi modificările statutare aferente. Cele două formaţiuni au lansat şi programul electoral PRO România care conţine cinci măsuri pentru prima zi de guvernare. În domeniul sănătăţii programul PRO România votat şi de reprezentanţii ALDE cuprinde atât măsuri pe termen scurt, cât şi pe termen lung, se precizează pe pagina de Facebook, menţionează Cotidianul.

Gabriela Firea a anunţat că depune plângere penală împotriva premierului! Motivul: reabilitarea sistemului de termoficare din bani europeni. ” (…) Acest contract era gata acum un an, am lucrat cu echipa mea patru ani, noi am realizat strategia energetică a Capitalei şi am îndeplinit toate condiţionalităţile solicitate de la Bruxelles, e vorba de 333 milioane de euro (…)”, a spus Firea, scrie Gândul.ro.

Gorghiu anunţă că parlamentarii PNL vor boicota şedinţa de plen a Senatului / Despre iniţiativa „Fără penali”: Dacă ajunge la vot, deşi nu are raport din cauza PSD, votăm „pentru”. Senatorul PNL Alina Gorghiu susţine că liberalii vor vota „pentru” iniţiativa cetăţenească „Fără penali în funcţii publice”, dacă va ajunge la vot miercuri, chiar dacă proiectul nu are raport din cauza PSD, menţionează Hotnews.ro.

Insula Belina şi Braţul Pavel, declarate de Orban bunuri publice de interes naţional. Cu fix o zi înaintea debutului campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, Guvernul liberal a decis să declare celebrele proprietăţi Insula Belina şi Braţul Pavel drept bunuri publice de interes naţional, plătind, astfel, „poliţa” promisă, încă de anul trecut, fostului preşedinte al PSD, anunţă Jurnalul.ro.

Preşedintele Iohannis a devenit laureat al premiului „Carol cel Mare”. Preşedintele României va participa, astfel, la videoconferinţa „Charlemagne Prize Europa Summit”, organizată de Societatea pentru Conferirea Premiului Internaţional „Carol cel Mare” al oraşului Aachen, arată România Liberă.

Traian Băsescu şi-ar putea pierde toate drepturile de fost preşedinte. Plenul Senatului a adoptat tacit, la 30 octombrie, o propunere legislativă PSD-ALDE care modifică Legea 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de preşedinte al României în sensul în care un fost şef de stat nu mai beneficiază de niciun drept în cazul în care „s-a constatat că a avut calitatea de colaborator al Securităţii”, scrie Stiripesurse.ro.

Averile actorilor-cheie în pandemia de COVID. Bunurile şi banii declaraţi de Raed Arafat, Alexandru Rafila sau Nelu Tătaru. Specialiştii plătiţi de statul român pentru a lua cele mai bune decizii în criza generată de pandemia de COVID-19 au, majoritatea dintre ei, averi considerabile, potrivit Ziare.com.

Metroul şi trenul metropolitan din Cluj vor costa 5,7 miliarde lei şi vor fi finanţate de UE. Proiectele intră în dezbaterea Ministerului Dezvoltării. Studiul de prefezabilitate pentru magistrala I de metrou şi studiul de fezabilitate pentru trenul metropolitan din judeţul Cluj intră joi, 12 noiembrie, în dezbatere la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei. Investiţia, în valoare totală estimată de aproape 5,7 miliarde de lei, va fi finanţată şi din fonduri europene, anunţă Economica.net.

Probă de competenţă: Ministerul Agriculturii spune că nu ştie câte pieţe sunt, dar un document de pe site-ul instituţiei arată că sunt 490 de pieţe agroalimentare şi 160 de depozite en-gros de fructe şi legume. Adrian Nechita Oros, ministrul Agriculturii, a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă, că numai 20% din pieţele agroalimentare au fost închise, fără a preciza numărul lor. Acesta nu a răspuns la toate întrebările adresate de jurnalişti, obicei ce-l caracterizează, ci a plecat în grabă, după nici un sfert de oră de la începerea conferinţei, arată Ziarul Financiar.

Tăriceanu: Amânaţi alegerile până după apariţia vaccinului anticovid. Călin Popescu Tăriceanu îi lansează o provocare preşedintelui Klaus Iohannis. Observând că în ultima perioadă, Iohannis vorbeşte „cu insistenţă” despre viitorul vaccin anticovid, Tăriceanu propune ca alegerile să fie amânate până după apariţia acestuia. Suspiciunea lui Călin Popescu Tăriceanu este aceea că în acest moment vaccinul anticovid este „doar o iluzie”, „doar propagandă ieftină şi de manipulare a populaţiei”, potrivit QMagazine.ro.

Astra pregăteşte o lovitură pentru Dinamo chiar înaintea meciului direct! Pe cine vrea Neagoe din tabăra „câinilor”. Eugen Neagoe (53 de ani), noul antrenor principal de la Astra Giurgiu, doreşte să îşi lărgească stafful cu un preparator fizic chiar de la prima sa adversară alături de giurgiuveni, Dinamo, menţionează Gsp.ro.
Walter Zenga, antrenorul dorit în ultimele ore de un patron din Liga 1. Walter Zenga a fost numele surpriză care s-a aflat pe lista celor de la Astra Giurgiu pentru numirea noului antrenor. Patronul Ioan Nicolae a fost cel care l-a dorit în mod special pe italian, dar nu s-a ajuns la o înţelegere. Astra Giurgiu a rămas fără antrenor principal la finalul lunii noiembrie, după eşecul (1-4) de la Viitorul. Atunci conducerea a decis îndepărtarea lui Bogdan Andone. Era runda cu numărul 5, potrivit Fanatik.ro.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult