Mărturisirea care îngroapă PSD. „Am minţit la Parchet pentru Partid!”. Viceprimarul Primăriei Capitalei, Aurelian Bădulescu, a declarat că a minţit la Parchetul General în numele PSD. El a declarat că va da mai multe detalii organelor de anchetă, notează Evenimentul Zilei.
George Maior: Un parteneriat de succes între UE şi SUA este esenţial pentru ca valorile democratice să rămână un reper cheie al ordinii internaţionale. Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, a susţinut la invitaţia B`nai B`rith, cea mai veche organizaţie a comunităţii evreieşti din lume, o conferinţă dedicată prezentării priorităţilor României la conducerea Consiliului UE şi oportunităţilor generate de această poziţie pentru consolidarea legăturilor dintre Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană, scrie Adevărul.
Tăriceanu, reacţie după decizia CCR: „Nu depun armele!”. Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a declarat că problema juridică şi politică a ilegalităţii protocoalelor SRI cu instituţii din sistemul judiciar rămâne, cu toate că CCR a decis că e neconstituţională Legea privind declasificarea unor documente, informează Cotidianul.
CCR admite toate sesizările lui Iohannis, ale PNL-USR şi ale ÎCCJ cu privire la desecretizarea protocoalelor. CCR a admis sesizările preşedintelui Klaus Iohannis, ale PNL-USR şi ale ÎCCJ cu privire la neconstituţionalitatea unor aspecte cuprinse în Legea privind declasificarea unor documente, respectiv declasificarea hotărârii CSAT care a stat la baza protocoalelor cu SRI, titrează Gândul.
Gorghiu: Orice fost preşedinte al PNL ar trebui să se regăsească pe lista pentru europarlamentare.Declaraţia vine în contextul în care atât Gorghiu, cât şi Crin Antonescu şi Vasile Blaga s-au înscris în cursa internă pentru a candida la europarlamentare. Din informaţiile HotNews.ro, cel mai probabil singurul care va ajunge pe listă pe un loc eligibile este Vasile Blaga.
De ce a căzut în dizgraţie generalul Ciucă. Generând un conflict fără precedent între membrii CSAT, preşedintele Iohannis a refuzat numirea unui alt ofiţer la conducerea Statului Major al Apărării (SMAp), aşa cum a propus MApN, şi i-a prelungit, prin decret, mandatul generalului Nicolae Ciucă. Ministrul Apărării a contestat măsura în instanţă, insistând pentru înlocuirea lui Ciucă, căzut în dizgraţie din cauza unor orgolii politice, scrie Jurnalul.ro.
Viorica Dăncilă – vizită de lucru la Bruxelles pe 6 şi 7 februarie. Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că pe 6 şi 7 februarie va face o vizită de lucru la Bruxelles, unde va participa la o conferinţă pe tema luptei împotriva antisemitismului. Ea a salutat faptul că România a obţinut, în această săptămână, trei acorduri provizorii în cadrul mandatului Preşedinţiei rotative a Consiliului UE, potrivit România Liberă.
Eurodeputatul Gabriela Zoană: Nu va exista în niciun caz un Brexit ”dezorganizat”. Toate instituţiile europene, aşa cum este Consiliul Uniunii Europene, prezidat în această perioadă de România, dar şi Parlamentul European şi Comisia Europeană, sunt pregătite pentru orice variantă de Brexit. Din acest punct de vedere, sintagma ”Brexit dezorganizat” nu poate fi folosită nici măcar în contextul în care Parlamentul Marii Britanii nu a aprobat acordul negociat de Theresa May cu Uniunea Europeană, relatează Ştiripesurse.ro.
Guvernul a adoptat schema prin care alocă 500 de milioane de euro pentru construirea unor grădiniţe private cu profil sportiv. Guvernul instituie schema de ajutor de stat pentru construcţia de grădiniţe cu profil sportiv, cu un buget multianual de 500 de milioane de euro. Acest program a fost anunţat la adoptarea OUG 114, când Darius Valcov a precizat că este vorba despre grădiniţe private, informează Ziare.com.
Dăncilă: Ne asumăm adoptarea euro în 2024. În noiembrie anul trecut, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, afirma că România ar putea intra în sistemul cursurilor de schimb, o antecameră a zonei euro, în 2024, unde trebuie să rămână cel puţin doi ani până la adoptarea monedei unice. Isărescu preciza că 2024 este un orizont rezonabil de intrare în sistemul cursurilor de schimb, publică Economica.net.
Vizită istorică la Bucureşti: Ministrul britanic de Externe şi şeful London Stock Exchange vin să taie panglica la centrul de servicii deschis de bursa londoneză în Capitală. London Stock Exchange Group (LSEG) a început în luna mai a anului trecut recrutările pentru noul centru de servicii din Bucureşti, când anunţa recrutarea a 200 de oameni, specialişti în IT precum system administrator, web software development senior data base administrator şi developer C#, titrează Ziarul Financiar.
Sorina Pintea: S-a constatat epidemia de gripă. ”Am încheiat şedinţa comitetului de gripă. Deşi aseară aveam o o parte din date, acestea nu au fost concludente, pentru că nu toate spitalele raportaseră. S-a înregistrat a treia săptămână epidemică. Se constată că vorbim de o evoluţie epidemică a gripei. Au fost înregistrate 54 de decese confirmate cu virus gripal. Gripa evoluează pe tot teritoriul ţării. Vaccinarea rămâne soluţia împotriva gripei”, a spus ministrul Sorina Pintea, scrie QMagazine.
Prăbuşire! Un singur fotbalist din lotul României de la EURO 2016 a progresat în ultimele 3 sezoane. Din lotul cu care România a fost la Euro 2016, doar cariera lui Florin Andone (25 de ani) a mers constant în sus, şi financiar, şi sportiv. În rest, ”parcări” facile în fotbalul arab pe bani mulţi, eşecuri lamentabile precum Steliano Filip sau Torje ori stagnări, notează Gsp.ro.
Simona Halep şi Mihaela Buzărnescu, antrenament împreună înaintea meciului de Fed Cup cu Cehia. Ce mesaje şi-au transmis. Cele mai bune două jucătoare de tenis ale României din acest moment, Simona Halep şi Mihaela Buzărnescu, s-au antrenat împreună înaintea partidei pe care România o va disputa în compania celor din naţionala Cehiei. Sportivele au lucrat împreună la Complexul Olimpic de la Izvorani, relatează Fanatik.ro.