Ministrul Educației: Copiii se plictisesc la școală | Ziua Veche
Acasa Revista Presei Revista presei. Ministrul Educației: „Copiii se plictisesc la școală”

Revista presei. Ministrul Educației: „Copiii se plictisesc la școală”

scris de Z.V.
11 afisari

Declarațiile pe care le-a făcut la un post de televiziune președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, o serie de proiecte de legi care vizează aglomerația din închisori, conflictul de interese și imunitatea judecătorilor CCR, marșul care a avut loc în București, câștigarea Selecției Naționale Eurovision 2017 de către Ilinca și Alex Florea, precum și executarea silită a omului de afaceri Costică Constanda, dar și calificarea echipelor CS Universitatea Craiova, CFR Cluj și Dinamo în play-off-ul Ligii I de fotbal sunt principalele subiecte ale zilei de 6 februarie.

sala de clasaMinistrul Educației: „Copiii se plictisesc la școală”. Pavel Năstase își dorește o schimbare simultană pentru tot învățământul preuniversitar, programe simplificate, manuale reduse și profesori pregătiți, potrivit Bursa. „Vrem o schimbare simultană pentru tot învățământul preuniversitar, programe și manuale simplificate, profesori pregătiți, pentru că plecăm de la un mare adevăr: copiii se plictisesc la școală”, spune ministrul Educației, Pavel Năstase, într-un interviu.

Manualele școlare vor fi achiziționate după noi criterii de selecție. Criteriul după care vor fi selectate manualele nu va mai fi prețul cel mai scăzut, ci criteriul de calitate, a anunțat ministrul Educației, Pavel Năstase, într-un interviu, conform Adevărul. Totodată, prețul final al acestora vor stabilite în funcție de cerere. Pentru a diminua procedura greoaie și uneori de durată, timpul de producere al manualele a fost diminuat, iar pentru ca acestea să fie mai bune vor primi voturi din partea școlilor. Mai mult, manualele nu vor mai fi achiziționate în funcție de criteriul achizițiilor publice, respectiv prețul cel mai mic, ci de calitate.

Călin Popescu Tăriceanu: DNA este o instituție scăpată de sub orice control civil. Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a dezvăluit, duminică, că sunt procurori care au „carențe de comportament și morală” și că „derapajele și abuzurile pe care le vedem” sunt cauzate de „excesul de putere”, conform România Liberă. „România să fie o țară liberă și democratică, în care cetățenii să fie apărați de instituțiile statului și nu să fie terorizați sau abuzați așa cum am văzut în ultima vreme. Apar la suprafață lucruri extrem de grave, pe care cei care stau să manifesteze nu le văd. Procurori care procedează de ca și cum țara ar fi a lor și pentru ei nu există lege, nu există nimic, nu există decât bunul plac”, a declarat președintele Senatului, duminică, la B1 Tv.

Șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu: Organizarea unei dezbateri în Parlament ar întări poziția președintelui Iohannis în negocierile privind Brexit. Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, duminică, la un post de televiziune, că o dezbatere în Parlament ar întări poziția pe care președintele Klaus Iohannis o va avea în cadrul viitoarelor negocieri privind Brexit, scrie România Liberă. „Există o decizie a Curții Constituționale care îi dă posibilitatea președintelui să se ducă la Bruxelles, el nu trebuie să ia neapărat aprobare de la Parlament, dar o dezbatere în Parlament nu ar face decât să îi întărească poziția președintelui în cazul în care dorește să apere interesele României”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, duminică, la B1 Tv.

Liviu Dragnea: „Apar primele semne privind diferența dintre guvernarea PSD-ALDE și guvernarea tehnocrată”. Liviu Dragnea a identificat diferența dintre guvernarea PSD-ALDE și guvernarea tehnocrată. Liderul PSD a făcut o paralelă între cele două și susține că Guvernul Grindeanu își ține promisiunile din campania electorală, potrivit Jurnalului Național. „Apar primele semne privind diferența dintre guvernarea PSD-ALDE și guvernarea tehnocrată. La ultima ședință de Guvern, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunțat că, din cei 681.000 de #fermieri din România, 482.000 și-au primit deja subvențiile pentru campania de #primăvară”, scrie Liviu Dragnea pe pagina sa de Facebook.

Cioloș: Guvernul actual a putut să facă la timp plata subvenției pentru fermieri pentru că tehnocrații și-au făcut treaba corect. Fostul premier Dacian Cioloș a scris duminică seară, pe Facebook, că, anul trecut, subvențiile pentru fermieri s-au acordat cu întârziere pentru că Guvernul Ponta a luat târziu deciziile privind schemele de subvenționare, iar guvernul actual a putut să facă la timp plata restului subvenției pentru că tehnocrații „și-au făcut treaba corect, spre deosebire de cei dinaintea lor”, conform Adevărul. „Domnul Dragnea se laudă acum cu munca guvernului tehnocrat, așa cum anul trecut ponegrea guvernul tehnocrat datorită întârzierilor cauzate de guvernul PSD”, a scris Dacian Cioloș.

Victor Ponta, ironie la adresa premierului Grindeanu: „Se sfătuiește cu mine, dar face ce spune domnul Dragnea”. Deputatul PSD Victor Ponta a declarat duminică seară, la România TV, că premierul Sorin Grindeanu se sfătuiește cu el, dar face în continuare ce spune liderul social-democraților, Liviu Dragnea, afirmând ulterior că este o glumă, dar adevărurile se spun în glumă, scrie Jurnalul Național. Victor Ponta a susținut că are același statut ca și cei din platoul emisiunii, motiv pentru care nu poate să vorbească în numele majorității PSD. „Eu nu pot să vorbesc în numele nu știu cărei majorități. Eu am exact același statut ca și dumneavoastră”, a spus fostul premier.

Tăriceanu vorbește despre candidatura la președinție. Președintele Senatului și co-președinte ALDE, Călin Popescu Tăriceanu nu exclude o candidatură la viitoarele alegeri prezidențiale din România, conform Puterea. El consideră, totuși, că programul actual de guvernare va fi decisiv. „Eu cred că niciun om care are poate un gand să candideze la președinție, nu-și face planurile de pe acum. Ce-mi doresc este ca alianța dintre PSD și ALDE să perfomeze, voi putea peste un an sau doi realmente să decid dacă este un deziderat realist”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, duminică seara, la B1tv.

Klaus Iohannis, laude pe pârtia de schi: „A fost bună, așa-i? și-au dat seama că nu pot face chiar ce vor”. Președintele a fost felicitat de un turist pentru intervenția de la Guvern, atunci când, pe nepregătite, s-a dus la Palatul Victoria și a condus ședința Executivului, relatează Evenimentul Zilei. Acesta urma să adopte în acea zi o ordonanță de urgență privind amnistia și grațierea. Replica președintelui l-a surprins pe turist. „A fost bună intervenția, așa-i?” a replicat mândru Iohannis.

Liderul PMP, Traian Băsescu, despre Elena Udrea și șefa DNA: Nu s-au înghițit niciodată. S-a încercat închiderea gurii Elenei Udrea prin represiune. Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a dezvăluit, duminică, la un post de televiziune, că dosarul deschis de Direcția Națională Anticorupție împotriva Elenei Udrea este „destul de subțire” și că s-a încercat „închiderea gurii” Elenei Udrea „prin represiune”, transmite România Liberă. „După ce a făcut acest denunț, doamna Udrea a făcut și un interviu în aceeași zi în care a făcut denunțul, care a apărut sâmbătă, iar marți avea patru cereri de arestare. În ritm așa, la fiecare jumătate de oră venea către Parlament câte o cerere de arestare de la doamna Kovesi”, a declarat fostul președinte Traian Băsescu la România Tv.

Proiect PNL: Închisoare doar în weekend pentru condamnați. PNL a găsit soluția pentru aglomerația din închisori, noteazăCurierul Național. 11 parlamentari liberali au depus un proiect de lege la Senat, iar dacă ar deveni lege, le-ar permite celor condamnați la mai puțin de patru ani de închisoare să stea după gratii doar în zilele de sâmbătă și duminică. În cazul celor care au o condamnare de până la 3 ani de închisoare, ei ar putea să-și execute pedeapsa stând acasă, supravegheați cu o brățară electronică.

Proiect legislativ privind conflictul de interese: Parlamentarii își pot angaja la cabinet persoanele cu care au lucrat în ultimii cinci ani. Un număr de patru deputați au depus, la Senat, o propunere legislativă pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor care prevede că nu constituie conflict de interese angajarea la biroul parlamentar a persoanelor cu care aleșii s-au aflat în raporturi de muncă în ultimii cinci ani, informează Bursa. Mai exact, la articolul 32, după alineatul 12 se introduce un nou alineat care va avea următorul cuprins: „Prin derogare de la art. 301 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, nu constituie conflict de interese angajarea la biroul parlamentar a persoanelor cu care senatorii sau deputații s-au aflat în raporturi de muncă în ultimii cinci ani”.

Ponta critică protestele Pro-DNA: „Dictatura fascistă avansează în România”. Victor Ponta i-a criticat dur pe protestatarii care ies astăzi în stradă pentru a susține DNA și a critica Curtea Constituțională, scrie Puterea. „Cei „frumoși și liberi” vor protesa azi împotria CCR (o instituție prevazută în Constituție) care a îndrăznit să supere DNA — o instituție românească care nu există în nicio țară a Uniunii Europene! Totul pentru ‘Statul de Drept’ nu-i așa?!?”, a scris fostul prim-ministru pe pagina sa de Facebook.

Raețchi, către Dragnea: Nu încercați să distrugeți ICR cu politicieni. Deputatul liberal Ovidiu Raețchi a transmis o scrisoare deschisă președintelui PSD, Liviu Dragnea, în care i-a solicitat acestuia ”să nu transforme ICR în for propagandistic al PSD pentru prezidențiale”, în contextul discuțiilor despre numirea unei noi echipe la conducerea instituției, transmiteCotidianul. ”Domnule Dragnea, nu încercați să distrugeți ICR cu politicieni, așa cum ați procedat la Ministerul Justiției. ICR nu poate fi for propagandistic PSD pentru prezidențiale. (…) Coaliția de guvernare pe care o conduceți a anunțat că dorește numirea unei noi echipe de conducere pentru ICR”, i-a scris Raețchi lui Dragnea.

Protest în București. Mii de persoane au protestat în fața Palatului Parlamentului, după un marș pornit din Piața Victoriei. Mii de persoane au protestat în fața Palatului Parlamentului, scrie Libertatea. Protestatarii s-au adunat inițial în Piața Victoriei, de unde au plecat în marș spre Palatul Parlamentului.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a discutat cu Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu despre modificarea Codurilor penale. Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, duminică, că a avut discuții cu premierul Sorin Grindeanu și cu președintele PSD, Liviu Dragnea, cu privire la modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală, potrivit Capital. „În linii mari au fost câteva discuții, dar dincolo de discuțiile noastre este o obligație izvorâtă din Constituție, care nu face obiectul aprecierii cuiva. Dacă nu modificăm imediat legislația în acord cu deciziile CCR, efectul care este? Acela că norma declarată neconstituțională se suspendă 45 de zile, după care nu se mai aplică și încetează efectele”, a declarat ministrul Justiției, Tudorel Toader, duminică, la Realitatea TV.

Judecătorii CCR vor putea fi urmăriți penal sau arestați doar cu încuviințarea a două treimi din membrii Curții. Deputatul minorităților naționale Adnagi Slavoliub a depus, la Parlament, o propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale care sporește imunitatea judecătorilor CCR și care prevede că aceștia nu vor putea fi urmăriți penal, reținuți sau arestați fără încuviințarea a două treimi din membrii Curții, anunță Capital. Astfel, articolul 66 al legii se modifică și va avea următorul cuprins: „Judecătorii Curții nu pot fi urmăriți penal, reținuți, arestați sau percheziționați sau trimiși în judecată penală decât cu încuviințarea plenului Curții Constituționale, la cererea ministrului Justiției, sesizat de procurorul general al PICCJ”.

Noi audieri în cazul sinuciderii lui Vasile Turcu. Noi audieri în cazul tentativei de sinucidere a lui Vasile Turcu, informeazăJurnalul Național. Anchetatorii îi iau la întrebări pe toți apropiații lui. Între timp, omul de afaceri se află tot la terapie intensivă la Spitalul Floreasca, ținut în viață doar de aparate.

Băieții lui Vasile Turcu confirmă problemele financiare ale tatălui lor. Băieții fostului acționar dinamovist Vasile Turcu au confirmat faptul că acesta avea mari probleme financiare, conform Gândul. Vasile Turcu se zbate între viață și moarte pe patul de spital, iar anchetatorii încearcă să descopere ce l-a determinat pe afacerist să ia decizia de a se spânzura. În timpul audierilor, băieții fostului acționar dinamovist ar fi confirmat faptul că tatăl lor avea probleme financiare și că era din ce în ce mai închis în el, semn că acestea îl măcinau.

Cea mai mare executare silită din România. Averea afaceristului Costică Constanda va fi scoasă la licitație. Averea afaceristului Costică Constanda, adică un teren de 29.000 de metri pătrați, precum și 17 vile, o creșă și o sală de sport construite pe el, vor fi scoase la licitație în data de 20 martie, anunță Libertatea. Aceasta reprezintă cea mai mare executare silită din România. Ansamblul imobiliar deținut de omul de afaceri Costică Constanda, care presupune 17 vile, o creșă și o sală de sport., va fi scoasă la licitație.

Gabriela Firea: „În ultimii 20 de ani au fost consolidate doar 79 de imobile, dintre care doar 20 cu bani din bugetul local”. Primarul Capitalei, Gabriela Firea, precizează că municipalitatea a decis înființarea unei societăți comerciale pe acțiuni cu obiectul principal de activitate consolidarea clădirilor cu risc seismic, în condițiile în care în peste 20 de ani au fost consolidate doar 79 de imobile, dintre care doar 20 cu surse de la bugetul local, conformBursa. Acordul de principiu pentru înființarea societății comerciale pe acțiuni a fost dat în ședința CGMB din 28 februarie. Municipialitatea a precizat că, înainte de preluarea mandatului actualei administrații a Primăriei Capitalei, mai multe instituții din cadrul municipalității se ocupau de situația clădirilor cu risc seismic și nu exista nici măcar o singură instituție care să se dedice exclusiv rezolvării problemei.

Cifrele exodului: Câți medici și câți asistenți medicali au plecat din România între 2009 și 2015. Peste 14.000 de medici și 28.000 de asistenți medicali au plecat din România în perioada 2009-2015, mulți dintre ei ajungând să lucreze în cu totul alte domenii, a declarat Viorel Huțanu, președintele SANITAS București, într-un interviu, scrie Puterea. În România sunt la ora actuală în jur de 14.000 de medici, deci câți mai lucrează în sistemul nostru de sănătate, cam tot atâția sunt probabil și peste hotare, spune liderul sindical. Totuși, în ultimii doi ani exodul medicilor peste hotare s-a diminuat, după ce medicii au început să fie mulțumiți de ceea ce le oferă România.

 

Probleme mari pentru bucureșteni: Mai multe stații de metrou ar putea fi închise, timp de o săptămână, pentru modernizarea sistemului de acces. Traficul din București ar putea fi dat complet peste cap de o decizie Metrorex, scrie Curierul Național. Mai multe stații de metrou ar putea fi închise, timp de o săptămână, pentru modernizarea sistemului de acces. Motivul pentru această decizie ar fi unele lucrări ce trebuie făcute din motive de siguranță la stațiile de metrou care au o singură ieșire precum Tineretului, Apărătorii Patriei, Constantin Brâncoveanu sau Pantelimon.

Accident cu șapte victime! Circulația e blocată pe ambele sensuri. Impact năucitor pe DN6, unde două persoane au murit, iar alte cinci sunt rănite după ce două autovehicule s-au ciocnit frontal, relatează Evenimentul Zilei. Accidentul a avut loc în zona localității Șimian, județul Mehedinți, iar autoritățile investighează motivele pentru care coliziunea s-a soldat cu victime.

Consiliul Fiscal, despre aplicarea unei cote diferențiate reduse de impozitare. Aplicarea unei cote diferențiate reduse de impozitare de la 1 ianuarie 2018, așa cum este prevăzut în programul de guvernare, nu este posibilă, în condițiile în care veniturile bugetare sunt la un nivel extrem de mic, a declarat, duminică, Ionuț Dumitru, președintele Consiliului Fiscal, potrivitCotidianul. „Dacă ne uităm la programul de guvernare, așa cum a fost el aprobat, acolo se stipulează că se intenționează ca, începând cu 1 ianuarie 2018, să se treacă la o cotă diferențiată redusă față de nivelul curent, adică 10% peste 2.000 de lei brut și 0 pentru salarii sub 2.000 de lei. Eu cred că trebuie spus răspicat de orice economist responsabil că acest lucru nu se poate”, a spus Dumitru, la Digi 24.

Dumitru, Consiliul Fiscal: Guvernul va trebui să ia măsuri la rectificarea bugetară, dacă cifrele bugetului vor arăta la fel de rău și după 3 luni. Guvernul va fi nevoit să ia măsuri, dacă cifrele bugetare vor arăta la fel de rău după primele trei luni ca la finele lunii ianuarie, cu venituri în scădere și o colectare foarte slabă, iar prima ocazie va fi rectificarea bugetară, care poate fi făcută cel mai devreme în iulie, având posibilitatea să reducă cheltuielile sau să crească veniturile, care oricum sunt cele mai mici din Europa, a declarat președintele Consiliului Fiscal, Ionuț Dumitru, conform Economica.net. Veniturile bugetului general consolidat s-au situat după prima lună din an la 19,2 miliarde lei, reprezentând 2,4% din PIB, fiind cu 5,7% mai mici în termeni nominali față de aceeași perioadă a anului precedent, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor.

Ilinca și Alex Florea vor reprezenta România la Eurovision 2017! Cum s-a desfășurat finala Selecției Naționale Eurovision 2017. Ilinca și Alex Florea vor reprezenta România la Eurovision 2017, cu piesa „Yodel It”, după ce au câștigat finala Selecției Naționale Eurovision 2017, în această seară, cu 10.377 de voturi obținute, transmite Libertatea. Pe locul doi s-a clasat Mihai Trăistariu, cu piesa „I won’t surrender”. Cele 5.201 de voturi primite nu au fost suficiente pentru victorie.

Ministrul Energiei: Conducta BRUA va fi funcțională în 2020, când Exxon și Petrom vor extrage gaze din Marea Neagră. Lucrările la gazoductul BRUA (Bulgaria — România — Ungaria — Austria) vor începe la sfârșitul acestui an, iar conducta va fi funcțională în 2020, când ExxonMobil și OMV Petrom vor începe extracția gazelor naturale din Marea Neagră, a declarat ministrul Energiei, Toma Petcu, la Radio România Actualități, scrie Economica.net. „Conform calendarului asumat de Transgaz, lucrările vor începe în trimestrul al patrulea al acestui an și este obligatoriu să fie gata la sfârșitul lunii decembrie 2019. Deci, în 2020, el (gazoductul — n.r.) trebuie să fie funcțional. Tot în 2020, cei de la Exxon și Petrom termină și ei lucrările de aducțiune a gazelor din platforma continentală a Mării Negre”, a spus ministrul.

Ne așteaptă un play-off incendiar: Dinamo, CFR și Craiova și-au asigurat „biletele” și pregătesc războiul cu Viitorul, Steaua și Astra! Cum arată clasamentul după înjumătățirea punctelor: 5 puncte între locul 1 și 6. CFR Cluj, CSU Craiova și Dinamo și-au câștigat partidele cu Viitorul, Gaz Medan, respectiv Pandurii și și-au asigurat prezența în Play-off-ul Ligii 1, ediția 2016-2017, transmite ProSport. Marea perdantă a serii a fost Gaz Metan Mediaș, care a căzut pe locul 7 și a ratat la mustață prezența în elita campionatului. În play-off erau deja calificatea Viitorul Constanța, care și-a asigurat și titlul de campioană a sezonului regulat, Steaua și Astra Giurgiu. Trupa lui Șumudică o întâlnește pe FC Botoșani luni seară și ar putea urca până pe locul trei, în cazul unei victorii.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult