Notarii și executorii, spioni pentru Fisc | Ziua Veche
Acasa Revista Presei Revista presei. Notarii și executorii, spioni pentru Fisc

Revista presei. Notarii și executorii, spioni pentru Fisc

scris de Z.V.
3 afisari

Întâlnirea pe care ministrul justiției, Tudorel Toader, și procurorul general Augustin Lazăr o vor avea cu parlamentarii din Comisia specială de anchetă a alegerilor din 2009, anunțul ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, referitor la aderarea României la zona euro în anul 2022, precum și numirea actorului Mugur Mihăescu drept consilier personal al Gabrielei Firea, dar și declarațiile lui Christoph Daum, antrenorul echipei naționale de fotbal a României, sunt printre principalele subiecte ale zilei de 29 august.

Notarii și executorii, spioni pentru Fisc. Fiscul vrea să aibă acces la datele românilor care ajung la notarii publici sau la executorii judecătorești, pentru a se asigura că toți plătesc dările către stat. Notarii, de exemplu, vor fi obligați să transmită la Fisc chiar și certificatele de moștenitori. Ai mers la notar pentru a încheia o tranzacție sau un act de succesiune? Datele acestor operațiuni vor ajunge automat și la ANAF. Cel puțin așa prevede un proiect de act normativ al Ministerului Finanțelor Publice (MFP), lansat, recent, în dezbatere publică, potrivit Adevărul.

Ministrul Justiției, chemat să medieze. Comisia prezidențialelor, întâlnire cu Lazăr și Toader. Conducerea Comisiei de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009 va avea o întâlnire, săptămâna aceasta, cu ministrul Justiției, Tudorel Toader, și cu procurorul general, Augustin Lazăr, pentru a discuta despre dosarul clasat al scrutinul pe care acesta din urmă a refuzat să îl transmită comisiei, a anunțat Oana Florea. “La ședința de azi am lămurit câteva aspecte. În primul rând, domnul Tudorel Toader își va exercita rolul de mediator și în cursul acestei săptămâni Biroul comisiei de anchetă va avea o întâlnire cu procurorul general pe tema dosarului clasat la Parchet. Domnul Lazăr, domnul Toader și membrii biroului Comisiei de anchetă, pentru a lămuri cu toții’, a spus Oana Florea, conform Cotidianul.

Plângerea care o poate distruge pe Kovesi. Scandalul anului la DNA. Omul de afaceri Sorin Strutinsky a cerut anchetarea șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, spunând că aceasta a dat ordine ca mai multe informații să fie puse la dispoziția SRI. Acesta susține că i-au fost încălcate “brutal’ drepturile la securitate juridică, la apărare și chiar la viață privată. Sorin Strutinsky, omul de afaceri implicat într-un dosar DNA alături de Radu Mazăre, aduce acuzații foarte grave pentru Laura Codruța Kovesi, scrie Evenimentul Zilei.

Mugur Mihăescu este noul consilier personal al Gabrielei Firea. Actorul Mugur Mihăescu, celebru mai ales pentru rolul polițistului Garcea din serialele de comedie realizate de grupul Vacanța Mare, este noul consilier personal al Primarului General al Capitalei Gabriela Firea. Acesta va administra Centrul Istoric al Bucureștiului și va ține legătura cu primăria, iar Firea speră că “va ajuta să urnim lucruri care păreau înțepenite pe vecie’. “Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, își completează echipa cu un nou consilier personal, care va avea ca principală responsabilitate relația dintre municipalitate, prin toate instituțiile acesteia, cu Centrul Istoric al Bucureștiului, pe toate planurile: urbanistic, comercial, cultural, curățenie, ordine publică etc”, se arată în comunicatul Primăriei, informează Gândul.

Meleșcanu: România ar putea adera la zona euro în 2022. După 2012 și 2019, este a treia dată livrată de România pentru aderarea la moneda unică. Consider că România ar putea adopta moneda euro în cinci ani, adică în 2022, a declarat luni ministrul român de Externe pentru cotidianul polonez Rzeczpospolita. Este pentru a treia oară când oficiali ai țării noastre avansează o dată certă privind aderarea la Euroland, fără să existe un proiect asumat în acest sens la nivelul întregii societăți (clasa politică și societate civilă), transmite Hotnews.ro.

Planul lui Dragnea: divide et impera PSD. Liviu Dragnea plănuiește să reorganizeze PSD înaintea sesiunii parlamentare de toamnă care începe vineri. “Refreshul’ pus la cale de liderul social-democrat vizează mai multe puncte esențiale considerate deficitare în interiorul partidului. Anca Alexandrescu, fosta șefă de cabinet a premierilor Adrian Năstase și Victor Ponta, va coordona comunicarea PSD, laboratoarele partidului vor fi reactivate, urmând să fie înființat și un departament de gestiune a carierei în Kiseleff, conform Jurnalului Național.

Andronescu, despre școlile fără aviz ISU: Ochii profesorilor și ai administratorilor ne-ar putea feri de probleme. Fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, nu este de acord cu declarația ministrului Liviu Pop, potrivit căreia copiii nu ar trebui lăsați în școlile neautorizate. ‘Ochii și ai profesorilor, și ai celor care asigură administrarea școlii cred că ne-ar putea feri de asemenea lucruri’, a spus la RFI Ecaterina Andronescu în contextul în care mii de școli nu au nici acum avize de securitate la incendiu. Vicepreședintele PSD, Ecaterina Andronescu, nu este de acord cu afirmația recentă a ministrului Educației, Liviu Pop, potrivit căreia nu ar trebui să lăsăm copiii în nicio școală neautorizată. ‘Nu aș fi spus acest lucru niciodată’, a declarat Ecaterina Andronescu, potrivit Rfi.ro.

Politicienii eliberați recent din pușcărie visează să revină pe prima scenă. Există viață politică și după Beciul Domnesc. Dan Voiculescu este așteptat într-un partid minuscul, al cărui fondator este. Relu Fenechiu a apărut la o manifestare organizată de un primar PNL, dar susține că nu se întoarce în politică. În schimb, Gigi Becali vorbește despre o posibilă revenire. Foștii lideri politici care au fost eliberași după ce au stat în închisoare, în urma unor condamnări definitive, dau semne că nu vor să rămână pe tu?ă. Fiecare dintre ei apelează la oamenii care le-au rămas fideli, deschizând posibilitatea întoarcerii în politică, scrieRomânia Liberă.

Se anunță noi dezertări în PNL. Efectul zero al strategiei lui Orban. Vor să depună moțiune de cenzură în această toamnă, dar au probleme cu disciplina în propriile lor rânduri. Tactica lui Ludovic Orban de a iniția discuții la bucată cu unii parlamentari ai Puterii pentru a le obține măcar votul, dacă nu și adeziunea, nu pare a da rezultele scontate. Aflat în opoziție, PNL nu are nimic substanțial ce să ofere potențialilor traseiști. Dimpotrivă, după episodul Ramona Mănescu, alți parlamentari liberali dau semne că ar putea face pasul spre ALDE, relateazăStiripesurse.ro.

Bilanț în Parlament: Dragnea și Tăriceanu au lipsit de la trei sferturi din ședințe. Programul încurajează chiulul. Institutul pentru Politici Publice (IPP) a finalizat analiza primei sesiuni parlamentare, recent încheiate, iar concluziile nu sunt deloc favorabile conducătorilor Senatului și Camerei Deputaților, mai ales că atât Călin Popescu Tăriceanu, cât și Liviu Dragnea au chiulit de la trei sferturi din ședințele de plen pe care ar fi trebuit să le prezideze. “Parlamentarii se organizează greu la începutul mandatului, se ocupă cu numiri în funcții, inclusiv numiri de cunoștințe în staff-urile parlamentare, cu diverse dezbateri și mese rotunde nefiind pregătiți să depună proiecte de lege identificate și lucrate în perioada premergătoare candidaturii la Parlament”, se arată în debutul raportului realizat de IPP pe baza datelor oficiale publicate pe cele două site-uri ale camerelor parlamentare, conform Ziare.com.

Topul românilor cu cele mai înalte funcții în lume. Sunt celebri la nivel mondial! Președintele american Donald Trump l-a propus pe Andrei Iancu, un avocat care l-a reprezentat anterior într-un proces, pentru a prelua conducerea Oficiului american pentru Patente și Mărci (USPTO), acesta urmând să devină românul cu cea mai înaltă poziție dintr-o instituție din SUA. Libertatea vă prezintă cine sunt românii cu cele mai mari funcții la nivel mondial.

Prefigurarea unui dezastru: 80% din bugetul național se duce pe pensiile statului, salariile bugetarilor și achiziții de bunuri pentru guvernare. Ultimele date privind execuția bugetului, la 7 luni, arată o creștere în dreptul veniturilor statului, dar nici pe departe atât de mare cât cea a cheltuielilor. Economia se chinuie anul acesta să sprijine creșteri cu două cifre ale salariilor bugetarilor și ale pensiilor. În special ale pensiilor foștilor angajați la stat. Tabloul complet arată că s-a ajuns ca aproape 80% din bugetul național să se ducă pe pensii, salarii ale angajaților de la stat și bunuri și servicii achiziționate de stat pentru propria-i funcționare, scrie Economica.net.

Banca Mondială: Peste 300.000 de români fac naveta zilnic ca să ajungă la serviciu în București. Aproape o treime dintre angajații din București vin zilnic la serviciu de la o distanță de până la 100 de kilometri. București, Ploiești, Pitești, Constanța, Timișoara, Brașov și Cluj-Napoca sunt orașele care atrag cea mai mare parte a celor 1,8 milioane de navetiști care se deplasează din zonele mai slab dezvoltate pentru un loc de muncă mai bine plătit în orașele cu economii mai puternice, arată un studiu al Băncii Mondiale, potrivit Ziarului Financiar.

Să râdem cu Christoph Daum! “Pot garanta calificarea la Euro 2020!’ După ce aproape a “îngropat’ o calificare, Christoph Daum promite senin că e convins de faptul că… data viitoare va fi mai bine. Tehnicianul afirmă că a început să se identifice cu țara, cu oamenii și cu fotbaliștii săi și, în aceste condiții poate promite că România va putea lupta cu șanse bune pentru calificarea la turneul final al Campionatului European din 2020, relatează Fanatik.ro.

Schimbare incredibilă pentru Steaua și Rapid. Azi se decide totul. FRF și Asociația Municipală intenționează să schimbe regula în Comitetul Executiv, pentru ca din ‘D’-ul bucureștean să promoveze două echipe, nu una singură. Cea mai mare concurență din istoria Ligii a 4-a s-ar putea anula astăzi. Asociația Municipală de Fotbal și FRF au în plan să schimbe regula după care se obține promovarea, să urce primele două echipe în “C”, nu numai prima. Ar însemna ca Steaua Armatei și Rapidul Primăriei Sectorului 1 să nu se mai bată pentru primul loc, să le poată împărți pe primele două, transmite Gazeta Sporturilor.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult