Acasa Revista Presei Revista presei. Noua Lege a Educației va bulversa și mai tare sistemul

Revista presei. Noua Lege a Educației va bulversa și mai tare sistemul

scris de Z.V.
11 afisari

Reducerea TVA la 9 % la alimente, noua Lege a Educației, precum și cea de-a 14-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), dar și un nou triumf pentru Alberto Contador în Turul Italiei, sunt principalele subiecte ale presei centrale apărute luni, 1 iunie.

eleviNoua Lege a Educației va bulversa și mai tare sistemul, și sub nicio formă nu-l va reforma din temelii așa cum au promis autoritățile, dacă proiectul noii legi scos din sertarele Comisiei pentru Învățământ de la Senat nu va fi serios modificat. Cel puțin așa susțin experții în Educație care l-au studiat, scrie Adevărul.

Prințul Charles, moștenitorul tronului Marii Britanii, aflat în vizită privată în România, a fost primit duminică la Palatul Cotroceni de președintele Klaus Iohannis, relatează Cotidianul. Prințul de Wales l-a invitat pe Iohannis să viziteze Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, invitație pe care președintele a acceptat-o, potrivit unui comunicat transmis de Administrația Prezidențială. Făcând referire la această vizită, președintele a scris pe Facebook că moștenitorul coroanei britanice „vorbește despre România ca despre o parte a sufletului său”.

Președintele Klaus Iohannis a transmis, duminică, un mesaj de Ziua Românilor de Pretutindeni, în care afirmă că politicienii au obligația de a găsi rapid o soluție la problema votului din diaspora, informează Puterea. Șeful statului a ținut să precizeze că situația inacceptabilă de la alegerile din noiembrie nu trebuie să se repete, dacă vrem ca românii să fie respectați în lume.

Curtea de Apel București — secția contencios — a dat câștig de cauză PNL, care a reclamat faptul că guvernul încalcă legea și refuză să organizeze alegeri locale parțiale pentru a ocupa locurile rămase vacante în administrația locală sau în Parlament. Este a treia instanță care îi spune premierului Victor Ponta că nu respectă legea, scrie Adevărul.

Cazul Dan Șova reprezintă ultimul episod în care PSD arată clar cum se poziționează față de justiție. Într-un arc de timp se repetă celebra secvență din 1997, când Adrian Năstase se deplasa personal pentru a-l sprijini pe Gabriel Bivolaru, acuzat de procurori de devalizarea BRD. Au trecut patru ani și de la mitingul PSD organizat pe scările organizației județene din Argeș, în semn de solidaritate cu Constantin Nicolescu. În Senat, PSD-ul lui Victor Ponta, fost partener de afaceri cu Dan Șova, blochează cererea procurorilor DNA privind încuviințarea arestării și reținerii senatorului PSD. Un scut care rezistă de peste două luni și jumătate în Senat și care are șanse mari să blocheze printr-un viitor vot cererea procurorilor, notează Gândul.

Acțiunile procurorilor Direcției Naționale Anticorupție îi sperie la propriu pe unii parlamentari, scrie Evenimentul Zilei. După ce au încercat să scape de arestul preventiv cu ajutorul mai multor proiecte legislative de modificare a Codului de Procedură Penală,un senator PSD nu mai vrea ca perchezițiile anchetatorilor să aibă loc la primele ore ale dimineții.

Schimbarea regulilor europene din domeniul proprietății intelectuale ar putea avantaja enorm economia românească, scrie România Liberă. Sau, cel puțin, acele domenii care sunt bazate pe creativitate, cum ar fi industria IT, cinematografia, domeniul muzical și altele de acest fel. Concret, România este obligată să schimbe regulile jocului în privința gestiunii colective a drepturilor de autor și a drepturilor conexe.

Economia românească crește mai mult decât estimările de la începutul anului, ceea ce atrage de la sine ajustări în lanț în sens pozitiv ale cifrelor pentru 2015 și pentru anii următori, transmite Ziarul Financiar. La București, Comisia Națională de Prognoză a îmbunătățit datele pentru acest an de la o creștere de 2,8% la 3,3%, iar ritmul va accelera în anii următori, până la un plus de 4% în 2018.

Reducerea TVA la 9% la toate produsele alimentare, la băuturile nealcoolice și la serviciile de alimentație publică, măsură care va intra în vigoare la 1 iunie, ar trebui să aducă alimente mai ieftine cu cel puțin 12,5% sau pachete turistice mai rezonabile la preț, dar și câștiguri mai mari pentru retaileri pe fondul creșterii apetitului de consum, scrieJurnalul Național. De asemenea, autoritățile estimează o diminuare a evaziunii fiscale în industria alimentară, cu cel puțin 30-40%, într-un anumit interval de timp.

TVA de 9%, cel mai mare șoc de la cota unică, publicația Capital. TVA la alimente eliberează peste un miliard de euro anual din mâinile statului. O miză mare pentru care se luptă producătorii, comercianții și populația. Fiecare încearcă să câștige cât mai mult, așa că singura așteptare publică a ajuns să fie micșorarea prețurilor la raft. Există, însă, un efect invizibil imediat, dar foarte important pe termen lung: extinderea afacerilor cu noi locuri de muncă și venituri sporite. Condiția este ca, în goana după bani la buget, guvernul să nu sufoce antreprenorii cu măsuri toxice, așa cum a fost agresiva campanie a Antifraudei.

Dezvăluiri incredibile ‘zac’ într-un raport al Curții de Conturi, care face o radiografie a sistemului de tip mafiot, la nivelul cel mai înalt, care a condus la împroprietăriri mai mari decât suprafețele forestiere existente în acte și la defrișări masive. Din document reiese cum a fost lăsat statul fără apărare, chiar de către cei care trebuia să îl protejeze, scrie Evenimentul Zilei.

De ce este vinovat statul pentru conflictul sângeros din Parcul Dinozaurilor, titrează România Liberă. Pasive, indiferente, ostile activiștilor de mediu și dispuse la compromisuri care dăunează mediului, autoritățile locale și centrale creează contextul propice pentru incidente de genul celui din Parcul Dinozaurilor, care a avut urmări tragice.

Topul investițiilor din 2014 cu care se laudă Ponta, titrează Gândul. Principalele investiții pentru care Guvernul Ponta a făcut plăți anul trecut cuprinde două autostrăzi, magistrala 5 de metrou, două linii de cale ferată și asfaltarea unor drumuri naționale, informează Gândul.

Peste 1 mld. euro/an ajung în drumuri, dar tot sunt proaste, titrează publicația Capital. Construcția de autostrăzi patinează, deși avem la dispoziție fonduri europene de miliarde de euro. Lucrările de modernizare a drumurilor, indiferent că sunt naționale (aflate în administrarea CNADNR), județene sau comunale — care se află în sarcina autorităților locale—, sunt făcute în ritm de melc.

Dezvoltarea imobiliară din zonele limitrofe Bucureștiului face din sectorul Ilfov o prelungire a Capitalei, cu locuitori care lucrează în București și au un stil de viață urban. De asemenea, în județ există o multitudine de centre logistice, depozite sau clădiri de birouri. Dezvoltarea nu a oprit însă definitiv o activitate extrem de prezentă în zonă acum mulți ani: agricultura, scrie Economica.net.

Tehnicile prin care unii clienți păcălesc firmele de asigurare sunt mai multe de la an la an. Anul trecut a adus în prim-plan cezariana sau operația de menisc la un sfert din prețul real. Fraudele cu RCA și CASCO rămân însă cele mai utilizate, mai ales că autoritățile nu fac mare lucru pentru a le pune capăt, scrie Libertatea.

După ce, în cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul ICR și în care se anunța numirea sa în funcția de președinte al Consiliului consultativ al instituției, Nicolae Breban îi ataca violent pe Horia-Roman Patapievici și pe Gabriel Liiceanu, scriitorul a comis-o din nou, de data asta la Academia Română, scrie Adevărul. Nicolae Breban a afirmat în cadrul unei ședințe a secției de filologie și literatură a Academiei Române că Patapievici și Liiceanu ar trebui împușcați.

La Cluj a început zilele acestea TIFF, cel mai mare și mai grozav festival de film de pe meleagurile noastre. Ca în fiecare an, cinefilii vor fi răsfățați cu sute de filme, zeci de concerte, întâlniri cu staruri autohtone și internaționale, dezbateri aprinse și petreceri până în zori. Despre oferta bogată a TIFF 2015 a vorbit pentru România Liberă directorul artistic și selecționerul festivalului, Mihai Chirilov.

Sorin Zlat, pianist de jazz, clarinetist si compozitor, a obținut „Marele Premiu” la Jacksonville Jazz Piano Competition 2015′(The Great American Jazz Piano Competition), în Florida, unul dintre cele mai prestigioase concursuri de jazz din America, transmite Evenimentul Zilei.

Cea de a 77-a finală a Cupei României a fost și prima fără vreo miză europeană, scrie Cotidianul. FCSB fiind deja campioană este în calificările Ligii Campionilor, iar ‘U’ Cluj, și dacă ar fi câștigat, nu avea licență pentru Liga Europe, din cauză că se află în insolvență. Ținând cont de faptul că finala era clar disproporționată — juca campioana și una dintre retrogradate — faptul că în tribunele Național Arena au fost peste 40.000 de spectatori, se poate spune că aici am avut marele câștig al evenimentului.

Marius Vizer a demisionat din funcția de președinte al organizației SportAccord, titrează Gazeta Sporturilor. Marius Vizer și-a anunțat demisia din funcția de președinte al organizației SportAccord, care reunește federațiile olimpice și non-olimpice, for pe care îl conducea din 2013, din cauza unor neînțelegeri cu președintele Comitetului Internațional Olimpic, Thomas Bach.

Eduard Grosu (Nippo-Vini Fantini) a încheiat Turul Italiei cu un loc 14 în ultima etapă, disputată între Milano și Torino, o etapă în care echipele sprinterilor au fost prinse cu garda jos de Iljo Keisse (Etixx-Quick Step), belgianul care a câștigat runda, relatează Pro Sport. Alberto Contador (Tinkoff-Saxo) a câștigat competiția, în timp ce Grosu și Țvetcov sunt primii români din istorie care încheie un Mare Tur.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult