Acasa Revista Presei Revista presei. Noua Lege ANI, deceptia

Revista presei. Noua Lege ANI, deceptia

scris de Ziua Veche
24 afisari

.Ambasadorul SUA la Bucureşti

Mark Gitenstein, spune ca noua lege ANI este o decepţie , arata Curentul . Ceea ce ma intristeaza cel mai mult este ca politicienii din orice partid politic dardaie de nerabdare sa-si consemneze averile. Ce motive oare ii mana-n lupta?

 

Nesimţiţii de lux ar fi fost descoperiti de Adevarul : Mihai Bujor Sion, Ioana Pavelescu şi Maria Marinescu nu plătesc chirie în Primăverii.

Cu cata placere ma uitam la Ioana Pavelescu acum 20 de ani, cand juca prin cele filme… Pacat. Bujor Sion este copilul de suflet al fostului presedinte intergalactic al Romaniei, care a avut patru mandate in fruntea statului roman (decembrie 1989 – mai 1990; mai 1990 – octombrie 1992; noiembrie 1992 – decembrie 1996; decembrie 2000 – decembrie 2004). Daca nu stiti cum il cheama, nu va spun.

Curierul National informeaza: Cel mai ieftin supermini , 2.170 de euro, Geely IG, va intra în producţie peste doi ani. Motor in trei cilindri, pe benzinutza, cilindree 1.000 cmc. Modelul electric va fi lansat peste trei ani. Nu se stie exact cand va fi lansat cel cu motorizare prin batai repetate ale talpilor in carosabil.

Cu cât trăieşte lunar o familie de români aflam din Evenimentul Zilei . Raspuns corect: doi adulţi şi un copil au nevoie de 2.100 de lei / lună pentru un trai la limita decenţei. Atenţie: n-au fost luate în calcul ratele bancare sau chiria. Nici pampersii, suzetele si celelalte accesorii, desigur daca vrem sa nu fim peste 20 de ani 12 milioane.

Patriciu a început să vâneze zeci de spaţii comerciale în Capitală, intrand în afaceri cu pariuri sportive şi comerţ cu amănuntul, explica Gandul . Este firesc. Ce ne asteptam? Sa-si cumpere o vila la Malibu si sa se uite la televizor, la filme cu Lola Falana in ultima faza?

Toata Suedia este dominata de cateva familii de mari industriasi. Nu e bine asa. Problema este ca, daca ne ducem in picaj spre faliment cu tara, cei ca Patriciu ne vor cumpara cu totul.

Incepand cu imobiliarele. De aceea au interes sa dam faliment cu tara, nu sa ne scoata Basescu din aceasta situatie. De aceea fac atata zarva cei ca Patriciu si Vantu.

Romania libera citeaza LA Times, care explica faptul ca românii nu pot face un film prost , deoarece acest lucru nu există în ADN-ul lor. “Parcă ar fi ilegal în ţara lor”, crede LA Times. I-auzi! Mai avem si calitati. Ar fi bine sa fim mai constienti de ele, sa nu mai avem grija cu atata osardie sa ne dam in cap de cat de multe ori putem.

Ziarul Financiar scrie despre Romania, o tara pe care in 20 de ani politicienii au trimis-o la coada Europei Centrale si de Est. Da, dar trebuie sa fim atenti, cred, ce intelegem din aceasta. Politica si politicienii sunt lucruri necesare. Alt sistem mai bun de organizare statala inca nu s-a inventat si, in general, ai politicienii pe care ti-i faci cu mana ta.

Aceasta asa, ca sa-l parafrazez pe Vergiliu, de week-end.

http://www.stareapresei.ro/

0 comentariu

oblique 20-11-2010 - 22:26

Duca in spate cate 5 (cinci) tone fiecare, asa cum au promis. Fara grimase, (avem copii mici si s-ar speria, asa s-a promis dupa o tona) si in pas alergator (promisiunea dupa trei tone. SUCCES !!!

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult