Acasa Revista Presei Revista presei. Noul premier al Moldovei, în vizită la București

Revista presei. Noul premier al Moldovei, în vizită la București

scris de Z.V.
18 afisari

Pavel Filip se va întâlni cu Dacian Cioloș și Klaus Iohannis; Băsescu, despre situația din Republica Moldova: „tuturor președinților moldoveni le-am propus unirea cu România”; Gorghiu vrea consultări cu partidele politice despre alegerea primarilor în două tururi în această săptămână; Ponta, despre cererea DNA pe numele lui Oprea: eu vreau să-i fie bine; Macovei: demisia procurorului general Tiberiu Nițu este absolut necesară; DNA cere aviz pentru urmărirea penală a lui Gabriel Oprea; sechestru pe o vilă a senatorului Dan Șova; lista statelor UE care vor controale în Spațiul Schengen; colectarea deșeurilor, motiv de demisie pentru ministrul Mediului; Carpatica Asig a intrat în rezoluție, dar în Fondul de rezoluție nu există nici un leu, dar și noi detalii despre starea lui Dănuț Lupu sunt principalele titluri din presa centrală de astăzi.

big-pavel-filip-va-efectua-o-vizita-la-bucurestiNoul premier al Republicii Moldova, în vizită la București. Pavel Filip se va întâlni cu Dacian Cioloș și Klaus Iohannis.Președintele Klaus Iohannis și premierul Dacian Cioloș vor avea, marți, întrevederi cu noul premier al Republicii Moldova, Pavel Filip, în cadrul vizitei pe care acesta o efectuează la București. Astfel, marți dimineața, începând cu ora 10.00, premierul Dacian Cioloș și omologul său Pavel Filip vor discuta agenda relațiilor bilaterale, cât și reformele stabilite în cadrul Acordul de Asociere Republica Moldova— UE, potrivit România Liberă.

România cumpără armament disponibilizat de SUA. Ministerul  Apărării Naționale al României urmează să cumpere, în anul 2016, o serie de echipamente declarate excedentare de către Guvernul SUA, informează România Liberă. Această decizie este anunțată într-un document intitulat Plan Strategic, a cărui îndeplinire reprezintă una dintre prioritățile MApN pe anul 2016.
Conform acestui document, MApN are în vedere ‘continuarea colaborării în domeniul dotării prin achiziția unor echipamente declarate EDA (Excess Defense Articles) de către SUA’.

Ministrul apărării naționale, întrevedere cu ambasadorul Republicii Moldova la București. Ministrul apărării naționale, Mihnea Motoc, l-a primit luni, 25 ianuarie, la sediul ministerului, pe E.S. Mihai Gribincea, ambasadorul Republicii Moldova la București, potrivit Jurnalului Național. Discuțiile s-au axat pe aspecte referitoare la stadiul actual și perspectivele cooperării bilaterale în domeniul apărării, ministrul român exprimând angajamentul ferm al României pentru consolidarea colaborării și sprijinirea eforturilor de modernizare și transformare a Armatei Naționale a Republicii Moldova.

Când va avea România 1.000 de kilometri de autostradă. Ce spune ministrul Transporturilor despre taxa pe drumuri rapide. România nu va avea cei 1.000 de kilometri de autostradă prea curând, deși fiecare dintre guvernele de până acum au promis sute de kilometri dacă nu anual, măcar la câte un ciclu electoral. Ministrul transporturilor, Dan Costescu, susține că o estimare realistă ar însemna că România va avea 1.000 de kilometri de autostradă abia în 2020-2022, relatează Gândul. În acest moment, în țara noastră numărul de kilometri de autostradă este 679.

Băsescu, despre situația din Republica Moldova: „Tuturor președinților moldoveni le-am propus unirea cu România”.Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit, luni seara, în cadrul unei emisiuni televizate, despre situația din Republica Moldova. ‘Domnul președinte Timofti l-a respins pe Plahotniuc. Dupa ce l-a respins, din cauza unei hotărâri recente a Curții Constituționale a dat un ultimatum pana la ora 21 să i se prezinte o altă variantă. Exista o comunicare a Curții Constituționale ca în cazul in care exista o majoritate, acesta era forțat să îl numească pe reprezentantul acesteia. Asta i-a facut pe cei din coaliție să vină cu 56 de semnături și cu numele Petru Filip. Președintele nu avea nici o soluție pentru că acest Petru Filip nu a fost implicat în niciun scandal de corupție. Garantez că nu a fost blat între Timofti și Plahotniuc. Plahotniuc și-a dorit să fie prim ministru’, a declarat Traian Băsescu, potrivit Evenimentul Zilei.

Casa Regală: Vizită a principesei Margareta în Elveția. Regina Ana, la o clinică ‘pentru teste ‘. Regina Ana este internată la o clinică, câteva zile, pentru ‘teste medicale’, iar regele Mihai a sărbătorit începutul noului an alături de principesa Margareta și Radu Duda, în Elveția, conform unui comunicat al Casei Regale, citat de România Liberă. Astfel, principesa Margareta și Radu Duda se află într-o vizită privată, din 20 până în 25 ianuarie. Duminică, regele a primit felicitările și cadourile de Crăciun trimise la Săvârșin și București.

Gorghiu vrea consultări cu partidele politice despre alegerea primarilor în două tururi în această săptămână. Co-președintele Partidului Național Liberal (PNL), Alina Gorghiu, și-a exprimat, luni, speranța că PNL va avea în curând întrevederi cu premierul Dacian Cioloș, dar și cu reprezentanții partidelor parlamentare, pe tema organizării alegerilor locale în două tururi de scrutin, relatează Evenimentul Zilei.

Tăriceanu, către partid: Nu intrați în concurență cu PSD.Copreședintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu le-a cerut luni membrilor formațiunii să se abțină de la a promova mesaje sociale în perioada următoare, arătând că aceștia nu trebuie să intre în concurență cu PSD la viitoarele alegeri, ci cu PNL, relatează Adevărul.

Ce negocieri se poartă pentru revenirea la alegerea primarilor în două tururi. La presiunea PNL, Guvernul Cioloș ia în calcul angajarea răspunderii în Parlament privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi, deși riscă să fie demis. Jocul liberalilor avantajează, indirect, și UNPR în negocierile la sânge pe care le poartă cu PSD, notează Adevărul.

‘Big brother’ în secțiile de votare. Convorbirile telefonice între președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare efectuate pentru a soluționa posibile cazuri de vot multiplu ar urma să fie înregistrate de Serviciul de Telecomunicații Speciale, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern, elaborat de Autoritatea Electorală, anunță Gândul.

Ponta, despre cererea DNA pe numele lui Oprea: Eu vreau să-i fie bine. Fostul premier Victor Ponta a declarat, luni, la DC News, privind cererea DNA de urmărire penală a lui Gabriel Oprea, liderul UNPR i-a fost un partener politic loial, conform România Liberă. „Gabi Oprea îmi este și prieten și mi-a fost un partener foarte loial în tot ceea ce am făcut. Cred că, dacă fac vreun comentariu acum, nu pot decât să îi fac rău”, a afirmat Victor Ponta.

Macovei: Demisia procurorului general Tiberiu Nițu este absolut necesară. Europarlamentarul Monica Macovei consideră că Tiberiu Nițu trebuie să demisioneze din funcția de procuror general al României, având în vedere că numele său este menționat într-un dosar al DNA ca beneficiar al unui „folos necuvenit”, scrie Jurnalul Național.

DNA cere aviz pentru urmărirea penală a lui Gabriel Oprea. Când va discuta Senatul solicitarea și ce reacție a avut Oprea.Senatul a primit luni seara cererea de încuviințare a urmăririi penale pe numele fostului ministrul Gabriel Oprea, acuzat de procurorii DNA de infracțiuni de abuz în serviciu. Potrivit surselor România Liberă, titularul acțiunii de cerere este instituția Procurorului General. Solicitarea ar urma să intre în dezbaterea comisiei juridice a Senatului, spre avizare, și apoi în plenul acestui for.

Familia Iohannis își dorește casa din Sibiu înapoi! Procesul a fost amânat până în iunie. Magistrații Curții de Apel Brașov au amânat, luni, pentru data de 6 iunie, dezbaterile din dosarul privind contestația în anulare depusă de familia Iohannis în ceea ce privește imobilul din Sibiu, conform Jurnalul Național. Magistrații au amânat judecarea și au dat un nou termen, pentru 6 iunie 2016, ora 10,30, ”acordat pentru realizarea procedurii de citare în străinătate” a uneia dintre părțile implicate în dosar, potrivit purtătorului de cuvânt al Curții de Apel Brașov, judecător Răzvan Dicu.

Decizie a procurorilor DNA: Sechestru pe o vilă a senatorului Dan Șova. Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au pus sechestru pe o vilă ce-i aparține lui Dan Șova, conformEvenimentul Zilei. Decizia magistraților a fost dată în contextul în care Șova este anchetat în dosarul CET Govora, în care senatorul se află în arest la domiciliu.

Deputatul PSD Ion Stan a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare. Deputatul PSD Ion Stan a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare pentru trafic de influență, după ce completul de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiției a menținut verdictul primei instanțe, conform Gândul. Stan a fost acuzat că i-a cerut sponsorizări pentru campania sa electorală unui om de afaceri, pentru a-i obține în schimb contracte cu statul.

Fostă directoare a Penitenciarului Târgșor, condamnată definitiv la închisoare cu suspendare, după ce inițial fusese achitată. Fosta directoare a Penitenciarului de Femei Târgșor, Mihaela Pușcaș, achitată în primă fază într-un dosar de înșelăciune și fals care au avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, a fost condamnată definitiv, luni, la închisoare cu suspendare, transmite Jurnalul Național.

Judecătorii dau verde la confiscarea sediului Antena 3. Deși este ocupat până peste cap cu redactarea operelor sale în pușcărie, Dan Voiculescu are timp să se ocupe și de averea familiei. Mai precis, să împiedice Fiscul să pună mâna pe bunurile familiei, pentru recuperarea prejudiciului din dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), de care a fost găsit vinovat și pentru care a fost condamnat la 10 ani de închisoare, scrie Adevărul.

Patronii de la Colectiv, încă o porție de arest la domiciliu.Magistrații de la Judecătoria sectorului 4 au admis luni cererea Parchetului General de prelungire cu 30 de zile a arestului la domiciliu pentru patronii clubului Colectiv — Alin George Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu, precum și pentru reprezentanții firmei de artificii, scrie Cotidianul. Cei trei patroni de la clubul Colectiv au fost eliberați din arest preventiv la sfârșitul lunii decembrie 2015, după ce au stat aproape două luni după gratii. Instanța a dispus cercetarea lor în arest la domiciliu pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Atacul armat din Vitan. Asasinul plătit Vitalie Proca a fost condamnat la 12 ani și 6 luni de închisoare. Vitalie Proca a fost condamnat, luni, la 12 ani și jumătate de închisoare cu executare în dosarul privind atacul armat din 2012 din cartierul bucureștean Vitan, informează ziarul Adevărul. În acest caz, Proca este acuzat de tentativă de omor calificat și deosebit de grav și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Colectarea deșeurilor, motiv de demisie pentru ministrul Mediului? Patronatele și sindicatele din industria alimentară solicită suspendarea obligației de plată a contribuției privind reciclarea ambalajelor până la crearea unui cadru legislativ „transparent, echitabil și controlabil” pentru toți actorii din lanțul de reciclare, solicitând la unison demiterea ministrului Mediului pentru proasta gestionare a sistemului de colectare și reciclare și lipsa de control a autorităților, transmite România Liberă.

Ce cred ungurii despre relațiile cu România. Care sunt vecinii lor preferați. Peste 50 la sută dintre cetățenii ungari cred că relațiile Ungariei cu România trebuie îmbunătățite, conform unui sondaj de opinie al Institutului Nezopont, care apreciază că părerile au fost influențate de polemicile din toamna anului 2015 dintre Guvernul Viktor Orban și fostul Cabinet Victor Ponta, relatează Gândul.

Lista statelor UE care vor controale în Spațiul Schengen. State membre ale Uniunii Europene au cerut luni Comisiei Europene să pregătească extinderea verificărilor la frontiere din cadrul Spațiului Schengen pentru un termen de până la doi ani, în contextul crizei extracomunitarilor, afirmă ministrul olandez al Imigrației, Klaas Dijkhoff, conform Gândul.

Raport: Riscurile de a te îmbolnăvi în spital cresc de la an la an. Datele pe primele nouă luni din 2015 indică un posibil record al infecțiilor nosocomiale. Acestea sunt definite drept ‘acea infecție care nu era prezentă în momentul în care pacientul s-a internat în spital și se supra-adaugă bolii pentru care s-a internat’. Specialiștii în politici de sănătate apreciază că principala problemă în România este că ele nu sunt raportate de către managementul unor spitale, notează Evenimentul Zilei.

Plan de luptă al OMS împotriva obezității infantile. Care sunt cele șase recomandări pentru toate guvernele lumi. Un raport complex elaborat de o comisie din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății recomandă statelor din toată lumea să ia măsuri pentru stoparea obezității infantile, informează România Liberă. Comisia pentru stoparea obezității infantile și-a finalizat raportul și l-a prezentat, luni, consiliului director al Organizației Mondiale a Sănătății, o dată cu recomandările de luptă la nivel global pentru controlul acestei maladii.

Proteste de amploare. Peste 5.000 de angajați din domeniul forestier protestează marți la Guvern. Reprezentanții industriei lemnului protestează, marți, în fața Guvernului, ei fiind nemulțumiți de faptul că Romsilva a crescut cu 300% prețul minim de pornire la licitațiile de vânzare a masei lemnoase, anunță ziarul Puterea. La polul opus, regia susține că prețurile sunt ca în 2015. Acțiunea de protest se va desfășura între orele 11.00 și 18.00 în Piața Victoriei, peste 5.000 de angajați din domeniul forestier participând la manifestare.

Ce s-a întâmplat cu banii donați pentru răniții din Colectiv.După ce mai multe suspiciuni au planat asupra fundațiilor care au strâns bani pentru victimele de la Colectiv, organizațiile neguvernamentale au arătat, negru pe alb, ce s-a întâmplat cu cele peste 3,6 milioane de euro strânse până acum de la românii care au făcut donații. Zeci de familii spun însă că banii au fost deturnați și au angajat avocați care să îi reprezinte în instanță, anunță Adevărul.

Scandal cu discriminare: Mai mulți romi susțin că au fost dați afară din noul mega-SPA. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a primit luni câteva plângeri cu privire la faptul că unor rromi nu li s-a permis să intre la Therme București, informează ziarul Puterea. Familia Doina și Nicușor Nițu susține că au avut afaceri cu reprezentanții Therme, ei fiind furnizorii de flori ai complexului, și au fost surprinși să constate că li s-a interzis accesul pe motive rasiale. Din comunicatul centrului de relaxare reiese că regulamentul de ordine interioară nu interzice accesul rromilor în complex. Reprezentanții Therme au refuzat să facă precizări cu privire la incident, iar numărul mare de sesizări va face ca sancțiunile să ajungă la 100.000 de lei.

Consiliul Concurenței pune biciul pe petroliști. Prețurile de la pompă vor fi verificate, în contextul prăbușirii cotației mondiale a țițeiului, și vor fi publicate pe un site dedicat.Autoritatea de concurență s-a pus cu ochii pe marile companii petroliere, scrie Puterea. În prezent, Consiliul Concurenței urmărește în ce măsură prețul carburanților a scăzut la pompă comparativ cu prăbușirea internațională a petrolului. În funcție de aceste rezultate va decide daca va demara sau nu o anchetă. În plus, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a anunțat clar luni că autoritatea vrea să transparentizeze piața comerțului cu carburanți. Un prim pas în acest sens este să le propună petroliștilor să afișeze prețurile la benzină și motorină pe un site care se va chema ‘Monitorul prețurilor’. Pentru acest proiect, care trebuia inițial să fie finalizat la sfârșitul anului trecut, se lucrează acum cu marile companii care oferă date în mod voluntar. Mai mult, Consiliul va propune Ministerului Transporturilor să afișeze prețurile la benzină și motorină la capătul fiecărei autostrăzi. De altfel, nu întâmplător, într-un top al amenzilor aplicate de Concurență în toată istoria sa, cea mai mare este chiar una dată companiilor petroliere, în 2011, când șase companii (OMV Petrom, OMV Petrom Marketing, Lukoil România, Rompetrol Downstream, Mol România Petroleum Products și ENI România) au fost amendate în total cu 891,72 milioane lei pentru încheierea unei înțelegeri anticoncurențiale privind eliminarea de pe piață a unui sortiment de benzină.

Carpatica Asig a intrat în rezoluție, dar în Fondul de rezoluție nu există nici un leu. ASF a băgat în rezoluție Carpatica Asig, dar nu a trimis încă decizia de numire a FGA ca administrator temporar (administrator special), potrivit Economica.net. În plus, legea care stabilește condițiile mecanismului de rezoluție nu are încă norme metodologice, iar Fondul de rezoluție nici un leu în cont din cei 750 de milioane de euro posibili de încasat.

Scăderea TVA la alimente a fost anulată de magazine. Prețurile au revenit peste nivelurile din iunie. În condițiile în care inflația este negativă, adică prețurile de consum scad, în teorie, și, de asemenea, scade și prețul carburanților, produsele alimentare de la raft s-au îngrășat și cu două cifre față de iunie 2015, când TVA la alimente scădea de la 24% la 9%, scrieEconomica.net.

O treime din toată energia vândută de Hidroelectrica s-a transformat în profit. Compania anunță investiții de 730 mil. euro până în 2018, titrează Ziarul Financiar. În trei ani de insolvență, Hidroelectrica a strâns profituri de peste 3 miliarde de lei, devenind una dintre cele mai profitabile companii din România. Aproape 1.800 de oameni au părăsit firma în acest interval. Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, a terminat anul trecut cu un profit brut de 1,10 mld. lei, nivel apropiat de cel din 2014, în contextul unei producții cu 13,5% mai mici, unul dintre factorii care au dus la conservarea rezultatului final fiind controlul costurilor.

Noi detalii despre starea lui Dănuț Lupu: „Era negru la față când a ajuns la spital. Prognosticul este imprevizibil”. Fostul fotbalist are dublă pneumonie și e internat la Spitalul „Matei Balș”. Surse medicale au declarat pentru ProSport că situația fostului mare mijlocaș este gravă. Dănuț Lupu are probleme serioase cu respirația și i se administrează medicamente care să-l ajute în acest sens.

Iordănescu cere o „decizie dură” împotriva Stelei, FRF nu se grăbește! De ce se tem federalii, în cazul unui proces la TAS cu echipa lui Becali. Selecționerul naționalei României, Anghel Iordănescu, a declarat, la plecarea în cantonamentul din Antalya, că „Federația și Comitetul Executiv trebuie să analizeze cu atenție și să ia o decizie dură împotriva clubului Steaua, informează ProSport.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult