Pavilionul Romexpo transformat în sală polivalentă | Ziua Veche
Acasa Revista Presei Revista presei. Pavilionul Romexpo va fi transformat în sală polivalentă

Revista presei. Pavilionul Romexpo va fi transformat în sală polivalentă

scris de Z.V.
9 afisari

Adoptarea unui proiect de hotărâre prin care bugetarii vor avea zi liberă pe 2 decembrie, a doua rectificare bugetară din acest an, refuzul liderilor UDMR și PCM din Covasna de a participa la manifestările organizate cu prilejul Zilei Naționale a României, condamnarea fostului director al CFR, Mihai Necolaiciuc, la opt ani de închisoare, în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu, începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de minori, în legătură cu aspectele semnalate în reportajul ziarului britanic ‘The Sun’, care prezintă situația unei familii din orașul Carei care și-ar pune copiii la muncă și câte 13 ore pe zi la asamblarea unor ouă de jucărie, dar și începerea urmăririi penale față de mai mulți membri ai Consiliului de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune (SRR), printre care și președintele director general SRR, Ovidiu Miculescu sunt principalele subiecte ale zilei de 24 noiembrie.

romexpoFirea: „Pavilionul central Romexpo va fi transformat în sală polivalentă”. Când va fi gata și câte locuri va avea, aflăm dinGândul. Pavilionul central al Romexpo va fi transformat într-o sală polivalentă cu 15.000 de locuri, vestiare, loje și tot ce e necesar pentru desfășurarea de activități sportive, mai puțin rugby și fotbal, potrivit primarului general al Capitalei, Gabriela Firea.

2 decembrie, zi liberă cu recuperare pe 17 decembrie, anunță Gândul. Guvernul a decis în ședința de miercuri ca 2 decembrie să fie zi liberă pentru salariații din sectorul public, urmând ca aceștia să recupereze ziua de muncă pe 17 decembrie sau să-și prelungească timpul zilnic de lucru până la 16 decembrie.

Rectificarea bugetară — aprobată, Legea salarizării — ‘pasată’ viitorului Guvern, informează ziarul Puterea. Guvernul Cioloș a adoptat miercuri a doua rectificare bugetară din acest an, ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, precizând că este vorba de o rectificare pozitivă, care reflectă „modul eficient” în care au fost gestionați banii publici, dar și creșterea economică. Pe de altă parte, ministrul Dragu a precizat că aprobarea Legii salarizării bugetare va reveni viitorului Executiv.

Guvernul a decis cine sunt marii beneficiari ai rectificării bugetare, scrie Cotidianul. Guvernul a adoptat a doua rectificare bugetară din acest an, ce include alocări financiare suplimentare, cu prioritate pentru sănătate, investiții, agricultură, politici și programe finanțate prin bugetele administrației publice locale.

Guvernul nu a alocat bani la rectificare pentru „Cumințenia Pământului” pentru că nu există temei legal, potrivit ziaruluiJurnalul Național. Guvernul nu a alocat bani la cea de-a doua rectificare bugetară din acest an Ministerului Culturii pentru achiziționarea operei de artă „Cumințenia Pământului”, din cauză că nu există „temei legal”, a declarat, miercuri, ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.

Consiliul Fiscal despre a doua rectificare bugetară: Atenție la cheltuielile de personal! titrează Ziarul Financiar. Consiliul Fiscal arată, într-o opinie emisă miercuri, că a doua rectificare bugetară prevede o creștere a veniturilor la bugetul general consolidat, dar și o creștere a cheltuielilor bugetare fiind depășit plafonul în cazul cheltuielilor de personal.

Ministrul Finanțelor: „Agricultura, construcțiile și industria sunt sectoare cu creșteri economice semnificative”, citim înBursa. Ministrul de Finanțe, Anca Dragu, a anunțat, miercuri, după ce a fost aprobată a doua rectificare bugetară din acest an, că în primul semestru al acestui an PIB-ul s-a majorat cu circa 5,2%, „ca urmare a contribuției pozitive a cererii interne”, iar creșterea investițiilor a fost mai evidentă în trimestrul al doilea al semestrului, respectiv de 10,7%.

Guvernul a aprobat un ajutor financiar de 350.000 de euro pentru Republica Moldova, informează Gândul. Guvernul a aprobat completarea Programului de Cooperare pe anul 2016 între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova și acordarea unui suport financiar de 350.000 de euro în vederea realizării Centrului de Automatizare și Dirijare de la Ungheni.

Anunț important de la AEP pentru organizarea alegerilor parlamentare, potrivit ziarului Evenimentul Zilei. Președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare și locțiitorii acestora vor fi desemnați prin tragere la sorți computerizată în data de 26 noiembrie, a anunțat Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

PNL, prima ‘înfrângere’ în campania electorală: A fost obligat să retragă postarea cu mesajul ”pogrom de guvernare PSD”, citim în Gândul. Biroul Electoral al Municipiului București a decis miercuri că PNL este obligat să retragă de pe site-ul propriu și de pe rețelele de socializare postarea controversată cu mesajul ”Dragnea: După alegeri, toți vor plăti #POGROMdeguvernare PSD”.

Care sunt noile scenarii pentru viitorul Guvern, după ce Dragnea a fost scos din joc de lege, aflăm din Adevărul. Potrivit unor surse din PSD, juriștii partidului au primit misiunea de a căuta rapid o soluție juridică prin care Liviu Dragnea să poată deveni premier, chiar dacă Legea de funcționare a Guvernului, votată chiar de PSD în 2001, îi blochează drumul spre Palatul Victoria. Un alt scenariu e formarea unui guvern PSD-PNL după alegeri, cu un premier tehnocrat în frunte, dar nu Dacian Cioloș.

Legea parteneriatului public-privat, inițiată de Guvernul Ponta în 2013, promulgată, anunță Gândul. Legea parteneriatului public-privat, inițiată de Guvernul Ponta în toamna anului 2013, a fost promulgată miercuri de președintele Klaus Iohannis.

Iohannis a mai decorat două personalități din mediul universitar, scrie Evenimentul Zilei. Președintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretele de decorare cu Ordinul Național „Steaua României” a profesorilor universitari doctori Ioan Alexandru Oproiu și Beliș Vladimir, informează Administrația Prezidențială într-un comunicat de presă.

Cioloș a demis un secretar de stat și doi subsecretari de stat de la DIPI, aflăm din Adevărul. Premierul Dacian Cioloș l-a demis, miercuri, pe Mihai Cristian Mărculescu din funcția de secretar de stat la Departamentul pentru Informații și Protecție Internă (DIPI) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Reprezentanți ai unor state membre NATO, invitați la Ziua Națională a României, scrie Q Magazine. Guvernul a adoptat miercuri o serie de măsuri în sprijinul organizării paradei militare naționale de anul acesta, aprobând propunerea MApN de a invita reprezentanți ai unor armate din statele NATO pentru a participa la manifestările prilejuite de 1 Decembrie — Ziua Națională a României.

Liderii UDMR și PCM refuză să partice la manifestațiile de Ziua Națională organizate în Covasna, potrivit ziaruluiEvenimentul Zilei. Liderii UDMR și ai Partidului Civic Maghiar (PCM) Covasna au refuzat public invitația de a participa la manifestările organizate cu prilejul Zilei Naționale a României, pe care au primit-o miercuri de la reprezentanții comunității românești,

Guvernul introduce Registrul de Evidență a salariaților, anunță ziarul Puterea. Guvernul a aprobat miercuri o hotarare care prevede introducerea unui registru de evidenta a personalului platit din fonduri publice, care va fi gestionat de Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice. Astfel, pentru salariatii din mediul privat, angajatorii vor folosi Registrul privat, iar pentru persoanele platite din fonduri publice, institutiile si autoritatile vor folosi Registrul public, se arata intr-un comunicat al Guvernului.

Ambasada SUA va fi închisă joi, de Ziua Recunoștinței, aflăm din Jurnalul Național. Ambasada Statelor Unite va fi închisă joi pentru sărbătorirea Zilei Recunoștinței, informează un comunicat al reprezentanței diplomatice. Potrivit sursei citate, ambasada își va relua activitatea vineri, 25 noiembrie.

Procurorii DNA cer pedeapse maxime pentru Alina Bica și Adriean Videanu. Fosta șefă a DIICOT: Cred că sunt cel mai prost ‘infractor’ din România, scrie Adevărul. Procurorii DNA au cerut instanței supreme pedepse maxime, 7 ani, cu executare pentru fostul procuror șef al DIICOT Alina Bica și fostul ministru Adriean Videanu, la ultimul trermen al procesului în care cei doi sunt judecați pentru fapte de corupție. Sentința va fi anunțată pe 29 noiembrie.

Bica la ÎCCJ: Cred că sunt cel mai prost „infractor” din România, titrează Cotidianul. Alina Bica le-a spus judecătorilor în ultimul cuvânt în sala de judecată, că, probabil, este „cel mai prost infractor din România”, idee reluată și la ieșirea din sediul instanței. „De doi ani de zile, viața mea este răsturnată de jos în sus și am sperat că, măcar în ultimul ceas, voi beneficia de o urmă de corectitudine și de asumarea unor greșeli care au fost făcute. După povestea livrată de DNA, cred că sunt cel mai prost infractor din România, dacă sunt singura care și-a asumat activitățile infracționale, semnând documente și expunându-le public. Poate brevetez o nouă metodă: semnați ca să ajungeți infractori”, a declarat Alina Bica.

După ce a fost sesizată de guvern, Curtea Constituțională a decis soarta liderilor sindicali, citim în Cotidianul. Curtea Constituțională a decis, miercuri, că prevederea adoptată de Parlament care extinde interdicția de concediere a persoanelor alese în funcții de conducere în sindicate este neconstituțională, consacrând o protecție care depășește durata mandatului acestora.

25 mil. lei, ajutoare sociale ilegale, informează Curierul Național. Raportul Curții de Conturi arată că sistemul informatic SAFIR nu gestionează toate beneficiile de asistență socială și nu permite efectuarea de verificări încrucișate. În plus, aplicația nu poate fi accesată de angajații din primării care întocmesc dosarele pentru drepturile de asistență socială.

Alertă cu bombă la Tribunalul Maramureș, citim în Gândul. Clădirea Tribunalului Maramureș a fost evacuată, miercuri, în urma unei alerte cu bombă, echipe de jandarmi și ale SRI deplasându-se de urgență la fața locului.

Primarul Brașovului, trimis în judecată de DNA, dorea mereu modele noi de autoturisme: Mașina lui era mai puternică decât un autobuz, potrivit ziarului România Liberă. Regia Autonomă de Transport (RAT) Brașov a achiziționat succesiv patru autoturisme Skoda, clasa de vârf, pentru că primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, dorea să conducă noul model apărut, de fiecare dată cu un motor mai puternic, ajungându-se în situația absurdă ca „mașina primarului” să aibă mai mulți cai putere (CP) decât un autobuz aflat în proprietatea regiei, se arată în rechizitoriul prin care edilul a fost trimis în judecată de DNA.

Magistrații au explicat de ce nu l-au eliberat pe Mircea Băsescu: ‘Trebuie să depună eforturi și să arate că a înțeles pentru ce a fost condamnat’, citim în Adevărul. Mircea Băsescu, fratele fostului președinte al României, Traian Băsescu, trebuie să depună mai multe eforturi în penitenciar pentru a arăta că și-a schimbat mentalitatea și comportamentul, potrivit judecătorilor constănțeni care au respins cererea de eliberare condiționată a acestuia.Mircea Băsescu (63 de ani), fratele fostului președinte al României, Traian Băsescu, va sta în continuare după gratii pentru că nu a dovedit că pedeapsa de 4 ani de închisoare, la care a fost condamnat pentru corupție, i-a schimbat mentalitatea și comportamentul.

Proiect: Pedepsele deținuților ar putea fi reduse. În ce condiții și cu cât ar putea scădea, aflăm din Gândul. Guvernul a adoptat miercuri un proiect de lege care prevede că, pentru fiecare lună petrecută în condiții necorespunzătoare, deținuților ar urma să li se scadă trei zile din pedeapsa primită, după ce în 2012 un fost deținut—condamnat pentru omor—a obținut despăgubiri de 20.000 de euro la CEDO.

‘Țarul CFR’, Mihai Necolaiciuc, condamnat definitiv la 8 ani. Afaceriștii Gaspar și Creștin și-au achitat integral prejudiciul reținut și au primit 2 ani, informează Adevărul. Fostul director general al CFR Mihai Necolaiciuc a fost condamnat definitiv, miercuri, de Curtea de Apel București, la opt ani de închisoare, în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu, iar prejudiciul produs companiei feroviare de către Necolaiciuc, mai mulți foști șefi din CFR și administratori de firme este de aproape 57 de milioane de euro.

Directorul general SRR, Ovidiu Miculescu, urmărit penal pentru abuz în serviciu, aflăm din Gândul. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au început urmărirea penală față de mai mulți membri ai Consiliului de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune (SRR), printre care și președintele director general SRR, Ovidiu Miculescu, dar și Ducu Bertzi.

Lucian Duță, fost șef CNAS, audiat la DNA, anunță Cotidianul. Fostul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate Lucian Duță a fost audiat, miercuri, la Direcția Națională Anticorupție, el spunând că a dat declarații în calitate de martor într-un dosar. Lucian Duță este de doi ani și nouă luni urmărit penal pentru abuz în serviciu privind achiziții de servicii de mentenanță în cazul unei aplicații informatice de management al resurselor, pentru un număr mai mare de licențe decât cele folosite de casele județene de asigurări de sănătate, prejudiciul fiind de peste 150.000 de euro.

DNA cere încuviințarea urmăririi penale față de foștii miniștri Dan Nica și Alexandru Athanasiu, scrie Curierul Național. Direcția Națională Anticorupție a trimis ieri Parchetului General referatul dosarului Microsoft 2, în vederea sesizării președintelui Klaus Iohannis pentru a aprecia asupra exercitării dreptului de a cere urmărirea penală a foștilor miniștri Dan Nica (Ministerul Comunicațiilor) și Alexandru Athanasiu (Ministerul Educației), precum și a secretarului de stat în MCSI Silvia Adriana Țicău, acuzați de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Jurnaliștii britanici de la The Sun aruncă în imaginea României cu ouă Kinder. Englezii au publicat un material din care reiese că mai multe familii din Carei asamblează acasă jucăriile care apoi ajung în ouăle Kinder. Una dintre familii acuză că i s-a înscenat fotografierea unei secvențe care dovedea că își pun copiii la această muncă. Evenimentul Zilei confirmă că surprizele sunt asamblate în case private. Tabloidul britanic The Sun a publicat un articol despre familii sărace din nordvestul României care sunt tratate ca ‘sclavi’ și plătite puțin peste 1 leu pe oră pentru a asambla jucăriile din interiorul ouălor de ciocolată Kinder. Mai mult, autorii reportajului au relatat că la confecționarea ornamentelor de plastic sunt folosiți copii de șase ani, exemplificând cu cazul familiei Jurj din Carei.

Infracțiunea neașteptată pentru care DIICOT a deschis ancheta în cazul ‘The Sun’, potrivit ziarului Gândul. DIICOT a început urmărirea penală in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de minori în cazul reportajului „The Sun”, care a scris că jucăriile-surpriză din interiorul ouălor Kinder ar fi fost asamblate de membrii unor familii sărace din nordul României pe sume derizorii.

Compania Ferrero va investiga activitatea furnizorilor Romexa și Prolegis în cazul copiilor români din Carei, puși să asambleze jucării pentru ouăle Kinder, informează România Liberă. Un auditor independent a controlat, pentru Ferrero, în luna mai a acestui an, furnizorii Romexa și sub-contractorul Prolegis și a constatat că aceștia respectă codul de conduită al companiei, anunță Ferrero Romania, ca reacție la informațiile apărute în tabloidul britanic The Sun, potrivit cărora, o familie de români ar fi fost exploatați pentru asamblare jucăriilor din ouăle Kinder. Ferrero a decis că va investiga activitatea furnizorilor din România, compania explicând într-un comunicat că va investiga afirmațiile tabloidului britanic The Sun și că a luat deja măsuri împotriva oricăror practici neconforme.

Răsturnare de situație după 9 ani: Raluca Stroescu nu ar fi murit de epuizare. Părinții tinerei spun că autopsia a scos la iveală faptul că fata lor suferea de diabet, citim în Adevărul. Răsturnare de situație în cazul Ralucăi Stroescu, tânăra care ar fi murit de epuizare la locul de muncă în 2007. Judecătorii vor să afle dacă femeia nu a fost de fapt victima unui malpraxis. Părinții susțin că un medic de la o mare clinică privată i-ar fi pus diagnosticul de anorexie, deși ea avea diabet. Șase ore mai târziu, tânăra de 31 de ani a murit.

CCR a amânat soluționarea contestației Executivului împotriva legii privind conversia creditelor, aflăm din Q Magazine. CCR a amânat până pe 18 ianuarie soluționarea contestației guvernului împotriva legii privind conversia creditelor din franci elvețieni în lei la cursul istoric a declarat miercuri președintele CCR Valer Dorneanu, afirmând că retroactivitatea este ‘un punct foarte delicat’.

Fără dosar penal dacă evaziunea fiscală e mai mică de 20.000 de euro, scrie Curierul Național. Guvernul a discutat ieri, în primă lectură, posibilitatea aducerii unor modificări la legea evaziunii fiscale, prin care persoana suspectată de săvârșirea acestei infracțiuni ar putea scăpa de dosar penal dacă prejudiciul din evaziune fiscală este mai mic de 20.000 de euro.

Producătorii de Medicamente Generice cer mărire de buget, anunță Libertatea. Producătorii de Medicamente Generice din România cer Guvernului să mărească bugetul alocat cheltuielilor cu medicamentele, pentru a asigura accesul pacienților români la medicamente generice esențiale.

Verificări la toate centrele de transplant din România. ‘Neregulile majore’ descoperite la un control prin sondaj, potrivit ziarului Gândul. Ministerul Sănătății sesizează Agenția Națională de Integritate (A.N.I.) privind posibile stări de conflict de interese și nereguli la Agenția Națională de Transplant (A.N.T.), toate centrele de transplant urmând a fi verificate, a anunțat, marți, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

Președintele ANT, Radu Deac: Nu cred că se pot contesta meritele activității Agenției Naționale de Transplant!, titreazăEvenimentul Zilei. Președintele Agenției Naționale de Transplant, prof. dr. Radu Deac, a declarat că instituția pe care o conduce își organizează transplantul astfel încât „să poată prinde avionul”, iar în România este nevoie de cel puțin două centre de transplant pulmonar.

Plângere penală împotriva ministrului Sănătății: ‘E o perdea de fum pentru a acoperi moartea unui om”, citim în Gândul. Managerul Spitalului Sf. Maria din Capitală, doctorul Narcis Copcă, a anunțat că a depus, miercuri, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, o plângere penală împotriva ministrului Sănătății, pe care îl acuză că a refuzat să plătească un transplant, iar pacientul a murit. Copcă l-a acuzat pe Voiculescu de faptul că prin declarațiile sale de miercuri, prin care a acuzat nereguli grave la mai multe centre de prelevare organe și la ANT, construiește o ‘perdea de fum” pentru a acoperi decesul unui om aflat pe listele de așteptare la Spitalul Sfânta Maria.

Poluarea aerului, cel mai mare pericol de la adresa sănătății în Europa — Agenția Europeană de Mediu, anunțăEconomica.net. În pofida îmbunătățirii calității aerului, eforturile de combatere a poluării în Europa trebuie consolidate, dat fiind costurile ridicate pentru oameni și pentru mediu, a avertizat miercuri într-un raport Agenția Europeană de Mediu,

Gabriela Firea, solicitare la adresa ministrului Sănătății privind Spitalul Sfânta Maria, scrie ziarul Puterea. Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, miercuri, că îi solicită ministrului Sănătății să deblocheze fondurile pentru transplantul de plămân la Spitalul ‘Sfânta Maria’, iar municipalitatea va pune la dispoziție ministerului documentele cerute privind achizițiile de echipamente medicale și administrarea spitalului.

Trenul Regal pleacă miercurea viitoare în călătoria anuală de Ziua Națională a României, potrivit ziarului România Liberă. Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, însoțiți de Principesa Maria, vor lua parte la călătoria anuală a Trenului Regal de 1 Decembrie, pornind de la Gara Sinaia până la Gara Sibiu. Călătoria va începe în ziua de 30 noiembrie și se va încheia pe 1 Decembrie. Călătoria cu Trenul Regal din acest an este dedicată aniversării a 150 de ani de la întemeierea Casei Regale a României și promulgării Constituției din 1866.

Doi angajați SRI au fost sancționați după ce Ioan Becali a trecut prin filtrul de protocol fără a deține pașaport diplomatic, informează România Liberă. Doi angajați ai Serviciului Român de Informații (SRI) au fost sancționați disciplinar și administrativ în urma unei anchete de pe aeroportul Otopeni după ce Ioan Becali a fost trecut prin filtrul de protocol, deși nu deținea pașaport diplomatic.

Bărbatul din Iași, lovit de un panou publicitar luat de vânt, a murit la spital, aflăm din Gândul. Bâtrânul lovit de un panou publicitar în urmă cu 10 zile pe o stradă din centrul Iașiului a murit la Spitalul de Neurochirurgie, acolo unde a fost internat imediat după incident. După mai bine de o săptămână de comă și două intervenții chirurgicale, bărbatul de 79 de ani lovit de un panou publicitar pe un bulevard din centrul Iașului a murit la Spitalul de Neurochirurgie.

Bani mulți la buget! Peste 30 de milioane de euro au intrat în România, din taxele consulare. Pe primul loc sunt românii din Italia, cu 8,6 milioane de euro, potrivit ziarului Evenimentul Zilei. Peste 30 de milioane de euro au intrat în bugetul de stat al României, numai anul trecut, din taxele consulare plătite, în mare majoritate, de cetățenii români aflați peste hotare. Astfel, potrivit unui răspuns al Ministerului Afacerilor Externe la interpelarea deputatului de Diaspora Eugen Tomac, nu mai puțin de 30.609.355 de euro au ajuns la buget din banii plătiți de cetățenii români aflați în UE, Canada, SUA și Republica Moldova.

Declarație șoc a unui oficial BNR: Criza nu s-a încheiat! citim înEvenimentul Zilei. România nu a ieșit din criză, ci se află într-o perioadă de tranziție în care înregistrează cea mai mare viteză de creștere din Uniunea Europeană, dar pe o bază care nu este la fel de bună, susține Adrian Vasilescu, consilier strategie în cadrul Băncii Naționale a României (BNR). „Este cert, criza a început cu o recesiune, dar din 2011 avem creștere economică, iar aceasta s-a grăbit tot mai mult și, dacă în 2015 viteza de creștere economică a fost pe locul șase în UE, acum, în 2016, suntem prima țară ca viteză din UE. Gonim cu viteza cea mai mare în UE, dar din păcate avem o povară istorică cumplită pe care o ducem în spate, și dacă viteza este bună, baza nu mai e la fel de bună”, a explicat Vasilescu, în cadrul unei dezbateri cu privire la evoluția României în cei zece ani de la aderarea la Uniunea Europeană

România a primit fonduri europene de 39 de miliarde de euro în cei 10 ani de când este în UE, informează Economica.net. România a primit fonduri europene de 39 de miliarde de euro de la 1 ianuarie 2007, de când a intrat în Uniunea Europeană (UE), și până în prezent, în condițiile în care a avut contribuții la bugetul european de circa 13 miliarde euro, a declarat, miercuri, consilierul prezidențial Leonard Orban, la o conferință organizată pentru marcarea a zece ani de la aderarea României la UE.

Mircea Ursache, ASF: „Finanțarea prin sistemul bancar trebuie înlocuită cu investițiile pe piața de capital”, titreazăBursa. Finanțarea prin sistemul bancar trebuie înlocuită cu investițiile în piața de capital, este de părere Mircea Ursache, vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). Domnia sa susține că țara noastră este pregătită să primească investitori pe bursă, cele patru legi specifice urmând să fie aprobate.

Capitala are 18.000 de locuri de cazare în 114 hoteluri. Doar 11 unități sunt de cinci stele. Capitala, polul turismului de business din țară, are 18.564 de locuri de cazare în 114 hoteluri, adică aproape 10% din capacitatea totală de cazare a țării în hoteluri, potrivit unei analize a Ziarului Financiar pe baza datelor de la Institutul Național de Statistică.

Peste 100.000 de români, în vizorul ANAF, scrie Libertatea. Peste 100.000 de români sunt în vizorul ANAF pentru că au făcut tranzacții imobiliare la prețuri mai mici decât era prevăzut în grilele notarilor. Unii au apelat la acest artificiu pentru a plăti statului taxe mai mici. 12.146 de tranzacții imobiliare, majoritatea în București, au fost raportate de notari către Fisc în prima jumătate a anului, pentru că au fost încheiate la valori sub grilă. Adică un sfert din toate casele și terenurile vândute din ianuarie până în iunie. Asta înseamnă că unul din patru acte de vânzare este pasibil de sancțiuni din partea Fiscului.

Tranzacție record în România: Profi s-a vândut cu 533 milioane de euro, anunță Economica.net. Fondul de investiții polonez Enterprise Investors a vândut lanțul de magazine Profi din România fondului Mid Europa Partners. Valoarea tranzacției este una record pentru piața de retail: 533 milioane de euro. Este cea mai mare investiție a unui fond de equity în România.

Două noi stații de metrou vor fi funcționale din luna decembrie, aflăm din Q Magazine. Încă două stații ale Metroului bucureștean vor fi date în funcțiune în luna decembrie a acestui an. Este vorba despre stațiile Laminorului și Străulești, urmând ca anul viitor să fie inaugurată linia 5 Drumul Taberei.

Mai multe focare de gripă aviară au fost semnalate. Autoritatea veterinară este în alertă, scrie Libertatea. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) monitorizează sever comerțul intracomunitar și verifică toate transporturile de păsări care vin din țările unde, în ultima perioadă, au fost diagnosticate focare de gripă aviară, pentru a preveni pătrunderea bolii pe teritoriul României. ANSVSA recomandă cetățenilor să anunțe, în cel mai scurt timp, medicul veterinar pentru orice caz de îmbolnăvire sau mortalitate la animalele din gospodărie și să respecte măsurile dispuse de autorități privind circulația animalelor.

Disponibilizări colective la Compania Națională a Uraniului, anunță Evenimentul Zilei. Salariații disponibilizați de la Compania Națională a Uraniului S.A. vor beneficia de măsuri de protecție socială, după ce Guvernul a alocat astăzi fondurile necesare. Situația economico-financiară a Compania Națională a Uraniului SA (CNU) a determinat aplicarea unor măsuri de reorganizare și redresare financiară, printre care reducerea cheltuielilor cu personalul, ceea ce implică și măsuri de concediere colectivă. În acest sens, Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor CNU a aprobat Planul de disponibilizare, în data de 4 noiembrie a.c., în cadrul unui plan de măsuri mai amplu.

Tone de muniție de război, găsite în București în urma săpăturilor de pe șantierele de construcții, potrivit ziarului Q Magazine. În zona Capitalei și în județul Ilfov este găsită, anual, în medie, peste o tonă de muniție neexplodată, în majoritatea situațiilor fiind vorba de grenade, obuze și chiar bombe de aviație, cele mai multe descoperite în urma săpăturilor pentru ridicarea de locuințe ori clădiri de birouri.

Dinamo se impune în derby-ul cu Steaua după un duel superb!scrie Gazeta Sporturilor. Dinamo a câștigat fără mari emoții derby-ul istoric cu Steaua de la handbal, scor 22-19. Handbaliștii dinamoviști au fost la conducerea partidei pe toată durata meciului, conducând cu 11-9 la pauză.

Burleanu: „Vă spun eu că nu vom renunța!”. Ce susține șeful FRF în privința unui subiect fierbinte din Liga 1, citim înProSport. Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat că nu se va renunța în viitorul apropiat la regula obligativității folosirii unui jucător sub 21 de ani la meciurile din Liga I.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult