Două elicoptere ale Poliţiei de Frontieră survolează deja făşia verde de graniţă de la Beba Veche, unde se termină gardul construit de maghiari la graniţa cu România şi începe graniţa cu Serbia, informează Opinia Timişoarei. Autorităţile române doresc să salvgardeze venirea primilor refugiaţi.
Klaus Iohannis nu are televizor în birou şi în acest moment pe masa de lucru a preşedintelui se livrează exclusiv monitorizarea ştirilor şi comentariilor pozitive din presă, informează Naţional.
Nu Parlamentul European trebuie să ridice imunitatea europarlamentarului român Dan Nica, lucru solicitat de DNA în Dosarul Microsoft, explică EvZ. PE şi-a declinat competenţa, deoarece politicianul nu era europarlamentar când au fost făptuite cele cercetate de procurori. Şi aşa ne întoarcem la legislativul de la Bucureşti.
Ponta a minţit şi când a fost vorba să spună cum stă cu banii pe care îi datorăm în cadrul acordului de împrumut cu FMI, explică Gândul. A minţit în felul următor: banii daţi de FMI sunt gestionaţi de trei instituţii – FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană. Din care Guvernul a dat toţi banii, e adevărat, dar numai cei datoraţi direct FMI.
Ilie Sârbu a fost numit vicepreşedinte al Comisiei de Audit şi consilier la Curtea de Conturi a României cu încălcarea legii, penru că nu are experienţa necesară, arată HotNews.
Conform Ştiri pe surse, Mădălin Voicu urmează să fie numit şef al Televiziunii Române în locul lui Stelian Tănase, împreună cu o nouă garnitură a Consiliului de Administraţie, săptămâna viitoare şi preparativele sunt foarte avansate.
Mădălin Voicu a fost revocat de Victor Ponta din funcţia de consul general al României la Bonn, după ce fusese numit aici de Gabriel Oprea, cât timp Ponta era în concediu, anunţă Aktual24.
Nini Săpunaru vrea să fie ales primar al oraşului Focşani, dacă potenţialii săi contracandidaţi, doi la număr, se vor retrage din cursă, conform Vrancea24.
Profit anunţă că avocatul Gheorghe Piperea renunţă la toate procesele pe care le duce, în numele clienţilor săi, cu băncile.
Franţa, informează Pagina de politică, se pregăteşte să înceapă bombardamentele asupra ISIS în următoarele săptămâni.
Kim Jong-un vrea ca Phenianul să deţină arma nucleară şi ca aceasta să fie cu tritiu, notează România liberă.