Acasa Revista Presei Revista presei. Ponta a anunţat când se întoarce

Revista presei. Ponta a anunţat când se întoarce

scris de Z.V.
16 afisari

Revenirea premierului Victor Ponta în țară, participarea președintelui Klaus Iohannis la aniversarea de 155 ani a Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazu”, numirea lui Dacian Cioloș pe postul de consilier al președintelui Comisiei Europene, majorarea prețului gazelor pentru populație, precum și propunerea arhitecților referitoare la bulevardul Magheru, dar și calificarea Irinei Begu în turul al treilea de la Wimbledon sunt principalele subiecte ale zilei de 2 iulie.

romania-pm-pontaSurse: Victor Ponta se întoarce în țară la sfârșitul săptămânii. Premierul Victor Ponta urmează să revină în țară la finalul acestei săptămâni, au declarat surse politice pentru Digi 24, relatează Adevărul. Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a confirmat că Ponta se va întoarce în câteva zile. Potrivit unor surse citate de Digi 24, premierul Victor Ponta revine în țară la finalul acestei săptămâni, împreună cu liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu. Ieri, la ora 10.00, Ilie Sârbu a plecat în Turcia, la Istanbul.

Klaus Iohannis la aniversarea de 155 ani a Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazu”. Preșdintele Klaus Iohannis a fost prezent miercuri, 1 iulie, la sediul Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazu”, scrie Curierul Național. Șeful statului a participat la activitățile organizate cu prilejul aniversării a 155 de ani de la înființarea primei unități de gardă din Armata Română modernă.
Drapelul de luptă al Regimentului a fost decorat cu Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler.

PSD trage de cazul MRU: contestă votul la CCR. Social-democrații vor capul lui Zgonea pentru că a ajutat la înscăunarea lui MRU. PSD intenționează să sesizeze Curtea Constituțională (CCR) privind votul din Parlament care l-a validat pe Mihai Răzvan Ungureanu în funcția de director al SIE, potrivitAdevărul. Mai mult, liderii social-democrați vor decapitarea lui Valeriu Zgonea pentru că a ajutat la realegerea lui MRU la SIE, jucând, astfel, împotriva propriului partid.
Tăriceanu, semne de întrebare privind funcționarea coaliției guvernamentale. Președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu este de părere că votul de marți pe care o parte din coaliția de guvernare l-a dat lui Mihai Răzvan Ungureanu pentru numirea la șefia SIE „nu este nici emblematic, nici hotărâtor pentru buna funcționare a guvernării sau coaliției”, scrie Cotidianul. Tăriceanu spune că acest lucru „îmi ridică și mie semne de întrebare la modul funcționării coaliției guvernamentale și majorității. Vreau să cred că e o defecțiune de parcurs. Cred că la revenirea premierului Ponta în țară e nevoie de o discuție foarte serioasă în jurul acestei chestiuni pentru a vedea cum funcționează majoritatea până în 2016. Nu mi se pare o situație emblematică, nici hotărâtoare pentru buna funcționare a guvernării sau coaliției”.

Rovana Plumb: PSD nu are nimic de explicat legat de votul SIE. Maniera de nominalizare amintește de Băsescu. Președintele interimar al PSD, Rovana Plumb, a declarat că social-democrații nu au nimic de explicat în legătură cu votul la șefia SIE, deoarece nominalizarea făcută de președintele Iohannis le amintește de Traian Băsescu, și a asigurat că pe temele de guvernare coaliția funcționează foarte bine, conformGândul. „Considerăm că Partidul Social Democrat nu are nimic de explicat în legătură cu votul pentru șefia SIE. Ne-am respectat decizia. Partidul Social Democrat este coerent și consecvent în acțiunile politice”, a spus liderul social-democrat.

Baronii PSD le răspund lui Dragnea și lui Oprișan: Vrem la guvernare până în 2016. Liderii din teritoriu ai PSD exclud scenariul ieșirii voite de la guvernare înainte de 2016, variantă luată în calcul de lideri importanți din PSD, precum Liviu Dragnea sau Marian Oprișan, scrie Adevărul. Presedintii de Consilii Judetene de la toate partidele s-au reunit ieri, la Parlament, pentru a-l realege pe liderul PSD Vrancea, Marian Oprisan, în functia de presedinte al Uniunii Consiliilor Judetene din România (UNCJR). 

Surse: Iohannis, consultări cu BNR despre criza din Grecia. Pe fondul situației tensionate din Grecia, președintele Klaus Iohannis a avut discuții cu BNR, dar și convorbiri externe în care s-a consultat cu lideri europeni, potrivit unor surse din cadrul Administrației Prezidențiale, scrie Evenimentul Zilei. Astăzi, membrii Eurogrup, organism ce reunește miniștrii de Finanțe din zona euro, se vor întruni pentru a analiza situația Greciei, care nu a putut achita ieri tranșa de 1,6 miliarde de euro către FMI.

Thompson. Garanții pentru democrație. Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Statelor Unite la București, Dean Thompson, a declarat că administrația de la Washington va continua colaborarea cu România pentru protejarea ideilor și a instituțiilor democrației, relatează Puterea. „(…) Vom continua să colaborăm cu România pentru a garanta protejarea, consolidarea și păstrarea ideilor și instituțiilor democrației, libertății și egalității, nu doar acum, ci pentru toate generațiile viitoare’, a spus Thompson, în mesajul său cu ocazia Zilei Independenței Statelor Unite ale Americii.

Dacian Cioloș a devenit consilier al președintelui CE, anunțăRomânia Liberă. Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, l-a numit, miercuri, pe fostul comisar pentru Agricultură, Dacian Cioloș, în funcția de consilier special pentru securitate alimentară. „Crizele alimentare, presiunea asupra resurselor naturale, creșterea populației și schimbările climatice ne reamintesc faptul că securitatea alimentară este o provocare importantă pe care UE trebuie să o gestioneze. Dacian Cioloș are o vastă experiență în domeniul securității alimentare și este omul potrivit pentru a mă sfătui pe această temă importantă”, a declarat președintele CE, Jean-Claude Juncker, citat în comunicat. 

Nicușor Dan își face partid. Cum se va numi formațiunea politică. Președintele Asociației Salvați Bucureștiul, Nicușor Dan, a depus, marți, actele pentru înregistrarea partidului politic Uniunea Salvați Bucureștiul (USB), potrivit România Liberă. Anunțul privind înființarea partidului politic ‘Uniunea Salvați Bucureștiul’ a fost făcut miercuri, într-o conferință de presă susținută în imediata apropiere a sediului Direcției Naționale Anticorupție (DNA). 

Iohannis a promulgat legea privind aprobarea ordonanței care reglementează emiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile, fără prevederile privind impozitarea bacșișului, anunță Curierul Național. Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind aprobarea ordonanței care reglementează emiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile, fără prevederile privind impozitarea bacșișului, abrogate în Parlament, astfel că bacșișul nu va mai fi evidențiat distinct pe bon. Potrivit Administrației Prezidențiale, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 8/2015 pentru modificarea și completarea unor acte normative. 

Cum îi liniștește Mugur Isărescu pe românii care au bani în băncile cu capital grecesc. Acționarii eleni nu au niciun interes să-și retragă capitalurile din subsidiarele românești, întrucât ar pierde dreptul de vot, iar un asemenea comportament nu este sustenabil având în vedere că au reacționat cel mai bine la cerințele BNR privind nevoile de capital, spune guvernatorul Mugur Isărescu, conform Gândul. „Am avut o colaborare excepțională, exemplară cu acționarii băncilor românești cu capital grecesc și cu Direcția de Supraveghere a Băncii Greciei. De câte ori le-am spus că este nevoie de capital au fost cei care au reacționat cel mai rapid, comparat cu acționari din alte țări. Acest lucru este remarcabil”, a declarat Isărescu miercuri la briefingul după ședința Consiliului de Administrație pe probleme de politică monetară.

Prețul gazelor, pentru populație, crește cu cca. 11%, relatează Jurnalul Național. Comitetul de Reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei a aprobat, în ședința de miercuri, o creștere cu circa 11% a prețurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la clienții casnici, informează ANRE printr-un comunicat. Majorarea urmează să se aplice după publicarea Ordinului ANRE în Monitorul Oficial, cel mai probabil miercuri, potrivit reprezentanților Autorității. 

Guvernul a aprobat proiectul de lege privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții. Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, proiectul de lege privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul financiar, notează Economica.net. Potrivit unui comunicat al Executivului, proiectul transpune în legislația națională o Directivă a UE care vizează crearea unui ‘cadru eficace de gestiune a crizelor pentru instituțiile financiare transfrontaliere, după măsurile fără precedent luate începând cu toamna anului 2008 pentru recapitalizarea și garantarea băncilor din fonduri publice’. 

BNR a menținut dobânda cheie la 1,75% pe an și rata rezervelor minime obligatorii la lei și valută, scrieEconomica.net. Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a decis, miercuri, menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75% pe an, potrivit unui comunicat al BNR. BNR a hotărât menținerea ratelor rezervelor minime obligatorii (RMO) pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit la nivelul de 8%, respectiv la 14%. 

Isărescu: Acordul cu CE și FMI trebuie să continue. Trebuie să arătăm partenerilor noștri că nu mergem din șanț în șanț. Acordul cu Fondul Monetar Internațional (FMI) și cu Comisia Europeană (CE) se negociază în continuare și este esențial să continue, pentru că actualul context internațional, generat de Grecia, și cel intern, dat de Codul Fiscal, solicită existența unui astfel de acord pentru România, a declarat miercuri guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, potrivit Economica.net. ‘Credința mea este că negocierile vor continua și vom adânci toate problemele care sunt încă în discuție. (…) Noi trebuie să arătăm că nu mergem din șanț în șanț, în zig-zag. Ci că avem capacitatea să luăm măsuri graduale și să ținem o linie. Asta arată maturitate în politicile economice. Reacția noastră este imediată’, a explicat Isărescu. 

Milioane de români, afectați de sărăcie: printre ei, 1,4 milioane de copii. Aproape 4,8 milioane de români, între care 1,4 milioane de copii, sunt afectați de sărăcie, iar 687.000 de persoane cu dizabilități nu au acces la servicii de specialitate, potrivit unui raport al Colegiului Național al Asistenților Sociali din România (CNASR), informează Gândul. „Într-o țară în care 4,8 milioane de cetățeni sunt afectați de sărăcie, din care 1,4 milioane de copii, și unde peste 687.000 de persoane cu dizabilități nu au acces la servicii de specialitate, a venit momentul să facem ceva concret”, a spus Doru Buzducea, președintele CNASR, miercuri, la dezbaterea publică „Asistența socială în România. Probleme și oportunități”, organizată de colegiu cu sprijinul Institutului pentru Politici Sociale și Administrative și în parteneriat cu Asociația Școlilor de Asistență Socială din România, la sediul Institutului Cultural Român.

Președintele CSM vrea să modifice legea privind reducerea pedepselor prin scrierea de cărți, anunță Evenimentul Zilei. Marius Tudose a atras astăzi atenția că ar trebui modificată legea în ceea ce privește reducerea pedepselor prin scrierea de cărți în penitenciar și făcute verificări privind autenticitatea și caracterul științific ale acelor opere. În opinia șefului CSM, prima măsură o reprezintă realizarea unui studiu comparativ privind executarea pedepselor cu închisoare în alte țări, iar referitor la reducerea pedepselor în urma redactării unor opere, Marius Tudose a precizat că trebuie modificată legislația. 

Penitenciarele primesc bani pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție, relatează România Liberă. Ministrul Justiției Robert Cazanciuc a declarat, miercuri, că bugetul Autorității Naționale a Penitenciarelor (ANP) va fi suplimentat în vederea îmbunătățirii condițiilor din fiecare unitate. Referitor la condamnările la CEDO privind condițiile din penitenciare, Robert Cazanciuc a declarat că acestea trebuie îmbunătățite. 

Primăria Capitalei riscă să piardă finanțarea europeană din cauza nefinalizării la timp a lucrărilor din Berceni, scrie Puterea. Primăria Capitalei riscă să piardă cofinanțarea europeană pentru lucrările de modernizare de la Piața Sudului. Într-un interviu acordat pentru Adevărul Live, Sorin Oprescu a declarat că va face diligențe pentru prelungirea termenului de decontare a lucrărilor la Uniunea Europeană de la Piața Sudului. Potrivit calendarului inițial și a condiționării UE, decontarea proiectelor din exercițiul financiar 2007-2014 trebuie făcute până la sfârșitul anului 2015, în caz contrar se pierde finanțarea europeană. Primarul general Sorin Oprescu a anunțat miercuri că lucrările sunt în întârziere cu circa două luni și a invocate amploarea lucrărilor din zonă. Proiectul de infrastructură de la Piața Sudului presupune realizarea unui pasaj rutier subteran, amenajarea a patru pasaje pietonale, dar și reconfigurarea circulației și amenajarea unui sens giratoriu cu patru benzi. 

Cum vor arhitecții să transforme Blvd-ul Magheru în Champs-Élysées. Un grup de arhitecți susținut de Ordinul Arhitecților din România (OAR), filiala București, a inițiat un proiect de regenerare urbană a Bulevardului Magheru din centrul Capitalei, care presupune, în linii mari, limitarea traficului auto prin reducerea numărului de benzi, plantarea de copaci pe mijlocul arterei rutiere pentru captarea zgomotului și atragerea marilor retaileri pentru revitalizarea zonei comerciale, notează Capital. Arhitecții și-au prezentat viziunea printr-o machetă tridimensională care cuprinde o reducere a numărului de benzi de circulație rutieră de la patru pe sens, câte sunt în prezent, doar la două, celelalte două urmând a fi transformate în culoare speciale pentru transportul public și bicicliști.

Aproximativ 300.000 de familii vor primi în continuare ajutoare sociale și după 1 iulie, informează Curierul Național. Guvernul a aprobat unele măsuri de protecție socială care vor permite menținerea și după 1 iulie 2015 a drepturilor de ajutor social și de alocație pentru susținerea familiilor care au copii în întreținere, pentru aproximativ 300.000 de familii. În acest scop, Executivul a completat, printr-o Ordonanță de urgență, Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.

Veste bună pentru aproape 1,4 milioane da salariați. Salariul minim crește de azi, titrează Cotidianul. Salariul de bază minim brut pe țară crește, de la 1 iulie, de la 975 de lei la 1.050 de lei. Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat, marți, că aproape 1,4 milioane de salariați vor beneficia de această creștere.

Irina Begu s-a calificat în turul 3 de la Wimbledon după ce a trecut de Țurenko. O așteaptă un duel de foc!, titrează Gazeta Sporturilor. Irina Begu s-a calificat în turul 3 de la Wimbledon după ce a trecut de Lesia Țurenko în 3 seturi, 7-5, 6-7, 7-5. Românca a cîștigat primul set, scor 7-5, dar l-a pierdut în tie-break pe următorul, 6-7. În decisiv, Irina a avut cîteva probleme fizice, însă a revenit incredibil de la 1-3 și s-a impus, 7-5.

Simona Halep despre eșecul la Wimbledon. Simona Halep, eliminată marți de la Wimbledon, a declarat că se aștepta la un turneu dificil, dar nu să piardă în chiar primul tur, conformCotidianul. „Știam că va fi dificil, dar nu în felul acesta, ca să fiu sinceră”, a spus Halep după meci.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult