Acasa Revista Presei Revista presei. Ponta dă cu bățul prin gardul PSD

Revista presei. Ponta dă cu bățul prin gardul PSD

scris de Z.V.
215 Afisari

Adoptarea legii de aprobare a OUG 14/2017, prin care a fost abrogată OUG 13, precum și a legii de respingere a OUG 13, cine a acuzat lipsa lui Liviu Dragnea din sala de vot, cine este propunerea pentru Ministerul Justiției, precum și condamnarea lui Sorin Ovidiu Vîntu la opt ani de închisoare în dosarul devalizării FNI, soluția Academiei Române la exodul creierelor, dar și comentariile în legătură cu contractul dintre handbalista Cristina Neagu și CSM București sunt principalele subiecte ale zilei de 22 februarie.

Ponta dă cu bățul prin gardul PSD. ‘Eu, când am fost în SUA, am fost în vizită oficială, cu gardă militară și marină, nu am fost pentru poze’. Fostul premier Victor Ponta l-a criticat pe Liviu Dragnea pentru că nu și-a asumat Ordonanța 13 și i-a cerut premierului Sorin Grindeanu să se desprindă de partid, dacă nu vrea să se ‘prăbușească’, consemnează Adevărul.

Sfârșit. OUG 13 a fost respinsă definitiv de Parlament. Deputatul Iordache a votat împotriva ministrului Iordache. Comisia Juridică a Camerei Deputaților s-a reunit marți dimineață pentru a adopta raportul de respingere a OUG 13, ordonanța care a scandalizat România. După această formalitate, OUG 13 a ajuns la votul final în Camera Deputaților, unde nu au fost surprize: ordonanța a fost îngropată. În paralel, plenul Camerei Deputaților a adoptat și OUG 14, care a abrogat OUG 13, informează Adevărul. Plenul Camerei Deputaților a adoptat, marți, cu 292 de voturi „pentru” și o abținere, legea de aprobare a OUG 14/2017, prin care a fost abrogată OUG 13, precum și Legea de respingere a OUG 13, care a întrunit 291 de voturi „pentru” și trei abțineri. OUG 14 a primit 292 de voturi „pentru”, un deputat s-a abținut, iar alți trei au fost prezenți, dar nu au votat, în timp ce Legea de respingere a OUG 13 a primit 291 de voturi „pentru”, iar trei deputați s-au abținut și unul nu a votat. Din sală a lipsit de la vot președintele PSD, Liviu Dragnea, ședința de plen fiind condusă de vicepreședintele Gabriel Vlase. Fostul ministru al Justiției Florin Iordache a votat marți, în Comisia juridică a Camerei Deputaților, pentru respingerea OUG 13, chiar dacă el a fost cel care a elaborat și susținut acest proiect.

Raluca Turcan acuză lipsa lui Liviu Dragnea din sala de vot: Probabil că i-ar fi tremurat mânuța dacă ar fi votat cele două ordonanțe. Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat marți că nu l-a văzut în sala de vot pe președintele PSD Liviu Dragnea, și ‘pare că s-a încheiat epopeea celor două Ordonanșe, 13 și 14’, arată România liberă.
„Nu văd în sală pe cineva care ar fi putut să se exprime pe acest vot și anume pe cel care v-a adus în această situație, Liviu Dragnea. Probabil că i-ar fi tremurat mânuța, dacă ar fi votat aceste două proiecte de lege. Astăzi pare că s-a încheiat epopeea celor două Ordonanțe, 13 și 14, și că a fost corectată o greșeală. Premierul Grindeanu a spus la Bruxelles că a fost o greșeală Ordonanța 13, însă în țară a spus cu totul altceva. Din fericire, acțiunea abuzivă și netransparentă care a revoltat o Românie întreagă pare a fi fost ștearsă. Există însă un rău iremediabil pe care îl știm cu toții și acela se cheamă decredibilizarea României, lipsa de încredere în acest Guvern, lipsa de predictibilitate în acțiunile acestui Guvern. În mod răspicat pentru o societate revoltată și tensionată, PNL solicită actualei coaliții de guvernare, în mod transparent, să spună cum se va comporta în continuare cu privire la transpunerea deciziilor CCR în cele două Coduri, de asemenea PNL vă solicită cu respect pentru o țară întreagă ca actualul Guvern să-și dea demisia”, a spus Turcan în plenul Camerei Deputaților.

Fostul judecător CCR Tudorel Toader, favorit pentru Ministerul Justiției. Propunerea a fost făcută de Tăriceanu. Fostul judecător al Curții Constituționale, Tudorel Toader, este favorit pentru ocuparea postului de ministru al Justiției, rămas vacant după demisia lui Florin Iordache. Propunerea a venit din partea președintelui Senatului și lider al ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, au declarat pentru Gândul surse parlamentare. De altfel, Tudorel Toader, care a fost propus în 2006 la CCR de PNL, a avut deja o întâlnire cu Călin Popescu Tăriceanu. O decizie privind noul ministru al Justiției se va anunța miercuri, după reuniunea conducerii PSD și o întâlnire a liderilor Coaliției PSD-ALDE care ar urma să aibă loc în cursul dimineții. Tudorel Toader nu a negat posibila sa nominalizare, precizând că miercuri va veni la București.

Șefa UNJR, despre o eventuală nominalizare la Justiție: Confirm că am avut o întâlnire cu premierul. Președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan, a anunțat, marți, că nu va fi ea nominalizarea pentru portofoliul de la Ministerul Justiției, precizând că, fiind judecător, nu poate ocupa această funcție, scrie Gândul. ‘În urma mai multor solicitări din partea presei, reafirm public ceea ce am spus și altor jurnaliști care mi-au cerut un punct de vedere: nu voi fi eu nominalizarea pentru funcția de ministru al Justiției deoarece, judecător fiind, nu pot ocupa o asemenea funcție. Confirm faptul că am avut o întâlnire cu premierul Sorin Grindeanu în cadrul căreia am discutat și aspecte ce privesc buna funcționare a justiției și care au fost cuprinse inclusiv în ŤMemorandumul privind justițiať. Am găsit din partea premierului o deschidere privind rezolvarea problemelor din justiție și aștept din partea viitorului ministru o colaborare instituțională eficientă pentru implementarea soluțiilor incluse în Memorandum”, a scris Dana Gîrbovan, președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR), pe pagina sa de Facebook.

Premierul României s-a întâlnit, la București, cu ambasadorul Olandei în România. Cei doi au evaluat stadiul cooperării bilaterale. Prim-ministrul României, Sorin Grindeanu, s-a întâlnit, marți, cu ambasadorul Olandei în România, Stella Ronner-Grubacic, prilej cu care cei doi oficiali au evaluat stadiul cooperării bilaterale la toate nivelurile, informează România liberă. A fost reafirmat parteneriatul în cadrul UE și NATO, iar Stella Ronner-Grubacic a apreciat relațiile economice excelente dintre cele două țări, arătând că acestea vor continua să se dezvolte.

Șeful diplomației române, Teodor Meleșcanu, s-a întâlnit cu ambasadorul Bulgariei în România. Cei doi au subliniat importanța organizării celei de-a patra ședințe comune de Guvern. Șeful diplomației române, Teodor Meleșcanu, l-a primit, marți, pe Todor Ivanov Churov, ambasadorul Republicii Bulgaria la București, în vizită de curtoazie, ocazie cu care cei doi oficiali au subliniat importanța organizării celei de-a patra ședințe comune de guvern, notează România liberă. Cei doi interlocutori au reafirmat angajamentul comun în vederea aprofundării, în continuare, a dialogului politico-diplomatic. (…) De asemenea, a fost menționată importanța reluării dialogului la nivel de miniștri ai afacerilor externe în format trilateral România ? Bulgaria ? Grecia.

Aurelia Cristea, după ce Dragnea le-a promis aleșilor că-i scapă de răspundere penală: Când vom înțelege că nu suntem stăpâni absoluți pe banul public? Fostul deputat PSD Aurelia Cristea, care a demisionat din partid în semn de revoltă după ce Guvernul Grindeanu a adoptat celebra Ordonanță 13, critică intenția lui Liviu Dragnea de a redefini în lege relația dintre legalitate și oportunitate, astfel încât primarii să scape de răspundere penală, aflăm din Adevărul. ‘Ceaușescu a considerat oportun, în 1989, să dea ordin să se tragă în manifestanți. O fi fost legal? Când vom înțelege că odată ajunși în funcții publice nu suntem stăpâni absoluți pe banul public și pe destinul oamenilor? Suntem în serviciul public și prin deciziile sau măsurile luate trebuie să livrăm cetățenilor un grad înalt de satisfacție, de mulțumire’, a scris Aurelia Cristea pe Facebook. ‘Oportunitatea nu exclude legalitatea și cu atât mai puțin gradul de mulțumire al cetățenilor. Adică satisfacția că impozitele și taxele pe care ei le plătesc sunt bine gestionate și se întorc la ei sub forma unor servicii publice de calitate (sănătate, educație, infrastructură…)’, a adăugat Aurelia Cristea.

Chirica, ultimul cuvânt înainte de CEx: ‘Cred că există masă critică pentru un nou PSD’. Liderul PSD Iași, Mihai Chirica, susține că se așteaptă ‘la maturitate și înțelepciune’ din partea colegilor de partid în ședința de miercuri a Comitetului Executiv al PSD, în care va fi discutată situația sa în partid, el adăugând că ‘nu poți pedepsi un om care spune adevărul’, transmite Puterea.

Chirica a fost la Ierusalim și s-a rugat la Mormântul Sfânt: Era o chestie programată de mai mult timp. Am tot amânat de vreo patru ori. Liderul PSD Iași, Mihai Chirica, a declarat că a fost la Ierusalim în weekend și s-a rugat inclusiv la Mormântul Sfânt, precizând că vizita sa în Israel era programată de ceva timp și nu a avut legătură cu ședința de miercuri a Comitetului Executiv al partidului în care va fi discutată situația sa în partid, potrivit ziarului Adevărul.

Vicepremierul Sevil Shhaideh: Ne-am propus ca, până la 1 iulie, procesul de acreditare a autorităților de management să fie definitivat. Viceprim-ministrul Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, și Mihaela Toader, ministrul delegat pentru fonduri europene, s-au întâlnit marți cu o delegație a Comisiei Europene (CE), prilej cu care Shhaideh a anunțat că și-a propus ca, până la 1 iulie, procesul de acreditare a autorităților de management să fie definitivat, anunță România liberă. Cu privire la programele europene din cadrul financiar european 2014-2020, au fost trecute în revistă situația actuală în ceea ce privește procesul de desemnare a autorităților de management, motivele de întârziere și posibilitățile de avansare a procesului.

Tăriceanu: N-aș putea spune că relațiile dintre România și Rusia au fost înghețate. Au un grad de inhibiție. Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, în contextul întrevederii ministrului de Externe, Teodor Meleșcanu, cu ambasadorul Federației Ruse la București, de luni, că relațiile României cu Rusia ‘au un grad de inhibiție’, dar nu sunt ‘înghețate’, conform ziarului Adevărul. ‘Nu am avut cu domnul ministru de Externe o discuție pe acest subiect (al întrevederii cu ambasadorul Federației Ruse la București — n.r.), dar vreau să vă spun câteva lucruri. Primul: am văzut niște semnale în presă care mi s-au părut cu totul și cu totul anormale. Ca ministru de Externe, Teodor Meleșcanu are obligația, aș spune, să se întâlnească cu toți ambasadorii țărilor care au acreditare la București. Acesta e primul lucru. În al doilea rând, Rusia nu e chiar o țară oarecare. Este una din marile puteri la nivel mondial și este firesc să se întâlnească și cred că nu e numai firesc, e obligatoriu să se întâlnească și cu ambasadorul Rusiei’, a afirmat Tăriceanu, care a precizat că relațiile dintre România și Rusia nu au fost nici până acum ‘înghețate’, ci doar au „un grad de inhibiție”.

Ambasadorul Marii Britanii, Paul Brummell: Scopul nostru este să dezvoltăm relații directe, în special, cu România. Ambasadorul Marii Britanii, Paul Brummell, a declarat, marți, la Constanța, că, după Brexit, țara sa vrea să dezvolte relații directe cu țările europene, inclusiv cu România, de care o leagă o istorie bogată încă din secolul al 19-lea, transmite România liberă. „Pe 23 iunie 2016, cetățenii britanici au votat pentru ieșirea din Uniunea Europeană ? dar asta înseamnă doar că părăsim o instituție ? nu din Europa. Noi rămânem o țară europeană și acum scopul nostru este să dezvoltăm relații directe cu țările europene și în special cu România, de care ne leagă o istorie bogată, încă din secolul al XIX-lea”, a declarat ambasadorul Paul Brummell, care a participat marți la deschiderea seminarului Exporting is GREAT.

Meleșcanu, audiat la DNA în dosarul OUG 13. ‘S-a adoptat la ceas de după-amiază, ședința a fost întârziată de CSAT’. Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, s-a prezentat marți-dimineață la sediul DNA pentru a fi audiat în dosarul deschis de procurori referitor la OUG 13 privind modificarea Codurilor Penale, notează Gândul. La ieșirea din sediul Parchetului Anticorupție, ministrul de Externe a declarat că este de părere că Guvernul Grindeanu nu va pica din cauza dosarului referitor la OUG 13, însă, întrebat dacă prin aceste acțiuni se încearcă doborârea Executivului, Meleșcanu a răspuns: ‘Da, e una din posibilități”. ‘Strict din punct de vedere al Ministerului de Externe, competența noastră era strict de avizare a modului de transpunere în legislația românească a unor prevederi, directive ale Parlamentului European și ale Consiliului UE”, a declarat, la ieșirea din sediul DNA, Teodor Meleșcanu. Întrebat dacă este de părere că prin acest dosar se încearcă doborârea Guvernului Grindeanu, ministrul Afacerilor Externe a replicat: ‘Da, e una din posibilități, dar nu cred că pică din cauza asta. Probabil că dacă nu va pune în aplicare programul de guvernare, atunci sunt șanse să pice pentru că parlamentarii vor putea să își modifice eventual părerea. (…) Cred că un guvern trebuie să fie în primul rând judecat după modul în care îndeplinește programul de guvernare care a fost aprobat de Parlament”. Legat de grațiere, Teodor Meleșcanu a mai spus că ‘la ora actuală, în închisorile din România gradul de ocupare este de 200 la sută. Guvernul are obligația să găsească cele mai bune modalități pentru ca situația din penitenciare să fie cât de cât omenească, niște limite minime”.

Sorin Ovidiu Vîntu, condamnat la 8 ani de închisoare în dosarul devalizării FNI. Sentința este definitivă. Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat, marți, de către magistrații Curții de Apel București, la opt ani de închisoare în dosarul devalizării Fondului Național de Investiții (FNI), decizia fiind definitivă, informează Q Magazine. ‘Condamnă pe inculpatul Vîntu Sorin-Ovidiu la pedeapsa de 5 ani închisoare, la care, potrivit art. 36, alin. 1 din noul Cod penal, adaugă sporul de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de spălarea banilor, în formă continuată, astfel că inculpatul va executa pedeapsa de 8 ani închisoare’, se arată în decizia de marți a Curții de Apel, care este definitivă. Magistrații au mai dispus menținerea sechestrului până la concurența sumelor de 137.403.630.106 ROL (5.529.321 dolari) și de 7.289.406 dolari.

Kovesi, raport pe 2016. DNA anunță că joi, 23 februarie, se va prezenta raportul de activitate pe anul 2016. Prezentarea se face la Sala de Marmură de la Cercul Militar din București, anunță Jurnalul Național.

Laura Codruța Kovesi a fost dată în judecată. Rusu Liviu Valentin, căpitan al Jandarmeriei Alba, a dat în judecată Direcția Națională Anticorupție și pe procurorul-șef DNA, Laura Codruța Kovesi, cerând daune morale pentru că în presă au apărut detalii din dosarul penal în care era cercetat, unele detalii chiar de natură intimă, notează Curierul Național.
Jandarmul a fost elementul central al unui dosar în care i s-au adus mai multe acuzații de corupție.

Proiectul grațierii rămâne blocat în Senat; Gorghiu: Nu suntem pregătiți ca sistem pentru această lege. Proiectul grațierii a rămas blocat în Senat. Mai precis, la Comisia juridică, unde, pentru a doua săptămână la rând, dezbaterile, la care au participat și reprezentanți din sistemul de justiție, nu au ajuns la nicio concluzie. După două ore de discuții, s-a dat un nou termen, o săptămână, pentru amendamente. Senatorul PNL Alina Gorghiu a mărturisit, la finalul ședinței, că nu suntem pregătiți ‘ca sistem’ pentru legea grațierii, scrie Libertatea. Directorul adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Dan Halchin, a răspuns întrebărilor senatorilor juriști, care au dorit să știe câți deținuți vor beneficia de prevederile legii grațierii. El a spus că este vorba despre 2.000 de deținuți, dar că o estimare precisă nu poate fi făcută, pentru că există pedepse care au fost contopite.

Protestatarii au sărbătorit, marți, în Piața Victoriei, respingerea controversatei OUG 13. Peste 500 de persoane au cerut, la unison, demisia Cabinetului Grindeanu, aflăm dinRomânia liberă. Manifestațiile antiguvernamentale au continuat, marți, în a treia săptămână de când românii au ieșit în stradă împotriva Guvernului Grindeanu. Evenimentul a avut ca scop sărbătorirea „primei victorii” a străzii, după ce, în Senat, s-a votat renunțarea la Ordonanța 13 și adoptarea Ordonanței 14.

Peste 250 de oameni în Piața Victoriei, în a 22-a zi de manifestații; aproximativ 30 de persoane la Palatul Cotroceni, titrează Adevărul.

Țuțuianu anunță un miting cu 10.000 de persoane la Târgoviște, pentru Grindeanu și Dragnea. Președintele PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a anunțat, marți, că va organiza, sâmbătă, un miting cu 10.000 de persoane, la Târgoviște, pentru a exprima susținerea față de premierul Grindeanu și liderul PSD, Liviu Dragnea, el menționând că manifestarea nu va fi, însă, și anti-Iohannis, notează Gândul. ‘Mitingul nostru va avea loc sâmbătă, probabil între 10.00 și 11.00. Se va desfășura cu toate aprobările legale, am mers la Primăria Târgoviște, am cerut autorizație, am informat instituțiile statului. Vrem să avem 10.000 de oameni, sunt colegi de-ai mei, primari, consilieri locali, viceprimari, cetățeni fără funcții politice sau administrative care mi-au cerut și mie, și colegilor din conducerea organizațiilor județene să luăm o atitudine față de ce se întâmplă azi în România și să organizăm un miting’, a spus Țuțuianu.

Deputatul Varujan Vosganian, despre protestul copiilor: Va veni o zi când copiii vor călca în picioare păpuși cu nume de oameni și părinții extaziați vor privi stânjeniți evenimentele, titrează România liberă. Deputatul ALDE Varujan Vosganian a criticat, marți, părinții care și-au adus copiii la protestele antiguvernamentale. Astfel, el a afirmat că unii copii au fost puși să scandeze slogane la manifestații și să calce pe ‘păpuși cu nume de oameni’.

Ocolul silvic al unui consilier PSD din Argeș și-a închis contul la Raiffeisen Bank, după ce șeful băncii a ieșit la protestele antiguvernamentale. Reprezentanții unui ocol silvic privat din Argeș au decis să închidă contul la Raiffeisen Bank în semn de nemulțumire față de președintele băncii în România, Steven van Groningen, care a ieșit la manifestație împotriva Guvernului, transmite Gândul. Dorin Mărășoiu, șeful ocolului silvic, este consilier județean PSD și a fost vicepreședintele CJ Argeș în mandatul trecut. El a fost acuzat de Agenția Națională de Integritate de incompatibilitate, fiind în 2011 atât șef de birou la Inspecția Silvică de la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Ploiești, cât și patron de ocol silvic. În motivare, oamenii au scris: ‘În semn de protest cu privire la implicarea Domnului Steven van Groningen CEO Raiffeisen România în acțiunile de protest din România’.

„Trebuie să ținem „cu dințiiť de legea 51% produse românești în supermarketuri”. Europarlamentarul PNL Daniel Buda consideră că România trebuie să țină „cu dinții” de legea prin care obligă supermarketurile ca 51% din produse să fie românești, chiar dacă s-a declanșat procedura de infringement, el fiind părere că este nevoie de un dialog cu Comisia Europeană, citim în Bursa. „Nu trebuie să fim speriați de bombe că împotriva României s-a declanșat o procedură de infringement pe un act normativ pe care îl avem în vigoare. Din păcate, României i se aplică un dublu standard în ceea ce privește vânzarea produselor agroalimentare. Peste tot în lume pe unde am fost nu era problema să producă, problema este cum vinzi la un nivel la care să poți să reziști din punct de vedere economic. Și de aceea în România a apărut o astfel de lege, și eu spun că România trebuie să țină cu dinții de această lege, facem corecturile care se impun, dar nu trebuie să dăm sub nicio formă înapoi. Trebuie să avem un dialog constructiv cu cei de la Comisia Europeană și să-i facem să înțeleagă că așa cum în Germania, în Belgia, în alte state, există astfel de legi care permit vânzarea cu prioritate a produselor din lanțul scurt de aprovizionare, așa trebuie să avem și noi această posibilitate în România, astfel încât fermierii noștri să aibă dreptul și posibilitatea să vândă produsele lor în supermarketuri”.

Semnal de alarmă: România are un deficit major de psihologi pentru copii. Viața din epoca modernă este din ce în ce mai complexă, iar creșterea și dezvoltarea unui copil reprezintă o adevărată provocare pentru mulți părinți, apreciază România liberă. Părinții vor să apeleze tot mai des la ajutorul unui specialist, însă, din nefericire, aceștia nu prea există.

Soluția Academiei Române la exodul creierelor: absolvenții de facultate, obligați să lucreze în țară după terminarea studiilor. Exodul tinerilor cu studii superioare a atins cote alarmante, atrage atenția Academia Română în „Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani”, publicată recent pe site-ul instituției, aflăm din Economica.net. Pentru a scădea exodul creierelor, academicienii propun ca absolvenții de facultate care au învățat pe locuri bugetate să muncească în țară pe o perioadă egală cu durata studiilor universitare subvenționate de stat, iar în caz contrar, să restituie banii cheltuiți de stat pentru pregătirea lor.

Cluj-Napoca: Primăria, obligată să monteze plăcuțe bilingve. Tribunalul Cluj a admis, marți, acțiunea intentată de o asociație care a cerut în instanță Primăriei Cluj-Napoca să monteze plăcuțe bilingve, în limba română și maghiară, la intrările în oraș, relatează Cotidianul. Decizia instanței nu este definitivă, reprezentanții Primăriei anunțând că vor face recurs. ONG-ul a cerut inscripționarea trilingvă a plăcuțelor, inclusiv în germană, dar această solicitare a fost respinsă de instanță.

Studiu: Capitala României se află pe locul cinci într-un clasament mondial al orașelor cu cel mai aglomerat trafic auto. București, capitala României, se află pe poziția a cincea în clasamentul mondial al orașelor cu cel mai aglomerat trafic auto în timpul orelor de vârf. Potrivit unui studiu realizat de un producător olandez de sisteme de navigație prin GPS, TomTom, nivelul de congestie a crescut cu șapte procente față de anul 2015, informează România liberă. Compania a analizat 390 de orașe din 48 de țări, iar potrivit studiului, românii, petrec pe străzile Capitalei aproximativ 57 de minute pe zi în plus în trafic din cauza aglomerației, ceea ce înseamnă 218 ore în plus într-un an.

România corporatistă — câți suntem, unde lucrăm, cum trăim? Muncești în fața unui computer într-o firmă privată mijlocie sau mare? Ai salariul peste medie? Ai cel puțin bacalaureatul? Locuiești în oraș sau în suburbii? Pleci în cel puțin o vacanță pe an? — întrebări la care găsește răspuns Capital.

Ministerul Apelor și Pădurilor, cu ochii pe Schweighofer. Ministerul Apelor și Pădurilor (MAP) a anunțat, marți, că va supraveghea „foarte atent” activitatea grupului austriac Schweighofer, după ce organizația internațională Forest Stewardship Council (FSC) a retras companiei austriece certificarea pentru lemnul procesat. Ministerul menționează că a luat act de decizia organizației internaționale Forest Stewardship Council (FSC) de a retrage certificarea pentru lemnul procesat de grupul austriac Schweighofer, având ca motivație principală „o posibilă încălcare a legislației privind standardele de măsurare a materialului lemnos’. „Dat fiind faptul că vorbim despre cel mai mare procesator de material lemnos din România, retragerea certificării FSC presupune, din partea autorității publice centrale din domeniul silviculturii, o atenție mai mare”, arată reprezentanții MAP, citați de Cotidianul. Ei menționează că ministerul și Gărzile Forestiere vor supraveghea „foarte atent” activitatea companiei Schweighofer.

Primăvara își face încălzirea cu temperaturi de până la 15 grade Celsius, titrează Evenimentul Zilei. Vremea se va încălzi, astfel încât temperaturile se vor încadra între 0 și 15 grade Celsius. În jumătatea de nord a țării, va fi mai mult noros și va ploua noaptea în Maramureș, în Crișana, iar în zona montană vor fi predominant ninsori, apoi precipitații mixte ce vor favoriza poleiul.

Contractele din infrastructură alimentează clientela politică. Ce profituri și câți angajați au firmele abonate la banii publici. În timp ce atenția este dirijată spre multinaționale, acuzate că exportă profiturile, fonduri publice uriașe, de ordinul sutelor de milioane de euro, sunt dirijate anual către firme cu conexiuni politice, descoperă România liberă.

Ministrul Turismului: Ordonanța privind voucherele de vacanță va fi modificată. Ministrul Turismului, Mircea-Titus Dobre, a declarat că intenționează să modifice ordonanța care vizează voucherele de vacanță deoarece sunt ‘două probleme’: limitarea comisionului companiilor care emit voucherele și cel al agențiilor de turism, notează Curierul Național. ‘Trebuie realizată o modificare legislativă la ordonanța care vizează voucherele de vacanță. Sunt două probleme: limitarea comisionului la 1% pentru cei care emit pe piață aceste tichete, dar și a celor de la agențiile de turism, care au o marjă undeva până la 20%, în general fiindcă la unele servicii le dau mai ieftin, la altele mai scump.

Amenda pe care o riscă cei care au umflat prețul carburanților. Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a declarat, marți, că, în cazul în care se constată încălcări ale legii în privința prețului carburanților, amenda maximă este de 10% din cifra de afaceri a companiilor, anunțăCotidianul.

Semnal de alarmă: Serviciile de ambulanță din unele județe lucrează cu cinci medici sau mai puțini. Serviciile de ambulanță din județele Bistrița-Năsăud, Harghita, Covasna, Vrancea, Buzău, Ialomița și Tulcea lucrează cu doar cinci medici sau mai puțini, în pofida creșterii, în total, a numărului de medici de la ambulanță, repartiția nefiind uniformă, scrie Libertatea. Concluziile au fost prezentante marți, la bilanțul Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), de Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Acesta a declarat că distribuția medicilor la nivel național nu este uniformă și că există zone din țară unde nu poate fi asigurată garda.

Peștele cu mercur are efecte neurotoxice. Care sunt speciile cu conținut redus și care trebuie evitate. Consumul de pește este benefic pentru sănătate. Însă peștele cu mercur, la fel ca fructele de mare provenite din zone contaminate cu acest metal neurotoxic, cresc riscul de scleroză amiotrofică, boală a sistemului nervos care nu poate fi vindecată, atenționează Adevărul.

O măsură care contrazice directivele europene. TVA zero la achiziționarea de locuințe noi va avantaja dezvoltatorii. Cabinetul Grindeanu ar elimina taxa pe valoarea adăugată la achizițiile de locuințe noi de la 1 martie. Care e însă impactul acestei măsuri încearcă să afle România liberă.

Avansul la ŤPrima Casăť se mărește. Băncile din România dau semn că vor mări avansul creditelor ipotecare luate prin programul guvernamental ‘Prima casă’, potrivit ziaruluiLibertatea. Primul creditor care a făcut acesta pas este ING Bank, care a mărit avansul pentru împrumuturile Prima casă de la 5% la 10%, potrivit propriului site.

Universitățile sunt nevoite să crească taxele studenților. Salariile angajaților din mediul universitar au crescut cu 15% începând cu 1 ianuarie 2017, ca urmare a unui proiect întocmit de coaliția PSD-ALDE, dar cu toate acestea guvernul condus de Sorin Grindeanu a alocat de la bugetul de stat cu 0,3% mai puțini bani pentru Universități față de anul trecut, ceea ce pune instituțiile de învățământ în imposibilitate de a plăti indemnizațiile mărite, susține Curierul Național.

Ce face Tudor Gheorghe ca să atragă tinerii la spectacolele sale. Rapsodul Tudor Gheorghe și-a propus să schimbe formatul spectacolelor sale din punct de vedere muzical pentru atragerea tinerilor, așa cum va proceda în spectacolul „Îndrăgostiți fără noroc” pe care îl va prezenta pe 8 și 9 martie la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, anunță Jurnalul Național. Claudia Gorun, secretar artistic al Teatrului Național din Craiova, a anunțat, într-o conferință de presă, că maestrul a ales să schimbe partea muzicală după ce a ascultat hiturile de la radio, melodii care strâng 14-18 milioane de vizualizări pe youtube, și a ajuns la concluzia că vrea „să-i prindă cumva în plasă pe tineri, pe cei din noua generație, să le vorbească altfel”.

Nominalizări UNITER: ‘Amadeus’ de la Comedie, în regia lui Victor Ioan Frunză, nominalizat la Cel mai bun spectacol. Gala Premiilor UNITER, ediția a XXV-a, va avea loc în data de 8 mai la Teatrul Național ‘Mihai Eminescu’ din Timișoara. Yuri Kordonsky, Victor Ioan Frunză și Bobi Pricop sunt nominalizați la categoria Cel mai bun regizor. Aflăm din Adevărul care sunt celelalte nominalizări.

Mircea Lucescu riscă să fie dat afară de la Zenit. Motivele pentru care ‘Il Luce’ e cu bagajele la ușă. Presiunea și banii investiți constituie o provocare mare pentru orice antrenor la Zenit Sankt Petersburg, iar cum Luciano Spalletti a fost demis din cauza lipsei de rezultate, acum presa din Rusia anunță că Mircea Lucescu e aproape de o plecare de la clubul pe care-l antrenează din mai 2016, avertizează ProSport. Sportsdaily.ru notează că o eliminare prematură din Europa League ar fi de fapt motivul pentru care oficialii lui Zenit l-au băgat pe Mircea Lucescu și pe stafful său în ședință de urgență. Totul, coroborat cu poziția secundă ocupată de club, în campionat, la cinci puncte în spatele liderului Spartak Moscova. Conducerea lui Zenit e intrigată de rezultatul obținut de antrenorul român, în prima manșă, din Europa League, meci pe care Zenit l-a pierdut, scor 0-2, în fața lui Anderlecht.

Neagu face clarificări referitoare la contractul cu CSM: „Banii nu sunt motivul principal pentru care mă întorc în țară, am avut oferte mult mai bune”. Cristina Neagu a făcut o serie de clarificări referitoare la contractul cu CSM București și infirmă existența unei clauze care să o scutească de meciurile din campionatul intern programate în aceeași săptămână cu cele din cupele europene, informează Gazeta Sporturilor. „În fiecare iarnă am negociat cu CSM, dar am decis de fiecare dată să prelungesc cu Buducnost, am decis în acest an că e momentul potrivit să mă întorc în țară, îmi doresc foarte mult să joc cu o echipă românească în Liga Campionilor. Nu e adevărat că există o astfel de clauză, sunt exagerări și în ce privește salariul. Nu sunt clauze exagerate, nu este nimic ieșit din normal. E un contract bun, banii nu sunt motivul principal pentru care mă întorc în țară, am avut oferte mult mai bune. Este contract pe doi ani, va începe din luna iulie.”

Ministrul Marius Dunca, despre revenirea Cristinei Neagu în handbalul românesc: ‘Ar trebui să ne mândrim cu lucrul acesta, nu să ne intereseze ce salariu are. Într-o discuție cu ziarul ProSport, reprezentantul Guvernului și-a exprimat părerea față de acest subiect: ‘Întotdeauna, noi ne uităm la alte lucruri, în loc să fie o bucurie că aduci cea mai bună handbalistă din lume să joace pentru club din țară, ea fiind româncă. Ar trebui să ne mândrim cu lucrul acesta, nu să ne intereseze ce salariu are. Căutăm motive, de ce nu. Cred că este momentul să ne bucurăm și este de datoria noastră să aducem acasă orice româm care cândva a plecat din țară, să-l valorificăm. Este un lucru extraordinar readucerea Cristinei Neagu și nu pot decât să-i doresc multă sănătate și să ne redea zâmbetul pe buze. Să nu uităm că jocurile de echipă ne adună pe noi la un loc când vorbim de națională, după care are capacitatea de a ne despărți pentru că fiecare ține cu un club’.

Președintele WTA o laudă pe Halep: „Să nu uităm de Simona, care a făcut lucruri minunate”. Chiar dacă e accidentată, Simona Halep continuă să fie lăudată de oamenii din tenis, consemnează Gazeta Sporturilor. Președintele WTA, Steve Simon, laudă prezența jucătoarei noastre în circuitul feminin, unde se află pe locul 4. „Trăim o perioadă bună în tenisul feminin. Prezența în circuit a unor campioane ca Venus și Serena Williams e foarte importantă. Sunt două sportive uriașe și au obținut rezultate excelente. Avem jucătoare tinere de calitate, precum Angelique Kerber și Karolina Pliskova, fără să uităm de Simona Halep, care în trecut a făcut lucruri minunate și sunt sigur că în viitor va mai avea oportunitatea de a se afirma”, a declarat Steve Simon, conform Tennis World Italia.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult