Acasa Revista Presei Revista presei. Ponta nu mai ştie pe unde să scoată cămaşa Guvernului

Revista presei. Ponta nu mai ştie pe unde să scoată cămaşa Guvernului

scris de Florin BUDESCU
2 afisari

Ponta se preschimbă de la o zi la alta într-un boxer care este pe cale să înțeleagă pe pielea lui valabilitatea proverbului: «ferește-mă, Doamne, de prieteni, că de dușmani mă apăr singur»

Revista presei. Ponta nu mai ştie pe unde să scoată cămaşa Guvernului

Curentul: „Cu mintea obosită de propriile obsesii”, Ponta, băgat în corzi de camarazii lui de drum ”Cocoțată la putere pe creasta unui val de minciuni diversioniste, care i-au adus un scor electoral demn de Epoca de Aur, Uniunea Social Liberală a ajuns deja o șandrama dărăpănată care pârțâie din toate încheieturile și din care șobolanii dau bir cu fugiții care în încotro. Iar premierul Ponta, cel care ne promitea cândva că ne va ferici cu cel mai cinstit Guvern cu putință, se preschimbă de la o zi la alta într-un boxer care, năucit sub o avalanșă de pumni, este pe cale să înțeleagă pe pielea lui valabilitatea vechiului proverb: «ferește-mă, Doamne, de prieteni, că de dușmani mă apăr singur»”

Cronica română: Tot mai mulţi pesedişti îl vor pe Ponta candidat la prezidenţiale ”Crin Antonescu pierde susţinerea social-democraţilor din teritoriu. Primarul Craiovei, Olguţa Vasilescu, spune că PSD nu poate susţine la prezidenţiale un om care atacă partidul. Mai mult, primarul Craiovei a explicat că în protocolul USL se precizează că va fi candidat la Preşedinţie cel care are cel mai bun scor în sondaje. «Crin Antonescu e un pic mai în spate», mai spus Vasilescu”

EvZ: CNN iReport. Ştire falsă despre jurnalistul Petrişor Cană ”Autorul articolelor informative despre violul la care a fost supusă o jurnalistă de la Radio Europa FM a fost denigrat. Fotografia lui Petrișor Cană a fost luată de pe Facebook și postată pe site-ul CNN iReport. «Am aflat cu surprindere că am devenit, fără voie mea, infractor, în spaţiul virtual. Şi nu oriunde, ci pe site- ul oficial al CNN, renumitul post de televiziune american. Am rămas şocat să aflu că cineva care se dă drept jurnalist a compus o poveste în care eu sunt violator în serie, autor al agresiunii sexuale asupra unei colege de breaslă, jurnalista de la Radio Europa FM», ne-a declarat Petrişor Cană“

Naţional: Umbra lui Omar Hayssam a penetrat primaria lui Ontanu! ”Fara putinta de tagada, aducerea in tara a lui Omar Hayssam a declansat cea mai ampla ancheta care va zgudui societatea romaneasca. De altfel, chiar sirianul a recunoscut ca, urmatorii 20 de ani, va tot sta de vorba cu procurorii. Si are ce sa le povesteasca, din moment ce a cerut deja redeschiderea tuturor dosarelor in care este implicat. Ceea ce nu poate decat sa le dea frisoane politicienilor si oamenilor de afaceri care au avut legaturi cu inamicul public numarul unu“

ZF: Cinci ani de la începerea crizei: Clasa politică şi financiară şi-a asigurat supravieţuirea prin împrumuturi ale statului de peste 40 mld. euro; Ceilalţi supravieţuiesc prin insolvenţă, iar clasa de mijloc este practic îngropată.

Adevărul: Sediul Primăriei, o „gogoaşă“ de 2,7 milioane de euro pe an. Maidanezii, un „fonfleu“ electoral ”Sorin Oprescu a acuzat de multe ori lipsa banilor pentru rezolvarea problemei maidanezilor. Cu toate acestea, în 2009, edilul a găsit resurse să mute Primăria într-un sediu cu o chirie de 2,7 milioane de euro pe an”

România liberă: „Fotbalul românesc, în faliment moral!“ ”Noul sezon de Liga a II-a început într-un sistem play-off, menit să ţină în viaţă cele II-a serii ale eşalonului, ca urmare a retragerii din competiţie a mai multor echipe ajunse în faliment. Problemele sunt însă departe de a fi rezolvate.”

Bursa: Noul guvern al Austriei va avea doar două puncte pe agenda sa de lucru. Mai multă austeritate pentru cetăţeni, mai mulţi bani pentru bănci ”Una dintre puţinele oaze de stabilitate din Europa este gata să-şi piardă liniştea în viitorul apropiat. Austria se pregăteşte pentru alegeri generale în 29 septembrie 2013, la doar o săptămână după cele din Germania”

Curierul naţional: Guvernul portughez taie fără milă din pensii ”Reprezentanţii Guvernului vor tăia cu 10% pensiile funcţionarilor care depăşesc 600 de euro, lucru care va afecta peste 300.000 de portughezi. Europa va trebui să facă faţă unui “deceniu pierdut”, iar numărul săracilor se va apropia de 25 de milioane până în 2025″

StareaPresei.ro

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult