Acasa Revista Presei Revista presei. Ponta trebuie să răspundă pentru propunerea lui Bica

Revista presei. Ponta trebuie să răspundă pentru propunerea lui Bica

scris de Florin BUDESCU
2 afisari

Ponta trebuie să dea socoteală pentru faptul că a propus-o pe Alina Bica în fruntea DIICOT, a explicat Monica Macovei pentru Gândul. Da, aşa este, dar trebuie să dea socoteală şi Elena Udrea, care a făcut trafic de influenţă pentru Bica, şi Traian Băsescu, care a fost de acord cu numirea ei.

Victor Ponta

Victor Ponta

Salvador Caragea, nenea mafiotu care conducea Inspectoratul Judeţean de CorupPoliţie Gorj, despre care a scris aici colegul Radu Constantin Erhan, a fost destituit din funcţie, informează Curierul naţional.

Acum este şef peste câinii poliţişti. Atenţie, Salvador, lupii alsacieni sunt foarte inteligenţi, se prind repede ce eşti.

Curentul susţine că Ion Iliescu va face puşcărie în Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie. Indiferent pe ce se bazează publicaţia, am dezvoltat însă subiectul redeschiderii dosarului de către PÎCCJ.

La Berlinală, Tudor Giurgiu şi-a lansat ultimul film, „De ce eu?”, explică HotNews. Filmul merită văzut, am scris o cronică de film despre ultima operaă a regizorului, fost PDG în SRTv. Se strânge cercul în jurul lui Victor Ponta…

Ca ţiganii, atunci când a venit poliţia să-i ia şi să-i ducă la-ntristare, Elena Udrea s-a trântit pe caldarâm şi ţipă, zbiară, scuipă şi înjură pe toată lumea, pentru că ştie că mai are puţin şi va fi arestată. Asta constată şi Naţional.

Traian Băsescu a fost 10 ani preşedintele României. Un golan şi acoliţii din jurul său nu contenesc să se răzbune pe el pentru aceasta. Asta explică şi Comisarul. Acum, prin RAAPS, îşi bat joc de el şi-i dau o locuinţă de protocol părăginită.

Ioan Chelaru a refuzat să fie numit în CCR în locul lui Toni Greblă, conform României libere. Vrea să se dedice modificărilor pe care PSD doreşte să le aducă Constituţiei. Omul este cel ce a condus, pe 4 iulie 2012, şedinţa plenului în care a fost suspendat Traian Băsescu. E foarte periculos în oricare dintre cele două ipostaze.

FMI a convenit cu Guvernul reluarea privatizării CFR Marfă, iar FMI cere întreruperea Programului Prima Maşină, explică Adevărul. Problema ar fi la plafonul de garantare.

UE va începe să aplice sancţiuni dure Rusiei, arată EvZ. Primul vizat este Anatoli Antonov, viceministrul rus al Apărării. Doare la lingurică, Putinică!

Fostul secretar general NATO, Anders Fogh Rassmussen, susţine că Vova ar putea să atace unul dintre statele baltice, arată Puterea. Am atras atenţia asupra acestui fapt încă de pe 24 aprilie 2014, în articolul Cum am putea ajunge la al treilea război mondial.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult