Acasa Revista Presei Revista presei. Ponta vrea să-l radă pe Gabi Oprea

Revista presei. Ponta vrea să-l radă pe Gabi Oprea

scris de Florin BUDESCU
307 Afisari

În mare dificultate în partid (unde a fost obligat să-şi dea demisia din toate funcţiile deţinute), Ponta ar rămâne prim-ministru şi îşi propune să-l înlăture pe Gabriel Oprea, susţine Adevărul.

CONFERINTA - USLSorin Câmpeanu, ministrul Educaţiei, spune, citat de EvZ, că în chestiunea plagiatelor nu te poţi baza numai pe softul de detectat aceste furturi.

Ei bine, are dreptate, dar aluzia este la Găbiţă Anticorupţie şi Victor Viorel, că despre comitete şi comisii controlate politic direct sau indirect, ce să mai vorbim?

Transportatorii din România sunt într-o dificultate financiară tot mai vizibilă. Sub presiunea unei concurenţe acerbe internaţionale, ei fac totuşi cea mai mare parte din profit exact din transporturile internaţionale, relevă datele oferite de Curierul naţional.

Foarte corectă figura de stil făcută de cei de la Bursa, care vorbesc de full de drahme, în pokerul jucat de Troica Europeană cu Grecia, în cursul chinuielor negocieri pentru un plan de austeritate de care Elada are nevoie mai multe decât oricând.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult