Revista presei. Pontapocalipsa | Ziua Veche
Acasa Revista Presei Revista presei. Pontapocalipsa

Revista presei. Pontapocalipsa

scris de Florin BUDESCU
4 afisari

Ponta a cedat insistenţelor liberalilor şi a acceptat ca UDMR să nu facă parte din viitorul Executv în acest Guvern USL care se naşte de „sfârşitul lumii”.

Adevărul: Guvernul USL se naşte de sfârşitul lumii. Cine va face parte din Cabinetul Ponta 2 ”Ponta a cedat insistenţelor liberalilor şi a acceptat ca UDMR să nu facă parte din viitorul Executiv. Liberalii se temeau că, în cazul cooptării Uniunii la guvernare, PSD şi UDMR ar constitui un bloc care ar domina clar PNL”

EvZ: Dragnea, Crin şi Felix îşi iau partea leului în Guvernul Ponta 2 ”Victor Ponta este, de ieri dimineaţă, noul premier desemnat al României şi a trecut deja la negocierile pentru formarea guvernului. Dacă nominalizarea sa de către preşedintele Traian Băsescu s-a dovedit o formalitate, negocierile cu colegii din USL au fost mult mai dificile. O dovadă poate fi expresia încruntată pe care o arbora premierul la sfârşitul zilei. Până la această oră este cert că Executivul va aparţine exclusiv USL”

Gândul: Ponta recunoaşte că a semnat un pact cu Băsescu miercuri, la Cotroceni, în prezenţa lui Antonescu şi Dragnea “Documentul a fost înmânat de preşedinte joi, la Bruxelles, preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso şi socialiştilor Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European, şi lui Francois Hollande, preşedintele Franţei”

Ziarul Financiar propune un guvern al oamenilor din business ”Ziarul Financiar a făcut un exerciţiu, propunând pentru cele mai importante ministere trei nume din zona de specialitate care în mediul privat s-au făcut remarcate prin prestaţia lor”

Cronica română: Udemeriştii spun că vor intra intra într-o “opoziţie constructivă” ”Kelemen Hunor anunţă oficial că UDMR va intra într-o «opoziţie constructivă», uniunea urmând să analizeze fiecare proiect al Guvernului şi să reacţioneze în funcţie de interesele comunităţilor maghiare. Preşedintele UDMR afirmă că ar vota Guvernul Ponta «doar de dragul premierului», precizând însă că USL nu are nevoie de voturile UDMR”

România liberă: Băsescu: Votul uninominal a fost o greşeală. Nu se poate introduce decât atunci când e echilibru “În acelaşi timp, eu sunt convins că votul uninominal nu se poate introduce decât atunci când este un echilibru. Acum dezechilibrul e atât de mare, încât… 2008 ar fi fost un moment potrivit: PSD, PDL erau destul de echilibrate”

Puterea: Oprescu îl acoperă pe Băsescu: Ia lumină de la Luxten! ”Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a umflat conturile Luxten cu 20 de milioane de euro numai din acte adiţionale, iar factura lunară plătită de bucureşteni stâpânilor luminii ajunge la 1,4 milioane de euro”

Curentul: Comisia de la Veneția a dat verdictul: USL a organizat astă vară un puci în toată regula ”În iulie 2012 Guvernul și Parlamentul au adoptat o serie de măsuri ȋn succesiune rapidă, care au dus la ȋnlăturarea din funcții a avocatului poporului și președinților celor două camere ale Parlamentului, la limitarea competențelor Curții Constituționale, schimbarea condițiilor pentru referendumul de suspendare a președintelui republicii și finalmente la suspendarea acestuia”

Bursa: Cea mai de succes privatizare îşi arată roadele. Concedierea – cadoul de Crăciun al BCR pentru 1.600 de angajaţi ”Banca Comercială Română (BCR) va da afară, în următoarele 12-18 luni, 1.600 de salariaţi care reprezintă 17,5% din totalul angajaţilor, a anunţat, ieri, Tomas Spurny, preşedintele băncii, la prima apariţie oficială în ţara noastră. Domnia sa a explicat că vor fi închise peste 60 de sucursale neprofitabile, iar numărul salariaţilor se va reduce de la 9.100 la 7.500″

Curierul naţional: Secretele triunghiului puterii Greciei ”În spatele crizei ţării ar sta o legătură dintre mass-media, mediul de afaceri şi politică, speculează criticii. Interesele întreţesute ale acestor sectoare, deşi nu neapărat ilegale sau improprii, sunt văzute ca un obstacol în calea încercărilor Greciei de a salva economia”

StareaPresei.ro

2 comentarii

BULA 18-12-2012 - 10:22

Acum e bucurie mare in randul USL-istilor, ca se imparte cascavalul. Dar e cam putin ramas de la gasca din PDL si din asta trebuie sa dea o parte la FMI. Nu o sa le ajunga nici pana la sfarsitul verii urmatoare.

dana 18-12-2012 - 11:16

Sa fim seriosi! N-are Oprescu nicio treaba cu Basescu. Sunt la poluri opuse. Oprescu e genul de primar-manager care face totul sa mearga bine si mai ales legal!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult