Preşedinţii morţilor, prezidenţiabilii viilor | Ziua Veche
Acasa Revista Presei Revista presei. Preşedinţii morţilor, prezidenţiabilii viilor

Revista presei. Preşedinţii morţilor, prezidenţiabilii viilor

scris de Z.V.
2 afisari

Klaus Iohannis, întrevedere cu premierul Japoniei. Ce au discutat preşedintele României şi Shinzo Abe. În cadrul întrevederii de la Tokyo, o atenţie specială a fost acordată finalizării pregătirilor pentru lansarea Parteneriatului Strategic dintre România şi Japonia, ca urmare a deciziei luate de către cei doi înalţi demnitari cu prilejul vizitei premierului nipon de anul trecut de a iniţia demersurile ca relaţia dintre cele două ţări să fie ridicată la nivelul de Parteneriat Strategic, potrivit Adevărul.

Preşedinţii morţilor, prezidenţiabilii viilor. În ţara în care decedaţii apar pe listele electoratului, prezidenţiabilii se ridică pe umerii celor morţi. Declaraţiei din luna august, a lui Dan Barna, „dacă eu aş fi fost preşedinte, drama de la Caracal nu s-ar fi întâmplat”, îi urmează clipul de campanie al lui Alexandru Cumpănaşu, în care coroanele de flori şi lumânările despart lumea celor guvernaţi de lumea celor guvernabili: „ori noi, ori ei!”. Iată logica impecabilă a guvernării vieţii prin moarte, scrie Oana Şerban în QMagazine.ro.

„Guvernul meu”, mai degrabă la spital decât la bal. Pentru a susţine noul Guvern PNL, USR a cerut introducerea pe ordinea de zi şi votarea până marţi în Parlament a iniţiativei „Fără penali”, a legii de abrogare a recursului compensatoriu şi a celei privind alegeri locale în două tururi. Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a respins însă luni introducerea pe ordinea de zi a plenului a proiectelor, cu ajutorul PSD şi Pro România, potrivit Cotidianul.

Fostul şef al CCR detonează nucleara: Alegerile prezidenţiale nu vor fi validate! Motivul ţine de modul în care s-au întocmit listele cu semnăturile de susţinere ale candidaţilor, o poveste rămasă neîncheiată. Fostul şef al CCR susţine că românii vor avea parte de „o surpriză mare cu alegerile acestea”. Zegrean nu se referă la rezultatul scrutinului, ci la procesul electoral în sinea lui, care va fi anulat, crede el!, titrează Evenimentul Zilei.

Dosarul Revoluţiei. Procurorii cer redeschiderea urmării penale pentru Petre Roman. Procurorii de la Parchetul General au dispus infirmarea clasării dosarului Revoluţiei şi cer instanţei redeschiderea urmăririi penale pe numele lui Petre Roman şi al lui Teodor Brateş, cu privire la infracţiuni contra umanităţii, precizează Gândul.

Dăncilă spune că PSD va încerca să formeze o majoritate şi să vină cu o propunere de premier. Viorica Dăncilă a declarat că în momentul care şase partide care au votat moţiunea nu pot forma o majoritate parlamentară, PSD-ul va încerca să formeze o majoritate şi să vină cu o propunere de premier, care să formeze un alt guvern, titrează Hotnews.ro.
Liderii PSD se întâlnesc într-o sedinţă urgentă: Social-democraţii pregătesc un plan anti-Orban. ”(…) Momentan, noi suntem în opoziţie şi lăsăm pe cei care au dărâmat acest guvern să vină cu o soluţie. Nu vreau să spun care e prima opţiune. Cred că cel care trebuie să regleze această situaţie este preşedintele Iohannis, care e de fapt şi autorul a ceea ce s-a petrecut (…), a zis Dăncilă, titrează Jurnalul.ro.

Barna: Ne îndoim că există o majoritate funcţională în Parlament. Preşedintele Uniunii Salvaţi România(USR), Dan Barna, nu crede că există o majoritate funcţională în Parlament aşa cum consideră preşedintele Klaus Iohannis şi premierul desemnat Ludovic Orban. Barna afirmă că, dacă nu există majoritate în Parlament, rămânem într-o criză politică majoră şi nu crede că ar exista o situaţie de vot pentru învestirea Guvernului, notează România Liberă.

Lovitură pentru Eugen Teodorovici în Parlament: legea care salva ”mii de companii” a fost respinsă de Senat, unde PSD are majoritate. Proiectul de lege iniţiat de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici (PSD), pentru combaterea evaziunii fiscale, nu a întrunit, în plenul Senatului, numărul necesar de voturi pentru adoptare: era nevoie de 69 de voturi pentru şi au fost doar 64 de voturi pentru, notează Stiripesurse.ro.

Unde pot vota românii din diaspora: În şcoli, hoteluri sau mall-uri. Şcoli, centre culturale, hoteluri, restaurante sau spaţii de divertisment pentru copii vor găzdui secţii de votare pentru românii din diaspora la alegerile prezidenţiale din noiembrie, arată lista publicată de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), titrează Ziare.com.

Şef nou la Tarom: George Costin Barbu, directorul Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă. Consiliul de Administraţie al Tarom a desemnat în funcţia de director general provizoriu al companiei pe George Costin Barbu, director general al Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă. George Costin Barbu a ocupat funcţia de director general al Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă începând cu anul 2015 până în prezent, fiind absolvent al Facultăţii de Inginerie Aerospaţială, specializarea Inginerie şi Management Aeronautic, publică Economica.net.

Piaţa asigurărilor face paşi mici în direcţia tehnologizării. Ce spun asiguratorii şi brokerii? Piaţa asigurărilor din România a început să facă primii paşi în direcţia dezvoltării digitale prin implementarea soluţiei Robotic Process Automation (RPA), dar în continuare sunt limitări din punctul de vedere al tehnologizării, accesului la informaţii şi tehnologie şi a legislaţiei, notează Ziarul Financiar.

Adi Mutu merge perfect în Emirate! E lider cu echipa sa: „Nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria clubului”. Lui Adrian Mutu, 40 de ani, îi merge bine în Emiratele Arabe. Echipa pe care “Briliantul” o antrenează, Al Wahda U21, are un parcurs perfect, fiind pe primul loc în campionatul de tineret din Emirate, notează Gsp.ro.

Simona Halep, în faţa celui mai mare premiu din istoria tenisului la Turneul Campioanelor! Românca poate câştiga 4,7 milioane de dolari. Bonusurile uriaşe de la WTA Finals o ajută şi pe Simona Halep, cea mai bună jucătoare a României! Fostul lider mondial poate intra în posesia celui mai mare premiu din istoria tenisului, 4,7 milioane de dolari. Cu o singură condiţie, să câştige toate cele 3 meciuri din grupă, o victorie fiind recompensată cu 305.000 de dolari în faza incipientă a competiţiei, notează Fanatik.ro.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult